(abandonat)


În mijlocul scenei e o stație de autobuz, din sticlă. Un indicator, linia 616, interurbană. Pe bancă se află Eleonor Răducanu. Fumează dintr-un țigaret lung.
Din partea dreaptă a scenei se aud zgomote ciudate.
Boschetarul – Băi! O să fac un bărbat adevărat din tine! Culcat-drepți! Culcat-drepți! Salt înainte! Salt înapoi! La mine comanda!
Își face apariția în scenă Boschetarul.
Boschetarul (țipând isteric) – O să te nenorocesc, o să te rogi pentru moartea mea în fiecare noapte! Culcaaat! (tot el se trântește la pământ instantaneu). Ești lent. Drepți! (se ridică în picioare.) 10 flotări cu bătaie. (se aruncă la pământ și începe să execute cele 10 flotări) Unu, doi, trei… Mai repede găozare, mai repede prăpăditule, cinci, șase… mai cu dăruință, nouă, zece. Drepți! (se ridică) Ești liber, poți lua loc pe bancă. Ascultă, să fii politicos cu doamna! E un ordin.
În tot acest timp Eleonor Răducanu a privit scena impasibilă. Se retrage într-o margine a băncii.
Boschetarul – Sărut mânușițele, pot lua loc lângă dvs?!
Eleonor – Da, te rog, e domeniu public.
Boschetarul – Să nu vă supărați pe domnul locotonent. Nu e băiat rău, țipă pentru că disciplina se impune prin strictețe. Un nou recrut trebuie să fie călit foarte bine înainte de a fi aruncat în focul luptelor.
Eleonor – Mă rog, problema dvs.
Boschetarul – Știți, nu vreau să fiu nepoliticos…
Eleonor – Țopârlan, mai bine zis…
Boschetarul (se ridică fără preaviz în picioare, luând o mască dură) – Găozare, ești un țopârlan infect. Ce ți-am ordonat, fii politicos! O plictisești pe doamna. 10 ture în jurul stație. Acum, găozare! (începe să alerge în jurul stației)
Eleonor (stingându-și tigarea) – Aș dori să vorbesc cu domnul locotenent.
Boschetarul (oprindu-se brusc, din spatele stației de sticlă) – Vă ascult.
Eleonor – Fiți buni și acordați-i o pauză țopârlanului. Vă rog.
Boschetarul (își aranjează fesul, își potrivește rucsacul, își scutură umerii hainei de niște fire de praf imaginare. Se apropie călcând apăsat. Se oprește în fața femeii, își unește cu zgomot printr-un gest perfect bocancii rupți.) Dați-mi voie să mă prezint, locotenent de infanterie clasa întâia… Imbecilului care e cu mine vă rog să nu-i acordați prea multă atenție. E un țopârlan infect, l-am găsit dormind pe o bancă în gară. Vreau să-l fac transform într-un cetățean onorabil. Aceste târâturi trebuie educate, sunt ferm convins că poate deveni o persoană normală.
Eleonor – Vă dau dreptate. Miss Eleonor Răducanu. (îi intinde mâna, boschetarul se apleacă și depune un omagiu perfect) Totuși, ați evitat să îmi spuneți cum vă numiți.
Boschetarul – George Dascălu, locotonent de infanterie clasa întâia, la ordinele dvs.
Eleonor – Vă rog, Eleonor.
Boschetarul – Vă mulțumesc pentru încredere, George.
Eleonor – George, te rog, știi când vine autobuzul? Îl aștept de o veșnicie prin pustietățiile astea!
Boschetarul (caută în rucsac, scoate un ceas deșteptător) – Ghinion, se pare că a stat. (către Elenor) Scuză-mă cinci minute… (se ridică brusc în picioare) Soldat! (tot el) Ordonați! Aruncă acest ceas. Executarea! (același) Am înțeles, să trăiți! (se repede spre fundul scenei unde aruncă ceasul. Se reîntoarce lângă bancă, într-o poziție de drepți ireproșabilă) Raportez: misiune îndeplinită cu succes. (tot el) Bine soldat. Pe loc repauz, poți fuma o țigare, dar repede, ai înțeles?! (tot el) Am înțeles, să trăiți! Domnule locotenent, permiteți să raportez. (tot el) Repede-repede. (același) Vreau să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine și o să mai faceți. Vă pot îmbrățișa?! (tot el) Soldat, fă-o repede. (se strânge singur în brațe cu mult entuziasm) Mulțumesc, îmi sunteți ca un tată. (tot el, devenind brusc rigid) Lasă patetismele astea de vădană. Fumează odată țigarea aia. (tot el) Am înțeles, să trăiți. (scoate din buzunar un pachet de țigari și își aprinde avid una, trage cu nesaț.) (tot el, rigid) Mai repede, mai repede. (trage rapid din țigare, Eleonor nu-l privește, ocupată cu o mică broșură pe care și-a scos-o din poșeta albă.) (tot el, în rolul soldatului.) Am terminat, vă mulțumesc. Cer permisiunea de a urina. (tot el, devenind brusc isteric) Ești un porc incompetenent. Cum poți folosi un asemenea limbaj trivial în fața unei doamne, dispari din fața mea impertinentule! (către Eleonor) Scuză-l, te rog, pe acest neisprăvit, această scursură a societății.
Eleonor – N-am auzit nimic, citeam. Ce spuneai, George?
Boschetarul – Nimic, l-am expediat pe depravat. Nu înțeleg cum poate uza asemenea cuvinte în preajmea unei doamne? Am mult de lucrat cu el, atât fizic cât și spiritual. O să scot un gentleman plin de mușchi din el. E dezideratul meu.
Eleonor – Întrebam dacă știi cât mai întârzie autobuzul?
Boschetarul – Autobuzul întârzie, Eleonor?
Eleonor – Da. Se pare că da.
(o mică pauză)
Boschetarul – Ce anume citești?
Eleonor (închide broșura) – E povestea unui om care și-a desenat inima pe asfalt cu sânge din propriile degete.
Boschetarul – De ce?
Eleonor – Pentru ca toți trecătorii să calce peste ea.
Boschetarul – Interesant.
Eleonor – Tu ai putea să-ți desenezi inima pe asfalt și apoi să privești cum o pisează toți în picioare?
Boschetarul – Cred că da, uneori simt că o păstrez degeaba în piept. Simt nevoia să-mi deschid pieptul în fața trecătorilor și să strig: „Heiii, voi indiferenților, priviți-mi inima! O puteți vedea cum se zbate ca un pui de vrabie în mâna unui copil rău intenționat. Luați o pauză și priviți o inimă!”
Eleonor – George, tu ești poet?
Boschetarul – Eleonor, am scris poezii de dragoste demult. Acum mă ocup cu supraviețuirea. Părerea mea, e mai mult mai ușor să scrii poezii decât să supraviețuiești. Poate și de asta l-am cules din gară pe boschetarul acela, pentru a-i prezenta lecții simple de supraviețuire.
Eleonor – Mi se pare un gest măreț, să iei un personaj lipsit de orice perspective și să-l transformi într-un cetățean onorabil.
Boschetarul (ducându-și mâna la nas) – Eleonor, ascultă, am un simț foarte dezvoltat al succesului. Pot vedea prin oameni. De exemplu, acest individ prost îmbrăcat, mirosind a transpirație și a ratare. Îl voi transforma într-un învingător. Din prima clipă în care l-am zărit dormind pe banca aceea de lemn, învelit în ziare și cartoane, am văzut în el un exemplar perfect de luptător nativ.
Eleonor – Când l-ai cules din gară?
Boschetarul – Acum 2 ore. Dar în 2 ore a făcut progrese uimitoare.
Eleonor – Cum îl cheamă?
Boschetarul – Ca pe mine, George. M-a frapat coincidența de nume. Cred că aici e mâna destinului. I-am pus mâna pe umăr, l-am zgâlțit, părea căzut într-un somn profund. S-a trezit speriat, mă privea ca pe salvatorul lui. Crede-mă am citit în privirea lui asta.
Eleonor – Te cred, te cred, continuă, te rog.
Boschetarul – Ridică-te și urmează-mă. S-a ridicat de pe banca de lemn supus. I-am cumpărat o cafea la dozator. Mi-a spus că îl cheamă George și că mă aștepta. Vroia să-l iert că adormise așteptându-mă. Tremura de frig. Atunci i-am cumpărat un hot-dog. L-am trimis la wc-ul public să se aranjeze, avea părul vâlvoi. Cât timp s-a spălat pe față în wc-ul gării i-am scotocit prin rucsac. Am găsit un cuțit și o carte despre revoluția cubaneză.
Eleonor – Foarte interesant, revoluția cubaneză. Cuțitul l-ai păstrat?
Boschetarul – Nu, l-am aruncat în primul coș de gunoi. Pufff, a dispărut, nu mai există nici un cuțit.
Eleonor – Probabil că-l folosea pentru a-și pregăti mâncarea…
Boschetarul – Era un cuțit urias, avea o lamă zimțată. Bănuiesc că l-o fi furat din bagajul unui călător.
Elenor – Mie îmi pare inofensiv. Probabil că îl folosea pentru autopărare.
Boschetarul – Mda, autoapărare. Nu cred, după câte mi-a explicat era singurul care își făcea veacul prin gară, singurul boschetar, era un fel de rege. Exclud eventualii inamici.
Eleonor – Continuă, ai aruncat cuțitul, și după aceea?
Boschetarul – L-am scos din gară în salturi și în culcaturi. Și tot drumul până aici i-am aplicat un tratament dur, specific trupelor speciale. Mai târziu îi voi preda niște cursuri de politețe în societate. Apoi o să-i caut o vestimentație decentă.
Eleonor – Și nu a protestat câtuși de puțin?
Boschetarul (râzând) – Nu are dreptul de a protesta. Mi se supune în totalitate.
Eleonor – George, eu cred că faci un lucru extraordinar, îți urez succes în încercarea ta dificilă.
Boschetarul – Mulțumesc frumos, sunt convins că o să reușesc.
Eleonor – Și totuși, scuză-mi impolitețea, de ce iei autobuzul 616?
Boschetarul – Șoferul e un vechi amic. Are o casă la țară. O să-l pun pe George…
Eleonor – Pe depravat…
Boschetarul – Da, pe depravat. O să-l abandonez o săptămâna în mica fermă a șoferului până când îi voi găsi un job în oraș.
Eleonor – Ce o să facă în mica fermă?
Boschetarul – O să mănânce sănătos, natural, va renunța la fumat până mă întorc eu și, cel mai important, va învăța că e vital să aibă un orar care trebuie respectat minut cu minut.
Eleonor – Minunant, mi se pare minunat.
Boschetarul – Da, foarte. Scuză-mă puțin. (se ridică și se îndreaptă grăbit spre stânga scenei)
Eleonor – Nici o problemă. (scoate mica broșură din poșetă și reîncepe să citească)
Boschetarul (agitându-se) -Domnule locotenent, domnule locotenent?! Raportez. (aceeași mișcare a trupului de la stânga la dreapta de legănare) Domnule locotenent, raportez: trebuie să urinez urgent.

Anunțuri

Vameșii – piesă de teatru


VAMEȘII

PERSONAJE
1. VAMEŞUL 1 (V1) – gras, 44 ani, poartă uniformă de vameş (sau o haină pe care scrie „vameş”).
2. VAMEŞUL 2 (V2) – slăbuţ, 15 ani, vestimentaţie tipic vârstei pentru un tânăr din Europa Occidentală, blugi largi, adidaşi, placă de Ipod, etc
3. CĂLĂUZA (C) – 33 ani, atletic, tatuat pe braţe şi pe corp.
4. TRANSFUGUL (T) – 25 ani, îmbrăcat în costum sport, fes pe cap şi o geantă de voiaj pe umăr.
5. AURORA (A) – călăuza luminoasă, 24 ani, sâni mari, îmbrăcată aproape provocator în haine albe, poartă o coroniţa de flori deasupra părului lung şi blond.

ACTUL I
Scena 1
(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2). Decor: Pe scenă există un zid de cărămizi aşezat perpendicular cu sala, înalt de peste 2 m, zidul desparte scena în două arii egale, dispus de aşa natură încât vizibiliatea din sală să fie bună. Pe partea unde stau vameşii există o canapea roşie, o masă cu 4 scaune, un frigider, un televizor, un pupitru (un living normal). De partea cealaltă a zidului nu există nimic).
(La ridicare cortinei V1 face instrucţie cu V2. Partea lor de scenă este puternic luminată, de partea cealaltă a zidului beznă completă).
V1 (strigând puternic) –Culcat! Drepţi! Culcat! Drepţi!
V2 execută destul de abil ordinele strigate de V1. Toată scena durează aproximativ 30 de secunde.
V1(scoţând din buzunarul drept al cămăşii de uniformă un fluier cu şnur şi fluieră prelung) – Gata! Instrucţia de front s-a terminat! Urmează ideologia. La masă, fuga marş! (fluieră din nou).
V2 fuge repede la masă şi se aşază pe un scaun. V1 îl urmează cu o figură mulţumită.
V1 (cu un ton părintesc) – Doreşti ceva, fiule? Un suc, o prăjitură?
V2 (gâfâind) – Un suc 0% cofeină, cu aromă de lămâie. Ce trebuie să facem la ideologie?
V1 (deschide frigiderul şi ia o cutie de suc) – Ţi-ai luat azi vitaminele?
V2 – Da, le-am luat azi dimineaţă când am mâncat cereale.
V1 – Bun, hai să trecem la partea teoretică (se aşază la pupitru şi începe să răsfoiască notiţele aflate dedesubtul mâinii lui, începe brusc să vorbeacă cu emfază)
De partea cealaltă a zidului se află o lume plină de borfaşi, de ingraţi, de şomeri, de violatori şi de muncitori necalificaţi. Conform studiilor (răsfoieşte iar printre hârtiile de la pupitru) de partea cealaltă a graniţei există 20% analfabeţi în rândul adolecenţilor. Adică (cu ton părintesc) aceşti 20% sunt viitori infractori într-o lume săracă. O parte dintre ei, o mare parte dintre ei vor încerca să sară acest zid şi să ne fure portofelul sau televizorul din cameră. O altă parte dintre aceşti infractori vor încerca să sară acest zid creat în urmă cu 50 de ani de bunicii noştri pentru a cerşi în metrou sau pentru a fura din super-market-uri.
V2 (ridică mâna, semn că vrea să întrebe ceva)
V1 (binevoitor) –Da, fiule, ce este?
V2 – Cum arată aceşti adolescenţi?
V1 (răsfoind prin hârtii) – Au două mâini, două picioare, aleargă mai repede decât hienele, au un accent deplorabil, se exprimă mult prin semne şi scuipă pe stradă.
V2 – Am şi eu câţiva prieteni din liceu la fel ca ei.
V1 – Da? (pe gânduri) Să renunţi la ei (cade iar pe ganduri).
V2 – Pa Alan, se exprimă mult prin semne, ceva de genul „ridică degetul mijlociu în sus”, demonstrativ. Pe John, care scuipă mult pe stradă, pe Tom…
V1 (întrerupându-l) – Alan, nu este fiul şefului poliţiei?
V2 (dând din cap) – Chiar el, este prietenul meu cel mai bun. M-a învăţat cum să merg cu metroul fără să plătesc.
V1 (contratiat) – Incredibil. Şi ai acceptat?
V2 (extaziat) – De multe ori, este aşa distractiv….
V1 (ferm) – Să nu mai faci niciodată aşa ceva. Şi să nu mai umbli cu acest pungaş. Incredibil! Nu pot să cred, am să iau măsuri imediat. (Scoate din buzunarul pantalonilor un telefon mobil şi începe să formeze grăbit pe tastatură)
Alo, bună ziua! Şeful poliţiei?…Directorul liceului vă dernajează….am aflat că fiul dumneavoastră şi fiul meu eludează legea precum străini: circulă cu metroul fără bilet (pauză)…Da, exact! Incredibil! (pauză)…Exact ca toţi derbedeii ce vin din afară (pauză). Da, trebuie să luăm măsuri urgente….Înţeleg. …Da…Înţeleg….Vă doresc o zi minunată….Mulţumesc. Cu respect. (Îşi introduce celularul la oc în buzunarul pantalonilor şi se întorce spre fiul său) Deci, tinere, niciodată să nu mai săvârşeşti asemenea fapte reprobabile. Ceea ce ai făcut tu este imoral şi de neiertat (face o pauză ca urmare a unei revelaţii brusce) Dar cu banii de la metrou ce aţi făcut?
V2 (prins pe picior greşit) – Păi… I-am…
V1 (răbdător dar în acelaşi timp ameninţător) –I-ai …
V2 (acelaşi joc de mai sus) –I-am…
V1 (acelaşi joc de mai sus) – I-ai…
V2 (aceleaşi joc) – I-am…
V1 (acelaşi joc, dar şi mai ameninţător) – I-ai…
V2 (repede) –Îţi spun, dar promite-mi că nu mă cerţi.
V1(nervos) – Pentru numele lui Dumnezeu, spune ce ai făcut cu banii pe care ţi-i dau zilnic?
V2 (dintr-o suflare) –I-am dat unei marocance, Jasmine, să-şi cumpere un big mac la pauza de masă. Ştii, Mc Donald-ul de lângă liceu.Tatăl ei este în şomaj, iar mama ei a rămas fără job. Nu mă vei certa, nu, tată?!
V1 (îngândurat) – I-ai dat lui Jasmine? Înţeleg…Şi Alan, fiul şefului poliţiei tot lui Jasmin i-a dat banii lui de metrou? Ţie îţi place de Jasmine?
V2 – Îi cumpără bilete la metrou. Nu îmi place de ea, e prea vorbăreaţă şi în plus poartă tot timpul burcă.
V1 -Şi dacă nu-ţi place de ea , de ce îi cumperi de mâncare şi celălalt îi dă bani de metrou?
V2 –Pentru că ne ajută la matematică. Este cea mai bună la mate din toată clasa. Nu există vreo problemă de geometrie în spaţu care să-i reziste. Este o vrăjitoare în sens matematic.
V1(contrariat) –Incredibil, o străină e cea mai bună elevă la matematică din toată clasa. Ce va ajunge din ţara asta? Aici e problema. Străinii sunt deştepţi. Ne vor lua locurile de muncă bine plătite iar noi vom face treburile murdare ale societaţii. Grav…
V2 –Parcă spuneai că străinii sunt agramaţi…
V1 –Hm….Vorbeam de cei care vor să sară zidul. Vin până aici să înveţe să-ţi fure ţie şi lui Alan, lui Tom, viitorul…
V2 – Tată, străinii sar zidul ca să înveţe carte sau ca să cerşească în metrou?
V1 (nervos) –Culcat! Drepţi!
V2 execută oarecum amuzat ordinele tatălui său.
V1 (răspicat) –Culcat!Drepţi!Culcat! (se apropie de fiul său în timp ce acesta este la podea aşteptând următorul „drepţi”, se apleacă şi îi strigă la ureche) Să nu ai niciodată încredere într-un străin! Vor să-ţi fure portofelul, jobul, prietena, maşina, telefonul mobil. Am muncit sute de ani ca acest popor să fie un simbol al umanităţii. Nu voi lăsa ca acest mit să fie distrus de o marocancă pricepută la geometrie în spaţiu. Începând din clipa asta te pui cu burta pe manualul de geometrie în spaţiu şi să nu mai aud în viaţa mea că i-ai plătit meditaţiile cu big mac-uri. Ai înţeles?
V2 (de jos) –Da.
V1 – Nu am auzit. Drepţi!
V2 (sare ca un resot în picioare) –Da! Am înţeles!
V1 (privindu-l în ochi) – Ce ai înţeles?
V2 (tare) – Că niciun străin nu se pricepe la geometrie în spaţiu.
V1 – Nu s-au priceput niciodată! Sunt foarte supărat pe tine, fiule! Am auzit lucruri incredibile despre tine şi prietenii tăi. Voi ar trebui să duceţi mai departe această ţară. Această ţară minunată şi binecuvântată de Dumnezeu. Străinii nu vor să ducă ţara asta în acelaşi loc. Planul lor este mult mai perfid. Dar nu înţelegi tu toate astea la vârsta ta…mai trâziu poate….Ceea ce vei face tu acum este să îţi iei manualul de geomatrie în spaţiu şi vei patrula în faţa zidului ca să protejezi această ţară aşa cum au făcut şi strămoşii tăi sute şi sute de ani. Ţara asta e doar a noastră şi nu o vom împărţi cu niciun geniu în matematică, hoţ din supermarket sau cerşetori din metrou. Hai, executarea!
(V2 apucă o carte din raft şi citind din ea se plimbă pe lângă zid. Lumina se stige treptat în timp ce în partea cealaltă a scenei se luminează treptat).
Scena 2
(Transfugul (T), Călăuza (C). Din fundal începe să se audă melodia Enyei „Now we are free” şi în scenă apare din partea dreaptă Transfugul)
Transfugul (T) (tare cât să acopere muzica) – Ştii cum mă simt acum? Ca un gladiator în arenă! Lupt pentru familia mea care aştepată bani prin Western Union. Trebuie să mă bat cu o întreagă civilizaţie pentru ca mama să aibă bani să plătească întreţinearea şi să pună pe masă ceva de Crăciun. Trebuie să mă bat cu lei, cu elefanţi, cu vameşi, cu poliţia, cu serviciul de imigraţie şi cu accentul meu groaznic deprins din liceu pentru ca să-mi pot cumpăra un laptop. Înţelegi?! Toată lupta mea, toată fuga asta prin pădure şi prin ierburi înalte nu o fac decât pentru a-mi cumpăra puţină fericire mie şi familiei mele.
(În spatele lui apare Călăuza (C) . Muzica se opreşte)
C (nervos) – Mai încet. Ce dracu ai? Vezi graniţa? Nu o strica la urmă! Hai dă-mi restul de bani că vreau să spăl putina. E prima şi ultima oară când mai călăuzesc un nebun ca tine. Mi-ai scos peri albi, frate. Ai vorbit non-stop. Ce dracu ai?! Eşti nevorbit de un secol? Sau ce? Să moară mama, dacă nu vă selectez înainte de a vă lua pe fâşie cu mine. Nebuni de-o parte, oamenii întregi de celalaltă parte, să moară fraţii mei, dacă nu vă triez! Hai marcă banii la băiatu’ că mă aşteaptă treburi acasă. N-am mai făcut sex demult. Am o piţipoancă bună acasă. De abia aştept să o fut.
T (se întoarce brusc spre el) –Nţţ. Nu vezi niciun ban până nu mă văd de partea cealaltă a zidului. Aşa ne-a fost înţelegerea. Jumătatea când plecăm, jumătate când sunt dincolo. Trebuie să respecţi înţelegerea. Când ajung dincolo de zid îţi dau şi restul de bani.
C (se repede spre el) – Bă! Tu vrei să te bat aici!!! Ce dracu ai!!!? Nu vezi zidul în faţă?! Îl sari. E simplu, îl sari!
T – Şi vameşii?
C – Vameşii sunt nişte fraieri.
T – Ai spus că vei mitui vameşii să mă lase să trec de partea cealaltă a zidului. Să trec fără nicio problemă. Te citez: „Ai să treci în cealaltă ţară ca şi cum ai păşi dintr-o cameră în alta, frate!”
C –Frăţie, ascultă puţin la fratele tău. Ascultă cu atenţie, e tura aia nasoală. Dacă vrei să te trec acum mai dai în plus. Nu am nicio tovărăşie cu vameşii ăştia doi de acum. Nu-i cunosc. Am ajuns mai târziu. Înţelegi? Sau marci la băiatu încă 200 de euroi şi mă duc acum să vorbesc cu ei.
T – 200 de euro, zici? (cade pe gânduri) 200 de euro mai am toţi banii. Ce-o să mai mănânc? Unde o să dorm? Cu ce-o să mai sun în ţară? Trebuie să o sun pe mama să-i spun că am ajuns cu bine. De două zile umblu numai prin păduri şi merg pe ascuns în tiruri. Îţi dau 100 de euro, ce zici?
C – Bă! Tu eşti nebun la cap?! Ce să fac cu 100 de euro. Să mă şterg cu ei la fund?! Tu nu înţelegi că trebuie să dau şpagă la vameşi. Degeaba te lauzi tu că ai făcut facultatea de matematică! E tura aia nasoală. Nu am nicio tovărăşie cu vameşii ăştia. Şi în plus, vreau să-ţi spun ceva frate: dacă, la dracu, tura bună intră în gardă peste o săptămână? Ce dracu fac până atunci. Dacă îmi fute altu’ piţipoanca! Hai las-o pe mă-ta c-o suni tu. Uite (îi întinde câtvea fise) îţi dau eu nişte mărunt să o suni.
T (îngândurat) – Şi bani de mâncare. De un motel ieftin, măcar vreo 3-4 zile?…
C – Eşti prost tare de tot. Bă, eu când am trecut prima dată dincolo de zid aveam cinci euro în buzunar. Furi şi tu dintr-un supermarket nişte haleală şi dormi sub pod. Ce dracu?! Tot eu să te învăţ?! E cald afară. Numai să fii cu ochii în patru după gabori să nu te prindă pe sub poduri. Atât! Hai, fii şmecher! Ciordeşti şi tu haleală dintr-un supermarket şi dacă vrei bani de ţigări sau ca să-i trimiţi lui mă-ta nişte lovele acasă cerşeşti şi tu prin metrouri. Cel mai bine este în linia 9, trece prin cartiere de bogătaşi şi ăia or să-ţi dea garantat. Când vezi că vine poliţia, te prefaci şi tu că eşti un călător oarecare, frate. Frate (foarte persuasiv) trebuie să fii şmecher dincolo de zid. Dă-o dracului de facultate, nu-ţi foloseşte la nimic când eşti un imigrant ilegal.
(iluminat de o idee) Ştii ce trebuia să îţi iei tu în geanta asta de voiaj în loc de cărţi de mate, fraiere, trebuia să-ţi iei un acordeon. Te învăţam eu un vals, două. Ştii câţi am trecut eu dincolo cu acordeoane cu tot, aoleu! O grămadă! Ditamai grămada!
T (iritat) – Un acordeon în geanta mea în locul cărţilor? Un acordeon? Ideea îmi repugnă. Mă face să vomit. Părinţii mei, părinţii mei sunt nişte oameni respectabili, profesori de liceu. Cum crezi că eu aş putea să-i dezamăgesc şi să cânt la acordeon în metroul unei ţări străine? Crezi că eu însumi am terminat cea mai prestigioasă facultate de matematică din ţară ca să ajung un paria într-o ţară străină cântând fals la un acordeon stricat pentru 50 de euro în metrou! Ţi-o spun eu: Niciodată! Să fur din supermarket? Niciodată! Să dorm sub un pod pentru un laptop performant? Niciodată! Mai bine mă întorc înapoi în ţara mea şi continui să predau matematica pe un salariu de mizerie decât să fiu acordeonist-cerşetor în capitala luminilor! Niciodată.
Nu-ţi mai dau niciun ban. Niciun euro. Şi nici cealaltă jumătate din bani. Adu-ţi aminte, banii sunt încă la mine (accentuat). Prietene, banii sunt la mine.
C (râzând) – Ce fraier eşti tu cu toată facultatea ta de matematică. Ha-ha! Păi, frate, ce-o să faci înapoi în ţară? Babalâcii tăi au făcut împrumut la bancă să îţi finanţeze călătoria dincolo de zid. Sunt datori vânduţi. Nu fi prost. Într-un an dincolo de zid strângi destui bani să plăteşti datoria. Vrei să-i ruinezi acum când mai au puţin până la pensie? Eşti prost! Eşti prost făcut grămadă. Dormi câteva zile sub pod, cânţi o lună prin metrou, furi două-trei zile din supermarketuri până îţi găseşti undeva să plăteşti o cameră cu chirie. Dacă te întorci acum înapoi cu jumătate din bani cheltuiţi aiurea, trebuie să-ţi vinzi un rinichi ca să plăteşti datoriile.
(Muzica începe din fundal. T se apropie de zid şi se aşază în fund cu spatele sprijinit de el. Un fascicul de lumină îl fixează de sus. Restul scenei se întunecă. Îşi ia capul în mâini)
T (uitându-se în sus) –Doamne! Doamne-Dumnezeul meu. Nu ţi-am cerut niciodată nimic! Nu te-am căutat niciodată. Ştiu că ai probleme mai grave pe lumea asta decât un biet transfug care vrea să-şi vândă un rinichi. Nu vreau să-ţi cer bani, nu vreau să te rog pentru fericirea mea, vreau doar un lucru insignifiant pentru tine, Dumnezeule mare. Trimite-mi, te rog din tot sufletul meu o călăuză mai bună măcar pentru o secundă să-mi arate calea de dincolo de zid. O secundă, Doamne! Atât te rog. Doar o secundă am nevoie de o călăuză să-mi indice calea bună să pot trece de acest zid. Sunt un om bun, n-am furat în viaţa mea nimic, nu am lovit pe nimeni, nu am făcut rău nimănui. Doamne, sunt un ilustru anonim. Nu am de gând să pornesc niciun război, nicio cruciadă, nu vreau decât o viaţă mai bună, o viaţă plină de speranţe. Ştiu că pentru tine e ca şi cum ai plesni din degete şi eu m-aş fi născut de prima dată dincolo de acest zid într-o lume mai bună. Dar nu îţi cer să întorci timpul înapoi pentru un anonim. Ştiu că n-o să fiu niciodată preşedinte de stat, şef de bancă, director de liceu, nici măcar conductor de metrou n-o să fiu. Şi nici nu vreau aşa ceva. Îmi doresc un salariu decent, o casă cu trei camere, o familie cu doi copii. Doamne! Nici măcar nu vreau maşină, căci mă pot duce la serviciu cu metroul. Vreau o viaţă mai bună pentru cei doi copii ai mei nenăscuţi încă, atât. Vreau ca tatăl şi mama lor să aibă joburi decente şi o casă unde să locuiască. Atât, Doamne! Nu-ţi cer decât o călăuză pentru câteva momente. Sunt convins că planeta stă să se prăbuşească, dar ajută-mă, te rog din suflet, ajută-mă. Vreau ca cei doi copi ai mei nenăscuţi să aibă un tată cu doi rinichi.
(Muzica se opreşte treptat, simultan cu luminile care se reaprind în partea lor de scenă.
Călăuza este în picioare privindu-l)
C – Hei, ai aţipit pentru 10 minute. eşti foarte obosit. Trebuie să-mi dai restul de bani. Uite care e treaba, frate. Pe mine mă dore fix în pulă de familia ta şi de tine. Că o să dormi sub poduri sau o să cerşeşti cu acordeonul prin metrou nu e treaba mea. Eu te-am adus până la acest zid, aşa cum ne-am înţeles (Scoate de la spate un cuţit imens). Dă-mi lovelele mele până nu-ţi fac două buzunare pe faţă. BANII mei! Să moară fraţii mei, dacă nu te tai ca pe un pui de găină chiar în faţa zidului. Şi mă piş pe ei de vameşi. Baniiiii!!!!
T(se ridică calm) – Prietene, stai calm. Am vorbit cu Dumnezeu. Îmi trimite o călăuză care să mă treacă dincolo de zid.
C – Mă piş pe tine şi pe dumnezeul mă-tii. Banii mei!
(T îşi introduce mâna drept în sân şi scoate nişte bancnote, pe care începe să le numere)
T – Poftim cealaltă jumătate de bani. (Îi întinde hârtiile de bancă)
C – Şi de ce ai făcut tot circul ăsta? (Foarte relaxat, îşi ascunde cuţitul la spate) Ştiam eu că eşti băiat deştept. Ideea e că te tăiam ca pe un porc dacă nu-mi făceai plata.
T – Ştiu. Sunt convins.
C – Pe mine mă ştie multă lume. Aduc la zid 4-5 inşi pe lună Acum două luni am trecut dincolo de zid o familie de ziarişti şi cu copilul lor. 5000 de euro mi-am scos.Acum el munceşte în construcţii şi ea îngrijeşte de o bătrână. Avantajul lor e că ştiau limba. Nu câştigau în viţa lor atâţia bani în ţară. prietene, dincolo de zid e o altă lume, dincolo de zid nimeni nu moare de foame. Până şi cerşetorii lor trăiesc mai bine decât profesorii universitari de la noi (îi face cu ochiul). Şi dacă îmi dai încă 200 de euro aranjez eu cu vameşii să închidă ochii când sari zidul.
T – Nu, mulţumesc. Nu voi sări niciun zid, voi trece prin el. Ai să vezi. Mi-a părut bine de cunoştinţă. (Se aşază în fund cu spatele la zid) Ai grijă pe drumul de întoarcere. Şi distracţie plăcută cu prietena.
C (puţin mirat) – Ce faci? Nu fi prost, te ajut eu. 200 de euro şi eşti dincolo de zid într-o clipită.
T – Nu, mulţumesc. Aştept pe cineva care o va face gratis.
C – Pe cine?
T – E mult de explicat. E un fel de înger.
C – Ce înger? Ai luat-o razna, profesore?! Nu există niciun înger pe planeta asta. Singurul înger pe care-l cunosc este hârtia de 100 de euro (Scoate o hârtie de 100 de euro şi i-o flutură prin faţa ochilor) Cu câţi mai mulţi îngeri ai în buzunar, cu atât o duci mai bine prin iadul ăsta. Ha-ha!
T – Mulţumesc frumos. Aici ne despărţim. Rolul tău în viaţa mea a luat sfârşit. O după-amiază plăcută îţi doresc.
C (jignit în amorul propriu) – Du-te dracului!

Cortina

ACTUL II
(Zidul este aşezat în aşa fel încât spectatorii pot vedea ce se întâmplă de amble părţi ale lui. Pe de o parte a zidului este livingul normal, de cealaltă parte a lui este interiorul unui vagon de metrou).
Scena 1
(Vameşul 2, Transfugul şi Aurora)
(Vameşul 2 (V2) şi Transfugul (T) se află în partea scenei cu interiorul vagonului de metrou. Pe unul din scaunele vagonului e aşezată şi Aurora, cu faţa spre public. Din difuzoare se aude: „Atenţie se închid uşile! Următoarea staţie este Piaţa Revoluţiei!” . P e o banchetă V2 şi T discută. T îi explică ceva acestuia arătând ceva pe o carte. V2 scoate din rucsac un caiet pe care îl întinde lui T).
T – Fii atent! E foarte simplu. Volumul acestui paralelipiped îl poţi afla dacă afli latura A, care este şi prima necunoscută.Cunoşti doar valoare unghiului, bisectoarea care desparte unghiul dintre latura A şi latura B. Valoarea laturii B o cunoaştem. Unghiul este de 45 de grade. Deci, este un pătrat. Asta înseamnă că A este egal cu B.
V2 – Uimitor. Nu m-aş fi gândit niciodată la gradele unghiului. Ai dreptate este de 45 de grade. Asta înseamnă că unghiul format de laturile A şi B sunt de 90 de grade. Super. De unde ştii toate astea?
T – Le predau elevilor ca tine în ţara mea, exact acelaşi tip de probleme E o problemă mai mult de logică decât de geometrie în spaţiu.
V2 – Mulţumesc frumos.
T – Pentru nimic.
V2 – Dar unde ai învăţat limba noastră?
T – În liceu- Am un accent groaznic, nu?
V2 – Nu chiar. Poate părea că eşti din Nord cu accentul ăsta. Ha-ha!
T – Nu ştiam că am accent nordic…
V2 – Şi totuşi….Cum se face că ai ajuns să cânţi la acordeon în metrou pentru un pumn de mărunţiş?
T (trist) – Tatăl tău s-a născut pe o parte norocoasă a zidului.
V2 – Nu înţeleg…
T – Ţara mea este săracă, profesorii de la mine din ţară emigrează în ţara ta bogată pentru a munci pe şantier sau pentru a deveni grădinari.
V2 – Cum poate fi un profesor de liceu sărac? Orice profesor din ţara mea îşi permite multe lucruri din salariul său.
T- Eu de abia îmi permiteam să supravieţuiesc. Nu aveam bani nici de ieşit la o cafea cu iubita mea.
V2 – Nici măcar nu mergeţi să mâncaţi la big mac?
T – HA-HA. Ăsta e un lux. Să mănânci la big mac e un lux. O extravaganţă.
V2 – Există totuşi o asemenea ţară pe această planetă unde simplu fapt de a mânca un sandviş în oraş să fie socotit o extravaganţă?
T – Oho….Sunt mai multe ţări sărace decât îţi poţi tu imagina, scumpule.
V2 – Şi în timpul liber ce faceţi voi în ţara voastră?
Cum vă distraţi? Există măcar ceva să vă distreze? Ceva ieftin şi accesibil?
T – Dragostea este accesibilă tuturor.
V2(meditativ) – Am înţeles.
T(adoptă şi el aceeaşi atitudine meditativă) Mda….
V2 – T epot întreba ceva fără să te superi?
T – Dacă pot, îţi voi răspunde!
V2 – Cam cât câştigi cântând fals cu acordeonul în metrou? Căci, scuze de impoliteţe(râde) cânţi fals.
T (râde şi el) – Ştiu că valsez groaznic… Oricum câştig mai bine decât un profesor în ţara mea.
V2(trist) – Am înţeles.
T(trist) – Mda…Asta e.
(Din difuzoare se aude: „Staţia Piaţa Revoluţiei!”)
V2 – Hai, trebuie să coborâm.
T – Nu, nu pot. Mai trebuie să cânt, pentru că….
V2 (foarte rugător) – Hai, te rog, hai.(Îl apucă de mână şi îl trage spre ieşirea din scenă)
T- Nu pot, poate cu altă ocazie.

(Vameşul 2 iese grăbit din scenă în timp ce din difuzoare se aude: „Atenţie, se închid uşile. Urmează staţia Calea Luminii”).

Scena 2
(Aurora şi Transfugul)
(Transfugul îşi ia acordeonul şi începe să cânte fals un vals. Se aude zgomotul metroului în mişcare. Cântă aproximativ 2 minute apoi îşi lasă acordeonul pe scaun şi se uită pierdut pe geam.
Din difuzoare se aude „Atenţie! Se deschid uşile! Staţia Luminii.”)

Scena 3
(Prin partea dreaptă a scenei intră Vameşul 1 şi Călăuza)
C (apropiindu-se de T) –Ia zi, frate, câţi bani ai făcut până acum?
(T îl ignoră privind spre geam în gol, spre lateralul scenei.)
C (destul de tare) – Alo! Nu se aude? Şeful acordeoniştilor! Ha-ha! Zi, bă! Cât caşcaval ai făcut până acum? Ai să mă împrumuţi şi pe mine cu 20 de euro?
T (bagă mâna în buzunar şi aruncă pe jos monede şi hârtii de bancă) – I-ai pe toţi!
C (se apleacă şi adună banii de pe jos) – Tot nu ai renunţat la ideea leşinată de a-ţi vinde un rinichi?
T – Mai am nevoie de 50 de euro. Azi îi fac şi îmi iau bilet de autocar pentru ţară. Peste două săptămâni îmi programez operaţia. Am stabilit multe detalii cu receptorul rinichiului prin email.
C – 50 de euro cu ăştia 20 pe care mi i-ai dat?
T – Mai contează?
C – Eşti prost făcut grămadă!
T – Se pare că da.
(Îşi ia acordeonul de pe scaun, se ridică şi începe să falseze ca de obicei. Se apropie de V1, care, aproape jenat, bagă mâna în buzunar scoţând câteva monede pe care i le aşează în cutiuţa de metal pe care T o împinge cu piciorul în timp ce se deplasează prin metrou. T se apropie de Aurora.)
A (pipăindu-se prin buzunare, zâmbitoare) – Îmi cer iertare! Nu am bani să-ţi dau. Îţi pot oferi un rinichi?
T (contrariat) – Poftim?
A – Spuneam ceva de bani, nu am, îmi cer scuze.
T – Şi aţi spus ceva şi de un rinichi. Sau mi s-a părut mie?
A (zâmbeşte) – Am avut puţină treabă, de asta am întârziat. Îmi cer scuze încă o dată.
T – Sunteţi de la poliţie?
(Călăuza a remarcat dialogul între cei doi. Se apropie când aude cuvântul „poliţie”.)
C (Se apleacă după cutiuţa cu bani şi apoi îl apucă pe C de braţ) – Hai să mergem! (către A) Ne cerem scuze pentru deranj, domniţă. Plecăm imediat. (Cei doi se îndepărtează de A, venind spre spectatori) Cine e bucăţica aia? (Îşi întoarce capul spre ea.) Da’ e bună-rău! Ce m-aş juca cu cătuşele cu doamna poliţist prin pat!
T (speriat) – Crezi că e de la poliţie?
C- Nu ştiu, dar aş fute-o! Poate că da. Hai să ne tirăm de aici că oricum e vagonul aproape gol. Hai să ieşim la suprafaţă şi vii mai târziu. Aşa, preventiv. (se întoarce iar spre A) Mamă-mamă! Da’ e bunăăăăăă!
(Cei doi se precipită spre ieşirea din scenă. T se apleacă şi ridică de jos ceva ce pare a fi un portofel!
T- Stai să văd ce e?
C- Lasă că vezi după ce ieşim.
(Cei doi ies din scenă.)

Scena 4

(V1 şi A)
(V1 se apropie de A)
V1 – Îmi permiteţi?
A – Cu plăcere.
(V1 se aşează lângă A)
V1 – Scuzaţi-mă că sunt atât de indiscret. Dar ce aţi discutat cu cei doi imigranţi de au ieşit atât de repede din vagon? Apropo, cel cu acordeonul falsa groaznic. Eu i-am dat absolut de jenă, de regulă nu sponsorizez statul degeaba şi impostorii.
A – Nu e nicio problemă, mă puteţi întreba orice. Nu am avut bani la mine şi mi-am cerut scuze.
V1 – Cum se poate ca o domniţă atât de stilată să îşi ceară scuze în faţa celor doi imigranţi? Trebuie făcut ceva împotriva acestui val de străini care pare să nu se mai termine niciodată. Cântatul la acordeon ăn metrou este de fapt o cerşetorie mascată. Nu înţeleg cum guvernul nostru nu ia măsuri drastice împotriva acestor derbedei veniţi din afară?
A (zâmbeşte) – Ce poate face un guvern?
V1 (sigur pe el) – Să aloce fonduri pentru ridicarea unui zid la graniţă. Aşa cum există în alte ţări. E ţara noastră, nu a acestor cerşetori veniţi aici doar pentru pungăşii.
A – Vă asigur că unii dintre ei sunt minunaţi. Cum era, de exemplu, acel tânăr care cânta la acordeon.
V1 – Dacă sunt atât de minunaţi, de ce nu rămân în ţara lor?!
A – Eu trebuie să cobor aici. Mă scuzaţi. Mi-a făcut plăcere. Vă doresc o zi deosebită!
V1 (se ridică, privind-o pofticios) – Mulţumesc, şi eu vă doresc o zi splendidă, la fel ca dvs.
(A iese din scenă.)

Scena 5

(V1)
V1- Asta ne trebuie! Un zid! Un zid imens la graniţa ţării care să ne protejeze de invazia acestor derbedei cu acordeon.

Cortina

ACTUL III
(Aurora(A), Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2). Zidul împarte la fel scena în două numai că este poziţionată paralel cu spectatorii. În faţa zidului se află livingul familiei de vameşi iar dincolo de el sunt cei doi, Călăuza şi Transfugul, pe care însă spectatorii nu-i pot vedea).
Scena 1
(Pe canapea stă întins foarte relaxat V1 cu o carte în mână citind. V2 se plimbă încet prin faţa zidului cu un manual de geometrie în spaţiu. În tot acest timp printre cei doi şi mobila din living se plimbă Aurora (A), care poate ridica eventual şi reaşeza la loc diverse obiecte din living. Pentru vameşi, Transfug şi Călăuză, Aurora este invizibilă).
Aurora (îndreptându-se spre public) – Mie îmi plac dramele. Specialitatea mea ca înger, ca să spun aşa. Bon. Ce avem noi aici? Două popoare, două civilizaţii. Un popor bogat şi unul mai sărac. Când se ciocneşte bogăţia cu sărăcia inevitabil se produc drame. Mă rog, pe planeta asta se petrec un număr aproape infinit de drame zilnic: de unghia ruptă a unei starlete, până la genocidul african. Treaba mea este să gestionez cu blândeţe aceste drame şi în tot acest timp să pară că intervenţia mea este fortuită, un fel de destin norocos… Aşadar să trec la treabă. Situaţia e simplă: între aceste două popoare este un zid. (Se apropie de zid şi ciocăneşte în el.) Acesta. E un zid solid. Prima problemă. Ce caută acest zid între aceste două popoare? Răspunsul îl dau tot eu pentru că ei nu sunt conştienţi de prezenţa mea aici, pentru ei sunt invizibilă. Acest zid dintre bogaţi şi săraci a fost dintotdeauna aici. Bogaţii şi-au construit mereu ziduri înalte în jurul palatelor lor. Aici nu e vorba de un simplu simţ al proprietaţii care ar justifica existenţa lui fizică; cocioabele nu sunt înconjurate de ziduri solide, eventual de un gard de nuiele. Deci, acest zid a existat dintotdeauna, de când există săraci şi bogaţi. Oricât de mult mi-aş dori să dărâm acest zid nu voi reuşi nici să-l clintesc, nici măcar într-o mie de civilizaţii terestre. Atât timp cât vor exista bogaţi şi săraci acest zid îi va urma peste tot pe această planetă. Îşi va ridica cărămizile şi va ridica cu limba scoasă ca să se poziţioneze între ei. Destul de elementar. Trist, dar adevărat. Booon. Momentan problema zidului pare insurmontabilă, dar de asta sunt eu aici: sunt specialistul numărul 1 în drame umane.
(Se apropie de zid şi îşi duce mâna la frunte meditând).
-Gândesc mai uşor cu muzică. Voi, nu?
(Bate din palme. Instantaneu se aude în fundal o muzică. Poate fi Leonard Cohen – In my secret life).
-Aşa mai zic şi eu spaţiu propice meditaţiei.
(În tot acest timp V1 şi V2 fac abstracţie de Aurora, de muzica din fundal, continuându-şi netulburaţi acţiunile lor de lectură de la începutul scenei).
-Şi acum să vă arat o mostră de intervenţie divină. (Se caută prin buzunare. Se apropie de masa din living şi scoate din buzunare aratând spre public obiectele scoase ca un prestidigitator veritabil.) Un ruj de buze. (Îl arată demonstrativ publicului făcându-i şi o probă.) O oglinjoară. Funcţionează. (Se uită în ea.) Nu se poate vedea viitorul în ea. E un alt model care o poate face, nu şi ăsta. (Se uită în oglindă şi îşi aranjează părul cu un gest perfect de cochetărie feminină.) Îngerii trebuie să fie în permanenţă chic. (Bagă iar mâna în buzunare. Scoate un telefon mobil.) Un telefon mobil cu tastatură qwerty. Ce? Îngerii nu au voie să vorbească la telefon? (Aceleaşi gesturi de magician.) O ruletă… Vă asigur că nu e „Made in China”. E „Made in Heaven”. Ha-ha! O cărticică cu poezii de dragoste! Şi cam atât, restul cu altă ocazie. Ideea e că aş putea să suflu cu putere peste acest zid şi s-ar prăbuşi. Dar cu ce succes? În câteva clipe bogaţii (arată spre cei doi vameşi) s-ar năpusti ca nişte hiene flămânde şi ar reconstrui zidul mai înalt şi mai rezistent. Aşa că trebuie găsită o soluţie de compromis. Voi avea nevoie doar de ruletă, momentan. (Apucă cu un gest demonstrativ ruleta aşezată pe masă şi o arată publicului.) Funcţionează, vă asigur. (Şi demonstrativ scoate banda metalică numerotată metrică din lăcaşul ei şi face câteva extensii cu ea.) Ştii ce nu iau cu mine acum? Mereu uit. O bucată de cretă albă. Dar asta nu ar fi o problemă. (Se gândeşte.) Aha! Ştiu! (Se adresează Vameşului 2)
-Tinere, îmi poţi împrumuta pentru o clipă bucata ta de cretă albă? (Se întoarce complice spre public.) Nu e conştient de prezenţa mea aici. Nimeni de aici nu e conştient. (Se apropie de V2 şi în timp ce acesta se plimbă prin faţa zidului îşi strecoară mână într-unul din buzunarele tânărului de unde extrage o bucată de cretă albă.) Exact ce-mi trebuia.
-Mulţumesc frumos, o vei primi înapoi. Poţi continua să înveţi liniştit din manualul de geometrie în spaţiu. (spre public) Mâine va lua notă maximă. Boon! Avem toate cele necesare: un înger, o ruletă şi o bucată de cretă albă. Suprasuficient. Acum să ne concentrăm pe cel care are nevoie de ajutor. Este tânărul transfug, profesor de matematică dintr-o ţară săracă, ex-comunistă, care vrea o viaţă mai bună şi la final să-şi păstreze cei doi rinichi. Fie vorba între noi şi eu mi-am donat un rinichi pentru o adolescentă americană aflată la un pas de moarte din lipsă de donator compatibil. Rinichiul meu s-a materializat spectaculos şi fără nicio explicaţie plauzibilă în faţa uşii familiei tinerei gata pregătită pentru operaţie. De asta există îngeri. Mă rog, asta e o altă dramă rezolvată la timp. Care este cea mai piedică a tânărului profesor de matematică de dincolo de zid. Tot un profesor, evident. (zâmbeşte.) Acest profesor de aici. Acest vameş loial ţării lui (arată cu gesturi largi spre profesorul tolănit în canapea), acest profesor de liceu bine plătit, îşi face siesta de după-amiază citind din cartea sa preferată. Ce anume citeşte? (se îndreaptă şi citeşte cu voce tare titlul cărţii din mâna lui V1) „1001 de probleme de comunicare între generaţii”. Aşa da, un familist convins, un vameş excelent, adică. Acest profesor de liceu este reprezentantul poporului bogat, cel care a ridicat zidul. El este unul dintre cei care menţin în stare de funcţionare acest zid. El păzeşte ca civilizaţia să nu fie întreruptă de la cina copioasă de săracii veniţi de cealaltă parte a zidului. Ipocrit. În timpul cinei va discuta cu soţia sa despre probleme de etică, dar în cursul zilei prin atitudinea ostilă faţă de imigranţi, e un apărător excelent al zidului. Face o treabă mai bună decât vameşii înarmaţii de la graniţa propriu-zisă, aflată la mii de kilometri de apartamentul lui. Atitudinea ostilă, nepăsarea, ipocrizia pot ucide mai mult decât o poate face un batalion de AK 44-uri. Ştiţi ce? Aş putea să pleznesc o dată din degete şi îi induc o atitudine mai binevoitoare faţă de imigranţi. Dar astfel de intervenţii divine nu-mi fac cinste plus că aici nu suntem în filmele hollywoodiene. Trebuie ca intervenţia mea să pară mâna destinului, nimic mai mult. Aşadar profesorul va rămâne momentan în canapea liniştit şi îşi va lectura în continuare cartea sa. Ce mai avem aici? (Se îndreaptă spre tânărul care citeşte în timp ce se plimbă încet prin faţa zidului.) Îl avem pe el, pe fiul profesorului. Acesta va fi veriga de legătură între imigranţii săraci de dincolo de zid şi poporul său bogat.
(Vine spre public şi se aşează pe marginea scenei).
-Dar înainte de a executa numărul de magie albă (şi arată bucata de cretă albă spre public) vreau să vă povestesc cum am rezolvat o altă dramă. Despre un negru sărac dintr-o ţară albă şi bogată. Nu chiar atât de albă precum creta asta. Ha-ha! În rugăciunile sale cerea să-şi găsească un job pentru a putea trimite lunar câteva hârtii de bancă marcate cu 100 familiei sale sărace din Africa. Şi atunci Dumnezeu, ştiindu-mă un specialist în drame, m-a trimis să rezolv problema. Deja ştiţi regula: Divinitatea nu intervine în mod direct, trebuia acţionat silenţios. Aşa că m-am strecurat într-o noapte în patul tânărului negru şi punându-i mâna pe frunte l-am ajutat să aibă un vis. Un vis cu un tricou. A doua zi s-a prezentat la interviul pe care ştiam că-l are programat pentru job cu un tricou alb pe care scria mare cu negru „Iartă-mă, Doamne, că m-am născut negru!” Normal că a fost angajat imediat grădinar de un alb bogat şi milos, deşi habar nu avea de grădinărit. Ha-ha! Unde e intervenţia divină? Eu i-am transmis această idee cu tricoul sub forma visului din noaptea precedentă. Şi uite aşa banii au ajuns la familia lui săracă din Africa şi rugăciunile lui şi-au atins scopu. Caz rezolvat.
(Se ridică de pe scenă şi se îndreaptă spre V2).
-Booon. Aşadar acest tânăr s-a remarcat în faţa mea prin atitudinea lui prietenoasă faţă de străinii din ţara lui. Aşa că voi lucra prin el la remedierea situaţiei. Cum voi face? Niciun magician nu-şi dezvăluie trucurile. Puţină răbdare. Nu voi trece prin zid. Ştiu că toată lumea cunoaşte că îngerii pot trece prin ziduri, dar de data asta nu voi apela la calităţile mele supraomeneşti. Pur şi simplu îl voi ocoli.
(Se deplasează de-a lungul zidului. În acest moment încep să se audă acordurile melodiei „Stand by me” de Ben E. King. Dispare dincolo de zid).

Scena 2

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2), Călăuza (C) şi Transfugul (T), pe aceştia doi din urmă, publicul nu-i poate vedea din cauza zidului).
V1 (lasă cartea lângă el) – Cum merge, fiule, studiul?
V2 – Destul de bine. Am unele dificultăţi în a înţelege unele teoreme, dar în genere totul e okay. (atent) De unde se aude muzica asta?
V1(mirat) – Ce muzică?
V2 (puţin contrariat) – Nu auzi?! Muzica aceasta „Stand by me”?
V1- Nu e nicio muzică. Probabil că e zgomot de afară, iar tu stai mai aproape de zid. Deh, fiule, îmbătrânesc. Mă lasă auzul.
V2- Imposibil! Ar trebui să o auzi. E atât de clară. (fredonează): „and the land is dark and the moon is the only life we see…”

Scena 3

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2), Aurora (A))
(Aurora intră în scenă fredonând şi ea melodia)
Aurora (A) (râzând) –Se pare că tânărul are simţul îngerilor. Mi-a auzit muzica. (Bate din palme. Muzica se opreşte, iar V1 şi V2 îşi continuă activităţile de la începutul actului fără să fie conştienţi de prezenţa Aurorei) Aşadar…unde rămăsesem? Aaaa….Da! La veriga de legătură dintre profesorul din ţara fostă comunistă şi ţara occidentală. el va fi cel care va ajuta integrarea deplină a acestuia. E un puşti dezgheţat la minte care şi-a dovedit umanismul prin actele caritabile gen Robin Hood faţă de tânăra Jasemine. Fata cu baticul bună la geometrie în spaţiu. Să vi-l prezint şi pe transfug (Se apropie de zid şi începe să deseneze cu creta pe perete o casă, un bărbat şi o femeie care se ţine de mână, de o parte şi de alta a cuplului un băiat şi o fată cu codiţe. Apoi desenează un soare, câţiva nori şi deasupra un înger). Acesta sunt eu, cred că v-aţi dat seama (Apoi începe efectiv să scoată o cărămidă din zid) Am nevoie de ajutor. Asta e treabă de bărbaţi. Eu am scos prima cărămidă, ei vor face restul (Bate din palme)

Scena 4

(Aceeaşi, Transfugul, şi Călăuza. Ultimii doi intră prin dreapta scenei).
Aurora (A)– Efectiv ei nu au habar că chiar acum vor dizloca o parte din acest zid care practic nu există, e doar un zid imaginar care totuşi funcţionează mai bine decât zidul Berlinului. Haideţi, băieţi, faceţi ca Europa să fie un tărâm al prieteniei şi al toleranţei.
(Transfugul îşi lasă geanta de voiaj de pe mână jos. Călăuza aduce o roabă. V1 şi V2 se apropie şi ei de locul unde Aurora a scos prima cărămidă din zid. Încet, ajutându-se reciproc T, V1 şi V2 scot cărămizi din zid pe care le aşază în roabă. Când roaba se umple e transportată undeva într-un lateral al scenei de către Călăuză, care se reîntoarce apoi cu ea goală. Toţi execută sarcina dictată de Aurora fără să-şi vorbească, fără să se privească, robotic. După câtvea minute de muncă reuşesc să facă o breşă în zid prin care se poate strecura lejer un om. Când treaba e gata, Aurora bate din palme. T, V1 şi V2 îşi reiau activităţile anterioare cu naturaleţe, fără să-şi vorbească).

Scena 5

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2) şi Aurora (A)).
Aurora – V-a plăcut micul meu truc? Breşa e făcută, acum e doar o chestie de timp ca cele două popoare să se întâlnească şi să stabilească o relaţie de amiciţie. Rolul meu s-a terminat dar trebuie să vă prezint puţin şi pe cel care m-a adus aici.(Bate din palme) Instantaneu se aude muzica Enyei, Now we are free şi prin breşa din zid pătrunde Transfugul cu tot cu geanta de voiaj omniprezentă)

Scena 6

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2), Aurora (A) şi Călăuza (C)).

Aurora – Sunt aici pentru că acest tânăr a refuzat să cânte la acordeon în metrou, să fure din supermarket, să fure din buzunare în locurile aglomerate. Şi mai mult decât atât, acest tânăr profesor care a venit de dincolo de zid dintr-o ţară săracă, fost comunistă a fost dispus să-şi vândă un rinichi pentru ca familia lui să poată returna banii împrumutaţi pentru a-i sponsoriza călătoria frauduloasă şi plină de riscuri. Acest tânăr sărac e un adevărat gladiator. Mă emoţionează gladiatorii. Sunt atât de curajoşi. Numai că de data asta nu trebuie să se bată cu lei sau alţi luptători. Acum trebuie să supravieţuiască într-o ţară capitalistă, într-o democraţie europeană de primă mână. Şi vă spun eu, e mai uşor să te baţi cu lei în arenă decât să vii ilegal doar cu o geantă de voiaj pe mână să îţi întemeiezi o situaţie decentă. Păcat! Dar va reuşi. Va reuşi pentru că oamenii buni reuşesc întotdeauna. Iar acest tânăr profesor va reuşi. Va reuşi pentru că e un om bun. (Bate din palme. T dispare, iar în spatele scenei prin breşa din zid trece Călăuza).

Scena 7

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2) Aurora (A) şi Călăuza (C)).

-Îl avem aici şi pe ultimul implicat. Acest infractor, a făcut posibilă prezenţa mea aici. Şi el e un om bun. Pentru mine toţi oamenii sunt buni. De fapt, l-aşm chemat aici pentru că mi-am uitat un lucru la el, cuţitul. (Se duce spre el, îi ia cuţitul de la spate şi îl aruncă undeva în stânga scenei) Nu ai nevoie de aşa ceva. Mergi cu Domnul!(Bate din palme, C dispare prin locul pe unde a venit)

Scena 8

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2) şi Aurora (A))
Aurora – Dacă aveţi nevoie de mine, nu ezitaţi să îmi cereţi ajutorul.(Bate din palme, se stinge lumina).

Cortina

ACTUL IV

(Zidul e aşezat în aşa fel încât se se poată observa central livingul vameşilor şi spărtura din zid făcută de Aurora şi desenele acesteia.)

Scena 1

(Vameşul 1)
V1 (vorbind înflăcărat la telefon) – Da, trebuie să-i facem să-i doară ţara asta. Să-i ardă degetele boante când îşi lălăie melodiile false prin metrou. Pariez cu dvs că orice cetăţean al acestei minunate ţări poate cânta de 100 de ori mai bine la orice instrument muzical decât imigrantul de astăzi din metrou. Dacă vor să cânte fals, să o facă în ţara lor de origine… Da… Da… Da… Parlamentul nostru trebuie să vigileze mai mult la respectarea normelor de poluare fonică din metrou. Eu sunt agasat zilnic de cerşetorii cu acordeon din metrou şi de pe stradă. Plus că la televizor apar numai ştiri dezastruoase despre activitatea lor ilegală din ţara noastră… Da… De acord… Şi încă ceva, domnule, fiul meu împreună cu fiul dvs, sunt influenţaţi de aceşti… nu-mi găsesc cuvintele… sunt dezgustat, nu cred că se pot numi „oameni”, aceşti imigranţi care şi-au adus familiile aici, şi-au trimis copiii în şcolile noastre… în fine… Ce vroiam să vă comentez?!… Am aflat cu tristeţe că fiul meu şi fiul dvs au pactizat, da! Incredibil!… Au pactizat cu duşmanul… Îi cumpără unei tinere marocance mâncare în schimbul unor rezolvări de probleme de geometrie în spaţiu… Incredibil! Da!… Incredibil!… Trebuie să ne întâlnim în persoană şi să tratăm cu hotărâre această problemă. Suntem o naţiune de oameni foarte educaţi. O marocancă nu poate fi mai presus de copiii naţiunii. Plus că statul nostru alocă sume uriaşe tocmai pentru ca fiii noştrii să devină nişte genii… Aceasta e ţara noastră. E doar a noastră şi n-o să ne împărţim pâinea cu imigranţii. Şi ce dacă este în surplus? O aruncăm la porci şi tot nu le-o dăm lor… Hm… Da!… Da!… Aşa e, aveţi dreptate!… De acord… De acord… Vorbim mai târziu… Sunt foarte nervos. Mă duc să iau un antinevralgic… Vă salut… Toate cele bune…. Respectele mele… Mulţumesc. La fel!
(Iese din scenă.)

Scena 2

(Aurora)
(Aurora furişându-se în scenă, păşeşte în mijlocul scenei, ridică mirată din umeri şi se duce spre zid. Apoi ia un scaun se urcă pe el şi se uită peste zid. Se coboară de pe scaun şi se duce la gaura din zid. O probează încercând să vadă dacă poate trece un om prin ea. Din gesturi se declară mulţumită. Apoi se urcă pe zid de pe scaun şi începe să fredoneze o melodie veselă.)

Scena 3

(Aurora şi Vameşul 2)

V2 (intrând prin dreapta scenei) – Ce mă fac? (mâhnit) Jasmin nu a venit astăzi la şcoală. Adio notă de trecere la mate. Adio Playstation 3. (Vede scaunul de lângă zid, dar face abstracţie de Aurora.) Oare cine a pus scaunul acesta acolo? Nu mai contează, sunt terminat oricum.
(Se aude soneria de la intrare.)
V2 (gânditor) – Oare cine o fi la ora asta?
(V2 se duce spre ieşirea din scenă şi se aude zgomotul unei zale şi apoi o uşă deschizându-se. Apoi după câteva clipe închizându-se la loc şi iar zgomotul broaştei.)
V2 – Jur că am auzit soneria. (mirat) Dar nu era nimeni… Hm…
(Din nou se aude soneria prelung. V2 nu schiţează niciun gest.)
V2 – Cred că e doar imaginaţia mea.

Scena 4

(Aurora, Vameşul 1 şi Vameşul 2)
Vameşul 1 intră din stânga scenei.
V1 (aproape răstit) – Dar tu nu auzi soneria, fiule?
V2 (descumpănit) – Se aude soneria?
V1 (perplex) – Cum? N-o auzi? (Soneria se aude prelung iar.)
V2 – A mai sunat şi mai înainte, dar nu era nimeni. Am crezut că este doar imaginaţia mea.
V1 (ordonând) – Lasă-ţi imaginaţia în pace. Du-te şi vezi cine e. Acum!

(V2 iese din scenă prin partea dreaptă.)

Scena 5

(Aurora şi Vameşul 1)
V1- Oare cine o fi?
(Soneria se aude iar.)
V1 (nervos) – Puştiul ăsta şi imaginaţia lui. Cred că a adormit cu propria lui imaginaţie în braţe. (strigând) Dar dă, domnule, drumul la uşa aia odată!

(Iese şi el tot prin partea dreaptă a scenei.)

Scena 6

(Aurora şi Transfugul)
(Luminile se sting în scenă. Muzica Enyei – Now we are free se aude în fundal. Un reflector se aprinde exact pe gaura din zid. Pe acolo intră Transfugul în scenă cu acordeonul la piept pe care apoi îl aşează în geanta de voiaj. Bagă mâna în buzunar şi scoate un portofel pe care îl deschide, scoţând din el un act de identitate. Se aprind luminile şi muzica încetează.)

Scena 7

(Aurora, Transfugul, Vameşul 1 şi Vameşul 2)
(Vameşul 1 şi Vameşul 2 intră în scenă prin dreapta. V1 se apropie de Transfug care îi întinde portofelul şi actul de identitate.)
T – Domnul meu, exact aşa s-a întâmplat. Am găsit acest portofel în metrou azi-dimineaţă. Cred că vă aparţine.
V1 (uitându-se atent în portofel, apoi la T) Parcă figura dumitale mi se pare familiară. Nu lipseşte nimic. (Se întoarce spre V2) Fiule! Adu-i un pahat de apă acestui domn. Mulţumesc, domnule!
V2 (în surdină) – Măcar atât.
V1 – Şi totuşi chipul dumitale… Nu pari a fi de prin partea locului. (suspicios) Eşti străin?
T – Da, domnule! Sunt imigrant. Dar mâine voi părăsi plin de regret această ţară. Staţi fără grijă, plec.
V1 (străfulgerat) – Aaaaaaaaaa! Dumneata cânţi în metrou! Doamne! Pe cine am putut primi în casă!? (către V2) Nu mai aduce niciun pahar de apă. Sună direct la poliţie cât mă ocup eu de el. Sau nu! Du-te la vecinul şi spune-i să vină repede cu ajutoare, să aducă dobermanul acela uriaş. Fugi, spune-i că avem un infractor în casă. Dobermanului nu-i plac străinii, te asigur! Ha-ha! (speriat către T, care a făcut un pas spre V1) Nu te apropia! Nu te apropia! Îţi dau toţii banii din portofel.
V2 (râzând, încercând să-l oprească din spaimă) Tată! Tată!
Aurora (râde şi ea înfundat de pe zid) – Ce comic e!?
V1 – Suntem invadaţi! Au ajuns şi în casele noastre. Ne vor fura televizorul, frigiderul, ne vor viola ficele. Suntem pierduti! Doamne!
V2 (râzând) – Tată, tu nu ai nicio fiică!
T – Domnul meu, calmaţi-vă, vă rog! Scopul meu este onest. Am venit doar să vă aduc acest portofel.
V1 – Nu te crede. (către fiul său) Să nu-i crezi niciodată pe străini, pe aceşti ipocriţi. Îţi dau cu o mână şi îţi fură cu 10. Fugi la vecinul şi adu dobermanul ucigaş. Până atunci îl imobilizez eu pe acest brigant. (adoptă o poziţie de luptă Kung Fu) Ţin să te avertizez că am 7 ani de karate plus centura neagră. (scoate sunete gen Brucee Lee) Iaaaa-iuuuuuuu-Uuuuuuu! (îi arată tăişul palmei) Această mână e o armă omologată de Poliţia Municipală! E o armă extrem de mortală şi rapidă! Iaaaa- iuuuuu.
(Aurora şi Vameşul 2 râd.)
V2 – Tată! Tată! Domnul este profesor de matematică.
V1 (concentrat cu mişcările sale de pseudo Kung Fu) – La o parte, fiule! Când intru în acţiune sunt adevăratul stăpân al ringului!
V2 (aşezându-se în faţa lui) – Tată! Acest domn e un profesor de matematică. Îl cunosc din metrou.
V1 – Vax! E un şarlatan! Habar nu are să rezolve o ecuaţie de gradul II.
V2 – Tată! Domnul a rezolvat o problemă de geometrie în spaţiuăe care proful nostru a rezolvat-o în 3 ore. Dânsul a rezolvat-o în 5 minute în metrou.
V1 – Imposibil. Străinii sunt buni doar la cerşit! Iuuuuu-iaaaa-uuuuu!
T – Vă rog să mă scuzaţi acum. Am un autocar de prin spre ţara mea. Mi-a părut bine de cunoştinţă. (Se îndreaptă spre ieşirea din scenă.)
V2 (supărat) – Tatăăăăăă! L-ai supărat. E profesor pe bune.
V1 – Iaaaaaaaaaaaa-Iuuuuuuuu. Un profesor nu are cum să cerşească. Tu m-ai vedea vreodată pe mine în metroul din New York cântând la acordeon fals?
V2 – Tată! Străinii nu toţi nişte oameni răi şi inculţi. Unii dintre ei sunt peste ai noştrii.
V1 – Imposibil. Nu are cum!
V2 – Tată! Acest acordeonist e profesor de mate în ţara lui. Şi încă unul foarte bun. Acordă-i o şansă, te rog. Te rog mult. Acordă-i o şansă. Doar una, te rog.
V1- Bine. Cinci minute. Dup aceea să te duci să aduci dobermanul ucigaş. Iuuuuuu-aaaaa!
V2 – Mulţumesc! Eşti un tată minunat. (aleargă spre T.) Te rog, demonstrează-i tatălui meu că eşti profesor de matematică.
T – La ce bun? Mâine plec. Îmi iau bilet. Un acordeonist afon mai puţin în metrou.
V2 – Haide. Poţi rămâne aici. Tata îţi poate aranja un job la liceu.
T- Sună tentat, dar utopic.
V2 – Nu e deloc utopic. Profesoara de geografie e din Republica Moldova. Şi e foarte mulţumită de noua ei ţară. Haide, da-ţi o şansă. Fă-o pentru tine!
T – E prea târziu. Mâine e plecarea. Trebuie să plec. Ceea ce spui tu e tentant, dar nu cred că e realizabil. Plus că m-am săturat să cânt fals la acordeon într-o ţară străină.
V2 – Îţi cer doar 5 minute din viaţa ta. 5 minute în care trebuie să fii profesor, cele mai importante 5 minute din viaţa ta de profesor.
V1 (apropiindu-se de cei doi) – Dacă eşti cine spune fiul meu, rezolvă o problemă de geometrie în spaţiucare este peste nivelul mediu în 5 minute. Deşi eu tot cred că eşti un şarlatan cu un acordeon dezacordat.
T- Fie! O fac pentru ţara şi familia mea. Alegeţi cea mai grea problemă din orice manual de matematică pe care îl aveţi în casă. Sau căutaţi-o pe internet. În maxim 5 minute veţi avea rezolvarea. Poate şi mai puţin.
V2 (strigând cu bucurie) – Yupiiiii! Stai să caut. (Se duce alergând la masă, ia o carte şi se întoarce în fugă.) Uite! Asta e tema mea de mâine. E o problemă de la olimpiada de anul trecut. Îţi ajung 5 minute?
T (apucă cartea şi citeşte cu atenţie) – În 4 minute ar trebui să o pot rezolva. O foaie şi un pix, vă rog.
(V2 îi aduce o foaie de la masă, bucuros.)
V1 (galant scoate de la buzunarul de la piept un pix) – Ia loc la masă. Eu pornesc cronometrul. (se uită la ceas) E şi 54, ai timp până la şi 59.
T (se aşează la masă) – Gata! Am început!
(Începe să scrie repede pe foia de hârtie. Vameşul 1 îi dă roate urmărindu-l cu atenţie şi privindu-şi ceasul de la mână. Aurora coboară de pe zid şi se apropie de masă.)
A (spre public) – Vă daţi seama că problema e ca şi rezolvată. Problema asta de olimpiadă este un mizilic pentru el. Dar mie mi-ar lua vreo doi ani şi două zile să o rezolv. Niciodată nu mi-a plăcut geometria în spaţiu. Absolut niciodată.
(După 4 minute după ce V1 a dat startul T lasă pixul din mână şi îi întinde foaia cu rezolvarea.)
T – Gata! Poţi verifica dacă rezolvarea e corectă uitându-vă la finalul manualului.
V1 (luând foaia plină de formule matematice) – O clipă se verific. (Ia cartea şi cautp la final. Confruntă preţ de un minut foaia şi manualul.) Trebuie să fie cumva un truc la mijloc. Rezolvarea e mai mult decât corectă.
V2 – Da, normal. Ţi-am zis eu tată!
A – Ştiam eu pe cine susţin. Bravo! Aplaudă.
V1- Să nu ne precipităm. Poate fi şi norocul începătorului.
T Ha-ha!Mă jigniţi! Norocul e la cazinou, nu la matematică. Care formulă vi se pare norocoasă?
V1- Încă o problemă în 3 minute? De acord?
A – Oricâte! Eu am timp până diseară. Oricum le va rezolva pe toate. Tot nu ai înţeles?
T – De acord.
(V1 caută cu înfrigurare în manual.)
V1 (întinzându-i cartea) – Asta. Are coeficientul maxim. E şi 3 minute.
T (ia cartea, se uită puţin pe ea) – Ha… Dar e foarte simplă.
V1 – Simnplu-nesimplu mai ai 2 minute si 43 de secunde.
(T începe să scrie febril.)
A (se plimbă pe lângă el şi ridică din umeri) – Nu înţeleg nimic. Ah! Oamenii ăştia!
(Dup fix 3 minute T îi întinde foaia. V1 o apucă febril şi începe să confrunte cu rezolvarea de la sfârşitul manualului.
V1 – Corect! Vreau să îţi strâng mâna! (Îi intinde mâna.)
V2 – Uraaaa!
(Cei doi îşi strâng mâinile.)
V1- Vrea să îţi urez un prietenesc „Bine ai venit în ţara noastră!”
(Din fundal se aude Enya – Now we are free. Cei trei discută cu înfocare şi gesturi largi prieteneşti. Aurora se duce la zid şi începe să desenezecu cretă albă un glob pământesc pe care oameni se ţin de mână în cerc. Toată scena durează 3-4 minute.)

CORTINA

GLADIATORUL CU ACORDEON – Piesă de teatru în 4 acte


PERSONAJE

1. VAMEŞUL 1 (V1) – gras, 44 ani, poartă uniformă de vameş (sau o haină pe care scrie „vameş”).
2. VAMEŞUL 2 (V2) – slăbuţ, 15 ani, vestimentaţie tipic vârstei pentru un tânăr din Europa Occidentală, blugi largi, adidaşi, placă de Ipod, etc
3. CĂLĂUZA (C) – 33 ani, atletic, tatuat pe braţe şi pe corp.
4. TRANSFUGUL (T) – 25 ani, îmbrăcat în costum sport, fes pe cap şi o geantă de voiaj pe umăr.
5. AURORA (A) – călăuza luminoasă, 24 ani, sâni mari, îmbrăcată aproape provocator în haine albe, poartă o coroniţa de flori deasupra părului lung şi blond.

ACTUL I

(Notă: Nu doar vameşii de la graniţa ţărilor opresc străinii să intre în ţară ci şi oamenii din interiorul unei ţări ridică graniţă între străini şi cetăţenii autohtoni, de aceea personajele cu denumirea vameşi sunt oameni normali, sunt proprii lor vameşi)

Scena 1

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2). Decor: Pe scenă există un zid de cărămizi aşezat perpendicular cu sala, înalt de peste 2 m, zidul desparte scena în două arii egale, dispus de aşa natură încât vizibiliatea din sală să fie bună. Pe partea unde stau vameşii există o canapea roşie, o masă cu 4 scaune, un frigider, un televizor, un pupitru (un living normal). De partea cealaltă a zidului nu există nimic).

(La ridicare cortinei V1 face instrucţie cu V2. Partea lor de scenă este puternic luminată, de partea cealaltă a zidului beznă completă).

V1 (strigând puternic) –Culcat! Drepţi! Culcat! Drepţi!

V2 execută destul de abil ordinele strigate de V1. Toată scena durează aproximativ 30 de secunde.
V1(scoţând din buzunarul drept al cămăşii de uniformă un fluier cu şnur şi fluieră prelung) – Gata! Instrucţia de front s-a terminat! Urmează ideologia. La masă, fuga marş! (fluieră din nou).

V2 fuge repede la masă şi se aşază pe un scaun. V1 îl urmează cu o figură mulţumită.
V1 (cu un ton părintesc) – Doreşti ceva, fiule? Un suc, o prăjitură?
V2 (gâfâind) – Un suc 0% cofeină, cu aromă de lămâie. Ce trebuie să facem la ideologie?
V1 (deschide frigiderul şi ia o cutie de suc) – Ţi-ai luat azi vitaminele?
V2 – Da, le-am luat azi dimineaţă când am mâncat cereale.
V1 – Bun, hai să trecem la partea teoretică (se aşază la pupitru şi începe să răsfoiască notiţele aflate dedesubtul mâinii lui, începe brusc să vorbeacă cu emfază)
De partea cealaltă a zidului se află o lume plină de borfaşi, de ingraţi. de şomeri, de violatori şi de muncitori necalificaţi. Conform studiilor (răsfoieşte iar printre hârtiile de la pupitru) de partea cealaltă a graniţei există 20% analfabeţi în rândul adolecenţilor. Adică (cu ton părintesc) aceşti 20% sunt viitori infractori într-o lume săracă. O parte dintre ei, o mare parte dintre ei vor încerca să sară acest zid şi să ne fure portofelul sau televizorul din cameră. O altă parte dintre aceşti infractori vor încerca să sară acest zid creat în urmă cu 50 de ani de bunicii noştri pentru a cerşi în metrou sau pentru a fura din super-market-uri.
V2 (ridică mâna, semn că vrea să întrebe ceva)
V1 (binevoitor) –Da, fiule, ce este?
V2 – Cum arată aceşti adolescenţi?
V1 (răsfoind prin hârtii) – Au două mâini, două picioare, aleargă mai repede decât hienele, au un accent deplorabil, se exprimă mult prin semne şi scuipă pe stradă.
V2 – Am şi eu câţiva prieteni din liceu la fel ca ei.
V1 – Da? (pe gânduri) Să renunţi la ei (cade iar pe ganduri).
V2 – Pa Alan, se exprimă mult prin semne, ceva de genul „ridică degetul mijlociu în sus”, demonstrativ. Pe John, care scuipă mult pe stradă, pe Tom…
V1 (întrerupându-l) – Alan, nu este fiul şefului poliţiei?
V2 (dând din cap) – Chiar el, este prietenul meu cel mai bun. M-a învăţat cum să merg cu metroul fără să plătesc.
V1 (contratiat) – Incredibil. Şi ai acceptat?
V2 (extaziat) – De multe ori, este aşa distractiv….
V1 (ferm) – Să nu mai faci niciodată aşa ceva. Şi să nu mai umbli cu acest pungaş. Incredibil! Nu pot să cred, am să iau măsuri imediat. (Scoate din buzunarul pantalonilor un telefon mobil şi începe să formeze grăbit pe tastatură)
Alo, bună ziua! Şeful poliţiei?…Directorul liceului vă dernajează….am aflat că fiul dumneavoastră şi fiul meu eludează legea precum străini: circulă cu metroul fără bilet (pauză)…Da, exact! Incredibil! (pauză)…Exact ca toţi derbedeii ce vin din afară (pauză). Da, trebuie să luăm măsuri urgente….Înţeleg. …Da…Înţeleg….Vă doresc o zi minunată….Mulţumesc. Cu respect. (Îşi introduce celularul la oc în buzunarul pantalonilor şi se întorce spre fiul său) Deci, tinere, niciodată să nu mai săvârşeşti asemenea fapte reprobabile. Ceea ce ai făcut tu este imoral şi de neiertat (face o pauză ca urmare a unei revelaţii brusce) Dar cu banii de la metrou ce aţi făcut?
V2 (prins pe picior greşit) – Păi… I-am…
V1 (răbdător dar în acelaşi timp ameninţător) –I-ai …
V2 (acelaşi joc de mai sus) –I-am…
V1 (acelaşi joc de mai sus) – I-ai…
V2 (aceleaşi joc) – I-am…
V1 (acelaşi joc, dar şi mai ameninţător) – I-ai…
V2 (repede) –Îţi spun, dar promite-mi că nu mă cerţi.
V1(nervos) – Pentru numele lui Dumnezeu, spune ce ai făcut cu banii pe care ţi-i dau zilnic?
V2 (dintr-o suflare) –I-am dat unei marocance, Jasmine, să-şi cumpere un big mac la pauza de masă. Ştii, Mc Donald-ul de lângă liceu.Tatăl ei este în şomaj, iar mama ei a rămas fără job. Nu mă vei certa, nu, tată?!
V1 (îngândurat) – I-ai dat lui Jasmine? Înţeleg…Şi Alan, fiul şefului poliţiei tot lui Jasmin i-a dat banii lui de metrou? Ţie îţi place de Jasmine?
V2 – Îi cumpără bilete la metrou. Nu îmi place de ea, e prea vorbăreaţă şi în plus poartă tot timpul burcă.
V1 -Şi dacă nu-ţi place de ea , de ce îi cumperi de mâncare şi celălalt îi dă bani de metrou?
V2 –Pentru că ne ajută la matematică. Este cea mai bună la mate din toată clasa. Nu există vreo problemă de geometrie în spaţu care să-i reziste. Este o vrăjitoare în sens matematic.
V1(contrariat) –Incredibil, o străină e cea mai bună elevă la matematică din toată clasa. Ce va ajunge din ţara asta? Aici e problema. Străinii sunt deştepţi. Ne vor lua locurile de muncă bine plătite iar noi vom face treburile murdare ale societaţii. Grav…
V2 –Parcă spuneai că străinii sunt agramaţi…
V1 –Hm….Vorbeam de cei care vor să sară zidul. Vin până aici să înveţe să-ţi fure ţie şi lui Alan, lui Tom, viitorul…
V2 – Tată, străinii sar zidul ca să înveţe carte sau ca să cerşească în metrou?
V1 (nervos) –Culcat! Drepţi!
V2 execută oarecum amuzat ordinele tatălui său.
V1 (răspicat) –Culcat!Drepţi!Culcat! (se apropie de fiul său în timp ce acesta este la podea aşteptând următorul „drepţi”, se apleacă şi îi strigă la ureche) Să nu ai niciodată încredere într-un străin! Vor să-ţi fure portofelul, jobul, prietena, maşina, telefonul mobil. Am muncit sute de ani ca acest popor să fie un simbol al umanităţii. Nu voi lăsa ca acest mit să fie distrus de o marocancă pricepută la geometrie în spaţiu. Începând din clipa asta te pui cu burta pe manualul de geometrie în spaţiu şi să nu mai aud în viaţa mea că i-ai plătit meditaţiile cu big mac-uri. Ai înţeles?
V2 (de jos) –Da.
V1 – Nu am auzit. Drepţi!
V2 (sare ca un resot în picioare) –Da! Am înţeles!
V1 (privindu-l în ochi) – Ce ai înţeles?
V2 (tare) – Că niciun străin nu se pricepe la geometrie în spaţiu.
V1 – Nu s-au priceput niciodată! Sunt foarte supărat pe tine, fiule! Am auzit lucruri incredibile despre tine şi prietenii tăi. Voi ar trebui să duceţi mai departe această ţară. Această ţară minunată şi binecuvântată de Dumnezeu. Străinii nu vor să ducă ţara asta în acelaşi loc. Planul lor este mult mai perfid. Dar nu înţelegi tu toate astea la vârsta ta…mai trâziu poate….Ceea ce vei face tu acum este să îţi iei manualul de geomatrie în spaţiu şi vei patrula în faţa zidului ca să protejezi această ţară aşa cum au făcut şi strămoşii tăi sute şi sute de ani. Ţara asta e doar a noastră şi nu o vom împărţi cu niciun geniu în matematică, hoţ din supermarket sau cerşetori din metrou. Hai, executarea!

(V2 apucă o carte din raft şi citind din ea se plimbă pe lângă zid. Lumina se stige treptat în timp ce în partea cealaltă a scenei se luminează treptat).

Scena 2

(Transfugul (T), Călăuza (C). Din fundal începe să se audă melodia Enyei „Now we are free” şi în scenă apare din partea dreaptă Transfugul)

Transfugul (T) (tare cât să acopere muzica) – Ştii cum mă simt acum? Ca un gladiator în arenă! Lupt pentru familia mea care aştepată bani prin Western Union. Trebuie să mă bat cu o întreagă civilizaţie pentru ca mama să aibă bani să plătească întreţinearea şi să pună pe masă ceva de Crăciun. Trebuie să mă bat cu lei, cu elefanţi, cu vameşi, cu poliţia, cu serviciul de imigraţie şi cu accentul meu groaznic deprins din liceu pentru ca să-mi pot cumpăra un laptop. Înţelegi?! Toată lupta mea, toată fuga asta prin pădure şi prin ierburi înalte nu o fac decât pentru a-mi cumpăra puţină fericire mie şi familiei mele.

(În spatele lui apare Călăuza (C) . Muzica se opreşte)

C (nervos) – Mai încet. Ce dracu ai? Vezi graniţa? Nu o strica la urmă! Hai dă-mi restul de bani că vreau să spăl putina. E prima şi ultima oară când mai călăuzesc un nebun ca tine. Mi-ai scos peri albi, frate. Ai vorbit non-stop. Ce dracu ai?! Eşti nevorbit de un secol? Sau ce? Să moară mama, dacă nu vă selectez înainte de a vă lua pe fâşie cu mine. Nebuni de-o parte, oamenii întregi de celalaltă parte, să moară fraţii mei, dacă nu vă triez! Hai marcă banii la băiatu’ că mă aşteaptă treburi acasă. N-am mai făcut sex demult. Am o piţipoancă bună acasă. De abia aştept să o fut.
T (se întoarce brusc spre el) –Nţţ. Nu vezi niciun ban până nu mă văd de partea cealaltă a zidului. Aşa ne-a fost înţelegerea. Jumătatea când plecăm, jumătate când sunt dincolo. Trebuie să respecţi înţelegerea. Când ajung dincolo de zid îţi dau şi restul de bani.
C (se repede spre el) – Bă! Tu vrei să te bat aici!!! Ce dracu ai!!!? Nu vezi zidul în faţă?! Îl sari. E simplu, îl sari!
T – Şi vameşii?
C – Vameşii sunt nişte fraieri.
T – Ai spus că vei mitui vameşii să mă lase să trec de partea cealaltă a zidului. Să trec fără nicio problemă. Te citez: „Ai să treci în cealaltă ţară ca şi cum ai păşi dintr-o cameră în alta, frate!”
C –Frăţie, ascultă puţin la fratele tău. Ascultă cu atenţie, e tura aia nasoală. Dacă vrei să te trec acum mai dai în plus. Nu am nicio tovărăşie cu vameşii ăştia doi de acum. Nu-i cunosc. Am ajuns mai târziu. Înţelegi? Sau marci la băiatu încă 200 de euroi şi mă duc acum să vorbesc cu ei.
T – 200 de euro, zici? (cade pe gânduri) 200 de euro mai am toţi banii. Ce-o să mai mănânc? Unde o să dorm? Cu ce-o să mai sun în ţară? Trebuie să o sun pe mama să-i spun că am ajuns cu bine. De două zile umblu numai prin păduri şi merg pe ascuns în tiruri. Îţi dau 100 de euro, ce zici?
C – Bă! Tu eşti nebun la cap?! Ce să fac cu 100 de euro. Să mă şterg cu ei la fund?! Tu nu înţelegi că trebuie să dau şpagă la vameşi. Degeaba te lauzi tu că ai făcut facultatea de matematică! E tura aia nasoală. Nu am nicio tovărăşie cu vameşii ăştia. Şi în plus, vreau să-ţi spun ceva frate: dacă, la dracu, tura bună intră în gardă peste o săptămână? Ce dracu fac până atunci. Dacă îmi fute altu’ piţipoanca! Hai las-o pe mă-ta c-o suni tu. Uite (îi întinde câtvea fise) îţi dau eu nişte mărunt să o suni.
T (îngândurat) – Şi bani de mâncare. De un motel ieftin, măcar vreo 3-4 zile?…
C – Eşti prost tare de tot. Bă, eu când am trecut prima dată dincolo de zid aveam cinci euro în buzunar. Furi şi tu dintr-un supermarket nişte haleală şi dormi sub pod. Ce dracu?! Tot eu să te învăţ?! E cald afară. Numai să fii cu ochii în patru după gabori să nu te prindă pe sub poduri. Atât! Hai, fii şmecher! Ciordeşti şi tu haleală dintr-un supermarket şi dacă vrei bani de ţigări sau ca să-i trimiţi lui mă-ta nişte lovele acasă cerşeşti şi tu prin metrouri. Cel mai bine este în linia 9, trece prin cartiere de bogătaşi şi ăia or să-ţi dea garantat. Când vezi că vine poliţia, te prefaci şi tu că eşti un călător oarecare, frate. Frate (foarte persuasiv) trebuie să fii şmecher dincolo de zid. Dă-o dracului de facultate, nu-ţi foloseşte la nimic când eşti un imigrant ilegal.
(iluminat de o idee) Ştii ce trebuia să îţi iei tu în geanta asta de voiaj în loc de cărţi de mate, fraiere, trebuia să-ţi iei un acordeon. Te învăţam eu un vals, două. Ştii câţi am trecut eu dincolo cu acordeoane cu tot, aoleu! O grămadă! Ditamai grămada!
T (iritat) – Un acordeon în geanta mea în locul cărţilor? Un acordeon? Ideea îmi repugnă. Mă face să vomit. Părinţii mei, părinţii mei sunt nişte oameni respectabili, profesori de liceu. Cum crezi că eu aş putea să-i dezamăgesc şi să cânt la acordeon în metroul unei ţări străine? Crezi că eu însumi am terminat cea mai prestigioasă facultate de matematică din ţară ca să ajung un paria într-o ţară străină cântând fals la un acordeon stricat pentru 50 de euro în metrou! Ţi-o spun eu: Niciodată! Să fur din supermarket? Niciodată! Să dorm sub un pod pentru un laptop performant? Niciodată! Mai bine mă întorc înapoi în ţara mea şi continui să predau matematica pe un salariu de mizerie decât să fiu acordeonist-cerşetor în capitala luminilor! Niciodată.
Nu-ţi mai dau niciun ban. Niciun euro. Şi nici cealaltă jumătate din bani. Adu-ţi aminte, banii sunt încă la mine (accentuat). Prietene, banii sunt la mine.
C (râzând) – Ce fraier eşti tu cu toată facultatea ta de matematică . Ha-ha! Păi, frate, ce-o să faci înapoi în ţară? Babalâcii tăi au făcut împrumut la bancă să îţi finanţeze călătoria dincolo de zid. Sunt datori vânduţi. Nu fi prost. Într-un an dincolo de zid strângi destui bani să plăteşti datoria. Vrei să-i ruinezi acum când mai au puţin până la pensie? Eşti prost! Eşti prost făcut grămadă. Dormi câteva zile sub pod, cânţi o lună prin metrou, furi două-trei zile din supermarketuri până îţi găseşti undeva să plăteşti o cameră cu chirie. Dacă te întorci acum înapoi cu jumătate din bani cheltuiţi aiurea, trebuie să-ţi vinzi un rinichi ca să plăteşti datoriile.

(Muzica începe din fundal. T se apropie de zid şi se aşază în fund cu spatele sprijinit de el. Un fascicul de lumină îl fixează de sus. Restul scenei se întunecă. Îşi ia capul în mâini)

T (uitându-se în sus) –Doamne! Doamne-Dumnezeul meu. Nu ţi-am cerut niciodată nimic! Nu te-am căutat niciodată. Ştiu că ai probleme mai grave pe lumea asta decât un biet transfug care vrea să-şi vândă un rinichi. Nu vreau să-ţi cer bani, nu vreau să te rog pentru fericirea mea, vreau doar un lucru insignifiant pentru tine, Dumnezeule mare. Trimite-mi, te rog din tot sufletul meu o călăuză mai bună măcar pentru o secundă să-mi arate calea de dincolo de zid. O secundă, Doamne! Atât te rog. Doar o secundă am nevoie de o călăuză să-mi indice calea bună să pot trece de acest zid. Sunt un om bun, n-am furat în viaţa mea nimic, nu am lovit pe nimeni, nu am făcut rău nimănui. Doamne, sunt un ilustru anonim. Nu am de gând să pornesc niciun război, nicio cruciadă, nu vreau decât o viaţă mai bună, o viaţă plină de speranţe. Ştiu că pentru tine e ca şi cum ai plesni din degete şi eu m-aş fi născut de prima dată dincolo de acest zid într-o lume mai bună. Dar nu îţi cer să întorci timpul înapoi pentru un anonim. Ştiu că n-o să fiu niciodată preşedinte de stat, şef de bancă, director de liceu, nici măcar conductor de metrou n-o să fiu. Şi nici nu vreau aşa ceva. Îmi doresc un salariu decent, o casă cu trei camere, o familie cu doi copii. Doamne! Nici măcar nu vreau maşină, căci mă pot duce la serviciu cu metroul. Vreau o viaţă mai bună pentru cei doi copii ai mei nenăscuţi încă, atât. Vreau ca tatăl şi mama lor să aibă joburi decente şi o casă unde să locuiască. Atât, Doamne! Nu-ţi cer decât o călăuză pentru câteva momente. Sunt convins că planeta stă să se prăbuşească, dar ajută-mă, te rog din suflet, ajută-mă. Vreau ca cei doi copi ai mei nenăscuţi să aibă un tată cu doi rinichi.

(Muzica se opreşte treptat, simultan cu luminile care se reaprind în partea lor de scenă.
Călăuza este în picioare privindu-l)

C – Hei, ai aţipit pentru 10 minute. eşti foarte obosit. Trebuie să-mi dai restul de bani. Uite care e treaba, frate. Pe mine mă dore fix în pulă de familia ta şi de tine. Că o să dormi sub poduri sau o să cerşeşti cu acordeonul prin metrou nu e treaba mea. Eu te-am adus până la acest zid, aşa cum ne-am înţeles (Scoate de la spate un cuţit imens). Dă-mi lovelele mele până nu-ţi fac două buzunare pe faţă. BANII mei! Să moară fraţii mei, dacă nu te tai ca pe un pui de găină chiar în faţa zidului. Şi mă piş pe ei de vameşi. Baniiiii!!!!
T(se ridică calm) – Prietene, stai calm. Am vorbit cu Dumnezeu. Îmi trimite o călăuză care să mă treacă dincolo de zid.
C – Mă piş pe tine şi pe dumnezeul mă-tii. Banii mei!

(T îşi introduce mâna drept în sân şi scoate nişte bancnote, pe care începe să le numere)

T – Poftim cealaltă jumătate de bani. (Îi întinde hârtiile de bancă)
C – Şi de ce ai făcut tot circul ăsta? (Foarte relaxat, îşi ascunde cuţitul la spate) Ştiam eu că eşti băiat deştept. Ideea e că te tăiam ca pe un porc dacă nu-mi făceai plata.
T – Ştiu. Sunt convins.
C – Pe mine mă ştie multă lume. Aduc la zid 4-5 inşi pe lună Acum două luni am trecut dincolo de zid o familie de ziarişti şi cu copilul lor. 5000 de euro mi-am scos.Acum el munceşte în construcţii şi ea îngrijeşte de o bătrână. Avantajul lor e că ştiau limba. Nu câştigau în viţa lor atâţia bani în ţară. prietene, dincolo de zid e o altă lume, dincolo de zid nimeni nu moare de foame. Până şi cerşetorii lor trăiesc mai bine decât profesorii universitari de la noi (îi face cu ochiul). Şi dacă îmi dai încă 200 de euro aranjez eu cu vameşii să închidă ochii când sari zidul.
T – Nu, mulţumesc. Nu voi sări niciun zid, voi trece prin el. Ai să vezi. Mi-a părut bine de cunoştinţă. (Se aşază în fund cu spatele la zid) Ai grijă pe drumul de întoarcere. Şi distracţie plăcută cu prietena.
C (puţin mirat) – Ce faci? Nu fi prost, te ajut eu. 200 de euro şi eşti dincolo de zid într-o clipită.
T – Nu, mulţumesc. Aştept pe cineva care o va face gratis.
C – Pe cine?
T – E mult de explicat. E un fel de înger.
C – Ce înger? Ai luat-o razna, profesore?! Nu există niciun înger pe planeta asta. Singurul înger pe care-l cunosc este hârtia de 100 de euro (Scoate o hârtie de 100 de euro şi i-o flutură prin faţa ochilor) Cu câţi mai mulţi îngeri ai în buzunar, cu atât o duci mai bine prin iadul ăsta. Ha-ha!
T – Mulţumesc frumos. Aici ne despărţim. Rolul tău în viaţa mea a luat sfârşit. O după-amiază plăcută îţi doresc.
C (jignit în amorul propriu) – Du-te dracului!

Cortina

ACTUL II

(Zidul este aşezat în aşa fel încât spectatorii pot vedea ce se întâmplă de amble părţi ale lui. Pe de o parte a zidului este livingul normal, de cealaltă parte a lui este interiorul unui vagon de metrou).

Scena 1
(Vameşul 2, Transfugul şi Aurora)

(Vameşul 2 (V2) şi Transfugul (T) se află în partea scenei cu interiorul vagonului de metrou. Pe unul din scaunele vagonului e aşezată şi Aurora, cu faţa spre public. Din difuzoare se aude: „Atenţie se închid uşile! Următoarea staţie este Piaţa Revoluţiei!” . P e o banchetă V2 şi T discută. T îi explică ceva acestuia arătând ceva pe o carte. V2 scoate din rucsac un caiet pe care îl întinde lui T).

T – Fii atent! E foarte simplu. Volumul acestui paralelipiped îl poţi afla dacă afli latura A, care este şi prima necunoscută.Cunoşti doar valoare unghiului, bisectoarea care desparte unghiul dintre latura A şi latura B. Valoarea laturii B o cunoaştem. Unghiul este de 45 de grade. Deci, este un pătrat. Asta înseamnă că A este egal cu B.
V2 – Uimitor. Nu m-aş fi gândit niciodată la gradele unghiului. Ai dreptate este de 45 de grade. Asta înseamnă că unghiul format de laturile A şi B sunt de 90 de grade. Super. De unde ştii toate astea?
T – Le predau elevilor ca tine în ţara mea, exact acelaşi tip de probleme E o problemă mai mult de logică decât de geometrie în spaţiu.
V2 – Mulţumesc frumos.
T – Pentru nimic.
V2 – Dar unde ai învăţat limba noastră?
T – În liceu- Am un accent groaznic, nu?
V2 – Nu chiar. Poate părea că eşti din Nord cu accentul ăsta. Ha-ha!
T – Nu ştiam că am accent nordic…
V2 – Şi totuşi….Cum se face că ai ajuns să cânţi la acordeon în metrou pentru un pumn de mărunţiş?
T (trist) – Tatăl tău s-a născut pe o parte norocoasă a zidului.
V2 – Nu înţeleg…
T – Ţara mea este săracă, profesorii de la mine din ţară emigrează în ţara ta bogată pentru a munci pe şantier sau pentru a deveni grădinari.
V2 – Cum poate fi un profesor de liceu sărac? Orice profesor din ţara mea îşi permite multe lucruri din salariul său.
T- Eu de abia îmi permiteam să supravieţuiesc. Nu aveam bani nici de ieşit la o cafea cu iubita mea.
V2 – Nici măcar nu mergeţi să mâncaţi la big mac?
T – HA-HA. Ăsta e un lux. Să mănânci la big mac e un lux. O extravaganţă.
V2 – Există totuşi o asemenea ţară pe această planetă unde simplu fapt de a mânca un sandviş în oraş să fie socotit o extravaganţă?
T – Oho….Sunt mai multe ţări sărace decât îţi poţi tu imagina, scumpule.
V2 – Şi în timpul liber ce faceţi voi în ţara voastră?
Cum vă distraţi? Există măcar ceva să vă distreze? Ceva ieftin şi accesibil?
T – Dragostea este accesibilă tuturor.
V2(meditativ) – Am înţeles.
T(adoptă şi el aceeaşi atitudine meditativă) Mda….
V2 – T epot întreba ceva fără să te superi?
T – Dacă pot, îţi voi răspunde!
V2 – Cam cât câştigi cântând fals cu acordeonul în metrou? Căci, scuze de impoliteţe(râde) cânţi fals.
T (râde şi el) – Ştiu că valsez groaznic… Oricum câştig mai bine decât un profesor în ţara mea.
V2(trist) – Am înţeles.
T(trist) – Mda…Asta e.
(Din difuzoare se aude: „Staţia Piaţa Revoluţiei!”)
V2 – Hai, trebuie să coborâm.
T – Nu, nu pot. Mai trebuie să cânt, pentru că….
V2 (foarte rugător) – Hai, te rog, hai.(Îl apucă de mână şi îl trage spre ieşirea din scenă)
T- Nu pot, poate cu altă ocazie.

(Vameşul 2 iese grăbit din scenă în timp ce din difuzoare se aude: „Atenţie, se închid uşile. Urmează staţia Calea Luminii”).

Scena 2

(Aurora şi Transfugul)
(Transfugul îşi ia acordeonul şi începe să cânte fals un vals. Se aude zgomotul metroului în mişcare. Cântă aproximativ 2 minute apoi îşi lasă acordeonul pe scaun şi se uită pierdut pe geam.
Din difuzoare se aude „Atenţie! Se deschid uşile! Staţia Luminii.”)

Scena 3

(Prin partea dreaptă a scenei intră Vameşul 1 şi Călăuza)
C (apropiindu-se de T) –Ia zi, frate, câţi bani ai făcut până acum?
(T îl ignoră privind spre geam în gol, spre lateralul scenei.)
C (destul de tare) – Alo! Nu se aude? Şeful acordeoniştilor! Ha-ha! Zi, bă! Cât caşcaval ai făcut până acum? Ai să mă împrumuţi şi pe mine cu 20 de euro?
T (bagă mâna în buzunar şi aruncă pe jos monede şi hârtii de bancă) – I-ai pe toţi!
C (se apleacă şi adună banii de pe jos) – Tot nu ai renunţat la ideea leşinată de a-ţi vinde un rinichi?
T – Mai am nevoie de 50 de euro. Azi îi fac şi îmi iau bilet de autocar pentru ţară. Peste două săptămâni îmi programez operaţia. Am stabilit multe detalii cu receptorul rinichiului prin email.
C – 50 de euro cu ăştia 20 pe care mi i-ai dat?
T – Mai contează?
C – Eşti prost făcut grămadă!
T – Se pare că da.
(Îşi ia acordeonul de pe scaun, se ridică şi începe să falseze ca de obicei. Se apropie de V1, care, aproape jenat, bagă mâna în buzunar scoţând câteva monede pe care i le aşează în cutiuţa de metal pe care T o împinge cu piciorul în timp ce se deplasează prin metrou. T se apropie de Aurora.)
A (pipăindu-se prin buzunare, zâmbitoare) – Îmi cer iertare! Nu am bani să-ţi dau. Îţi pot oferi un rinichi?
T (contrariat) – Poftim?
A – Spuneam ceva de bani, nu am, îmi cer scuze.
T – Şi aţi spus ceva şi de un rinichi. Sau mi s-a părut mie?
A (zâmbeşte) – Am avut puţină treabă, de asta am întârziat. Îmi cer scuze încă o dată.
T – Sunteţi de la poliţie?
(Călăuza a remarcat dialogul între cei doi. Se apropie când aude cuvântul „poliţie”.)
C (Se apleacă după cutiuţa cu bani şi apoi îl apucă pe C de braţ) – Hai să mergem! (către A) Ne cerem scuze pentru deranj, domniţă. Plecăm imediat. (Cei doi se îndepărtează de A, venind spre spectatori) Cine e bucăţica aia? (Îşi întoarce capul spre ea.) Da’ e bună-rău! Ce m-aş juca cu cătuşele cu doamna poliţist prin pat!
T (speriat) – Crezi că e de la poliţie?
C- Nu ştiu, dar aş fute-o! Poate că da. Hai să ne tirăm de aici că oricum e vagonul aproape gol. Hai să ieşim la suprafaţă şi vii mai târziu. Aşa, preventiv. (se întoarce iar spre A) Mamă-mamă! Da’ e bunăăăăăă!

(Cei doi se precipită spre ieşirea din scenă. T se apleacă şi ridică de jos ceva ce pare a fi un portofel!
T- Stai să văd ce e?
C- Lasă că vezi după ce ieşim.
(Cei doi ies din scenă.)

Scena 4

(V1 şi A)

(V1 se apropie de A)
V1 – Îmi permiteţi?
A – Cu plăcere.
(V1 se aşează lângă A)
V1 – Scuzaţi-mă că sunt atât de indiscret. Dar ce aţi discutat cu cei doi imigranţi de au ieşit atât de repede din vagon? Apropo, cel cu acordeonul falsa groaznic. Eu i-am dat absolut de jenă, de regulă nu sponsorizez statul degeaba şi impostorii.
A – Nu e nicio problemă, mă puteţi întreba orice. Nu am avut bani la mine şi mi-am cerut scuze.
V1 – Cum se poate ca o domniţă atât de stilată să îşi ceară scuze în faţa celor doi imigranţi? Trebuie făcut ceva împotriva acestui val de străini care pare să nu se mai termine niciodată. Cântatul la acordeon ăn metrou este de fapt o cerşetorie mascată. Nu înţeleg cum guvernul nostru nu ia măsuri drastice împotriva acestor derbedei veniţi din afară?
A (zâmbeşte) – Ce poate face un guvern?
V1 (sigur pe el) – Să aloce fonduri pentru ridicarea unui zid la graniţă. Aşa cum există în alte ţări. E ţara noastră, nu a acestor cerşetori veniţi aici doar pentru pungăşii.
A – Vă asigur că unii dintre ei sunt minunaţi. Cum era, de exemplu, acel tânăr care cânta la acordeon.
V1 – Dacă sunt atât de minunaţi, de ce nu rămân în ţara lor?!
A – Eu trebuie să cobor aici. Mă scuzaţi. Mi-a făcut plăcere. Vă doresc o zi deosebită!
V1 (se ridică, privind-o pofticios) – Mulţumesc, şi eu vă doresc o zi splendidă, la fel ca dvs.

(A iese din scenă.)

Scena 5

(V1)
V1- Asta ne trebuie! Un zid! Un zid imens la graniţa ţării care să ne protejeze de invazia acestor derbedei cu acordeon.

Cortina

ACTUL III

(Aurora(A), Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2). Zidul împarte la fel scena în două numai că este poziţionată paralel cu spectatorii. În faţa zidului se află livingul familiei de vameşi iar dincolo de el sunt cei doi, Călăuza şi Transfugul, pe care însă spectatorii nu-i pot vedea).

Scena 1

(Pe canapea stă întins foarte relaxat V1 cu o carte în mână citind. V2 se plimbă încet prin faţa zidului cu un manual de geometrie în spaţiu. În tot acest timp printre cei doi şi mobila din living se plimbă Aurora (A), care poate ridica eventual şi reaşeza la loc diverse obiecte din living. Pentru vameşi, Transfug şi Călăuză, Aurora este invizibilă).

Aurora (îndreptându-se spre public) – Mie îmi plac dramele. Specialitatea mea ca înger, ca să spun aşa. Bon. Ce avem noi aici? Două popoare, două civilizaţii. Un popor bogat şi unul mai sărac. Când se ciocneşte bogăţia cu sărăcia inevitabil se produc drame. Mă rog, pe planeta asta se petrec un număr aproape infinit de drame zilnic: de unghia ruptă a unei starlete, până la genocidul african. Treaba mea este să gestionez cu blândeţe aceste drame şi în tot acest timp să pară că intervenţia mea este fortuită, un fel de destin norocos… Aşadar să trec la treabă. Situaţia e simplă: între aceste două popoare este un zid. (Se apropie de zid şi ciocăneşte în el.) Acesta. E un zid solid. Prima problemă. Ce caută acest zid între aceste două popoare? Răspunsul îl dau tot eu pentru că ei nu sunt conştienţi de prezenţa mea aici, pentru ei sunt invizibilă. Acest zid dintre bogaţi şi săraci a fost dintotdeauna aici. Bogaţii şi-au construit mereu ziduri înalte în jurul palatelor lor. Aici nu e vorba de un simplu simţ al proprietaţii care ar justifica existenţa lui fizică; cocioabele nu sunt înconjurate de ziduri solide, eventual de un gard de nuiele. Deci, acest zid a existat dintotdeauna, de când există săraci şi bogaţi. Oricât de mult mi-aş dori să dărâm acest zid nu voi reuşi nici să-l clintesc, nici măcar într-o mie de civilizaţii terestre. Atât timp cât vor exista bogaţi şi săraci acest zid îi va urma peste tot pe această planetă. Îşi va ridica cărămizile şi va ridica cu limba scoasă ca să se poziţioneze între ei. Destul de elementar. Trist, dar adevărat. Booon. Momentan problema zidului pare insurmontabilă, dar de asta sunt eu aici: sunt specialistul numărul 1 în drame umane.

(Se apropie de zid şi îşi duce mâna la frunte meditând).

-Gândesc mai uşor cu muzică. Voi, nu?

(Bate din palme. Instantaneu se aude în fundal o muzică. Poate fi Leonard Cohen – In my secret life).

-Aşa mai zic şi eu spaţiu propice meditaţiei.

(În tot acest timp V1 şi V2 fac abstracţie de Aurora, de muzica din fundal, continuându-şi netulburaţi acţiunile lor de lectură de la începutul scenei).

-Şi acum să vă arat o mostră de intervenţie divină. (Se caută prin buzunare. Se apropie de masa din living şi scoate din buzunare aratând spre public obiectele scoase ca un prestidigitator veritabil.) Un ruj de buze. (Îl arată demonstrativ publicului făcându-i şi o probă.) O oglinjoară. Funcţionează. (Se uită în ea.) Nu se poate vedea viitorul în ea. E un alt model care o poate face, nu şi ăsta. (Se uită în oglindă şi îşi aranjează părul cu un gest perfect de cochetărie feminină.) Îngerii trebuie să fie în permanenţă chic. (Bagă iar mâna în buzunare. Scoate un telefon mobil.) Un telefon mobil cu tastatură qwerty. Ce? Îngerii nu au voie să vorbească la telefon? (Aceleaşi gesturi de magician.) O ruletă… Vă asigur că nu e „Made in China”. E „Made in Heaven”.Ha-ha! O cărticică cu poezii de dragoste! Şi cam atât, restul cu altă ocazie. Ideea e că aş putea să suflu cu putere peste acest zid şi s-ar prăbuşi. Dar cu ce succes? În câteva clipe bogaţii (arată spre cei doi vameşi) s-ar năpusti ca nişte hiene flămânde şi ar reconstrui zidul mai înalt şi mai rezistent. Aşa că trebuie găsită o soluţie de compromis. Voi avea nevoie doar de ruletă, momentan. (Apucă cu un gest demonstrativ ruleta aşezată pe masă şi o arată publicului.) Funcţionează, vă asigur. (Şi demonstrativ scoate banda metalică numerotată metrică din lăcaşul ei şi face câteva extensii cu ea.) Ştii ce nu iau cu mine acum? Mereu uit. O bucată de cretă albă. Dar asta nu ar fi o problemă. (Se gândeşte.) Aha! Ştiu! (Se adresează Vameşului 2)
-Tinere, îmi poţi împrumuta pentru o clipă bucata ta de cretă albă? (Se întoarce complice spre public.) Nu e conştient de prezenţa mea aici. Nimeni de aici nu e conştient. (Se apropie de V2 şi în timp ce acesta se plimbă prin faţa zidului îşi strecoară mână într-unul din buzunarele tânărului de unde extrage o bucată de cretă albă.) Exact ce-mi trebuia.
-Mulţumesc frumos, o vei primi înapoi. Poţi continua să înveţi liniştit din manualul de geometrie în spaţiu. (spre public) Mâine va lua notă maximă. Boon! Avem toate cele necesare: un înger, o ruletă şi o bucată de cretă albă. Suprasuficient. Acum să ne concentrăm pe cel care are nevoie de ajutor. Este tânărul transfug, profesor de matematică dintr-o ţară săracă, ex-comunistă, care vrea o viaţă mai bună şi la final să-şi păstreze cei doi rinichi. Fie vorba între noi şi eu mi-am donat un rinichi pentru o adolescentă americană aflată la un pas de moarte din lipsă de donator compatibil. Rinichiul meu s-a materializat spectaculos şi fără nicio explicaţie plauzibilă în faţa uşii familiei tinerei gata pregătită pentru operaţie. De asta există îngeri. Mă rog, asta e o altă dramă rezolvată la timp. Care este cea mai piedică a tânărului profesor de matematică de dincolo de zid. Tot un profesor, evident. (zâmbeşte.) Acest profesor de aici. Acest vameş loial ţării lui (arată cu gesturi largi spre profesorul tolănit în canapea), acest profesor de liceu bine plătit, îşi face siesta de după-amiază citind din cartea sa preferată. Ce anume citeşte? (se îndreaptă şi citeşte cu voce tare titlul cărţii din mâna lui V1) „1001 de probleme de comunicare între generaţii”. Aşa da, un familist convins, un vameş excelent, adică. Acest profesor de liceu este reprezentantul poporului bogat, cel care a ridicat zidul. El este unul dintre cei care menţin în stare de funcţionare acest zid. El păzeşte ca civilizaţia să nu fie întreruptă de la cina copioasă de săracii veniţi de cealaltă parte a zidului. Ipocrit. În timpul cinei va discuta cu soţia sa despre probleme de etică, dar în cursul zilei prin atitudinea ostilă faţă de imigranţi, e un apărător excelent al zidului. Face o treabă mai bună decât vameşii înarmaţii de la graniţa propriu-zisă, aflată la mii de kilometri de apartamentul lui. Atitudinea ostilă, nepăsarea, ipocrizia pot ucide mai mult decât o poate face un batalion de AK 44-uri. Ştiţi ce? Aş putea să pleznesc o dată din degete şi îi induc o atitudine mai binevoitoare faţă de imigranţi. Dar astfel de intervenţii divine nu-mi fac cinste plus că aici nu suntem în filmele hollywoodiene. Trebuie ca intervenţia mea să pară mâna destinului, nimic mai mult. Aşadar profesorul va rămâne momentan în canapea liniştit şi îşi va lectura în continuare cartea sa. Ce mai avem aici? (Se îndreaptă spre tânărul care citeşte în timp ce se plimbă încet prin faţa zidului.) Îl avem pe el, pe fiul profesorului. Acesta va fi veriga de legătură între imigranţii săraci de dincolo de zid şi poporul său bogat.
(Vine spre public şi se aşează pe marginea scenei).
-Dar înainte de a executa numărul de magie albă (şi arată bucata de cretă albă spre public) vreau să vă povestesc cum am rezolvat o altă dramă. Despre un negru sărac dintr-o ţară albă şi bogată. Nu chiar atât de albă precum creta asta. Ha-ha! În rugăciunile sale cerea să-şi găsească un job pentru a putea trimite lunar câteva hârtii de bancă marcate cu 100 familiei sale sărace din Africa. Şi atunci Dumnezeu, ştiindu-mă un specialist în drame, m-a trimis să rezolv problema. Deja ştiţi regula: Divinitatea nu intervine în mod direct, trebuia acţionat silenţios. Aşa că m-am strecurat într-o noapte în patul tânărului negru şi punându-i mâna pe frunte l-am ajutat să aibă un vis. Un vis cu un tricou. A doua zi s-a prezentat la interviul pe care ştiam că-l are programat pentru job cu un tricou alb pe care scria mare cu negru „Iartă-mă, Doamne, că m-am născut negru!” Normal că a fost angajat imediat grădinar de un alb bogat şi milos, deşi habar nu avea de grădinărit. Ha-ha! Unde e intervenţia divină? Eu i-am transmis această idee cu tricoul sub forma visului din noaptea precedentă. Şi uite aşa banii au ajuns la familia lui săracă din Africa şi rugăciunile lui şi-au atins scopu. Caz rezolvat.

(Se ridică de pe scenă şi se îndreaptă spre V2).

-Booon. Aşadar acest tânăr s-a remarcat în faţa mea prin atitudinea lui prietenoasă faţă de străinii din ţara lui. Aşa că voi lucra prin el la remedierea situaţiei. Cum voi face? Niciun magician nu-şi dezvăluie trucurile. Puţină răbdare. Nu voi trece prin zid. Ştiu că toată lumea cunoaşte că îngerii pot trece prin ziduri, dar de data asta nu voi apela la calităţile mele supraomeneşti. Pur şi simplu îl voi ocoli.

(Se deplasează de-a lungul zidului. În acest moment încep să se audă acordurile melodiei „Stand by me” de Ben E. King. Dispare dincolo de zid).

Scena 2

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2), Călăuza (C) şi Transfugul (T), pe aceştia doi din urmă, publicul nu-i poate vedea din cauza zidului).

V1 (lasă cartea lângă el) – Cum merge, fiule, studiul?
V2 – Destul de bine. Am unele dificultăţi în a înţelege unele teoreme, dar în genere totul e okay. (atent) De unde se aude muzica asta?
V1(mirat) – Ce muzică?
V2 (puţin contrariat) – Nu auzi?! Muzica aceasta „Stand by me”?
V1- Nu e nicio muzică. Probabil că e zgomot de afară, iar tu stai mai aproape de zid. Deh, fiule, îmbătrânesc. Mă lasă auzul.
V2- Imposibil! Ar trebui să o auzi. E atât de clară. (fredonează): „and the land is dark and the moon is the only life we see…”

Scena 3

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2), Aurora (A))

(Aurora intră în scenă fredonând şi ea melodia)

Aurora (A) (râzând) –Se pare că tânărul are simţul îngerilor. Mi-a auzit muzica.(Bate din palme. Muzica se opreşte, iar V1 şi V2 îşi continuă activităţile de la începutul actului fără să fie conştienţi de prezenţa Aurorei) Aşadar…unde rămăsesem? Aaaa….Da! La veriga de legătură dintre profesorul din ţara fostă comunistă şi ţara occidentală. el va fi cel care va ajuta integrarea deplină a acestuia. E un puşti dezgheţat la minte care şi-a dovedit umanismul prin actele caritabile gen Robin Hood faţă de tânăra Jasemine. Fata cu baticul bună la geometrie în spaţiu. Să vi-l prezint şi pe transfug(Se apropie de zid şi începe să deseneze cu creta pe perete o casă, un bărbat şi o femeie care se ţine de mână, de o parte şi de alta a cuplului un băiat şi o fată cu codiţe. Apoi desenează un soare, câţiva nori şi deasupra un înger). Acesta sunt eu, cred că v-aţi dat seama (Apoi începe efectiv să scoată o cărămidă din zid) Am nevoie de ajutor. Asta e treabă de bărbaţi. Eu am scos prima cărămidă, ei vor face restul (Bate din palme)

Scena 4

(Aceeaşi, Transfugul, şi Călăuza. Ultimii doi intră prin dreapta scenei).

Aurora (A)– Efectiv ei nu au habar că chiar acum vor dizloca o parte din acest zid care practic nu există, e doar un zid imaginar care totuşi funcţionează mai bine decât zidul Berlinului. Haideţi, băieţi, faceţi ca Europa să fie un tărâm al prieteniei şi al toleranţei.
(Transfugul îşi lasă geanta de voiaj de pe mână jos. Călăuza aduce o roabă. V1 şi V2 se apropie şi ei de locul unde Aurora a scos prima cărămidă din zid. Încet, ajutându-se reciproc T, V1 şi V2 scot cărămizi din zid pe care le aşază în roabă. Când roaba se umple e transportată undeva într-un lateral al scenei de către Călăuză, care se reîntoarce apoi cu ea goală. Toţi execută sarcina dictată de Aurora fără să-şi vorbească, fără să se privească, robotic. După câtvea minute de muncă reuşesc să facă o breşă în zid prin care se poate strecura lejer un om. Când treaba e gata, Aurora bate din palme. T, V1 şi V2 îşi reiau activităţile anterioare cu naturaleţe, fără să-şi vorbească).

Scena 5

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2) şi Aurora (A)).

Aurora – V-a plăcut micul meu truc? Breşa e făcută, acum e doar o chestie de timp ca cele două popoare să se întâlnească şi să stabilească o relaţie de amiciţie. Rolul meu s-a terminat dar trebuie să vă prezint puţin şi pe cel care m-a adus aici.(Bate din palme) Instantaneu se aude muzica Enyei, Now we are free şi prin breşa din zid pătrunde Transfugul cu tot cu geanta de voiaj omniprezentă)

Scena 6

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2), Aurora (A) şi Călăuza (C)).

Aurora – Sunt aici pentru că acest tânăr a refuzat să cânte la acordeon în metrou, să fure din supermarket, să fure din buzunare în locurile aglomerate. Şi mai mult decât atât, acest tânăr profesor care a venit de dincolo de zid dintr-o ţară săracă, fost comunistă a fost dispus să-şi vândă un rinichi pentru ca familia lui să poată returna banii împrumutaţi pentru a-i sponsoriza călătoria frauduloasă şi plină de riscuri. Acest tânăr sărac e un adevărat gladiator. Mă emoţionează gladiatorii. Sunt atât de curajoşi. Numai că de data asta nu trebuie să se bată cu lei sau alţi luptători. Acum trebuie să supravieţuiască într-o ţară capitalistă, într-o democraţie europeană de primă mână. Şi vă spun eu, e mai uşor să te baţi cu lei în arenă decât să vii ilegal doar cu o geantă de voiaj pe mână să îţi întemeiezi o situaţie decentă. Păcat! Dar va reuşi. Va reuşi pentru că oamenii buni reuşesc întotdeauna. Iar acest tânăr profesor va reuşi. Va reuşi pentru că e un om bun. (Bate din palme. T dispare, iar în spatele scenei prin breşa din zid trece Călăuza).

Scena 7

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2) Aurora (A) şi Călăuza (C)).

-Îl avem aici şi pe ultimul implicat. Acest infractor, a făcut posibilă prezenţa mea aici. Şi el e un om bun. Pentru mine toţi oamenii sunt buni. De fapt, l-aşm chemat aici pentru că mi-am uitat un lucru la el, cuţitul. (Se duce spre el, îi ia cuţitul de la spate şi îl aruncă undeva în stânga scenei) Nu ai nevoie de aşa ceva. Mergi cu Domnul!(Bate din palme, C dispare prin locul pe unde a venit)

Scena 8

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2) şi Aurora (A))
Aurora – Dacă aveţi nevoie de mine, nu ezitaţi să îmi cereţi ajutorul.(Bate din palme, se stinge lumina).

Cortina

ACTUL IV

(Zidul e aşezat în aşa fel încât se se poată observa central livingul vameşilor şi spărtura din zid făcută de Aurora şi desenele acesteia.)

Scena 1

(Vameşul 1)

V1 (vorbind înflăcărat la telefon) – Da, trebuie să-i facem să-i doară ţara asta. Să-i ardă degetele boante când îşi lălăie melodiile false prin metrou. Pariez cu dvs că orice cetăţean al acestei minunate ţări poate cânta de 100 de ori mai bine la orice instrument muzical decât imigrantul de astăzi din metrou. Dacă vor să cânte fals, să o facă în ţara lor de origine… Da… Da… Da… Parlamentul nostru trebuie să vigileze mai mult la respectarea normelor de poluare fonică din metrou. Eu sunt agasat zilnic de cerşetorii cu acordeon din metrou şi de pe stradă. Plus că la televizor apar numai ştiri dezastruoase despre activitatea lor ilegală din ţara noastră… Da… De acord… Şi încă ceva, domnule, fiul meu împreună cu fiul dvs, sunt influenţaţi de aceşti… nu-mi găsesc cuvintele… sunt dezgustat, nu cred că se pot numi „oameni”, aceşti imigranţi care şi-au adus familiile aici, şi-au trimis copiii în şcolile noastre… în fine… Ce vroiam să vă comentez?!… Am aflat cu tristeţe că fiul meu şi fiul dvs au pactizat, da! Incredibil!… Au pactizat cu duşmanul… Îi cumpără unei tinere marocance mâncare în schimbul unor rezolvări de probleme de geometrie în spaţiu… Incredibil! Da!… Incredibil!… Trebuie să ne întâlnim în persoană şi să tratăm cu hotărâre această problemă. Suntem o naţiune de oameni foarte educaţi. O marocancă nu poate fi mai presus de copiii naţiunii. Plus că statul nostru alocă sume uriaşe tocmai pentru ca fiii noştrii să devină nişte genii… Aceasta e ţara noastră. E doar a noastră şi n-o să ne împărţim pâinea cu imigranţii. Şi ce dacă este în surplus? O aruncăm la porci şi tot nu le-o dăm lor… Hm… Da!… Da!… Aşa e, aveţi dreptate!… De acord… De acord… Vorbim mai târziu… Sunt foarte nervos. Mă duc să iau un antinevralgic… Vă salut… Toate cele bune…. Respectele mele… Mulţumesc. La fel!
(Iese din scenă.)

Scena 2

(Aurora)

(Aurora furişându-se în scenă, păşeşte în mijlocul scenei, ridică mirată din umeri şi se duce spre zid. Apoi ia un scaun se urcă pe el şi se uită peste zid. Se coboară de pe scaun şi se duce la gaura din zid. O probează încercând să vadă dacă poate trece un om prin ea. Din gesturi se declară mulţumită. Apoi se urcă pe zid de pe scaun şi începe să fredoneze o melodie veselă.)

Scena 3

(Aurora şi Vameşul 2)

V2 (intrând prin dreapta scenei) – Ce mă fac? (mâhnit) Jasmin nu a venit astăzi la şcoală. Adio notă de trecere la mate. Adio Playstation 3. (Vede scaunul de lângă zid, dar face abstracţie de Aurora.) Oare cine a pus scaunul acesta acolo? Nu mai contează, sunt terminat oricum.
(Se aude soneria de la intrare.)
V2 (gânditor) – Oare cine o fi la ora asta?
(V2 se duce spre ieşirea din scenă şi se aude zgomotul unei zale şi apoi o uşă deschizându-se. Apoi după câteva clipe închizându-se la loc şi iar zgomotul broaştei.)
V2 – Jur că am auzit soneria. (mirat) Dar nu era nimeni… Hm…
(Din nou se aude soneria prelung. V2 nu schiţează niciun gest.)
V2 – Cred că e doar imaginaţia mea.

Scena 4

(Aurora, Vameşul 1 şi Vameşul 2)

Vameşul 1 intră din stânga scenei.
V1 (aproape răstit) – Dar tu nu auzi soneria, fiule?
V2 (descumpănit) – Se aude soneria?
V1 (perplex) – Cum? N-o auzi? (Soneria se aude prelung iar.)
V2 – A mai sunat şi mai înainte, dar nu era nimeni. Am crezut că este doar imaginaţia mea.
V1 (ordonând) – Lasă-ţi imaginaţia în pace. Du-te şi vezi cine e. Acum!

(V2 iese din scenă prin partea dreaptă.)

Scena 5

(Aurora şi Vameşul 1)

V1- Oare cine o fi?
(Soneria se aude iar.)
V1 (nervos) – Puştiul ăsta şi imaginaţia lui. Cred că a adormit cu propria lui imaginaţie în braţe. (strigând) Dar dă, domnule, drumul la uşa aia odată!

(Iese şi el tot prin partea dreaptă a scenei.)

Scena 6

(Aurora şi Transfugul)

(Luminile se sting în scenă. Muzica Enyei – Now we are free se aude în fundal. Un reflector se aprinde exact pe gaura din zid. Pe acolo intră Transfugul în scenă cu acordeonul la piept pe care apoi îl aşează în geanta de voiaj. Bagă mâna în buzunar şi scoate un portofel pe care îl deschide, scoţând din el un act de identitate. Se aprind luminile şi muzica încetează.)

Scena 7

(Aurora, Transfugul, Vameşul 1 şi Vameşul 2)

(Vameşul 1 şi Vameşul 2 intră în scenă prin dreapta. V1 se apropie de Transfug care îi întinde portofelul şi actul de identitate.)
T – Domnul meu, exact aşa s-a întâmplat. Am găsit acest portofel în metrou azi-dimineaţă. Cred că vă aparţine.
V1 (uitându-se atent în portofel, apoi la T) Parcă figura dumitale mi se pare familiară. Nu lipseşte nimic. (Se întoarce spre V2) Fiule! Adu-i un pahat de apă acestui domn. Mulţumesc, domnule!
V2 (în surdină) – Măcar atât.
V1 – Şi totuşi chipul dumitale… Nu pari a fi de prin partea locului. (suspicios) Eşti străin?
T – Da, domnule! Sunt imigrant. Dar mâine voi părăsi plin de regret această ţară. Staţi fără grijă, plec.
V1 (străfulgerat) – Aaaaaaaaaa! Dumneata cânţi în metrou! Doamne! Pe cine am putut primi în casă!? (către V2) Nu mai aduce niciun pahar de apă. Sună direct la poliţie cât mă ocup eu de el. Sau nu! Du-te la vecinul şi spune-i să vină repede cu ajutoare, să aducă dobermanul acela uriaş. Fugi, spune-i că avem un infractor în casă. Dobermanului nu-i plac străinii, te asigur! Ha-ha! (speriat către T, care a făcut un pas spre V1) Nu te apropia! Nu te apropia! Îţi dau toţii banii din portofel.
V2 (râzând, încercând să-l oprească din spaimă) Tată! Tată!
Aurora (râde şi ea înfundat de pe zid) – Ce comic e!?
V1 – Suntem invadaţi! Au ajuns şi în casele noastre. Ne vor fura televizorul, frigiderul, ne vor viola ficele. Suntem pierduti! Doamne!
V2 (râzând) – Tată, tu nu ai nicio fiică!
T – Domnul meu, calmaţi-vă, vă rog! Scopul meu este onest. Am venit doar să vă aduc acest portofel.
V1 – Nu te crede. (către fiul său) Să nu-i crezi niciodată pe străini, pe aceşti ipocriţi. Îţi dau cu o mână şi îţi fură cu 10. Fugi la vecinul şi adu dobermanul ucigaş. Până atunci îl imobilizez eu pe acest brigant. (adoptă o poziţie de luptă Kung Fu) Ţin să te avertizez că am 7 ani de karate plus centura neagră. (scoate sunete gen Brucee Lee) Iaaaa-iuuuuuuu-Uuuuuuu! (îi arată tăişul palmei) Această mână e o armă omologată de Poliţia Municipală! E o armă extrem de mortală şi rapidă! Iaaaa- iuuuuu.
(Aurora şi Vameşul 2 râd.)
V2 – Tată! Tată! Domnul este profesor de matematică.
V1 (concentrat cu mişcările sale de pseudo Kung Fu) – La o parte, fiule! Când intru în acţiune sunt adevăratul stăpân al ringului!
V2 (aşezându-se în faţa lui) – Tată! Acest domn e un profesor de matematică. Îl cunosc din metrou.
V1 – Vax! E un şarlatan! Habar nu are să rezolve o ecuaţie de gradul II.
V2 – Tată! Domnul a rezolvat o problemă de geometrie în spaţiuăe care proful nostru a rezolvat-o în 3 ore. Dânsul a rezolvat-o în 5 minute în metrou.
V1 – Imposibil. Străinii sunt buni doar la cerşit! Iuuuuu-iaaaa-uuuuu!
T – Vă rog să mă scuzaţi acum. Am un autocar de prin spre ţara mea. Mi-a părut bine de cunoştinţă. (Se îndreaptă spre ieşirea din scenă.)
V2 (supărat) – Tatăăăăăă! L-ai supărat. E profesor pe bune.
V1 – Iaaaaaaaaaaaa-Iuuuuuuuu. Un profesor nu are cum să cerşească. Tu m-ai vedea vreodată pe mine în metroul din New York cântând la acordeon fals?
V2 – Tată! Străinii nu toţi nişte oameni răi şi inculţi. Unii dintre ei sunt peste ai noştrii.
V1 – Imposibil. Nu are cum!
V2 – Tată! Acest acordeonist e profesor de mate în ţara lui. Şi încă unul foarte bun. Acordă-i o şansă, te rog. Te rog mult. Acordă-i o şansă. Doar una, te rog.
V1- Bine. Cinci minute. Dup aceea să te duci să aduci dobermanul ucigaş. Iuuuuuu-aaaaa!
V2 – Mulţumesc! Eşti un tată minunat. (aleargă spre T.) Te rog, demonstrează-i tatălui meu că eşti profesor de matematică.
T – La ce bun? Mâine plec. Îmi iau bilet. Un acordeonist afon mai puţin în metrou.
V2 – Haide. Poţi rămâne aici. Tata îţi poate aranja un job la liceu.
T- Sună tentat, dar utopic.
V2 – Nu e deloc utopic. Profesoara de geografie e din Republica Moldova. Şi e foarte mulţumită de noua ei ţară. Haide, da-ţi o şansă. Fă-o pentru tine!
T – E prea târziu. Mâine e plecarea. Trebuie să plec. Ceea ce spui tu e tentant, dar nu cred că e realizabil. Plus că m-am săturat să cânt fals la acordeon într-o ţară străină.
V2 – Îţi cer doar 5 minute din viaţa ta. 5 minute în care trebuie să fii profesor, cele mai importante 5 minute din viaţa ta de profesor.
V1 (apropiindu-se de cei doi) – Dacă eşti cine spune fiul meu, rezolvă o problemă de geometrie în spaţiucare este peste nivelul mediu în 5 minute. Deşi eu tot cred că eşti un şarlatan cu un acordeon dezacordat.
T- Fie! O fac pentru ţara şi familia mea. Alegeţi cea mai grea problemă din orice manual de matematică pe care îl aveţi în casă. Sau căutaţi-o pe internet. În maxim 5 minute veţi avea rezolvarea. Poate şi mai puţin.
V2 (strigând cu bucurie) – Yupiiiii! Stai să caut. (Se duce alergând la masă, ia o carte şi se întoarce în fugă.) Uite! Asta e tema mea de mâine. E o problemă de la olimpiada de anul trecut. Îţi ajung 5 minute?
T (apucă cartea şi citeşte cu atenţie) – În 4 minute ar trebui să o pot rezolva. O foaie şi un pix, vă rog.
(V2 îi aduce o foaie de la masă, bucuros.)
V1 (galant scoate de la buzunarul de la piept un pix) – Ia loc la masă. Eu pornesc cronometrul. (se uită la ceas) E şi 54, ai timp până la şi 59.
T (se aşează la masă) – Gata! Am început!

(Începe să scrie repede pe foia de hârtie. Vameşul 1 îi dă roate urmărindu-l cu atenţie şi privindu-şi ceasul de la mână. Aurora coboară de pe zid şi se apropie de masă.)

A (spre public) – Vă daţi seama că problema e ca şi rezolvată. Problema asta de olimpiadă este un mizilic pentru el. Dar mie mi-ar lua vreo doi ani şi două zile să o rezolv. Niciodată nu mi-a plăcut geometria în spaţiu. Absolut niciodată.

(După 4 minute după ce V1 a dat startul T lasă pixul din mână şi îi întinde foaia cu rezolvarea.)
T – Gata! Poţi verifica dacă rezolvarea e corectă uitându-vă la finalul manualului.
V1 (luând foaia plină de formule matematice) – O clipă se verific. (Ia cartea şi cautp la final. Confruntă preţ de un minut foaia şi manualul.) Trebuie să fie cumva un truc la mijloc. Rezolvarea e mai mult decât corectă.
V2 – Da, normal. Ţi-am zis eu tată!
A – Ştiam eu pe cine susţin. Bravo! Aplaudă.
V1- Să nu ne precipităm. Poate fi şi norocul începătorului.
T Ha-ha!Mă jigniţi! Norocul e la cazinou, nu la matematică. Care formulă vi se pare norocoasă?
V1- Încă o problemă în 3 minute? De acord?
A – Oricâte! Eu am timp până diseară. Oricum le va rezolva pe toate. Tot nu ai înţeles?
T – De acord.
(V1 caută cu înfrigurare în manual.)
V1 (întinzându-i cartea) – Asta. Are coeficientul maxim. E şi 3 minute.
T (ia cartea, se uită puţin pe ea) – Ha… Dar e foarte simplă.
V1 – Simnplu-nesimplu mai ai 2 minute si 43 de secunde.
(T începe să scrie febril.)
A (se plimbă pe lângă el şi ridică din umeri) – Nu înţeleg nimic. Ah! Oamenii ăştia!

(Dup fix 3 minute T îi întinde foaia. V1 o apucă febril şi începe să confrunte cu rezolvarea de la sfârşitul manualului.
V1 – Corect! Vreau să îţi strâng mâna! (Îi intinde mâna.)
V2 – Uraaaa!
(Cei doi îşi strâng mâinile.)
V1- Vrea să îţi urez un prietenesc „Bine ai venit în ţara noastră!”

(Din fundal se aude Enya – Now we are free. Cei trei discută cu înfocare şi gesturi largi prieteneşti. Aurora se duce la zid şi începe să desenezecu cretă albă un glob pământesc pe care oameni se ţin de mână în cerc. Toată scena durează 3-4 minute.)

CORTINA