într-o zi o să-mi țâșnească din piept o pasăre cu numele tău


Când m-am trezit la 6 și 30
erai lângă mine bându-ți cafeaua fără zăhar
și ți-am zis încet la ureche
„ești o pasăre care și-a făcut cuib în pieptul meu”
Apoi mi-am aprins o țigară
Trăgeam din filtru așa uitându-mă la tine și apoi pe fereastră
Tu stăteai întinsă în pat
Și sorbeam încet din ceașcă
Și ți-am repetat iar
„tu ești o pasăre care și-a făcut cuib în pieptul meu”
Și tu te-ai ridicat lasciv din pat
Toată goală
Și mi-ai ciocănit ușor în coaste
„Hei, lasă-mă să intru!”
Am stins țigara și m-am apropiat de geam
Ți-ai lipit sânii de spatele meu
Și te-am lăsat să intri

Apoi am ieșit pe stradă
Străzile se luminaseră
Și nici un om nu părea să-și dea seama că
Îți făcusei cuib în pieptul meu

Când am ajuns în fața casei tale
Am ezitat să sun
m-am așezat pe bordură și am așteptat să ieși

dar nu mai puteai
pentru că îți făcusei cuib în pieptul meu

iar tu încă mai erai acolo
după ferestre, după glastrele din geam

și ziua a trecut toată
iar eu am plecat de lângă casa ta cu flori și geamuri albe

deși nu ai ieșit să-mi aprinzi o țigară
nu-ți mai puteai părăsi niciodată cuibul din pieptul meu

Anunțuri

Dezolarea elefanților vorbăreți


Aici e bine, e soare, câțiva elefanți se țin după mine pe stradă.
Oamenii sunt la fel de anoști ca acum un an când ne plimbam de mână pe stradă.
O prostie și asta, de altfel. Uneori minunile vin valuri-valuri și le uit numele.
Dar am trecut și de etapa cuvintelor pe care le-am uitat.
Am ajuns la concluzia primară că suntele din care sunt compuse cuvintele sunt niște elefanți care se țin după mine pe stradă. Ascult 2pac la căști, trag concluzii stupide și mă apucă râsul.
Îmi doresc să mă plimb cu mâinile prin buzunare ca și când aș căuta la coșul de gunoi poezii.
Apoi încep să mă gândesc la un super roman pe care să-l încep cu imaginea asta în care mă plimb cu mâinile pe străzi cunoscute în timp ce universul se plimbă și el alături de mine și îmi dau seama că suntem doar niște sunete care se plimbă prin Univers ca o gașcă de elefanți.
Iubirea e un cuvânt, nu e deloc un cuvânt supraponderal, dar rămâne o îngrămădire de sunete ce nu pot transcede nebunia neuronilor îndrăgostiți.
E frumos, e bine, e cald, e o tristețe care mi-a rămas de la tine și o țin la piept ca pe un obiect de mare preț.
Ca o inimă care nu mai funcționează.

Fără formă iniţială


stau în genunchi
toate secundele cu mâini abile de crupieri
îmi înfig ace în degete

sângele se retrage înspăimântat spre zona verde
acolo unde toate metaforele s-au ascuns
să-şi facă siesta dupa un dejun copios
printre poze cu femei care se prabuşesc
în mine ca un bungee jumping

mă ridic totuşi
o femeie s-a legat cu elastic de inima mea
pulseaza în mine
sus
jos
bază
pisc

sunt ca un edificiu recent construit
în care muncitorii au uitat
saci de ciment, ciocane, cuie

deşi pare imposibil
în mine e destul loc pentru a-ţi pune un hamac
îmi modific forma şi dimensiunea
sub acţiunea acestei forţe exterioare
mă curbez uşor până devin tu

De aici nu există scăpare


Inima mea e o bucată de cretă albă tocită
De prea multe ori am scris ”te iubesc” deasupra dimineţilor dintre noi
Uneori reciţi poeme triste
Atunci glasul tău se transformă în dangătul clopotului din noaptea de înviere
Braţele mele dezertează, devin 2 soldaţi care preferă
Să îşi abandoneze cazemata pentru a te ţine strâns la piept
Ca pe o ploscă cu apă în plin deşert

Devin confuz, îmi chem la o întrunire secretă
Toate celulele
Deschidem hărţi, haşurăm sentimente
De fiecare dată obiectivul principal surpă intangibilul
O mână de celule din ventriculul drept se oferă voluntare
Pentru cea mai extraordinară misiune din viaţa mea
Vor pleca singure spre tine
Nu există cale de întoarcere
Aşa că pregăteşte-te să fii iubită!

Dragobete 2008


templul nostru – e o celulă fără gratii

alături de mine pășește celălalt prizonier
are chipul tău părul tău genunchii tăi

se ghemuiește în mine
ca într-o cazemată
alteori se ascunde în ventriculul meu drept
de acolo șoptește
trezește-mă la sfârșitul zilelor

în fiecare dimineață privirile
ni se întâlnesc în aceeași cameră obscură
unde soarele pătrunde doar pentru a lumina
fierul cătușelor dintre noi

Magnetic Love


de multe ori îţi povestesc că sunt un resort
pe care îşi fac cuib în fiecare dimineaţă păsările
depun ouă din care vor ieşi pui gălăgioşi
nu mă vor lăsa să dorm în nicio noapte

alteori sunt prins în timp ce umblu pe furiş prin tine
şi dus în grabă pe băncile tribunalului
în sala aceea imensă cu pereţii înalţi
acoperiţi de portretele tale

iar judecătorul bate cu ciocănelul în inima mea
inculpat, eşti condamnat la iubire veşnică
pentru această femeie

iar tu-mi zâmbeşti şi-mi întinzi braţele
lipindu-mă de zid
ca un graffiti într-o temniţă