Dansând cu pelicanii


Zilele trecute am asistat fără să vreau la un alt circ mediatic. În ultimii ani spălarea creierelor românilor se face în special prin crearea unor false probleme care, vezi Doamne, lezează grav România, ţărişoara noastră dragă. Prezentatorii de ştiri şi realizatorii de talkshow-uri politice prezintă cetăţenilor o dilemă, o angoasă politică din care sunt invitaţi, ei-cetăţenii privitori, să discearnă adevărul şi minciuna. Numai că totul are o altă simbolistică pe care cetăţeanul de rând nu o sesizează. Să luăm de exemplu ultima găselniţă a certurilor guvern şi preşedinte.

Ce avem aici? Un premier, Victor Ponta, care pretinde că la presiunea internaţională aduce la cârma DNA-ului pe un fost Procuror General care i-a băgat colegii de partid la puşcărie. Adică, omul se spală pe mâini, iar cel care-i toarnă apă din ulcior este chiar preşedintele ţării, Traian Băsescu. Cum ar veni, Ecce Homo!, Laura Codruţa Kovesi. Toţi spun că cea din urmă ar fi omul lui Băsescu şi la ordinele lui i-ar fi băgat la puşcărie pe Năstase, nimeni altul decât îndrumătorul tezei de doctorat al celui care s-a spălat pe mâini, Victor Ponta. Prietenii politici sezonieri ai celui din urmă, adică liberalii lui Crin Antonescu sar de pe scaunele lor fine şi moi din Parlamentul României şi ţipă din gură de şarpe că Ponta ar fi pactizat cu Preşedintele. Circul e complet: Băsescu jubilează că încă mai are ceva de spus în ţara USL-ului, Crin dă vina pe Ponta şi Ponta arată cu degetul spre Baroso. Noi, populaţia privitoare la tv ne împărţim în 3 tabere: Băsescu, preşedinte ales prin neprezentare la urne, tabăra lui Ponta, omul care a promis că e socialist, adică ţine cu săracii şi tabară lui Crin, care orice s-ar întâmpla, Băsescu trebuie să pice.

Ăsta e circul mediatic.

De fapt care e fondul problemei: se discută despre şefia DNA, Direcţia Naţională Anticorupţie. Ce face DNA-ul? Direcţia asta de investigaţii cu puteri lărgite trebuie să bage la puşcărie pe toţi acei funcţionari ai statului care ne fură pe noi cei, care privim la TV şi ne împărţim în 3 tabere pro şi contra. Adică, indirect, ne face nouă viaţa mai bună stopând corupţia şi crescând PIB-ul. Haha! Ca să vezi, DNA-ul este un fel de speritoare pentru lupii care au devastate economia românească în ultimii 20 de ani. Între timp lupii s-au transformat în pelicanii care înghit tot: combinate,cfr-ul, poşta, resursele minerale etc. Tot ce se putea înghiţi, a fost înghiţit şi DNA a raportat victorii peste victorii împotriva pelicanilor, dar noi cetăţenii care ne-am împărţit în 3 tabere mai sus, trăim din ce în ce mai greu,cum ar veni, DNA-ul nu ajută la propăşirea PIB-uluim adică execută cumva un dans cu pelicanii, ba îi prinde, ba îi arată cu degetul prin dosare, ba le dă drumul la mal şi sărăcia creşte în continuare din cauza corupţiei la nivel înalt.

Şi la final asistăm la un dans al Laurei Codruţa Kovesi cu pelicanii în timp ce populaţia privitoare de ştiri şi talkshow-uri moare de foame pe zgomotul de fond al circului politic.

Anunțuri

De ce nu am încredere în literatura română contemporană?


 

1. Pentru că e literatura unui popor pauperizat de FMI, nimeni nu mai cumpără cărți, asta ne face să fim mai proști decât occidentali. Cui folosește un popor prost într-o comunitate europeană?!

2. Pentru că editurile din România nu riscă nimic cu noul val.  Se limitează în a retipări autori străini consacraţi de filme hollywoodiene şi a-şi face un venit bunicel.
3. Pentru că drepturile de autor pe care le primesc scriitorii se ridica lunar la valoarea unui pachet de ţigări.
4. Pentru că netul e plin de siteuri literare care produce o mare cantitate de amatorism.
5. Pentru că oricine poate publica o carte la o editură no name.
6. Pentru că şcoală românească se află într-un declin continuu de 20 de ani. Am făcut un exerciţiu simplu: am întrebat adolescenţi români de numele unui scriitor român contemporan. Credeţi că banuiţi răspunsurile stupide.
7. Pentru că nu văd nicio acţiune din partea USR care să mă motiveze să cred că vechea gardă poate creşte dorinţă de a citi a românilor.
8. Pentru că televizorul a spălat atât de mult creierul poporului încât literatură a devenit o cenuşăreasă a divertismentului.
9. Pentru că librăriile din oraşele de provincie sunt nişte locuri reci care nu atrag cumpărători. Librăriile ar trebui să devină un loc plăcut şi comod în care să lecturezi o carte şi apoi să o cumperi.
10. Pentru că suntem un popor mic şi neînsemnat în istoria umanităţii.

Burebista, Decebal, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Alexandru Ioan Cuza se răsucesc sincron în mormânt într-o mare viteză


1. Niciun român nu s-a dovedit a fi un român adevărat. Priviți la succesiunea președinților începând cu 1989.
2. Am uitat ce înseamnă patriotism. Uitați-vă la zilele în care se face apel la patriotismul nostru și aici mă refer la 1 decembrie, 22 decembrie, 15 ianuarie etc-etc. Oficiali grăbiți versus pensionari și boschetari care se îmbrâncesc pentru 2 sarmale și un pahar de țuică fiartă.
3. Televiziuni care promovează orice, absolut orice, mai puțin românismul.
4. România e țara nimănui. Orice și orice poate fura, ucide sau înșela pe cetățeanul român pentru că legile sunt scrise pentru a fi eludate cu acordul tacit al justiției.
5. România va deveni în câteva decenii o țară de pensionari și politicieni. Tinerii români emigrează oriunde și fără gânduri de a reveni.
6. România nu mai e de mult o națiune de sine stătătoare. FMI-ul, Banca Mondială, UE, NATO, USA și alte instituții guvernează de facto această țară. Două exemple: nu putem ajuta combinatul de la Rm. Vâlcea pentru că intrăm în conflict cu legislația europeană și FMI dictează când și cu cât se pot mări salariile bugetarilor.
7. Constituția garantează o viață decentă românilor, din păcate în România nu mai există români. Sunt doar niște ființe umane care se uită la tv la știri care spală creierul și cumpără din supermarketuri produse din alte țări.
8. Niciun politician al acestei țări nu dorește binele națiunii. Drept dovadă că niciun politician nu a reușit să îmbogățească România. De la an la an, datoria acestei nații se mărește.
9. În nicio școală din România nu se predau lecții de patriotism.
10. Nu va exista nicio soartă mai bună pentru cetățenii acestei națiuni milenari. Pentru că România a murit. Acum avem doar un stat așa-zis ”român” ținut în viață cu ajutorul perfuziilor de stăpânii noștri mondiali.

Poeţii sunt niște patroni de oameni (voi releva toate detaliile picante)


În primul rând toți poeții au pixuri performante
Prin care țâșnește poezia ca o spermă albastră (calitate superioară, desigur)
Țâșnește ca un prădător deghizat, ca sperma umană
Poeților le place brânză de oi
Asta îi ajută să rămână în contact cu lucrurile frumoase ale animalelor de la țară
Și întotdeauna poeții sunt niște indivizi viguroși
Nu există nicio boală care să-i răpună
Să-i urce în pat (desigur)
Poeții au o singură slăbiciune: își iubesc țara în care s-au născut
Și de aceea uneori mor prea repede prin parlament sau prin comisii de etică
Și totuși poeții trăiesc cel mai mult dintre toate categoriile umane
Unii ajung să dirijeze avioanele pline de romantici care plutesc deasupra Parisului
Că niște păsări oarbe
Alții scriu atât de multe versuri încât apartamentele vecinilor
Sunt inundate de flori, păsări exotice și femei frumoase
Poeții sunt stăpânii oamenilor
Le ciopârțesc destinele că pe niște bucăți de cretă
Le educă copiii
Le lasă gravide virginele
Și le fură mâncarea de pe masă
Dar ăsta e farmecul poeților
Pot face orice cu niște cuvinte pe care le amestecă pe pagină albă
Din care un pix magic (desigur) scuipă toate intimitățile planetei
Toate slăbiciunile și reveriile ei

Scrisoare foarte deschisă Preşedintelui României, Guvernului, Parlamentului şi întregii clase politice din România


Domnule Preşedinte, domnilor miniştri, domnilor parlamentari şi domnilor lideri politici, sunt momente în viaţă, momente foarte precise, în care trebuie să te opreşti. Momente decisive pentru viitorul unui om, ale unui guvern sau ale unei naţiuni. Acest moment a sosit. Întotdeauna am crezut că pentru fiecare misiune, pentru fiecare profesie există persoana potrivită sau un grup de persoane care prin natura pregătirii profesioanele, a harului şi a eticii este (şi sunt predestinate) pentru a îndeplini cu succes toate cerinţele care nasc din misiunea/profesia respectivă. Filosofic vorbind: un cineva trebuie sa fie preşedinte de ţara, şef de guvern, parlamentar sau simplu cetăţean. Însă domniile voastre aţi dovedit în mod repetat şi decisiv că nu sunteţi acel “cineva”. Nu aveţi harul şi nici dorinţa de a fi acel “cineva”.

În condiţiile actuale ale României se impune un imperios pachet de legi care să readucă acest popor pe fagaşul speranţei, pe tronsonul existenţei de zi cu zi în care cetăţenii români să fie mândri că poartă numele de “român”.

Eu, Albert Cătănuş – cetăţean român, preocupat fiind de soarta României, vă propun un plan de lege anticriză.

Dar mai intâi de toate vreau să vă vorbesc despre acei oameni care au făcut România “Mare”, despre aceea clasă politică care a dus România pe culmile prosperităţii economice, si anume, familia Brătienilor. Despre membri ei se spune că dacă: “Toată România s-ar scufunda peste noapte şi un singur Brătian ar fi reuşit să se salveze, acesta, prin diplomaţie, abnegaţie şi patriotism, ar fi reuşit să readucă la viaţă întreaga societate română.”
Mi-aş dori să avem iar o generaţie a Brătienilor în politica românească contemporană, măcar unul.

Dar să trecem la măsurile anticriză.
După cum bine ştiţi în anul 2011 România va necesita un nou împrumut extern de aproximativ 6 miliarde de euro pentru a putea susţine bugetul public de stat, adică, cu alte cuvinte, pentru a putea plăti pensiile şi salariile bugetarilor.
Ceea ce propun eu e mult mai ieftin pentru poporul roman, şi anume, să votaţi o lege prin care absolut toţi politicienii români şi aici includ: presedintele ţării, tot guvernul, remaniat sau nu, toţi parlamentarii (actuali si foşti), şi toţi ceilalţi lideri de partide (parlamentare sau nu) SĂ RENUNŢE la toate funcţiile oficiale şi la cetăţenia română în schimbul sumei de un milion de euro CASH şi a unei pensii de 2500 de euro lunar (timp de 25 de ani) pe cap de politician.
Amendamentele sunt următoarele:
– dacă există rude de gradul I care doresc să urmeze gestul patriotic al acestuia vor primi fiecare 333 333 euro cash si o pensie de 1500 de euro lunar pentru următorii 25 de ani.
-dacă există rude de gradul II care, de asemenea vor să facă ceva pentru ţara asta, adică să renunţe la funcţiile oficiale (dacă le detin, bineinţeles) şi la cetăţenia română, vor primi instantaneu 250 000 euro cash şi o pensie de 1000 de euro lunar, de asemenea pentru următorii 25 de ani.

După calculele mele acest amplu proces de purificare a clasei politice româneşti nu va costa statul român mai mult de 2 miliarde de euro.

Sunt convins că astfel România nu va mai avea nevoie de cei 6 miliarde de euro anul viitor pentru că se vor găsi surse alternative de autofinanţare, implicit se va face o economie reală de 4 miliarde de euro care se vor putea folosi pentru a se construi fabrici, uzine si autostrăzi.

Cât despre averile şi afacerile dvs, stimaţi lideri politici (din opoziţie, de la putere etc), nu se va întâmpla un nou fenomen “naţionalizare forţată”. Vă veţi putea vizita de 2 ori pe an proprietăţile, de Paşte şi de Crăciun. În schimb afacerile dvs. cu statul român vor fi închise pentru că nu mai sunteţi cetăţeni români, pentru că, după cum am menţionat mai sus, aţi renunţat contra unei sume consistente în valută forte la cetăţenia română; oricum, veţi avea destui bani daţi cu generozitate de români pentru a duce o viaţa lipsită de griji departe de România, cât mai departe cu putinţă. Şi alt favor: veţi putea împuternici persoane care să vă administreze în continuare proprietăţile din România şi afacerile (mai puţin cele cu statul care vor fi interzise prin această lege).

În încheiere, eu consider că aceasta e UNICA SOLUŢIE a României de a scapă de grava criză economică şi morală în care s-a scufundat în ultimii 70 de ani.

18 octombrie 2010 Albert Cătănuş, de profesie român

Scrisoare foarte deschisă Preşedintelui României, Guvernului, Parlamentului şi întregii clase politice din România


Scrisoare foarte deschisă Preşedintelui României, Guvernului, Parlamentului şi întregii clase politice din România

Domnule Preşedinte, domnilor miniştri, domnilor parlamentari şi domnilor lideri politici, sunt momente în viaţă, momente foarte precise, în care trebuie să te opreşti. Momente decisive pentru viitorul unui om, ale unui guvern sau ale unei naţiuni. Acest moment a sosit. Întotdeauna am crezut că pentru fiecare misiune, pentru fiecare profesie există persoana potrivită sau un grup de persoane care prin natura pregătirii profesioanele, a harului şi a eticii este (şi sunt predestinate) pentru a îndeplini cu succes toate cerinţele care nasc din misiunea/profesia respectivă. Filosofic vorbind: un cineva trebuie sa fie preşedinte de ţara, şef de guvern, parlamentar sau simplu cetăţean. Însă domniile voastre aţi dovedit în mod repetat şi decisiv că nu sunteţi acel „cineva”. Nu aveţi harul şi nici dorinţa de a fi acel „cineva”.

În condiţiile actuale ale României se impune un imperios pachet de legi care să readucă acest popor pe fagaşul speranţei, pe tronsonul existenţei de zi cu zi în care cetăţenii români să fie mândri că poartă numele de „român”.

Eu, Albert Cătănuş – cetăţean român, preocupat fiind de soarta României, vă propun un plan de lege anticriză.

Dar mai intâi de toate vreau să vă vorbesc despre acei oameni care au făcut România „Mare”, despre aceea clasă politică care a dus România pe culmile prosperităţii economice, si anume, familia Brătienilor. Despre membri ei se spune că dacă: „Toată România s-ar scufunda peste noapte şi un singur Brătian ar fi reuşit să se salveze, acesta, prin diplomaţie, abnegaţie şi patriotism, ar fi reuşit să readucă la viaţă întreaga societate română.”
Mi-aş dori să avem iar o generaţie a Brătienilor în politica românească contemporană, măcar unul.

Dar să trecem la măsurile anticriză.
După cum bine ştiţi în anul 2011 România va necesita un nou împrumut extern de aproximativ 6 miliarde de euro pentru a putea susţine bugetul public de stat, adică, cu alte cuvinte, pentru a putea plăti pensiile şi salariile bugetarilor.
Ceea ce propun eu e mult mai ieftin pentru poporul roman, şi anume, să votaţi o lege prin care absolut toţi politicienii români şi aici includ: presedintele ţării, tot guvernul, remaniat sau nu, toţi parlamentarii (actuali si foşti), şi toţi ceilalţi lideri de partide (parlamentare sau nu) SĂ RENUNŢE la toate funcţiile oficiale şi la cetăţenia română în schimbul sumei de un milion de euro CASH şi a unei pensii de 2500 de euro lunar (timp de 25 de ani) pe cap de politician.
Amendamentele sunt următoarele:
– dacă există rude de gradul I care doresc să urmeze gestul patriotic al acestuia vor primi fiecare 333 333 euro cash si o pensie de 1500 de euro lunar pentru următorii 25 de ani.
-dacă există rude de gradul II care, de asemenea vor să facă ceva pentru ţara asta, adică să renunţe la funcţiile oficiale (dacă le detin, bineinţeles) şi la cetăţenia română, vor primi instantaneu 250 000 euro cash şi o pensie de 1000 de euro lunar, de asemenea pentru următorii 25 de ani.

După calculele mele acest amplu proces de purificare a clasei politice româneşti nu va costa statul român mai mult de 2 miliarde de euro.

Sunt convins că astfel România nu va mai avea nevoie de cei 6 miliarde de euro anul viitor pentru că se vor găsi surse alternative de autofinanţare, implicit se va face o economie reală de 4 miliarde de euro care se vor putea folosi pentru a se construi fabrici, uzine si autostrăzi.

Cât despre averile şi afacerile dvs, stimaţi lideri politici (din opoziţie, de la putere etc), nu se va întâmpla un nou fenomen „naţionalizare forţată”. Vă veţi putea vizita de 2 ori pe an proprietăţile, de Paşte şi de Crăciun. În schimb afacerile dvs. cu statul român vor fi închise pentru că nu mai sunteţi cetăţeni români, pentru că, după cum am menţionat mai sus, aţi renunţat contra unei sume consistente în valută forte la cetăţenia română; oricum, veţi avea destui bani daţi cu generozitate de români pentru a duce o viaţa lipsită de griji departe de România, cât mai departe cu putinţă. Şi alt favor: veţi putea împuternici persoane care să vă administreze în continuare proprietăţile din România şi afacerile (mai puţin cele cu statul care vor fi interzise prin această lege).

În încheiere, eu consider că aceasta e UNICA SOLUŢIE a României de a scapă de grava criză economică şi morală în care s-a scufundat în ultimii 70 de ani.

18 octombrie 2010 Albert Cătănuş, de profesie român