Ministerul durerii


Când ți-am zis că dacă mi se taie capul

Picioarele, mâinile, degetele

Celule rămase te vor recunoaște oricum

Ai spus: „Prostii, Albert, prostii!”

Când ți-am spus că inimile noastre

Suferă de aceeași disfuncție mecanică

Ce se numește iubire

Ai zâmbit condescendent

„Dulcegării, Albert, dulcegării!”

Când ți-am prescris o cură cu poezii scrise de mine

Ai murmurat amuzată

„Ești beat, Albert, băut!’

Când am spus că planeta asta pentru mine are un singur locuitor

Doar tu

Ai râs cu putere

Și nu e loc, nu e piatră, nu e biserică, nu e parc

Care să nu-mi pară trist atunci când nu sunt cu tine

Poate nu e vreo boală care să îmi macereze încet inima

Și toate organele interne noapte de noapte

Poate nu e nimic grav

Poate că iubirea e doar un fleac

Un fel biserică din care s-au furat

Toate icoanele și toți îngerii

Un fel de instituție a durerii

Fără niciun angajat

Și ai zâmbit și de data asta

La toate propozițiile mele

Hai, Albert, tu crezi că se mai moare din iubire în ziua de astăzi?

N-am zis nimic căci simțeam cum mor puțin câte puțin

Privindu-te în ochi.

Reclame

Celebru blestem caucazian


Prima dată am crezut că e de vină țara

Nu mai cresc de mult flori pe morminte aici

Iar la radio se anunță noapte de noapte

O perperpetuuă eclipsă de lună

În fiecare an apar noi manuale de istorie

În care voievozii mor înainte de termen

Sau revoluții dispar din pagini ca și când istoria

E un șirag de perle pe care

Îl atârni la gâtul unei amante nebune de gelozie

În fiecare noapte îl rupe ca să-l refacă a doua zi

Iar perlele sunt mereu la altă poziție

Mi-am dat seama că e un blestem când un vameș

Care îmi cerceta pașaportul mi-a zis franc

”Coae, n-am mai văzut niciodată o asemenea stemă

Dar te las să treci, vorbim aceeași limbă, plus că te-am văzut la televizor”

Deși nu am apărut niciodată la nicio emisiune televizată

Așa că m-am dus la doctor

Acesta mi-a făcut toate analizele și mi-a spus stupefiat

”Coae, avem o problemă: sângele tău are o culoare care nu apare în niciun tratat de medicină!”

Așă că m-am dus la o vrăjitoare

Una pe care mi-a recomandat-o doctorul

Foarte frumoasă, cu ochii albaștri

Nici n-am intrat bine și mi-a spus

Că am cunoscut o femeie cu ochii albaștri

Și că e celebru blestem caucazian

Degeaba am tot negat

Cerul se făceam tot mai negru

Iar sângele meu uitase subit ”Tatăl nostru”

s-a furat o iubită


așa s-a anunțat la radio

la o oră târzie din noapte

la ora aceea la care și greierii dormeau

n-a mai apucat să mai facă nimănui cu mâna

așa spunea crainica cu o voce suavă

de parcă iubitele se lasă furate ca niște valize în gară

nu, ele se luptă, se răsluptă chiar și cu morțile deghizate în mori de vânt

primul meu impuls a fost să sar din pat

și să mă duc să caut aceea iubită

că așa e cavalerește

să cauți iubirea

să te bați pentru ea

să-ți rupi mâinile și picioarele

inima și toate organele vitale

așa cum am fost învățați în toate poeziile și romanele scrise

de unii grași și mirosind a transpirație

dar m-a apucat o profunzime epică

și am închis radioul plictisit

iubitele nu se lasă furate,

cel puțin cele pe care le-am cunoscut eu

și apoi, iubirea nu e așa un fel de broșă pe care o porți de sărbători
e un artefact
un fel de ac pe care ți-l înfige Dumnezeu în inimă
într-o ședință voodoo

Nicio femeie nu a mai murit


În Kuala Lumpur de 200 de ani

Acest lucru îl cunosc de la un prieten bun

Care primește zi de zi scrisori de dragoste de la femeile din Kuala Lumpur

Cimitirile au fost interzise

Iar bărbații se duc să moară în alte țări

Toate sunt atât de frumoase, atât de erotice

Încât îngerii vin noapte de noapte să doarmă în Kuala Lumpur

Pentru că acolo în fiecare pat există o femeie frumoasă care te ține în brațe

Chiar dacă ești însurat, sau ai făcut doar o escală cu avionul

Partidele politce au voie să existe numai vara

Doctrinele lor sunt în versuri cu rimă

Pe străzi din difuzoare se aude doar Wagner

Iar femeile frumoase te invită de la ferestre în budoarele lor

Fără să le pese că ești bogat sau sărac

Ignorat, superficial sau pur și simplu tâmpit

Așa citesc în fiecare din scrisorile pe care le primește amicul meu

Mi le aduce dimineața la cafea și îmi spune

Uite ce am mai primit azi-noapte de la iubitele mele din Kuala Lumpur

Privesc cu atenție ștampila poștei din Kuala Lumpur

Apoi fotografiile tuturor acelor femei minunate care îi scriu

Și devin un pic gelos

Pentru că mie nu-mi scrie nicio femeie, nu-mi scrie nimeni

Și mă gândesc ce norocos trebuie să fie amicul meu

Că primește atâta iubire în plicurile acelea parfumate

Pe care le arată colegilor de birou, chiar și vecinilor de scaun din metrou

Și mă întreb ce forță mai puternică decât forța de gravitație

Le face pe acele minunate femei din Kuala Lumpur să se simtă atrase de acest

Amic

Care nu are niciun dar special din naștere

Pur și simplu nu face altceva decât să completeze niște hârtii la birou

Și să răspundă la numele de Albert

Spovedanii din doi în doi


Vara fusese înjunghiată de o trecătoare cu ochii albaștri

Ahh, vara aceea un vagon de tren în care călătorise fără bilet

Dispăruse după un copac, cred că era un nuc tânăr,

Ce crescuse fără ajutorul nimănui, ca un orfan, în fața blocului

 

Toamna se adăpostise în bucătăria lui

Fără să îi ceară voie

Picior peste picior

Avea o față ciudată

Nici nu plângea, nici nu glumea, nici nu murea

Câteva țigări, o ceașcă de cafea

Stătea și vorbea fără să fie întrebată de tot felul de cruci

Sau de

Culori pe care nu le văzuse niciodată

Și despre niște greci, cel puțin așa înțelesese el că erau născuți în Grecia

Care nu știu de ce ținea morțiș să îi spună că erau homosexuali

De parcă istoria umanității se blocase acum 2000 de ani

Apoi tot se uita pe geam

Ce putea să aștepte el?

Chiar așa, ce putea aștepta?

Ea îl iscodea în permanență și îi trecea mâna prin păr

Vezi? Îi spunea

Ți-am zis eu, crucile sunt de mai multe feluri

Unele sunt atât de mari că te poți cățăra până la Cer

Și tot voia să fie mistică

Și tot îi trece mâna prin păr

Ahhh! Dacă nu aveai 40 de ani, te luam cu mine

Să îți arăt unde se nasc crucile

Dar acum ești bătrân, nu mai poți merge atât de departe

Spunea ea, picior peste picior

Țuguindu-și buzele când trăgea din țigare

Și nu se dădea dusă

Deși el îi spunea trist

Pleacă! Pleacă! Nu te-am chemat aici!