Atenţie, se trage!


Când am ieșit din casă, Dumnezeu încă mai zăcea împușcat la colțul străzii. L-am privit cu atenție. Și el la fel. De fiecare dată am o senzație ciudată: ”Dumnezeu”, cum ai spune ”un milion de euro”. Uneori și două.

-Alberto, crede, încă pot ajuta oamenii.
Am zis un ”mda” imperceptibil și m-am aplecat să-i povestesc o istorie ciudată. Unul dintre copii a fost chemat la masă. Moment foarte prielnic pentru a-mi aprinde o țigară. Am terminat de povestit așezat lângă el.
-Și cum îți spuneam, am senzația aia ciudată că toate mingiile de tenis ricoșează din perete direct în fața mea… Oriunde m-aș situa, mă lovesc în față. Ce crezi?
Dumnezeu a ridicat o mână plină de sânge a lehamite.
-Lasă, nu e grav.
-Da, nu e grav. Mai zaci mult aici?
-Cred că da, mai stau o vreme.
-Okay, eu plec. M-am ridicat și am plecat fără să observ că strada se golise de copii. Câțiva porumbei ciuguleau de zor o bucată de covrig aruncată de un bătrânel cu ochelari de soare de la etajul unu. Probabil că din cauza ochelarilor cu ramă groasă nu-l putea distinge pe Dumnezeu. Oricum, nici nu mă așteptam să sune la salvare.
În stația de autobuz erau câteva pensionare cu priviri agresive. Le-am abordat zâmbitor. ”Dumnezeu zace împușcat la colțul străzii.” Între timp a venit autobuzul. Am scos cartela magnetică tacticos, am rostit un ”Hola” slab și mi-am numărat banii din portofel. Era o zi de miercuri, ora prânzului, atunci când toate magazinele sunt închise și restaurantele pline de mușterii. Am sunat un amic.
-O știi pe aia mică din bar? Mironosița aia de 19 ani? I-o trage Gigi. Pe cuvânt, nici mie nu-mi vine să cred… Haha. Ca să vezi și tu… Ar putea să-i fie tată… Eee, nu sunt invidios! Vrea și ea puțină fericire, care-i problema?
Am închis gândindu-mă că Gigi a economisit destui bani.

Curvele sunt scumpe.

Dumnezeu e ieftin.

O lumânare groasă și înaltă costă un euro. O dorință, un euro.
-Nu vă supărați, știți unde trebuie să cobor pentru Caballo blanco?
Șoferul era destul de politicos. Folosise din belșug aftershave-ul.
-La următoare.
-Mulțumesc.
Caballo blanco e o piață unde se află o biserică. Slujbele se țin la demisol. În fața bisericii sunt vreo 7-8 bănci de lemn vopsite în verde. Acum erau pustii.
M-am așezat pe una, destul de central, puteam privi pe toți cei care intră și ies din biserică. Se anunțase la radio Kiss FM că venise un exorcist de la Roma în oraș. Eram foarte curios. Un tip interesant. Hmm. Vroiam să-l cunosc.
Când a ieșit din biserică era târziu, se înnoptase.
Am alergat puțin după el.
-Salut, mă numesc Alberto. Aveți timp să beți o cafea? Invit eu.
Am intrat într-o tavernă sordidă. Pe drum i-am explicat că la intervale de două săptămâni mă întâlnesc cu Dumnezeu împușcat grav la colțul străzii. Și că de fiecare dată același pensionar care nu are de gând să sune la salvare.
Exorcistul m-a privit lung, a cerut un Jack Daniel’s dublu, sec, l-a băut dintr-o înghițitură și a ieșit făcându-mi semn să plătesc.
Când am ieșit, dispăruse. Dezamăgit am reintrat în bar și am cerut și eu un Jack Daniel’s dublu. I-am povestit barmanului istoria cu dumnezeul împușcat. M-a ascultat cu atenție. După care m-a cerut să plătesc băutura și să părăsesc localul imediat.
Am ieșit scârbit, oare sunt singurul care vede dumnezei împușcați la colț de stradă?

Poezie în celtă


Pe stradă, toţi oamenii
Au tricourile pline de sânge.
Mult sânge.
Am obosit,
Mă opresc la semafor.
Calm, timpul trece pe lângă mine.
De pe celălalt trotuar,
Dumnezeu
Îmi vorbeşte,
În celtă.
Zâmbesc de complezentă,
Îmi scot pachetul de ţigări,
Şi-L întreb, din priviri, dacă vrea.
Mă refuză politicos.
E verde…
Trecem unul pe lângă altul.
Dumnezeu în treaba Lui,
Eu, fumând,
Mă afund în tragedia mea perfectă.