chirurgie poetică


în mine există multe poezii
tu te plimbi printre ele ca o soră medicală
printr-un spital de campanie
toate mâinile se întind spre tine
unica salvare, ultimele momente minunate petrecute înainte de sfârșit
unora le pui atele, altora le coși versurile dureroase
le dai apă cu lingurița
le spui că îi aștepți în viața viitoare
unde totul va fi minunat
totul se înseninează
noi vorbim ca doi sfinți care l-au văzut pe Dumnezeu
fără se ne mai temem vreodată de întunericul din noi
pentru că dragostea e o forță atât de puternică
încât vindecă toate poeziile de tristețe și de așteptare
într-o clipă
momentul acela în care toate întâmplările din viața mea
se adună într-un singur loc, într-o singură cameră, într-o singură femeie, într-o singură iubire

Poemul cât o carte (prima parte)


prima dată mi s-a întâmplat în gară
te-am iubit puternic, răzbunător, am avut o stare de spirit ciudată
un hoț care a furat din buzunarul polițistului
ca într-un film cu efecte speciale
toți din jurul tău aveau fețe livide, inspide
tu erai singura care strălucea, luminile erau doar pe tine
veneai aproape fugind spre mine
trăgând cu putere de bagaj, am avut impresia că te îndepărtezi
era atât de mult zgomot în jur dar eu îți auzeam bătăile inimii
pentru o clipă ți-am văzut prin rochia neagră, prin sutien, printre coaste, inima
un şoc profund, am lăsat telefonul din mână și am vrut să mă întind peste dalele reci
câteva secunde am avut impresia că eşti cea care conduce un atac la baionetă, toți oamenii mergeau repede cu fețele în pământ în spatele tău magnetizați

apoi s-a întâmplat în bar
te-am adorat instant când ai început să clipeşti panicată
nu-ți puteai fixa privirea deloc, încercai să focalizezi totul din jurul tău dar nu reuşeai
mă priveai tandră și îmi mângâiai mâinile
nimeni din jurul nostru nu realiza miracolul
erau martorii unui eveniment unic
păcat, vor muri orbi, nu au realizat că au trecut pe lângă dragostea perfectă

nu există niciodată cale de întoarcere pentru noi
vom merge întodeauna în același taxi, pe aceeaşi stradă

te-am iubit când tăceai
îmi dădeam seama că în mintea ta se produc mutații
îți creşteau aripi, cele vechi cădeau
priveai cu nesaț străzile, voiai să ajungem cât mai repede
în timp ce îmi pipăiai mâinile
de fapt nu erau mâinile cele pe care le atingeai
era inima mea

te-am iubit foarte mult când ai zis
mă duc să fac un duş
era speriat nu ştiam ce se va întâmpla
cum se va întâmpla
speram să nu moară nimeni
am aşteptat cuminte încercam să învăţ să respir acelaşi aer cu tine
ca un nou nou-născut

în aceeaşi cameră am fost ca două animele
de pe două continente diferite
era o teamă reciprocă
ceva ca un ghem încâlcit
cine va avea curajul?
cine îşi va arbora inima
cum începe iubirea

şi te-am iubit când m-ai sărutat în pat
pielea ta mirosea frumos
sânii tari şi plini de sevă
uitasem să mai plătesc chiria pentru apartamentul acela de la etajul 7
uitasem complet că dincolo de pereţii aceia mai exista viaţă
imaginaţia mea scăzuse brusc sub zero grade
muriseră toţi oamenii, nu se mai plăteau rate la bănci, chirii, nu se mai cumpăra pâine sau flori
mă fascina rochia neagră

te-am iubit cel mai mult în prima zi a vieţii noastre când
mi-ai zis atât de iubitoare
şterge-mă cu un prosop şi stai lângă mine
nu puteam să înţeleg de ce nu contau pentru tine acele câteva secunde de amor pasional
atât a fost pentru prima oară
doar câteva secunde pe care le mai simt şi acum
pe urmă mi-ai explicat de ce nu au contat
şi te-am iubit şi mai mult

am avut mereu imaginea unei grote
în care trăiam la marginea lumii
tramvaiele, claxoanele, zgomotele străzii, atheneul, madona
nu erau pentru noi
între noi se dezvoltase o altfel de civilizaţie orice intrus murea axfisiat la temperaturile mari în care pluteam
pentru că adevărul este că pluteam deasupra patului acela imens
dormeam noaptea aruncaţi pur şi simplu unul în celălalt
doar lumina de la baie ieşea sugrumată pe sub uşă
în rest nu aveam nevoie de altceva
când te ţineam în braţe tu luminai atât de puternic încât mă dureau ochii

te-am iubit foarte mult
când te-ai trezit la două noaptea
oricum nu mai distingeam clar orele
nu că ar fi contat ora
erai caldă umedă inexplicabil de frumoasă
atunci am intrat în tine liber, fără nicio teamă
aveam mereu măsura noastră de siguranţă
un cuţit de bucătărie negru imens pe noptieră

te-am iubit când am mâncat mere la 5 dimineaţa pe balcon
erau nişte mere mari verzi
aveam impresia că muşc din inima ta

tuşele tale se îngroşau pielea devenea mai fină
sânii mai tari erai la fel de înaltă ca mine
nici nu ţi-ai dat seama că în fiecare noapte când te ţineam în braţe
de fapt cădeam la picioarele tale şi plângeam ca un copil mic
bucuros că şi-a găsit mama
erai acolo lângă mine

iar eu îţi scriam pe spate poeme cu degetul
şi tu recunoşteai prin somn fiecare literă
nu ţi-am spus niciodată că eu te iubesc cel mai mult când dormi
şi te mângâi pe păr

în primele nopţi nu am făcut dragoste
nici sex
erau sedinţe de exorcizare
aveam amândoi mâinile picioarele
pielea plină de răni de cicatrici
dragostea îşi supura
timpul în care am fost departe
se decanta pe cearceaf, pe prosoape, ieşea prin piele
iar noi ne schimbam proprietăţile fiziologice, metabolsismul pur şi simplu
năpârleam ca nişte reptile care sunt expuse la o iubire incandescentă

dragostea nu are coordonate când sunt cu tine
în câteva zile ai plecat
au urmat certurile
ameninţările
valizele pline cu rochii pe care ţi le voi lăsa în faţa uşii
şi toate alte chestii ingrate
dar în tot timpul am simţit că doar ne jucăm
ne iubim la fel de mult când ne înjurăm sau ne dorim moartea printre străini
pentru că dragostea noastră nu are niciodată coordonate precise
este exact ca în sfânta scriptură
ridică o piatră şi mă vei găsi