Întâmplări adevărate pe Facebook

Se întâmplă uneori ca amănuntele să se încolăcească atât de mult în jurul nostru încât avem nevoie de ajutorul unui psihiatru pentru a reuși să distingem iar corect realitatea. Mai precis, cazul unui foarte bun amic de al meu, Cleomenes. El nu s-a născut în Sparta, după cum s-ar putea crede cu ușurință după etimologia numelui, ci pur și într-un orășel de provincie din munți. Îi fac un scurt, foarte scurt, rezumat al biografiei lui: școală generală, liceu și apoi stat cu părinții timp de încă 5 ani. Purta ochelari și nu reușise să-și găsească o parteneră de viață și nici un job stabil, deși era un tip inteligent și un prieten pe care te puteai baza la două noaptea să-ți aducă o bulină. Asculta Vivaldi  și citea relativ mult, adică trei cărți pe săptămână. Nu avea cont de Facebook și nici măcar nu folosea un smart phone. Părinții lui îl sponsorizau în cea mai mare parte a timpului și erau mulțumiți că unicul lor băiat încă locuia cu ei și erau foarte dispuși să-i accepte acest ”dolce far niente” încă mult timp. Cleomenes dezvoltase o pasiune pentru plimbările montane și uneori pleca în excursii de unul singur câte o săptămână. Nu era deloc un asocial, pur și simplu găsea o plăcere infinită de a cutriera de unul singur poteci neumblate și să campeze noaptea sub copaci. Nu vorbea cu animalele, nu avea prieteni imaginari, nu se credea vreun haiduc modern.

Toate astea până într-o zi când părinții lui i-au făcut cadou un smart phone de ultimă generație. La început a fost refractar ideii, dar, cu timpul, a cedat și a început să-l folosească tot mai des, tot mai des, până când a renunțat la de tot la munte și a început să slujească doar telefonul din buzunar. Ca și când devenise scalvul lui. Ce făcea toată ziua cu telefonul? În primul rând se juca, apoi își instalase Facebook, Whatsapp și restul de programe de socializare. Așa l-am cunoscut eu, mi-a dat add pe Facebook. Ce mi-a atras atenția la el a fost că era eminamente permanent on-line. De dimineață până noaptea târziu, de parcă era încătușat. Avea lecturi interesante, era cu bun simț, era logic în gândire, era mai mult decât normal. Discutam relativ rar, uneori nu vorbeam cu săptămânile. Până într-o zi când i-am spus că are o problemă. A recunoscut repede că era dependent. Mai mult decât atât, își întemeiase o relație de iubire exclusiv on-line. În principiu a fost discret, nu a dat nume, nu a dat detalii. Dar pe urma a cedat și mi-a mărturist tot. Cert e că în perioada aia eram într-o pană de inspirație și i-am sorbit toate replicile în credința nemărturisită că voi putea folosi toate detaliile pentru a creea ulterior un personaj. Și am început să sap: ea era foarte frumoasă, brunetă cu părul lung și ondulat, înaltă, zâmbitoare ca o zi de vară, locuia cu părinții în București și muncea la un hyper market bucureștean. Vorbeau de vreo 6 luni și se văzuseră doar o dată. Mi s-a părut frustrant. Am intrat în amănunte: făcuseră un fel de sex. Curl sex. Am trecut peste ca să nu pic de fraier. Nu auzisem în viața mea de ”curl sex”. Am căutat pe net și m-am luminat subit. Cleomenes era crescut în spiritul sincerității și al credinței în oameni și într-un fel îl compătimeam pentru că tipa mi s-a părut cel puțin diabolică. Mi-am propus să o cunosc. Putea fi un personaj interesant pentru romanele mele. Și apoi ”curl sex”, foarte ciudată. Ea dorise fix așa, el a vrut normal, mă rog, ceva mai pentru procreație, chestia asa mi s-a părut un pic bolnavă și venind din partea ei. Așa că m-am prezentat la Cora Pantelimon într-o zi de weekend. Eram liber și voiam să fac puțin pe detectivul. După o oră de investigații m-am lămurit complet, nu muncise niciodată acolo o Mihaelă cu părul lung și ondulat. Poate că își cumpărase tigăi la promoție, dar nu lucrase acolo nici măcar o oră. De unde știam atât de sigur? Pentru că jobul meu zilnic implica o relație strânsă cu acel super market, și anume eram distribuitor autorizat de aspersoare. Așa că mi-a fost ușor să îl rog pe amicul meu de la personal să-mi furnizeze informația despre Mihaela cea brunetă. Mai ales că i-am promis un discount la următorul lot de aspersoare. Deci nu exista nicio Mihaelă în Pantelimon. Era din București? Sau venise special la București pentru întâlnirea cu Cleomenes? El îmi spusese că se întâlniseră la un hotel pentru o noapte deoarece nu putea să se prezinte cu el acasă la ea din cauza părinților ei, care ar fi putut să interpreteze ceva greșit. Mi s-a părut normală în prima instanță motivația ei, asta înainte să-mi dau seama că era un pic cam mitomană. Apoi am început să îmi doresc cu adevărat să o cunosc. Deja o încadrasem la categoria malefic. Aveam nevoie de mai multe detalii așa că am început să le aflu de la Cleomenes. Bine-înțeles că nu i-am spus că l-a mințit în legătură cu locul de muncă. Și nici că am fost la Cora Pantelimon. După o săptămână am aflat aproape tot ce știa Cleomenes despre Mihaela: aproape mai nimic, că locuia în Voluntari, ”La gheață”, că intra doar de acasă pe Facebook, pe care uneori îl închidea fără preaviz câteva săptămâni și atunci discuțiile continuau pe Whatsapp. Nu prea era de găsit la telefon în cursul zilei, noaptea nici atât. Ca o medie folosea internetul cam o oră pe zi, și ora aia destul de fragmentată. Că mai vorbeau la telefon la două-trei zile, câteva minute, și atunci se întâmpla să-i închidă telefonul brusc scuzându-se peste câteva ore că au intrat părinții peste ea în cameră fără să-i bată la ușă. Așadar, suspecta de serviciu a următorului meu manuscris. Într-o zi mi-a venit ideea să mă duc în Voluntari. De la mine ajungeam destul de repede, așa că am făcut-o. Cleomenes îmi spusese că Mihaela i-a trimis o poză cu un gard verde și îi spusese că acolo stătea ea. Buuun! Am ajuns ”La gheață” în Voluntari, am găsit ușor casa cu gard verde de la șoseaua națională descrisă cu destulă acuratețe de Cleomenes. Deci, lucrurile păreau destul de facile acum. Doar să stau la pândă până se zărește Mihaela în dreptul gardului. Mi-am luat o cafea de la bărulețul de vis-a-vis și m-am pus pe așteptat. Casa era impunătoare la propriu. Înaltă cu trei etaje, cu mulți copaci în curte și cu patru coloane grecești la intrare. Coloane în stil ordinului doric, la fel ca la Partenon. Destul de improbabil ca o casieră de la Cora Pantelimon să locuiască într-o asemenea casă. După două ore de așteptare am observat că în curte a intrat și a ieșit cel puțin jumătate de milion de euro: două S-Klasse coupe de la Mercedes și un Jaguar F. M-am plictisit să aștept așa că l-am întrebat pe bătrânelul de la masa alăturată cine stă dincolo de gard. Bine-înțeles după ce l-am cinstit cu două beri la halbă.

-Hoțomanul de primar. Când era mic era bâlbâit. De abia ieșea din casă de timid ce era. Acum nici nu mă mai salută. Dar a făcut și pentru noi ceva, ne-a asfaltat străzile și ne-a mărit pensia. A furat și el ca toți, deh, meteahna românească, furi de unde muncești, nu?

-Câți ani are, umchiule, primarul?

-Cam de seama ta, nepoate.

Discuția a continuat steril, clar că Mihaela nu era fiica primarului, cel mult soția, căci bătrânelul mi-a spus că primarul a crescut singur la părinți.

Am adus în discuție și fata cu păr lung și ondulat care mai vine din când în când pe la primar pe acasă.

-Da` bruneta aia tinerică cu părul lung și cârlionțat care mai trece pe la el cine e? Domnișoara Mihaela cred că o cheamă.

-Hmmm! Domnișoara Mihaela? Poate o confunzi, nepoate, nu o cheamă Mihaela, o cheamă Anca și e prietenă cu soția primarului. Faină muire. Și mi-a făcut complice cu ochiul. N-am înțeles care dintre ele e faină, dar cel puțin i-am aflat prenumele real. Am mai aflat că trece destul de regulat pe la casa cu cu patru coloane dorice și că vine cu ”javra ei de buzunar”. Din câte știam eu de la Cleomenes, Mihaela, sau, mai nou, Anca, nu avea niciun câine. Putea fi o confuzie.

-Sigur are câine de buzunar domnișoara Anca? Cea cu părul lung, ondulat și negru?

-Da, sigur!

I-am mai comandat la bar o bere și am plecat. Domnișoara Anca venea întotdeauna pe jos. Dar nu știa de unde. M-am cam mirat, erau atâtea mașini în curtea aia și totuși o ființă atât de frumoasă ca Anca, venea pe jos. S-ar fi găsit cel puțin o duzină de bărbați care și-ar fi tăiat și o mână ca să o plimbe cu vreo mașină de fițe pe zâna brunetă.

Deja îmi plăcea misterul. Așa că am plecat meditativ spre mașina mea. O parcasem pe o alee destul de lăturanică.

Apoi toate s-au întâmplat la foc automat: când să bag cheile în contact am văzut-o. Mergea repede și ducea în lesă un Yorkshire toy. Nu am mai avut niciun dubiu, era chiar ea. Am coborât repede din mașină și m-am dus în direcția ei. Se grăbea teribil, când a ajuns în dreptul gardului verde și-a mai domolit viteza și discret și-a aranjat puțin părul. A sunat la interfon și din curte a ieșit soția primarului. Așa am dedus, pentru că s-au pupat pe obraz și au plecat împreună spre mine, ca două prietene descrise de bătrânelul de vis-a-vis. M-am prefăcut neatent, dar am trecut pe lângă ele uitându-mă pentru o secundă în ochii Ancăi. Era ea, fără niciun dubiu, o recunoscusem din poza de la profil de pe Facebook, deși acum îl avea închis. Și ca să nu mai existe niciun dubiu, soția primarului tocmai i se adresase cu ”Anca”. Au plecat amândouă pe jos în direcția stației de autobuz, foarte suspect de altfel, pentru că din curte ieșiseră cel puțin trei mașini. M-am dus după ele. Nu exista niciun risc. Nu știau cine sunt, așa că m-am așezat în spatele lor în autobuzul 212, cel care ducea la Piața Romană. Vorbeau puțin și în șoaptă, oarecum. N-am deslușit decât faptul că Anca era supărată cu ”puișorul” ei era constipat. Adică câinele-jucărie. Anca povestea ceva destul de hazliu pentru că soția primarului chicotea uneori. Au coborât la Piața Romană și au intrat într-un Starbucks. N-am intrat, am traversat strada și am intrat în cofetăria de vis-a-vis. Au stat destul. Ce-și puteau povesti? Nu-mi puteam imagina. După vreo două ore s-au ridicat și au ieșit, nu înainte de a vorbi la telefon, amândouă. Am mai stat preț de câteva minute în fața cafenelei până ce a oprit chiar lângă ele un Audi Q7 și din el a coborât un individ la vreo 40 de ani, musculos, bronzat și plin de tatuaje. Le-a salutat politicos, fără să fie tandru cu niciuna dintre ele, nici măcar nu s-au pupat pe obraji. Anca s-a urcat în spate și mașina a plecat cu viteză. Imediat m-am urcat în primul taxiu de lângă mine și i-am cerut șoferului să urmărească Q7-le. Avea număr de București. Au mers destul de mult, spre centură, apoi au plecat spre Corbeanca. N-am vrut să intru în complex pentru că mi-am dat seama că nu mai avea niciun rost și pe urmă puteam să devin eu suspect la rândul meu. Am plecat spre București ca să-mi recuperez mașina.

Când am ajuns acasă am început să derulez filmul întâmplărilor. Era clar că Anca, fostă Mihaela, îl mințise pe bietul Cleomenes. Uneori sunt diabolic, așa că mi-am făcut rapid un plan pentru a descoperi adevărul. Trebuia să-l aduc pe el la București și, într-un fel, să fiu la fața locului când se întâlnesc. Așa puteam să aflu adevărul și puteam să îmi construiesc scenariul ca într-o tragedie de Shakespeare.

Am intrat pe Facebook, Cleomenes doar ce postase o poezie de Eminescu ”De ce nu-mi vii?”. Clar era îndrăgostit până peste cap și în plină suferință. Așa că l-am apelat direct, din câteva propoziții i-am spus că poate să vină în weekend-ul următor să stea la mine, chiar să se întâlnească cu iubita lui la mine peste noapte. Că oricum plecam din București pentru câteva zile. I-am spus că am destulă încredere în el încât să-l las singur la mine câteva nopți. A acceptat entuziasmat. Și va veni, chiar dacă ”Mihaela” nu va rămâne peste noapte cu el, era prea îndrăgostit, voia măcar să o vadă, macăr să o țină în brațe. Chiar în clipa în care vorbea de ea, m-am uitat la ceas, era 13 și 13 minute. Ghinion curat, mi-am zis. O să iasă tragic, am avut sentimentul ăsta tragic de dezastru, dar am continuat să îi expun planul meu care părea atât de potrivit pentru dezvoltarea iubirii lui.

A doua zi l-am apelat eu pe Facebook nerăbdător, extrem de curios. Da, Mihela accepta să se întâlnească cu el câteva ore, dar nu putea să rămână peste noapte pentru că părinții ei îi interziseseră. Și poate, vor avea timp pentru câteva îmbrățișări și săruturi pasionale. Nimic de curl sex.

 

 

A venit și weekend-ul. L-am așteptat la Gara de Nord. Cleomenes era înalt, slăbuț și cu ochelari de vedere. În pozele de pe Facebook apărea fără ochelari, probabil din vreo cochetărie masculină. L-am dus la mine și pe drum am fost atent la toate detaliile întâlniri cu Mihaela.

-Cleomenes, vrei să-ți spun ceva, ca de la bărbat la bărbat? Dă-te, fratele meu, la ea direct, n-o mai lua cu poezii, sau cu alte delicatețuri. Spune-i că ai venit 500 de kilometri pentru ca să stai cu ea măcar o noapte. Ia-ți o viagra, două, dacă e cazul,  și dă-i forță toată noaptea să te țină minte toată viața. Nu fi fraier, ce crezi că vor femeile?

Cleomenes a înghițit în sec, un moment dur.

-Mihaela nu e deloc așa. E suavă, e dulce, e romantică. Merge la teatru, la concerte de muzică clasică, e o fată delicată.

-Bine, așa să fie, dar măcar ia-ți o viagra cu tine, pentru orice eventualitate. Și tot nu am înțeles cum e cu ”curl sex”-ul ăla. Ai terminat pe părul ei, sau cum?

-Ceva de genul, mă rog. Părea

-Și a avut orgasm, sau cum? S-a dezbracat în momentele alea?

-Nu, nu s-a dezbrăcat deloc. Dar are sâni superbi, i-am luat în mână prin tricou.

-Nu?! Și cum ați dormit? Îmbrăcați?

-Da, îmbrăcați. Oricum, o iubesc, mi-a plăcut să fac tot ce mi-a cerut.

-Serios?! Și ce ți-a mai cerut? Că asta nu mi-ai spus pe Facebook.

-Să latru ca un câine și să o ling pe degetele de la picioare. Și ea îmi spunea: ”Cuminte, cuțu, nu mai da din coadă!”

-Cum dădeai tu din coadă? Ha-ha!

-Păi nu dădeam, dar asta făcea parte din joc. E adorabilă, îi plac câinii, dar părinții ei nu o lasă să aibă câine la bloc. E apartamentul mic, doar două cămăruțe. I-am zis că se poate muta oricând la mine, am apartament cu trei camere și două băi. Dacă se mută cu mine, ai mei se vor muta la Orăștie, că au și acolo o casă. Ai mei sunt foarte dornici să o cunoască. Vor să fac nuntă mare, să aducă formație de Oradea, să facem la cort. O sa iasă superb. Mă rog, cât de superb poate ieși o nuntă în provincie. Uneori mă îndoiesc de tradițiile noastre, sunt atât de arhaice.

-Cleomenes, ce fată din București s-ar muta la 500 de kilometri în munți să trăiască într-un anost orășel de provincie unde nu se întâmplă niciodată nimic? Ești naiv. Mai bine te muți tu aici pentru ea. Nu crezi? Aici sunt infinit mai multe posibilități de a avea o viața mai activă, mai plină de frumusețe. Crezi că Ancăi îi place să se plimbe prin munți și să doarmă noaptea în cort ca s-o mănânce toți țânțarii?

-Care Anca?

-Scuze, Mihaela. Apropo, ai sunat-o? Știe că ai ajuns?

-Da, știe. O s-o sun când ajungem la tine. O să ne vedem pe undeva pe la Universitate.

-Te duc eu, vrei? La ce oră?

-Cred că mai după amiază. Pe la 17-18. A rămas să stabilim detaliile. În funcție de cum o lasă părinții ei, înțelegi?

-Da` părinții ei sunt cumva paznicii comorii? Fie vorba între noi, Mihaela nu mai e de mult virigină. Și chestia asta cu ”curl sex” e un fel de n-ar mai fi, nu?

-Manuel, știi că semnificația numele tău în ebraică este: ”Dumnezeu este cu noi”? Asta apropo de Dumnezeu, ceea ce vreau să spun este că nu pot judeca eu tarele oamenilor, vin la pachet cu fiecare. Așa că iau totul ca o mână a destinului. Dacă a trebuit să mă îndrăgostesc de o fată cu asemenea preferințe sexuale, mă pot lupta eu cu destinul? Cine sunt eu să hotărăsc de cine să mă îndrăgostesc sau nu? Toți aveam o latură obscură. De ce să nu fie asta latura ei obscură? Și mai pune la socoteală un lucru: tu scrii, nu? Nu e cumva un defect ăsta? Nu cumva s-a produs un dereglaj în mecanismul tău interior care te face să faci altfel de lucruri decât ceilalți oameni? Ți-ai pus și așa problema ”curl sex”-ului?

-Mda. Lucrurile pot sta și așa cum le-ai expus tu. Am tăcut lung, mă gândeam la camerele video pe care le montasem în secret în apartamentul meu în ideea în care vor sta împreună o noapte sau două la mine. Eram extrem de curios cine e această frumoasă femeie malefică.

Nu am mai discutat nimic până când am ajuns la mine. I-am arătat camera lui, l-am lăsat să facă un duș, și, în timp ce era în baie, am mai verificat încă o dată dacă ascunsesem bine camerele de supraveghere. Le cumpărasem de pe un site specializat și erau minuscule, foarte greu de detectat, niște adevărate camere spion. Totul era perfect, Cleomenes nu avea cum să se prindă că va fi filmat, doar dacă era paranoic și ar fi răscolit casa cu fundul în sus. Dar mă bazam pe naivitatea lui nativă.

Trebuia să evit cu orice preț ca să ne întâlnim în trei, ea putea să mă recunoască. Se uitase fix în ochii mei, nu avea cum să nu recunoască un tip gras cu început de chelie într-o cămașă roșie. Sau, cel puțin, trebuia să fiu prevăzător.

Lucrurile s-au pus în mișcare, Anca, fostă Mihaela, l-a sunat scurt și i-a fixat ora de întâlnire la Universitate. La 18:30 la fântâna din spate, vis a vis de Teatrul Național, acolo unde adună porumbeii înfometați. Putea să ia metroul, sau să-l duc chiar eu. Nu trebuia să mă vadă ea.

La 18 fix am plecat din casă. L-am lăsat departe de Universitate pretextând că nu am unde să parchez și i-am dat cheia de la apartament, și i-am spus să mă sune când are idee de ce vor urma să facă la noapte. El a ieșit în grabă iar eu am am parcat la subteran în fața Universității, și am ieșit cu atenție în ideea să îi pot observa pe cei doi amorezi de la distanță. Dar nu mai erau acolo la fântână. Plecaseră repede. Poate că luaseră un taxi, sau poate plecaseră pe jos. Era multă hărmălaie și nu avea niciun rost să mai încerc să-i găsesc.

Mi-am luat o cafea și am început să-mi imaginez discuția, cuvintele, locul unde erau acum. Trebuia să fiu la fața locului, poate ea are niște ticuri verbale, poate își aranjează des părul în fața lui, poate îi spune anumite cuvinte cu schepsis. Nu mă puteam baza pe toată colaborea lui Cleomenes pentru că era îndrăgostit, iar îndrăgostitiți comit lucruri ciudate uneori în numele iubirii. Transpirasem destul umblând aiurea pe stradelele de la Piața Amzei așa că am intrasem  în primul pub din zonă. Deși eram un pic mai gras ca Balzac, mă gândeam adeseori că sunt mult mai talentat decât el cand e vorba de scris. Aveam aproape 100 de kilograme, în viu, cum glumeam eu cu mine însumi. Ceea ce mă deranja la aspectul meu fizic, pentru că mă frustra uneori asta, era faptul că aveam doar 1 și 68 de centrimetri. Aproape obez, mă gândeam uneori, deși nu mâncam foarte mult și fumam din abundență. Era ceva ereditar, toți ai meu erau grași. Mă obișnuisem să obosesc repede când mergeam pe jos și cel mai mult mă temeam de colesterol. Uneori, aș fi renunțat la talentul meu pentru toate kilogramele în plus. M-am reîntors cu gândul la cei doi amorezați. M-am uitat la ceas. Trecuseră deja trei ore de când erau împreună, oare ce făscuseră atâta timp? Așa că am hotărât să aflu mai multe. I-am dat un sms lui Cleomenes: ”Cum decurge? Unde sunteți?”. A durat ceva până să-mi răspundă. Cam mult chiar. Vreo 30 de minute. ”Totul în regulă. E posibil să dormi noaptea asta la hotel? Platesc eu. Te rog” Am zâmbit, visul mi se îndeplinea. ”Da, nicio problemă. Unde sunteți?” Am așteptat iar destul până să-mi răspundă. Vreo 15 minute. Probabil că Anca îi făcea programul. ”În Piața Amzei. Plecăm în 15 minute spre tine.”. La Piața Amzei?  Eram în pericol să fiu deconspirat, tot timpul au fost lângă mine și nu mi-am dat seama. M-am ridicat repede și m-am dus la baie. Era posibil să treacă cu taxiul prin dreptul ferestei mele și să mă recunoască. M-am așezat pe WC  și am zis să rămân acolo vreo 20 de minute, chiar de vor bate la ușă chiar pompierii. Mi-am dat seama că nu am avut ideea să ascund în casă și un reportofon. Așa aș fi avut și replicile.

La un moment dat, după ce bătuseră vreo 3-4 clienți la ușa WC, chelenerul care mă servise s-a prezentat dincolo de ușă și a bătut energic.

-Sunteți bine, domnule?

-Da, mulțumesc, sunt puțin constipat. Ies în 5 minute. Mii de scuze.

Am ieșit. Trebuia să mă uit pe net la cele 3 camere ca le montasem. Așa că m-am dus la un hotel pe lângă Gara de Nord și mi-am luat o cameră ieftină. Am intrat pe net. Încă nu ajunseseră la mine, deși trebuiau să fi ajuns de mult. M-am pus pe așteptat. După vreo 15 minute s-a aprins lumina pe hol. Nu montasem pe hol, nici la baie, camere spion. Doar în cele două dormitoare și la bucătărie, în ideea în care vor face sex pe masa de acolo. Kinky, nu? Au intrat direct la baie. Mă înjuram cu voce tare că nu avusesem ideea să montez și acolo. Sunt un tolomac. Au stat ceva vreme la baie. Cred că făceau sex acolo, aș fi pariat pe asta. După vreun sfert de oră ea a apărut în camera dintr-un dormitor. Se uita cu atenție, ca și când ar fi căutat ceva. Apoi s-a dus la dulapul în care țineam hainele și prosoapele. Îi explicam lui Cleomenes că acolo le va găsi pe cele curate. Am bănuit că i-a spus ei și ea caută un prosop. Eram foarte atent la imagini, era îmbrăcată cu un tricou și o pereche de pantaloni scurți. A căutat ceva prin dulapul de haine și la un moment dat am vazut cum a scos din șifonier cămașa mea roșie. Cea cu care fusesem îmbrăcat eu în Voluntari. S-a dus repede spre baie și a venit înapoi însoțită de Cleomenes. Mi-aș fi tăiat o mână să aflu ce vorbeau. Au discutat destul de calm vreo 5 minute.Ea gesticula și îi tot arăta cămașa roșie. Apoi ea a ieșit din cameră.  Cleomenes s-a așezat pe pat și se uita undeva în parchet. Avea o privire tristă. După câteva minute a părut că ea l-a strigat și a ieșit din cameră. Apoi timp de o oră nu s-a mai mișcat nimeni prin apartament. Plecaseră. Nu știam ce să cred. Bănuiam că se întâmplase ceva serios. Nu puteam să-l sun pe Cleomenes. Cel mult să-i dau un sms. Ceea ce am și făcut. ”Totul okay?”. Mi-a răspuns instant. ”Cine pula mea ești tu, Manuel?” L-am sunat imediat. Ce naiba se întâmplase? Nu a răspuns. Mi-a dat iar un sms: ”Vei plăti scump toată perversitatea ta!” Mi-am dat seama că se întâmplase ceva grav și am plecat spre casă, nu înainte de a-i da alt sms. ”Despre ce vorbești, Cleomenes? Ce perversitate?”. Nu mi-a mai răspuns niciodată. Am ajuns acasă. Totul era în regulă. Am intrat pe Facebook. Cleomenes își ștersese contul. L-am sunat. Telefonul închis. Ceva se întâmplase. Ceva foarte serios. Nu puteam să dorm era deja două noaptea. Oare ce se întâmplase? Ce îi spusese Anca? Ce naiba se întâmplase?

Pe la 4 dimineața am auzit bătăi energice în ușă. M-am speriat. Cine naiba să-mi bată mie în ușă la 4 dimineața. Trăiam într-un bloc comunist. Vecinii nu băteau niciodată la ușă la ora aia, și, în plus, sunau. Dar cine bătea acum, intrase fără să mai sune la interfonul de la intrare. Am sărit din pat și m-am dus la ușa de la intrare. Bătăile continua și mai violent.

-Cine e? Am strigat aproape întrebarea.

-Deschide! Oameni buni! Prieteni!

-Prietenii sună la telefon înainte de a bate la ușă.

-Deschide!

Am deschis, regretând toată viața că nu aveam vizor la ușă. Instant am primit un upercut în ficat de am rămas fără aer. M-am încovoiat imediat. Apoi un genunchi în gură care m-a aruncat în sus și imediat-imediat o directă în tâmplă. Eram în lumea viselor.

Într-un târziu m-am trezit pe jos în cameră. Doi tipi îmi răscoleau prin casă, iar al treilea se uita pe telefonul meu. L-am recunoscut imediat: era tipul cu mușchi din Q7 care o luase pa Anca de la Romană. Mi-am dat seama că am fost neatent și că am subestimat-o pe Ancuța.

-S-a trezit umflatul!

M-am ridicat în fund.

-Băieți, luați ce vreți! Nu depun plângere! Dar, vă rog, plecați!

-Să ne pișăm pe tine, umflatule! Câte camere ai pus? Și unul mi-a dat un picior în stomac.

Am îngăimat un ”trei”.

-Să moară mă-ta că ai pus decât trei?!

Am trecut rapid peste greșeala gramaticală comisă și am devenit pisicuț.

-Să mor eu, am pus doar trei, nu am știut cu cine am de a face! Îmi cer iertare, nu mă mai bateți, vă implor!

-Nu te mai batem! Dar o să ne pișăm pe tine! Și unul dintre el și-a scos penisul și a urinat pe mine. Data viitoare, umflatule, o să-ți dăm și foc, ai înțeles?! Știam că nu glumesc deloc cele trei haidamaci agramați.

 

 

Au plecat luându-mi telefonul mobil, laptopul, cele trei camere de supraveghere, aparatul foto și cheile de la mașină.

 

Nu am depus plângere la poliție nici în ziua de astăzi, mi-am șters contul de Facebook, mi-am schimbat jobul, mi-am căutat altă chirie, mi-am făcut alte chei la mașină, m-am apucat de Kung Fu și nu am mai scris de atunci nici măcar o literă.

Și mă simt mai bine ca niciodată, mă gândesc că ar trebui să mă mut undeva în munți într-un orășel de provincie și să încep să fac de unul singur excursii montane.