Cioc-cioc!
-Intră-intră!
-Bună ziua!
-Bună ziua!
Poetul intră în marele birou, strecurându-se încet pe lângă uşă mare de lemn de nuc. Rafturi enorme pline de cărţi legate în piele. Pe pereţi atârnă tablouri în ulei cu poeţi Eminescu, Coşbuc, Labiş, câţiva dramaturgi români Caragiale, Sorescu şi Ionesco şi afişe mari „Poezia salvează România!”, „Sunt poet, deci sunt de-al vostru!” etc-etc
Doctorul îl priveşte scurt pe sub ochelarii fini, prinşi cu un lanţ gros, de aur.
-Cu ce te pot ajuta?
-Ştiţi… Poetul se fâstâceşte un pic, îşi înghite saliva. Ăăă…. Eu doream să îmi fac o analiză. Şi încearcă un zâmbet stângaci.
-Buuun! Cum te numeşti dumneata? Îl invită să ia loc pe scaun cu un gest larg. De sub ochelari doctorul îl urmăreşte cu atenţie cum se apropie timid de scaun. Poetul apucă scaunul încet şi se aşează cu teamă să nu comită gesturi bruşte.
-Alberto. Alberto Marin Popesco.
-N-am auzit de dumneata. Stai să mă uit în Anuarul poeţilor români contemporani. Deschide anuarul gros şi caută din ochi. A-a-a-a… Nu eşti la litera A. Poate la P. P-p-p-p-p. Nici aici nu apari. În Poeţii-paria poate că eşti, dar nu am timp acuma să te caut. Deci, cu ce te pot ajuta?
-Eu… de fapt… cum să vă spun?… ştiţi… vroiam să vă zic că… ăăă
-Ce ai tinere? Eşti bâlbâit sau timid?
-Nu! Declară repede dintr-o suflare, ca şi cum ar arunca un sac de ciment de 50 de kilograme (+/- 1 kg) din cârcă. Să vedeţi, cred că sunt bolnav!
-Bolnav?! Bolnav de ce?!
-Păi tocmai de aceea vroiam o analiză…
-Analiza nu se face aşa tam-nesam. Trebuie să existe o cauză. Te simţi rău? Ai febră? Nu poţi dormi noaptea? Vomiţi? Ai diaree? Ai frisoane când treci pe lângă o bibliotecă publică?
-Nuu!… Ăăă… Să vedeţi. De vreo 2 săptămâni cred că sufăr de romantism. Adică l-am pierdut. Zâmbeşte stângaci, si o roşeaţă stranie îi năpădeşte obrajii, precum rapiţa rândurile inegale de porumb.
-Păi tu crezi că romantismul e boală? Sau că-l pierzi, aşa, prin taxiuri? Nu domnule! Romantismul nu e o boală. E o stare de fapt, ce se întâlneşte în mod frecvent la diferite categorii sociale ale populaţiei.
-Ştiu asta, nu-i problemă. Dar ce vroiam să vă explic… Ăăă … eu mai vorbesc cu alţi poeţi şi poete pe internet…
-Aşa. Si?…
-Am remarcat, în ultima mea discuţie pe virtual cu o poetă, că într-un interval de 30 de minute, n-am reuşit să scriu nimic romantic. În schimb poeta a folosit exact 36 de metafore, parabole, hiperbole şi alte figuri de stil. Asta e grav, nu-i aşa domnule doctor?!
-Hmmm… Probabil că ai o percepţie deformată despre romantism.
-Probabil. Ce pastile îmi recomandaţi?
-Întinde-te pe masa de consultaţie. Să vedem ce puls ai.
Poetul se ridică de pe scaun şi se întinde pe masă.
Doctorul îl ascultă cu stetoscopul şi îi măsoară tensiunea arterială.
Poetul înghite în sec de mai multe ori şi priveşte atent la candelabru din tavan, gen Nancy Reagan.
-E bună tensiunea doctore? Doctorul se aşează la masă şi priveşte la poetul care îşi pune tricoul plin de transpiraţie pe el.
-Nu chiar bună. Vezi dumneata?!… 136 cu 86 e o tensiune de popă de ţară nicidecum de poet.
Va urma
Priza de hârtie 