Aşadar, să ne pişăm cu boltă pe poezie, să ne pişăm cu boltă pe poeţi


Aşadar
Toate maşinile de pe autostrada literaturii române contemporane au geamurile fumurii
În spatele geamurilor fumurii se ascund poeţi şi poezii
Dar le este teamă să coboare pentru că ştiu că eu sunt socotit infamul poeziei şi poeţilor români
Şi stau şi stau mereu deschis la prohab gata să urinez peste orice idee poetică de la etajul 4
Aşadar
Poeţii s-au găsit la un cenaclu de seară deghizând o vajnică poezie într-o machetă de carton colorată în roşu cardiac
O prea minunată poezie de dragoste, o poezie amoroasă în care se renaşte dintre capilare şi artere veştejite ca-n basmele lui P.I.
Aşadar
O maşină cu geamuri fumurii şi-a plasat strategic sub balconul meu cartonul roşu cardiac
Am tras aer în piept cum se face în filmele americane când intri într-un casino; am ridicat sprânceana stângă, am coborât-o, apoi am ridicat-o pe cea dreaptă şi am coborât-o
Aşadar
Macheta de carton cardiac avea aripi, 2 aripi uşoare ca doi pui de prepeliţă
Aşadar
Am strigat
Cine-i acolo?
Nimic
Am mai strigat o dată
Hei! Tu!
Şi puii de prepeliţă s-au ascuns în iarbă
Poezia-machetă roşu cardiac s-a dat peste cap
O dată, de 2 ori, de 3 ori
Ce e circul ăsta?
Poeţii ăştia din România sunt nişte circari, da, adevăraţi circari, care habar nu au să facă o poezie adevărată, reală; umblă numai cu şmecherii de miliţieni beţi
Ştiţi ceva?
Aşadar să mă piş pe toate poeziile voastre tâmpite şi pe voi, cu boltă, bineînţeles.

Poem sine die


două poeme făcute de amândoi

când se crapă de ziuă
este momentul cel mai prielnic
să mă aşez peste tine
cu un cuţit mai mult imaginar
decât cu mâner negru
te tai de la stren în jos
în căutarea anotimpului propice
este vară
şi-mi spun
no chance
nu mai scapă
am să disec tot, am să văd tot
ce mi-ai ascuns până acum
trasez cu un ruj liniile de demarcaţie
dintre viaţă şi moarte
abracadabra
în pieptul tău văd un pepene roşu, zemos, gustos
mă aşez în genunchi şi încep să mănânc
nu mai văd intestine, nici smoala de pe vene
what’s new pussycat, ooooooooooo
ce mai e nou prin tine, să pun la păstrat şi
pentru anul viitor
o inimă ruginită, aruncată-ntr-un colţ
o iau, o ştreg, mi-o lipesc pe sân ca pe un timbru

intrasem acolo unde pe pereţi erau desenate intestine
abracadabra
cineva îmi umpluse arterele cu smoala
eu vroiam să ies
să te caut
no chance, îmi striga cineva cococaţ pe o vară de mărime medie
vroiam să-ţi aduc un pepene roşu
mmmm
ştiam că-ţi place
dar pereţii ăia se răsteau la mine
what`s new pussycat
iubito
iubito, deschide ochii şi spune-mi
ce culoare are rujul tău
dar era prea târziu
no chance
inima mi se lipise de stern ca un timbru
no chance
am să stau singur până când te vei întoarce în mine
în intestinele mele
pe care cineva a scris cu ruj
veţi mânca un pepene roşu
şi vă veţi iubi mult într-o vară de mărime medie

au venit americanii


mergeam ca un tâmpit pe drumul ăla
din pârâu săreau nişte peşti mari
uriaşi
chiar la picioarele mele
au venit americanii, au venit americanii
m-am făcut că nu-i aud
ba chiar câtorva le-am dat câteva picioare în burţile lor albe gestante
pline de icre şi de lapţi
am făcut dreapta
pădurea e frate cu românul
dar eu nu sunt român
n-am fost niciodată
câteva căprioare au venit spre mine vesele
au venit americanii, au venit americanii
le-am dat câteva picioare în burţile lor albe gestante
mi-e frică de urşi
dar mai multă teamă mi-e de americani
urşii s-au apropiat mormăind
dă-te prins, alberto
au venit americanii
eram acolo
în mijlocul naturii
nu aveam ţigări, nu aveam nimic, în picioarele goale
cu un tricou adidas
şi toată pădurea urla
au venit americanii, au venit americanii
era o veselie generală ca în preajma unui botez
dar nu era botezul meu
eu nu-i aşteptam pe americani

m-am aşezat în fund
o vulpe a venit lângă mine
lasă, alberto, nu fi trist
americanii vor face tot
vor scrie chiar şi poezii în locul tău

să vă duceţi dracului, poeţilor americani
staţi în patria voastră
în minunata voastră patrie
şi nu ne mai învăţaţi pe noi să scriem poezie

şi când am rostit şi ultimul cuvânt
un american supraponderal
s-a ivit brusc, din senin aş zice, lângă vulpe
mi-a dat un pix şi-o foaie de hârtie
dicta rar şi cu accent stricat

n-am înţeles nimic
decât că poezia românească e de rahat

poezia este norodul, nu tagma criticilor literari


când m-am urcat în tramvai, ţiganca aceea cânta o manea de guţă
şi mi-a zis
domnul meu, dacă îţi spun o poezie, îmi dai 10 mii?
am coborât la prima fără să-i dau nimic, evident

poezia aparţine ţiganilor
poezia aparţine curvelor, coafezelor, bulangiilor, hoţilor şi distroficilor
poezia nu este a criticilor literari parfumaţi cu doctorate în literatura comparată
poezia nu aparţine muzeelor de ceară sau luvrului
poezia e a mea, e a ta, a celor slabi cu duhul
poezia ejaculează la miezul nopţii în cele mai murdare paturi
între gemetele muncitorului în construcţii şi a soţiei lui, confecţioneră la braiconf
perpessicius poate spune ce vrea
poate să înşire de la brăila până la bucureşti toate metaforele lui eminescu
eu tot spun: poezia aparţine prostimii, celor murdari pe retina de necunoaştere si ignoranţă
academicienii pot să se spânzure de prima lună care le iese în cale
degeaba
poezia nu e a lor, nu e a celor care discută în cenacluri despre curente şi paracurente
poezia s-a născut la colţ de stradă, e murdară pe mâini şi miroase a transpiraţie
poezia e a cocalarilor de pe hi5 şi celor care au peste 500 de prieteni pe facebook
aşa că haideţi să facem ceva cu poezia
să o lăsăm acolo unde e: în noroi, printre cei care au învăţat că poeţii sunt nişte oameni nemaipomeniţi cu penisurile lor romantice de 20 de centimetri

tigăncuşa avea dreptate
poezia se plimbă cu tramvaiul şi nu plăteşte niciodată bilet

şi poeţii se fut exact-exact ca toţi oamenii


prima dată am deschis uşa
era înaltă, calmă şi mirosea superb
mi-am troznit degetele de emoţie
gest nefiresc de altfel pentru că poeţii nu sunt oameni pretenţioşi
prin tricoul mulat sânii mă salutaseră deja ca-n filmele porno
am închis ochii
e un gest care mă urmăreşte mereu
avem nevoie de muzică
pe vh1 era prietenul meu leonard cohen care se tânguia de mama focului
cu viaţa lui secretă
nu e mai e niciun secret că iubirea nu dă cu rest niciodată
aşa ca nu exista loc de vieţi secrete şi alte bălării
am penetrat-o adânc
de fapt nu ar trebui să continui mai pe larg
mi-a repetat de câteva ori
de ce nu mă iubeşti, alberto?
ştii de ce?
pentru că îngerii nu se fut
îngerii nu se fut, înţelegi tu, draga mea
bei ceva
a vrut o cafea
eu am mai vrut-o o dată pe la spate
ca-n filmele cu nacho vidal
vrei sa rămâi în noaptea asta aici cu mine
îţi scriu o poezie pe sâni
mai facem dragoste
mai vedem un film la televizor
poeţii nu fac niciodată lucruri extraordinare în afara colii de hârtie
aşa că hai sa fim banali astăzi
să trăim doar pentru chestii minore, lucruri fără aripi
pentru că
iubirea nu se împarte la doi, iubirea se împarte la sex
extraordinar de bine

incredibilul alberto și uimitoarele lui poezii de dragoste


sunt un tip mișto
chiar prea mișto
sunt atât de tare încât ling oglinda când mă privesc
nu aș putea să renunț niciodată să vorbesc despre mine
despre extraordinarele mele poezii
despre toate gagicile care uită la mine ca la ultimul don juan în viață
sunt atât de incredibil
atât de extraordinar încât orice text, orice cuvânt pe care îl scriu
devine o biblie a poeților online
câștig toate concursurile de poezie doar cu numele meu atotputernic
chiar și președintele mă hărțuiește cu tot felul de comentarii lingușitoare pe facebook
sunt sătul de atâta glorie literară încât vreau să o împart și cu voi
muritorlor care îmi slăviți toate poeziile de dragoste
așa că veniți și luați poezie
veniți și luați lumină
veniți și luați iubire
azi e ziua în care sunt în cea mai deplină erecție poetică