Acum și cu traducere


 

Pe câmpurile Flandrei
 
Vara, în Flandra, maci roşii precum focul
Printre mii de cruci obrazul îşi întorcu-l,
Veghindu-ne somnul greu, de plumb, sub glie;
Deşi pe cer vesel cântă-o ciocârlie,
Sub bombe n-o auzim, n-avem norocul.
 
Suntem cei Morţi. Mai ieri, nu sosise-încă sorocul.
Vedeam soarele-n zori, înflorind ca siminocul;
Iubeam, eram iubiţi – azi în lut ne-am găsit locul
Pe câmpurile Flandrei.
 
Preia tu lupta noastră, dar nu şi nenorocul:
Căzând, spre tine noi aruncăm zălogul
Luminii, torţa-i la tine-acum, păstrează-o vie.
Rămâi sub jurământ cu noi, altfel în vecie
Nu vom avea somn – cât maci ne-or scrie epilogul
Pe câmpurile Flandrei.
 
Traducere de Petru Dimofte
Reclame

17 ani


Câteva cuvinte: pianistul și autorul compozițiilor are doar 17 ani, ceea ce îmi aduce aminte de declarația lui Sergiu Celibidache și anume că în lunga lui carieră de profesorat nu a întâlnit niciun elev care să-l înflăcăreze. Nu am reprodus citatul original, ideea e că tinerii din ziua de astăzi… Mă rog, nu încep cu o teorie a superficialității și a ignoranție la care am ajuns în ultimul secol, îmi pun mari speranțe în acești câțiva, puțini, care fac mai mult decât cei mulți și degeaba.

O părticică de Rai


După opinia mea profană, cel mai aproape de interpretarea ideală a lui Bruckner este domnul Sergiu Celibidache. Ca o chestie de can-can, critica muzicală i-a acceptat cu greu faptul că se manifestă atât de vocal pe scenă. Dar, într-un final, acest mare dirijor al tuturor timpurilor, ne-a cucerit pe toți cu stilul său atât de neconformist.

Aici îl avem dirijând o părticică din Rai, pentru care îi suntem recunoscători pentru totdeauna!

 

Video Poem – cu Irina Ramona


              Litanie

oamenii curg ca niște râuri pe lângă mine

unii sapă faleze adânci

 

uneori este ca și când întunericul devine solid

ca o piatră pe care o ții în mână

colțuroasă, fără o formă precisă

 

un timp, am mers așa, în neștire, pe faleza ta

puteam să jur că recunoșteam niște sfinți pe celălalt mal

scrumul țigării îmi pica pe haine

le făceam cu mâna

”hei, eu sunt, eu sunt!”

ei băgau mâna în buzunare și scoteau tot felul de cărți

probabil că biblii, probabil

și le aruncau spre mine

ca niște raze de lumină

 

apoi am ajuns acolo unde eu mă întâlnesc cu tine

cu totul întâmplător

absolut întâmplător

soarele începuse să zidească o superbă zi de vară

lumina ploua printre noi

o superbă ploaie de lumină

și ne-am așezat pe nispul cald în timp ce

alții își mărturiseau vina unor sfinți îngenuncheați

m-am ridicat

printre cei îngenucheați m-am recunoscut

tu mi-ai acoperit gura cu palma

 

curgeai ușor pe lângă mine

ca un râu ce sapă o faleză adâncă

ca o rugăciune

 

despotismul medieval al Lunii în ultimul pătrar


se lasă noaptea peste oraș oamenii se întind în paturi plecând spre alte lumi eu nu am cui sau pentru cine să mă rog aștept ca Luna să se întindă pe pământ ca un om obosit și să plece spre alte lumi o melodie îmi răsună în creierul meu cetatea mea cea mai solidă care mă apară de toți mai puțin de ceea ce mă ucide încet-încet și melodia crește-crește ca un sfânt care vine de departe și știi că el e deși nu-i vezi chipul dar știi că el e salvarea și toată iubirea ta și te bucuri văzându-l cum pășește încet și cetatea ta se deschide ca să primească îngerii care bat din aripi sub ziduri și nu au îndrăznit niciodată să intre din cauza întunericului din mintea ta cine ești tu, Alberto? Cine ești tu, Alberto? un milion de răspunsuri moarte îți trec prin fața ca un cortegiu funerar al unui împărat roman dar niciunul nu e cel corect și taci și taci pentru că mintea ta cetatea inexpungnabilă în care te refugiezi nu are nevoie de niciun răspuns ea însăși e răspunsul

Spune-mi de câteva ori cu voce tare cât de mult crezi în mine


Am stins țigarea apasând puternic pe muc. M-aș fi aruncat de la etaj, dar stăteam la parter. Să număr până la zece așa cum trebuie. Sau nu. Mai bine mai aprind o țigară. Alta. Acțiunea se derula clar în fața mea. Cum s-a întâmplat totul, cadru cu cadru. Cum mă rostogoleam și mă izbeam de toți oamenii care îi întâlneam în viața mea. Nimic și nimic nu se putea opune. Poate că dacă ascultam Wagner dirijat de von Karajan mi-aș fi revenit.

Aproape traducere – Moby


Dumnezeiașule, nu mă lăsa de unul singur!

Timpul mișto e al diavolului, eu sunt o forță din cer.

Dumnezeaișule, nu mă lăsa, de unul singur!

Atât de multe timp de sunt căzut, căzut, căzut
Atât de multe timp de sunt căzut, căzut, căzut la pământ

Dumnezeiașule, nu mă lăsa de unul singur

Hei, în această lume

Dumnezeiașule, nu mă lăsa de unul singur!

Moby – In this world

Poezie în celtă


Pe stradă, toţi oamenii
Au tricourile pline de sânge.
Mult sânge.
Am obosit,
Mă opresc la semafor.
Calm, timpul trece pe lângă mine.
De pe celălalt trotuar,
Dumnezeu
Îmi vorbeşte,
În celtă.
Zâmbesc de complezentă,
Îmi scot pachetul de ţigări,
Şi-L întreb, din priviri, dacă vrea.
Mă refuză politicos.
E verde…
Trecem unul pe lângă altul.
Dumnezeu în treaba Lui,
Eu, fumând,
Mă afund în tragedia mea perfectă.