Un înger englez în România


Prima dată nu am înțeles ce striga. Jur! Arăta ceva cu degetul spre mine.
M—am așezat în fund și mi—am aprins o țigară.
—Hai mai du—te dracului!
Tot țipa ceva incoerent.
Încetul cu încetul cuvintele căpătau sens.
Lucrurile stăteau prost, așa că mi—am terminat pufăiala, m—am ridicat, mi—am scuturat turul pantalonilor și am aruncat țigarea spre el.
Și Îngerul începuse să plângă încetișor.
—Mai taci, mai taci!
Și vorbele lui îmi șfâșiau urechile ca un bici:
—Johnny be good!

Așadar, era un Înger englez în România.

Apocalipsa după Alberto


Ale mele sunt toate culorile cerului
Roşu, albastru, negru sau roz
Toate avioanele care-l brăzdează
Toţi teroriştii
De pe linia Paris Tokyo
Bugetul Pakistanului
Toţi morţii din Irak şi Guineea Bissau
Toţi copacii de pe Calea Călăraşi
Pisicile călcate de maşini
Toate robinetele cu apă caldă şi rece
Toţi orfanii, toate vilele de la Marbella
Şi toţi subnutriţii din Darfur
Toate icoanele din biserică
Băncile din parc
Şi cozile de mătură
Toate cămăşile de forţă
Şi toate declaraţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite
Sunt cel mai puternic om de pe faţa pământului
Şi nimănui nu-i pasă dacă mâine pot să opresc conducta de gaze care alimentează
Europa de Vest
Dacă mor toate lumea va înceta brusc să mai vândă acţiuni la bursă
Sau să-şi plimbe câinii prin parc
Ceea ce mi se pare onest să se întâmple

Sursa răului este în mine
Iar Dumnezeu cunoaşte toate aspectele astea
Şi închide ochii condescendent
”E lumea ta, Albert, fă ce vrei cu ea!”

Cum să scapi de o Frustrare cât Casa Poporului


Nici macar diacriticele nu-mi mai folosesc la nimic. Tot ce trebuie sa faci ca sa scapi de frustrare e sa privesti lucrurile de pe o statie spatiala. Si atunci toate lucrurile se coloreaza atat de frumos…

Aşadar, să ne pişăm cu boltă pe poezie, să ne pişăm cu boltă pe poeţi


Aşadar
Toate maşinile de pe autostrada literaturii române contemporane au geamurile fumurii
În spatele geamurilor fumurii se ascund poeţi şi poezii
Dar le este teamă să coboare pentru că ştiu că eu sunt socotit infamul poeziei şi poeţilor români
Şi stau şi stau mereu deschis la prohab gata să urinez peste orice idee poetică de la etajul 4
Aşadar
Poeţii s-au găsit la un cenaclu de seară deghizând o vajnică poezie într-o machetă de carton colorată în roşu cardiac
O prea minunată poezie de dragoste, o poezie amoroasă în care se renaşte dintre capilare şi artere veştejite ca-n basmele lui P.I.
Aşadar
O maşină cu geamuri fumurii şi-a plasat strategic sub balconul meu cartonul roşu cardiac
Am tras aer în piept cum se face în filmele americane când intri într-un casino; am ridicat sprânceana stângă, am coborât-o, apoi am ridicat-o pe cea dreaptă şi am coborât-o
Aşadar
Macheta de carton cardiac avea aripi, 2 aripi uşoare ca doi pui de prepeliţă
Aşadar
Am strigat
Cine-i acolo?
Nimic
Am mai strigat o dată
Hei! Tu!
Şi puii de prepeliţă s-au ascuns în iarbă
Poezia-machetă roşu cardiac s-a dat peste cap
O dată, de 2 ori, de 3 ori
Ce e circul ăsta?
Poeţii ăştia din România sunt nişte circari, da, adevăraţi circari, care habar nu au să facă o poezie adevărată, reală; umblă numai cu şmecherii de miliţieni beţi
Ştiţi ceva?
Aşadar să mă piş pe toate poeziile voastre tâmpite şi pe voi, cu boltă, bineînţeles.