Infra 5 Bis


Uneori,  fără niciun motiv aparent, mă dor toate organele interne
Ca și când nu ar fi ale mele
Și  în toate diminețile acelea mă trezesc alături de un cadavru
Pe care îmi este jenă să-l împing la marginea patului
Mă îmbrac în tăcere, fără să-l privesc și ies din cameră
Pe drum, toți copacii îmi par niște cruci potrivite pentru mine
Și după câteva ore mă întorc grăbit cu metroul, printre toți acei oameni neputincioși
Lumânări pe jumătate topite
Alerg pe scări să văd dacă patul e gol, sau dacă cumva planeta s-a aplecat într-o parte
Pe marginea lui de pat
De atâta tristețe