Poeziile sunt scrise de îngeri


 

Pentru că ei pot suferi un atac de cord pentru un nevoiaș, pentru o iubită

Sau pentru întreaga umanitate

Sau cel puțin așa pare când deschizi un volum de poezie

Sentimente contorsionate ca după un accident cumplit

Lumina internă care se prelevă la autopsie

Purtată ca o torță pentru triburile de neiubiți

Și restul de lucruri imposibile care au loc doar în poezii

Fără ca poetul să pretindă vreo remunerație niciodată

E ca și când Iisus ar cere bani ologului căruia i-a spus să se ridice și să umble

Și de aceea deschideam de fiecare dată orice volum de poezie ca pe o Biblie

Pe înțelesul tuturor fără notele de subsol

 

Până când tatăl meu m-a dus într-o seară la un poet din cartier

O lumină difuză, draperiile trase, muzica în surdină

Și cărți aruncate peste tot

El părea un actor care își uitase rolul

Iar sufleorul era mort

Vorbea de îngeri, de trenuri de mare viteză, de aripi și tot felul de femei

Și rostea cuvântul poezie ca și când era un pumnal plin de sânge

Și plus alte cuvinte pe care nu le-am mai auzit de atunci vreodată

 

Și totuși poeziile sunt scrise de îngeri

Așa mi-a repetat când am ieșit din camera lui

Nu mai credeam nimic

Este aproape imposibil să văd vreodată un înger în viață

Nici măcar mort, nu aș avea sanșe vreodată

 

Pentru că poeziile sunt niște prieteni imaginari care trăiesc în apartamentele noastre

În pădurile noastre, în cerurile noastre, în vasele noastre de sânge

S-au organizat în regate fără armate iar teritoriul lor

E atât de extins încât nu există iubire sau moarte să îl cuprindă.

Anunțuri

Poemul cât o carte (prima parte)


prima dată mi s-a întâmplat în gară
te-am iubit puternic, răzbunător, am avut o stare de spirit ciudată
un hoț care a furat din buzunarul polițistului
ca într-un film cu efecte speciale
toți din jurul tău aveau fețe livide, inspide
tu erai singura care strălucea, luminile erau doar pe tine
veneai aproape fugind spre mine
trăgând cu putere de bagaj, am avut impresia că te îndepărtezi
era atât de mult zgomot în jur dar eu îți auzeam bătăile inimii
pentru o clipă ți-am văzut prin rochia neagră, prin sutien, printre coaste, inima
un şoc profund, am lăsat telefonul din mână și am vrut să mă întind peste dalele reci
câteva secunde am avut impresia că eşti cea care conduce un atac la baionetă, toți oamenii mergeau repede cu fețele în pământ în spatele tău magnetizați

apoi s-a întâmplat în bar
te-am adorat instant când ai început să clipeşti panicată
nu-ți puteai fixa privirea deloc, încercai să focalizezi totul din jurul tău dar nu reuşeai
mă priveai tandră și îmi mângâiai mâinile
nimeni din jurul nostru nu realiza miracolul
erau martorii unui eveniment unic
păcat, vor muri orbi, nu au realizat că au trecut pe lângă dragostea perfectă

nu există niciodată cale de întoarcere pentru noi
vom merge întodeauna în același taxi, pe aceeaşi stradă

te-am iubit când tăceai
îmi dădeam seama că în mintea ta se produc mutații
îți creşteau aripi, cele vechi cădeau
priveai cu nesaț străzile, voiai să ajungem cât mai repede
în timp ce îmi pipăiai mâinile
de fapt nu erau mâinile cele pe care le atingeai
era inima mea

te-am iubit foarte mult când ai zis
mă duc să fac un duş
era speriat nu ştiam ce se va întâmpla
cum se va întâmpla
speram să nu moară nimeni
am aşteptat cuminte încercam să învăţ să respir acelaşi aer cu tine
ca un nou nou-născut

în aceeaşi cameră am fost ca două animele
de pe două continente diferite
era o teamă reciprocă
ceva ca un ghem încâlcit
cine va avea curajul?
cine îşi va arbora inima
cum începe iubirea

şi te-am iubit când m-ai sărutat în pat
pielea ta mirosea frumos
sânii tari şi plini de sevă
uitasem să mai plătesc chiria pentru apartamentul acela de la etajul 7
uitasem complet că dincolo de pereţii aceia mai exista viaţă
imaginaţia mea scăzuse brusc sub zero grade
muriseră toţi oamenii, nu se mai plăteau rate la bănci, chirii, nu se mai cumpăra pâine sau flori
mă fascina rochia neagră

te-am iubit cel mai mult în prima zi a vieţii noastre când
mi-ai zis atât de iubitoare
şterge-mă cu un prosop şi stai lângă mine
nu puteam să înţeleg de ce nu contau pentru tine acele câteva secunde de amor pasional
atât a fost pentru prima oară
doar câteva secunde pe care le mai simt şi acum
pe urmă mi-ai explicat de ce nu au contat
şi te-am iubit şi mai mult

am avut mereu imaginea unei grote
în care trăiam la marginea lumii
tramvaiele, claxoanele, zgomotele străzii, atheneul, madona
nu erau pentru noi
între noi se dezvoltase o altfel de civilizaţie orice intrus murea axfisiat la temperaturile mari în care pluteam
pentru că adevărul este că pluteam deasupra patului acela imens
dormeam noaptea aruncaţi pur şi simplu unul în celălalt
doar lumina de la baie ieşea sugrumată pe sub uşă
în rest nu aveam nevoie de altceva
când te ţineam în braţe tu luminai atât de puternic încât mă dureau ochii

te-am iubit foarte mult
când te-ai trezit la două noaptea
oricum nu mai distingeam clar orele
nu că ar fi contat ora
erai caldă umedă inexplicabil de frumoasă
atunci am intrat în tine liber, fără nicio teamă
aveam mereu măsura noastră de siguranţă
un cuţit de bucătărie negru imens pe noptieră

te-am iubit când am mâncat mere la 5 dimineaţa pe balcon
erau nişte mere mari verzi
aveam impresia că muşc din inima ta

tuşele tale se îngroşau pielea devenea mai fină
sânii mai tari erai la fel de înaltă ca mine
nici nu ţi-ai dat seama că în fiecare noapte când te ţineam în braţe
de fapt cădeam la picioarele tale şi plângeam ca un copil mic
bucuros că şi-a găsit mama
erai acolo lângă mine

iar eu îţi scriam pe spate poeme cu degetul
şi tu recunoşteai prin somn fiecare literă
nu ţi-am spus niciodată că eu te iubesc cel mai mult când dormi
şi te mângâi pe păr

în primele nopţi nu am făcut dragoste
nici sex
erau sedinţe de exorcizare
aveam amândoi mâinile picioarele
pielea plină de răni de cicatrici
dragostea îşi supura
timpul în care am fost departe
se decanta pe cearceaf, pe prosoape, ieşea prin piele
iar noi ne schimbam proprietăţile fiziologice, metabolsismul pur şi simplu
năpârleam ca nişte reptile care sunt expuse la o iubire incandescentă

dragostea nu are coordonate când sunt cu tine
în câteva zile ai plecat
au urmat certurile
ameninţările
valizele pline cu rochii pe care ţi le voi lăsa în faţa uşii
şi toate alte chestii ingrate
dar în tot timpul am simţit că doar ne jucăm
ne iubim la fel de mult când ne înjurăm sau ne dorim moartea printre străini
pentru că dragostea noastră nu are niciodată coordonate precise
este exact ca în sfânta scriptură
ridică o piatră şi mă vei găsi

Un batalion de îngeri pentru mine


Decrepiți

Unii cu peruci, alții cu șacoșe în mâini, un fel de pensionari la menopauză

Mă urmează peste tot, așteptând marele război ce va să înceapă

Ca Dumnezeu să vină acasă

Să își ia rolul în serios.

Notă de subsol – Pentru cine nu l-a văzut niciodată pe Dumnezeu nu e nicio tragedie. Mai au timp să câștige la loteria divină. V-ați întrebat vreodată de ce nu toți oamenii pot fi sfinți? Ce ar însemna pentru umanitate să fie compusă exclusiv din sfinți? Toate drumurile ar fi pline de moaște.

Ți-ai văzut vreodată îngerul tău? – Barcelona


Stăteai pe podul ală înalt. Apa era plină de bucăți de gheață colțoasă. Foarte ascuțite bucățile acelea. Îngerul te curpinsese în brațe și îți spunea că te iubește. Nu-l auzeai. Te pregătisei să sari. L-ai văzut doar în clipa în care ai atins bucata de gheață pe care ți-ai împrăștiat creierii. Era un înger frumos.

Ți-ai văzut vreodată îngerul tău? – A doua zi


Ploua afară. Dormeai în canalizarea aia de pe Vadul Spitalului. Și în întunericul acela dintre conductele calde ai văzut clar aripa aceea albă. Dar nu i-ai dat importanță. Erai beat, urinasei pe tine și țipai atât de tare încât trecătorii de deasupra au sunat la Poliție. Îngerul tău țipa și el. Urla. De abia îl auzeai, erai prea alcoolizat de votca aia ieftină. Nu l-au auzit însă polițiștii care te-au scos legat din canalizare. Îngerul a stat cuminte în duba de poliție. A răspuns cu voce tare la toate întrebările polițiștilor și a plâns de jenă. Dar nimeni nu l-a auzit. Nici măcar tu. Adormisei. A stat cu tine în celulă, camarad adevărat. Niciodată nu te va părăsi, îți va ține lecții de morală despre efectele dăunătoare ale alcoolului, va stărui pe lângă tine să te speli, să îți cauți de muncă și să nu mai cerșești. Dar nu te interesează. Îi auzi fiecare cuvânt, fiecare literă, dar nu te interesează. Dar el continuă să stea cu tine până vei muri în canalizare, ars de viu într-o iarnă geroasă. Și va plânge, nu numai el, să fii convins de acest adevăr.

Ți-ai văzut vreodată îngerul tău? – Prima zi


Ai întors vreodată capul în timp ce o loveai pe mama ta? L-ai fi văzut sigur în clipa aia. Doar o fracțiune de secundă. Țipai ca un descreierat: ”De ce morții mă-tii nu mai mori odată?” Își astupase urechile cu ambele palme și plângea de ciudă. Dar nu l-ai văzut atunci. Nu aveai cum. Erai prea ocupat să-i cari pumni mamei tale în coaste. Plângea și ea, plângea și îngerul tău. Și apoi când nu erai atent, îngerul tău fugea repede la mormântul mamei tale să rupă buruienile care-i năpădiseră mormântul. Dar nici asta nu ai văzut. Erai prea ocupat să-i bei banii obținuți din vânzarea apartamentului ei. Nici când ieșeai împleticindu-te din dughene ieftine, nu ai remarcat ființa aceea cu aripi care te urma ca un câine credincios spre garsoniera infectă în care te adăposteai de vremea rea de afară și din inima ta.