Ministerul durerii


Când ți-am zis că dacă mi se taie capul

Picioarele, mâinile, degetele

Celule rămase te vor recunoaște oricum

Ai spus: „Prostii, Albert, prostii!”

Când ți-am spus că inimile noastre

Suferă de aceeași disfuncție mecanică

Ce se numește iubire

Ai zâmbit condescendent

„Dulcegării, Albert, dulcegării!”

Când ți-am prescris o cură cu poezii scrise de mine

Ai murmurat amuzată

„Ești beat, Albert, băut!’

Când am spus că planeta asta pentru mine are un singur locuitor

Doar tu

Ai râs cu putere

Și nu e loc, nu e piatră, nu e biserică, nu e parc

Care să nu-mi pară trist atunci când nu sunt cu tine

Poate nu e vreo boală care să îmi macereze încet inima

Și toate organele interne noapte de noapte

Poate nu e nimic grav

Poate că iubirea e doar un fleac

Un fel biserică din care s-au furat

Toate icoanele și toți îngerii

Un fel de instituție a durerii

Fără niciun angajat

Și ai zâmbit și de data asta

La toate propozițiile mele

Hai, Albert, tu crezi că se mai moare din iubire în ziua de astăzi?

N-am zis nimic căci simțeam cum mor puțin câte puțin

Privindu-te în ochi.

Reclame