chirurgie poetică


în mine există multe poezii
tu te plimbi printre ele ca o soră medicală
printr-un spital de campanie
toate mâinile se întind spre tine
unica salvare, ultimele momente minunate petrecute înainte de sfârșit
unora le pui atele, altora le coși versurile dureroase
le dai apă cu lingurița
le spui că îi aștepți în viața viitoare
unde totul va fi minunat
totul se înseninează
noi vorbim ca doi sfinți care l-au văzut pe Dumnezeu
fără se ne mai temem vreodată de întunericul din noi
pentru că dragostea e o forță atât de puternică
încât vindecă toate poeziile de tristețe și de așteptare
într-o clipă
momentul acela în care toate întâmplările din viața mea
se adună într-un singur loc, într-o singură cameră, într-o singură femeie, într-o singură iubire

12


Întotdeauna când mă gândesc la tine mă închin larg de trei ori și îi vorbesc fratelui meu mare Iisus de tine El zâmbește și face un semn vag prin aer Ceva de genul Nu te preocupa Iubirea învinge mereu Nu există armă Nu există om Nu există diavol Care să o șteargă de pe fața Pâmântului Din inima ta Și apoi mă ia în brațe și-mi spune Hai du-te Și plec spre tine prin mine Ca printr-o mare tulburată de toate zădărniciile Ca printr-un deșert bântuit de toate bolile vieții Și de fiecare răzbat la lumină Pentru că fix de fiecare dată Iubirea e o hartă a inimii Pe care nu ai cum să n-o cunoști

într-o zi o să-mi țâșnească din piept o pasăre cu numele tău


Când m-am trezit la 6 și 30
erai lângă mine bându-ți cafeaua fără zăhar
și ți-am zis încet la ureche
„ești o pasăre care și-a făcut cuib în pieptul meu”
Apoi mi-am aprins o țigară
Trăgeam din filtru așa uitându-mă la tine și apoi pe fereastră
Tu stăteai întinsă în pat
Și sorbeam încet din ceașcă
Și ți-am repetat iar
„tu ești o pasăre care și-a făcut cuib în pieptul meu”
Și tu te-ai ridicat lasciv din pat
Toată goală
Și mi-ai ciocănit ușor în coaste
„Hei, lasă-mă să intru!”
Am stins țigara și m-am apropiat de geam
Ți-ai lipit sânii de spatele meu
Și te-am lăsat să intri

Apoi am ieșit pe stradă
Străzile se luminaseră
Și nici un om nu părea să-și dea seama că
Îți făcusei cuib în pieptul meu

Când am ajuns în fața casei tale
Am ezitat să sun
m-am așezat pe bordură și am așteptat să ieși

dar nu mai puteai
pentru că îți făcusei cuib în pieptul meu

iar tu încă mai erai acolo
după ferestre, după glastrele din geam

și ziua a trecut toată
iar eu am plecat de lângă casa ta cu flori și geamuri albe

deși nu ai ieșit să-mi aprinzi o țigară
nu-ți mai puteai părăsi niciodată cuibul din pieptul meu

Poeţii mor mai tineri


Pentru că unele poezii sunt toxice
Se lovesc de unii oameni şi ricoşează dureros prin aer
Totodată poeziile îi urmăresc ca un bumerang
Mă rog, înţelegeţi voi ce vreau să vă spun
E un fel de mala suerte
Adică să nu credeţi că poeţii se simt nişte oameni fericiţi
Nu, deloc, ei sunt un fel de armată tristă
Cu generali morţi
Şi foarte mult sublocotenenţi bolnavi cu substantive pe post de medicamente
Şi le iau, le iau
Se îndoapă cu substantive

Când mă despart de iubita mea o iau razna


Scriu președinților, miniștrilor, devin brusc patriot
Dau citate din Tudor Vladimirescu
Agăț femei în bikini pe facebook
Las comentarii tuturor proastelor
Doar, doar, mă vede ea și se enervează
Și mă sună, să-mi spună ceva de genul
Cretinule, iar agăți femei, iar scrii incoret în limba română
Uneori scriu agramat din același motiv
Să-i dau un motiv să mă apeleze
Când mă despart de iubita mea o iau razna
Îmi pun poze pe site-uri să creadă că nu mai am nevoie de ea
Vorbesc cu toate toantele, le fac bloguri, poeme
Stau online nonstop, doar, doar mă apelează ea
Sunt un cretin debil, așa cum spuneam într-un text
Ea nu mă va mai apela niciodată pentru că atunci când nu sunt cu ea
Efectiv o iau razna, devin brusc militant al păcii
Și al bunăstării poporului român, cred că e cu altul în brațe acum
Și eu mă smiorcăi dând add la toate toantele

poezia e o armă cum nu s-a mai văzut


ceva atât de fain cum ar spune ardelenii încât copacii se scot ei înşişi din rădăcini şi vin pe vârfuri să asiste la înmormântarea unui poet poezia e o armă cum nu s-a mai văzut un fel de drapel pe care îl poartă tot cei care au ceva de spus şi nu au bani de cadouri sofisticate sau giuvaericale mişto cum ar spune ţiganii aşă că dacă vrei arme care să dinamiteze inimi produceţi poezii pe scară largă pentru că poezia e o armă cum nu s-a mai văzut şi orice poet e mândru să o poarte la piept în semn de atenţie pericol la purtător pericol de frumos pericol de visare şi alte bălării cum aş spune eu dar nu spun nimic decât că poezia e un fel atlet care efectuează salturi la paralelele imaginaţiei