Poeziile sunt scrise de îngeri


 

Pentru că ei pot suferi un atac de cord pentru un nevoiaș, pentru o iubită

Sau pentru întreaga umanitate

Sau cel puțin așa pare când deschizi un volum de poezie

Sentimente contorsionate ca după un accident cumplit

Lumina internă care se prelevă la autopsie

Purtată ca o torță pentru triburile de neiubiți

Și restul de lucruri imposibile care au loc doar în poezii

Fără ca poetul să pretindă vreo remunerație niciodată

E ca și când Iisus ar cere bani ologului căruia i-a spus să se ridice și să umble

Și de aceea deschideam de fiecare dată orice volum de poezie ca pe o Biblie

Pe înțelesul tuturor fără notele de subsol

 

Până când tatăl meu m-a dus într-o seară la un poet din cartier

O lumină difuză, draperiile trase, muzica în surdină

Și cărți aruncate peste tot

El părea un actor care își uitase rolul

Iar sufleorul era mort

Vorbea de îngeri, de trenuri de mare viteză, de aripi și tot felul de femei

Și rostea cuvântul poezie ca și când era un pumnal plin de sânge

Și plus alte cuvinte pe care nu le-am mai auzit de atunci vreodată

 

Și totuși poeziile sunt scrise de îngeri

Așa mi-a repetat când am ieșit din camera lui

Nu mai credeam nimic

Este aproape imposibil să văd vreodată un înger în viață

Nici măcar mort, nu aș avea sanșe vreodată

 

Pentru că poeziile sunt niște prieteni imaginari care trăiesc în apartamentele noastre

În pădurile noastre, în cerurile noastre, în vasele noastre de sânge

S-au organizat în regate fără armate iar teritoriul lor

E atât de extins încât nu există iubire sau moarte să îl cuprindă.

Anunțuri

Poemul îngerului


Era un înger.
Un înger ca toți îngerii
Și nu ura pe nimeni, zău!
Și strada era adâncă
Oamenii mergeau cu valize și sacoșe în mâini
Unii mergeau la război, ceilalți habar nu am unde
Și îngerul stătea acolo în mijlocul străzii
Fără să facă un pas. Fără să bată din aripi.
Și oamenii plecau la război. Unii plecau la iubitele lor.
Așa spuneau. Ei nu se mirau de acel înger.
Pentru că își pierduse scriptura.
Își pierduse scriptura.
Și nici nu mai putea merge la război.
Și nici nu putea să mai iubească.

Cine sunt eu?


Jumătatea din aleea pe care pașești dimineața spre fântană
Jumătate din mișcarea mâinii ducând pâinea la gură
Jumătate din noapte, jumătate din zi
Cât jumătate din drumul de la tine până la prima galaxie
Jumătate din ecranul tactil al telefonului tău
Jumătate din pagina pe care scrii acum un poem de iubire
Jumătate din orice se poate intâmpla în viața ta
Jumătatea din particulele de oxigen pe care le respiri
Ți se pare că sunt doar jumătatea din tine sau tu ești jumătate din mine?

Cum este?


e foarte greu
e ca o piatră pe care o am în buzunar, o scot, îi vorbesc, o mângâi și încerc să o readuc la viață
e ca un oraș în care sunt atât de mulți oameni care se plimbă, zâmbesc
dansează, își duc copiii prin parc eu, iar mă duc singur în fiecare seară acasă
e foarte greu
e ca o carte pe care o citești și știi că niciodată nu vei putea fi unul din personaje
dar citesc înainte, perseverez
cumva cu picioarele la malul mării știind că din clipă în clipă
alt val și alt val va lovi trupul
e foarte greu
inexprimabil în cuvinte, tăcerea, amorțeala, sunt refugii mai solide decât
orice platformă metalică care forează în tine

Ce înseamnă dragostea


dragostea ar putea fi un copil mic pe care îl scoţi la plimbare prin parc într-un cărucior trendy ca să fii remarcat de trecători dar nu e deloc un copil mic ar putea fi o pasăre pe care o porţi pe umăr ca o emblemă nobiliară dar nu e deloc nici pasăre ar putea fi o familie de orfani pe care îi adopţi direct dintre ruinele unei case dar nici orfanat nu e dragostea e ceva mult mai subtil ceva mai greu de arătat cu degetul sau scrijelit pe scoarţa copacilor dragostea e un fenomen de masă o găseşti peste tot la supermarket pe paginile de facebook pe la colţuri pe acoperişul caselor pe sub pietre peste tot o porţi cu tine în toate buzunarele o aduni în pumni ca pe zapadă te acoperi cu ea ca o pilotă îi duci mâncare caldă la serviciu o ţii în servieta printre dosare şi grafice dar o simţi mereu între coaste şi ai tot timpul tendinţa să o mângâi până adoarme cu ochii deschişi ca un soldat căzut între două linii inamice căci dragostea în fond e lupta pe care o duci cu tine însuţi renunţi la tine la toate bunurile tale la toate secretele tale la toată istoria ta până când devii o bucată de plastelină în mâiniile iubirii şi atunci ea dragostea te modelează cum vrea îţi dă orice formă vrea ea iar tu accepţi toate compromisurile toată mârlăniile toate flegmele pentru că iubeşti

On the road to failure


primul vers eşti tu

lângă tine toţi îngerii adorm

aici ar fi multe de spus, unul dintre ei şi-a pus capul în poala ta, aripile le-a închis în mod miraculos în carne, sunt oameni la fel ca tine, la fel ca mine, cu ifose, capricii, se foiesc în somnul autumnal, se zvârcolesc până când a două zi le cresc alte aripi noi, alte destine, se duc pe rând să-şi viziteze mormintele, niciodată nu rămâi singură, asta e cura ta de dezintoxicare

e după amiază

o ploaie de noiembrie izbucnită parşiv pe monitor
te face să poftești la poeme de dragoste ca o gravidă

în unele versuri apari cu niște semne lungi sub piele
(reflexia iubirii)
ca un cârlig
îmi întinzi pielea la maxim să te poţi aşeza pe ea

sub epiderma ta este un turn făcut din cărţi de joc, la cea mai mică atingere inima se clatină spre mine, prima zi ești sălbatică, iese din tine toată dorința, o fiară ținută doar cu pâine și apă, lasată doar să miroasă carnea de la distanță

tu nu încapi într-un singur poem
mai am nevoie de câţiva ani să pun tandrețea, orgasmele, ferestrele de la etajul 9
un război ar fi suficient sau măcar o noapte polară

la o palmă de tine se poate respira mai ușor, aerul e mai plin de oxigen, nu există riscul vreunui atac de cord, nu mă îmbolnăvesc niciodată, mâncarea are alt gust, poate doar o supradoză de salivă, mănânc numai în pat, nu mă interesează știrile şi nici de ce se claxonează strident în fața blocului
ultimul vers eşti tu
lângă tine adorm

Un Dumnezeu + 2 eurocenţi pe zi


am zis de atâtea ori
e imposibil să-ţi înveleşti inima în celofan
şi s-o trimiţi ca ajutor ONU pentru copiii din Somalia
mai bine o laşi să cânte melodia mea preferată
bum-bum sub stern

por sea caso
e mai bine să te ascunzi după o gramadă
de cadavre de la Auschwitz
nu te vede nimeni
nici măcar Dumnezeu din cer

aşa că las copiii din Somalia
flămânzi pe ziua de astăzi
îmi păstrez inima, mă aşez pe bordură
alături de un vagabond
şi cântăm o partitură în 3
eu, sticla de ballantines
şi beţivul cu aripi de la mine din cartier
bum-bum sub stern

apoi ne retragem în camera mea
ne dezbrăcam de orice instinct
sub adăpostul tranșeei săpată de
george ballantines and son
ne sălbăticim până la paroxism
cântând bum-bum sub stern

beat, îmi donează o aripă
o iau, o împachetez și o trimit prin poșta expres
către toţi paraliticii din scaunele cu rotile
zburaţi voi
oamenii cu picioarele rupte sfidează
forţa gravitaţiei
sub incidenţa căreia planează deasupra Somaliei
mici dumnezei de hârtie

Prison break


Stau singur aici în celula asta plină de frustraţi
Refulaţi sexual şi ciorditori de vise straşnic de frumoase
O celulă comună
Două mâini, două picioare, un cap, o inimă şi alte organe
Am sângele plin de mârşăviile pe care le-am comis
Împotrivă altora şi a mea
Mai ales a mea
Şi tot încerc să evadez în fiecare zi
Dar degeaba corpul ăsta mă ţine legat de el
Cu o mulţime de cătuşe
Un fel de dorinţe de plastic
Singura mea şansă e să evadez în gardian
Și să-i biciuesc pe toţi fraierii ăştia care
S-au adunat odată cu mine
De-a lungul anilor în cavitatea celulei
Să-i dau afară şi să rămân la fel de singur
Ca atunci când am ajuns aici
Nevinovat, debil şi cu un râs de copil

Când mă despart de iubita mea o iau razna


Scriu președinților, miniștrilor, devin brusc patriot
Dau citate din Tudor Vladimirescu
Agăț femei în bikini pe facebook
Las comentarii tuturor proastelor
Doar, doar, mă vede ea și se enervează
Și mă sună, să-mi spună ceva de genul
Cretinule, iar agăți femei, iar scrii incorect în limba română
Uneori scriu agramat din același motiv
Să-i dau un motiv să mă apeleze
Când mă despart de iubita mea o iau razna
Îmi pun poze pe site-uri să creadă că nu mai am nevoie de ea
Stau online nonstop, doar, doar mă apelează ea
Vorbesc cu toate facilele, le fac bloguri, poeme
Apoi îi dau iubitei parola de la mess, de la conturile de socializare
Să i se facă rău, să vadă cu câte zeci de cretine am vorbit
Și le-am complimentat și le-am făcut recenzii la texte de doi lei
Evident se supăra și mai rău, evident asta și doream să sufere
După care nu știu ce să mai fac, mor după ea și îi scriu de sute de ori:
Mii de scuze pentru răul provocat, acum suntem iar impreună și ne asteaptă
Multe clipe frumoase, nu te mai întoarce în trecut, îti face rău, te țin în brațe
Sunt un cretin debil, așa cum spuneam într-un text
Ea nu mă va mai apela niciodată pentru că atunci când nu sunt cu ea
Efectiv o iau razna, devin brusc militant al păcii
Și al bunăstării poporului român, cred că e cu altul în brațe acum
Și eu mă smiorcăi dând add la toate toantele

Poem adiacent pozei de mai jos


nu ştiu de ce îmi setez pulsul după al tău.
nu ştiu de ce te cred că îţi scoţi aripile doar în prezenţa mea.
nu ştiu de ce îmi lipseşti precum hidrogenul din molecula apei.
nu ştiu de ce sunt atât de cretin când cred că mă iubeşti.
nu ştiu de ce mă doare inima când vorbesc cu alte femei.
nu ştiu de ce te chem la mine când se presupune că vreau să te elimin din celulele mele.

foto0011-copy

Câteva versuri pentru tine


uneori mă gândesc ce m-aș face fără tine
și înfricoșat îmi scotocesc cele mai tainice unghere ale minții în lipsă de soluții
de fiecare dată te găsesc pe tine cuminte și proaspătă
ca un cozonac în ziua de paște
atunci mă liniștesc, e o prostie să gândesc așa
te găsesc în fiecare buzunar al hainei
în orice vers (lung sau scurt), în orice anotimp
uneori mă gândesc cum ar fi să locuiesc la tine în oraș
închid ochii și mă văd mergând pe străzi, autobuzele trec
simt aerul poluat, mâna ta rece mă ține strâns
nu am nevoie de părinți, nu am nevoie de mâncare
tu ești orașul în care mă confund până la ultimul etaj
când facem dragoste e ca și cum am strânge bani, am face avere
simt cum mă îmbogățesc, îmi fac casă, aprind focul și mă încălzesc

Eu nu mai scriu


nimic în prezența ta
foaia albă mă incomodează, pixul devine un instrument de tortură
habar nu mai am cum să despart în silabe cuvintele
eu doar aștept noaptea
tu nici nu știi câte lucruri mi se întîmplă când dormi cu mine
ești atât de somnoroasă încât trebuie
să îți spun să ridici mâinile când îți pun tricou
te mângâi pe păr, pe față, pe sâni 10 minute
încerc să-mi aduc aminte cine pe cine a trezit
noaptea trecută pentru a face dragoste
și am revelația că în ultimele două nopți ai fost tu
ești foarte frumoasă când dormi
nu dai din picioare, nu vorbești
nu protestezi când te încolăcesc
eu doar te adorm, atât
apoi mă ridic
vin la laptop, îl așez mereu încât să nu te deranjeze lumina
mai trag cu coada ochiului la tine
nu tresari în somn niciodată, dar te supraveghez

înainte de a mă așeza lângă tine
las o foaie albă pe masă
ca un vânător care pregătește capcana
știu că te trezești la prima oră și trebuie să scrii un poem de dragoste
o dată am uitat să las foaia
și ai scris pe o pungă de hârtie de la farmacie

de fiecare dată îmi revine imaginea cu tine
când te-am lăsat cu sacoșele pline de la supermarket
în fața scării
când am venit să iau și restul de cumpărături
te-am găsit pe vine mâncând pâine goală
vorbind ceva cu fetița unui vecin

pentru o clipă îți jur că nu am știut care este iubita mea

Poezia mişcării în doi


ea
intră
păşeşte încet, podeaua scârțâie
o aud din bucătărie
rochia cade
fumul se oprește
încă fumez
ştiu că a intrat
o simt de la 10 000 km
ca un rechin sângele în apă
înca nu mă duc la ea
desculță pe podea
tace
doar inimile emit ultrasunete
undeva o maşină a poliției trece
o bătaie în uşă, tusea vecinului de dincolo
pereții umezi de așteptare
un ness, un mars
părul lung și negru afrodisiacul perfect
ochii se lipesc de spatele ei
secundele se adună într-un pahar de apă
şi stau acolo înţepenite
o ating pe umeri
încet cu un deget
ea zâmbeşte
rochia este tot acolo
mărgelele se lovesc de sânii goi
se întoarce
îmi caută ochii mâinile limba inima
totul este real
semiîntunericul florile din vază petalele de trandafiri de pe cearceaful alb
crema de corp de pe noptieră cuțitul lung și negru din sertar
îi mângâi obrajii
îi miros inima
sângele se decolorează brusc ca în preajma morții

De aici nu există scăpare


Inima mea e o bucată de cretă albă tocită
De prea multe ori am scris ”te iubesc” deasupra dimineţilor dintre noi
Uneori reciţi poeme triste
Atunci glasul tău se transformă în dangătul clopotului din noaptea de înviere
Braţele mele dezertează, devin 2 soldaţi care preferă
Să îşi abandoneze cazemata pentru a te ţine strâns la piept
Ca pe o ploscă cu apă în plin deşert

Devin confuz, îmi chem la o întrunire secretă
Toate celulele
Deschidem hărţi, haşurăm sentimente
De fiecare dată obiectivul principal surpă intangibilul
O mână de celule din ventriculul drept se oferă voluntare
Pentru cea mai extraordinară misiune din viaţa mea
Vor pleca singure spre tine
Nu există cale de întoarcere
Aşa că pregăteşte-te să fii iubită!

Poem C3-00


Prima noapte o să fie cea mai scurtă
O să facem schimburile promise
Eu o să-mi iau atriile înapoi
Tu vei dormi în noua ta piele
Părul îti va crește cu 2 cm
Va fi un adevărat spectacol
Mediul propice în care atomii iubirii
Se pot mări, încât să îi cuprindem cu degetele
Să le dă nume și culori
Vom face dragoste și mă voi dizolva deasupra ta
În piela ta, în părul tau, între coapsele tale, pe buzele tale
După câteva minute de nebunie extaziată și amețeală
Îmi vor crește la loc picioare, mâini, neuroni
Tu vei ieși din mine, mai frumoasă, mai inocentă, mai iubită

Când mă despart de iubita mea o iau razna


Scriu președinților, miniștrilor, devin brusc patriot
Dau citate din Tudor Vladimirescu
Agăț femei în bikini pe facebook
Las comentarii la toate proastele
Doar, doar mă vede ea și se enervează
Și mă sună, să-mi spună ceva de genul
Cretinule, iar agăți femei, iar scrii incoret în limba română
Uneori scriu agramat din același motiv
Să-i dau un motiv să mă apeleze
Când mă despart de iubita mea o iau razna
Îmi pun poze pe site-uri să creadă că nu mai am nevoie de ea
Vorbesc cu toate toantele, le fac bloguri, poeme
Stau online nonstop, doar, doar mă apelează ea
Sunt un cretin debil, așa cum spuneam într-un text
Ea nu mă va mai apela niciodată pentru că atunci când nu sunt cu ea
Efectiv o iau razna, devin brusc militant al păcii
Și al bunăstării poporului român, cred că e cu altul în brațe acum
Și eu mă smiorcăi dând add la toate toantele

(Prison break) (variantă poeticească) (2012)


Stau singur aici în celula asta plină de frustraţi
Refulaţi sexual şi ciorditori de vise straşnic de frumoase
O celulă comună
Două mâini, două picioare, un cap, o inimă şi alte organe
Am sângele plin de mârşăviile pe care le-am comis
Împotrivă altora şi a mea
Mai ales a mea
Şi tot încerc să evadez în fiecare zi
Dar degeaba corpul ăsta mă ţine legat de el
Cu o mulţime de cătuşe
Un fel de dorinţe de plastic
Singura mea şansă e să evadez în gardian
Și să-i biciuesc pe toţi fraierii ăştia care
S-au adunat odată cu mine
De-a lungul anilor în cavitatea celulei
Să-i dau afară şi să rămân la fel de singur
Ca atunci când am ajuns aici
Nevinovat, debil şi cu un râs de copil

bună dimineaţa


scriu de pe laptopul familiei de români la care am dormit
stau chiar lângă radisson blu, ca să vezi ce chestie
într-un cartier tres chic, ceva de genul ăsta
mi se întâmplă foarte des, să te văd pe geam
chiar dacă ştiu că eşti în alt oraş
ţi-am făcut şi poze din camera unde am dormit
ca de obicei cu vedere spe moarte
e un semn bun, ştii tu, multe minuni se petrec în preajma ei
faceţi linişte în sală
nu am vocaţie pentru poezie
nu mă arătaţi cu degetul
şi nu mai puneţi batista la gură când trec
nu eman spori de metafore
şi nici urma buzelor de pe pahar
nu e contagioasă
faceţi linişte în sală
duceţi copiii la şcoală
ca şi când nu m-aţi fi cunoscut vreodată
staţi la semafor şi din când în când
ciorile pe deasupra Brăilei vor croncăni
este primul semn că lucurile au revenit la normal
sirena oraşului a pornit degeaba
nu am nicio peliculă de fericire care să
erupă de sub piele
totul e okay, în 10 minute voi ieşi în oraş
te iubesc, iţi povestesc mai pe larg când am timp
diseară am fost invitat la o onomastică
te iubesc, viaţa mea
azi ma duc la tour eiffel, la montmartre şi la jim morrison
sper că esti bine
am facut foarte multe poze
am să-ţi dau beep mai târziu
de la concertul frivol de frunze uscate
pe care le voi călca în picioare
te iubesc mult şi port conul tău cu mine peste tot

Poem pentru o iubită perpetuă


Motto: “Nu am simţit niciodată că pielea mea nu ar putea rezista vreunei femei”

Tu treci prin mine, prin piele, prin creier, prin strucutura mea de rezistenţă
Prin nucleul meu dur (la care am muncit atâţia ani, 33)
Ca şi când eu sunt un bol plin cu apă
Care ia forma inimii tale

Pe undeva toată umanitatea mea se reduce la tine
Toţi oamenii de pe planeta asta, prietenii cu care dau mâna
Toate personajele din cărţile pe care le-am citit
Se unesc toate în tine

Toţi s-au strâns în jurul meu
Ca în jurul unui foc de tabără şi mi-au zis:
“Albert, vrem să-ţi dăruim o iubită perpetuă
O femeie în carne şi oase
Cu păr minunat, sâni tari, fund exotic şi mişcări legendare în pat
O fiinţă care trăieşte doar în preajma poeziei”

Aşa cum odinioară oamenii construiau
Aşezări lângă o sursă de apă sau sus pe dealuri
Ea va sta nedezlipită lângă mine
Eu sunt hrana ei zilnică, pădurea care o îngrijeşte

Mi te-au dăruit pe tine
Iubita mea perpetuă
Motorul vieţii, cea care îmi toarnă oxigen în sânge
Cea care aduce în fiecare dimineaţă o fereastră nouă prin care
Lumea işi schimbă forma şi culoarea
Lucrurile par mult mai uşoare, bucăţi de plastilină
Pe care le modelăm după bunul plac

Tu eşti însăşi fereastra prin care privesc afară sau privesc în mine
Nu poţi fi sintetizată într-o pastilă, într-un singur corp
Te văd mai ales după ploaie în lacurile de pe Calea Călăraşilor
În oglinzile retrovizoare faci mereu cu mâna
Sunt mândru să fiu cel mai iubit dintre iubiţi

Nici psalm, nici poem, doar noi doi


Mergeam pe stradă
Îngerul din palma mea se uita curios printre degete
Avea zâmbetul tău
Parul tău şi vocea ta
Era atât de mic încât îmi putea intra printre coaste

Acel înger e a doua mea conştiinţă, îmi spuneam
Am una de toate zilele pe care o folosesc cu oamenii din jurul meu
O conştiinţă de unică folosinţă, seara o arunc la gunoi
Şi alta, cea cu îngerul
Care-mi spune că visele, pasiunile şi poeziile mele
Orbitează în jurul tău

Inchipuieşte-ţi două inimi
A mea şi a ta
Ambele gravitând una în jurul alteia
E o forta mai puternica decât cea gravitaţională
E un fel de legatură emoţional-embrionară
Multe fire care transmit concentraţii de proteine şi oxigen către celălalt

Îngerul acela micuţ e talsimanul preţios
Pe care l-am primit amândoi
Când ne-am întâlnit prima oară în gara de nord

fiind plecată departe


iubita mea are un loc în care îi place mereu să stea
puţin deasupra pieptului
în partea stângă, chiar peste ventriculul drept
de acolo poate veghea liniştită
ca o noapte de august
cum caii sălbatici se opresc sub geamul de la etajul 6
gonind câinii comunitari care răstoarnă tomberoanele
noaptea se face mai frumoasă
tu cobori din pieptul meu
ca o iederă peste coaste
un adevărat deliciu sexual
ne oprim amândoi în mijlocul camerei
dansăm
dansăm pe melodia aia a lui roxette
“listen to your heart”
până se face dimineaţă

îmi trebuie o gură de cafea şi câteva fumuri de ţigară
să-mi dau seama că niciodată nu voi mai fi singur
tu eşti un fel de paşaport care iţi dă dreptul
să intri în mintea mea oricum si oricând
aici e locul tău, casa ta, familia ta, fericirea mea

Alter ego


când mă gândesc la tine nu mă gândesc ca la o iubită
mă gândesc ca la un alt Albert

care nu ştiu cum va proceda
sau cum va reacţiona
orice ar face nu am cum să ma despart de el

e lipit de mine, doarme cu mine
îmi fumează ţigările, stă la laptop nedezlipit

uneori pleacă distanţe incomensurabile
mii de kilometri, dar asta nu ne îndepărtează

distanţa e un interval care uneşte două puncte
când ea licăreşte în mine se vede oraşul ei

şi uite aşa povestea merge mai departe
cei doi gemeni, iubiţi, fraţi, mama şi fiu
terminte ale aceleiaşi foi de hârtie
cu bogăţia lor de ghiduşii
sclav şi stăpân unul altuia
construiesc zi de zi lumea
plină de certitudini

povestea unei femei şi a iubitului ei


în general orice femeie are o poveste tristă

se spune că femeile au aripile mai lungi decât ale iubiţilor

mătură mult mai uşor mizeriile de pe caldarâmul cotidianului

în schimb iubitul ei e mai înalt
are un fel de cască de protecţie omiprezentă, purtată sub brat
câteva ţigări în pachet
mai multe apeluri nepreluate

când se întâlnesc îşi lasă casca pe fotoliu
ea se aşază goală peste el ca într-un coşciug
acoperindu-i faţa cu aripile ei lungi, foarte lungi
ca un voal alb
stau aşa preţ de câteva minute
timp în care fluidele iubirii trec prin epidermă

apoi se despart
femeia devine tot mai tristă
iubitul ei şi mai înalt
atât de înalt încât i se potrivesc perfect
aripile ei lungi
luate cu împrumut până la următoarea întâlnire

el ia restul de la pâine
îl dă copilului cu mâna întinsă
începe să ningă

povestea unui poem de dragoste


trebuia să scriu un poem de dragoste
şi asta mă frământa

toate poemele de dragoste pentru tine sunt un fel de porumbei
care de care mai colorate şi mai vioaie

dimineaţa ele aterizează direct pe perna ta
purtând legat de picior o pungă de cuvinte minunate

mergeam pe stradă şi mă gândeam ce cuvinte să pun în punguţa porumbelului

priveam cu interes maşinile care treceau, tramvaiele galbene
căutam în tot ce se mişca ceva minunat
ceva minuscul care să încapă în punguţa de a doua zi

m-am concentrat puternic

mi-am dat seama că pot scrie un poem de dragoste şi cu o mână ruptă

dragostea e mai mult o icoană bizantină care te ridică deasupra trotuarului
iese din tabloul înrămat, imaginea ei este oriunde pe stradă
încercuie totul cu o lumină fertilă care pătrunde până la limfă

tu cu genunchii la piept aştepţi pe bordură şirul cuvintelor
nerăbdătoare să capete un loc în poem
le mângâi, le dezmierzi
le dai un loc precis printre versuri
cuvântul inimă se aşază mereu pe la început
aripa se duce undeva pe flancuri ca un cal nărăvaş
poemul se naşte încet-încet
chiar acolo pe trotuar în pamele tale
iese din ou
dai din cap mulţumită
„acest poem imi place”
îl săruţi pe frunte ca pe un copil cuminte

poemul din 5 cuvinte (6 cu siret)


sunt câteva hiene care aşteaptă să dispară
evanghelia noastră
(dragostea, n.a.)
ar trebuie să apară din clipă în clipă
tu şi eu suntem un lichid
ascundem în pântece turle
de poeme, albe, cu limbile tăiate
(dragostea, n.a.)

luam forma tuturor anotimpurilor
cuvintelor
şi hienele
(ne-dragostea, n.a.)
se duc ca morile stricate
pe siret
să işi găsească sfârşitul în inimi
fără miez
mici şi frivole

tu şi eu stăm cu picioarele
în siret şi aşteptăm
autobuzul plin cu îngeri galbeni
autobuzul plin cu îngeri galbeni
vine în aceeaşi zi, la aceeaşi oră
noi suntem singurii oameni de pe faţa pământului
care îi vedem şi călătorim alături de ei
fără bilet, fără oprire
ne iubim
cunoaştem toţi şoferii cu aripi
care conduc autobuzul plin cu îngeri galbeni
pâlpâim mai des în staţiile
dintre foile albe

un milion de poeme de dragoste


se lovesc de mine
se lovesc de tine
ca de o coajă de ou
aici e împărăţia mea
aici e regatul meu
aici e regatul meu şi aici e regatul tău

unde milioane de poeme de dragoste nu au aer sa respire

noi doi suntem un fel de ou
unde se naşte cel mai iubit vers de dragoste
şi atunci un milion de poeme de dragoste îşi vor alege
cea mai frumoasă seară de vară
vor sta in jurul tău
îţi vor mângâia obrajii
iţi vor mângâia părul
iţi vor mângâia inima
eşti stăpâna unui milion de poeme de dragoste
şi a ta este împărăţia
şi a ta este împărăţia inimii mele

şi toate astea se întâmplă

te iubesc

send

Iubirea


nu se măsoară nici în luni, nici în ani
nici în catastrofe, foi albe
lanţuri muntoase
apariţii subite de mări
în mijlocul străzii
nici la polul Nord, nici în camera mea
nici în aur, nici în cărămizi
mai ştii?
în noaptea aia de dragoste
ne-am născut
am murit
şi tot aşa până dimineaţa
a doua zi era coadă la uşa noastră
lumea ne cerea autografe
noi eram aşa, cum să spun
nici apă, nici pământ
nici îngeri, nici oameni
într-un fel defloraţi
inima ta se mutase la mine
coastele mele erau pe covor
ne plăcea nespus dezordinea asta
din noi se dezlipeau bucaţi
zburau prin cameră
nici azi nu am hotarât
ce vom face cu ele
cum le vom aranja
ce îi va reveni fiecăruia
ne place nespus dezorindea asta
de atunci iubirea nu se măsoară
pe indiferent ce taler ai aşeza-o
ea te ridică deasupra hotelului Radisson Sas
şi atât

Iubirea are formă ovală


Motto :
”Cerul se apropie de pământ ca un copil în preajma unor ecleruri”

Între nebunie și iubire e o fâșie deșertică

Pe care umblu în picioarele goale

Mă ustură, mă doare, sângerez

îmi vin în minte scenele din război în care soldații se gândesc în tranșee la iubite

da, alberto

ești îndrăgostit, femeia asta te scoate din trupul tău uscățiv, alberto, te așează pe un platou de argint pentru a te devora fără sare, fără mirodenii

predă-te, alberto, de aici nu scapă nimeni

iubirea asta te transformă

nu îți cresc aripi, nu îți crește o altă inimă

primește solzi, primești încă două picioare și încă 10 degete pentru a te putea strecura

totuși, alberto

femeia asta e dragostea ta, e fundația în care ai vrut să crești toată viața

e toată nebunia de care ai fugit toată viața

dar îți place, alberto, recunoaște că îți place

te așezi mereu lângă ea să o săruți pe sâni

să-i miroși părul, să-i asculți inima

și știi de ce ai să stai mereu lângă ea, alberto

pentru că aici e țara ta, aici sunt recoltele tale, amintirile copilăriei, aici crește grâu, aici se coace pâinea, aici sunt toate notele tale de 1o, toate extemporalele, toate cărțile de istorie și tot ce ai tu mai de preț pe planeta asta asta

1986


într-o zi o să dispar.

o să dispari şi tu
toate celularele
şi toţi pământenii
ăştia zgribuliţi de cotidian.

o să rămână doar un turn în mijloc
ca la hiroshima
totul în jur cenuşă, praf şi cranii de copii
un turn alb plin de ferestre
ca un bloc de locuinţe stalinist
plin de îngeri schilozi
fără balcoane, frigidere
aragaze şi apă caldă.

umbrele noastre vor rătăci
printre alte umbre.

pun pariu că n-o să mă găseşti.

mă ascund acolo unde nici D-zeu
nu mă poate vedea.

acolo unde doar Albert poate
pătrunde. cheia e la el
o ţine atârnată la gât
ca în 1987, când cumpăra franzele de la
concordia.

era o coadă enormă
1986 de porumbei albi-albi
unii dintre ei morţi, alţii urmau să moară.

Când pleci de acasă


o iau razna ca într-un film horror
deschid ferestrele, toate uşile, dau televizorul la maxim
radioul, pornesc cuptorul cu microunde
aprind orice lumină, de pe hol, de la intrare, din living
pun veioza albastră în mijlocul dormitorului
aprind toate lumânările din baie
trag de lanţul wc-ului din 15 în 15 minute
pornesc duşul, apa de la bucătărie, prăjesc toate ouălele din cofraj, toate treizeci
le aşez două câte două în farfurii, tai pâinea, brânza şi pun totul pe gresia albă de la bucătărie
printre şerveţe şi tacâmuri
scot florile din glastră şi mă culc cu ele sub pled
mă trezesc după 2 ore
caut în coşul de gunoi foile rupte din calendar să mi le lipesc pe piept sub tricou
mut peştii din acvariu într-un borcan verde de 25 de litri, octogonal
şi îl aşez în faţa porţii
abandonându-l ca pe mesia în mijlocul deşertului
lui Blacky, labradorul negru, îi scot zgarda
”Du-te în parc, stai cu băieţeii şi fetiţele de la gradiniţă!
Azi bucură-te de oameni, eu nu mai pot!”
vreau să arăt oricui că şi singur sunt puternic
îmi mut patul în mijlocul străzii
să dorm acolo
să simt oamenii trecând pe lângă mine
felicitându-mă
”Bravo, Albert, ai făcut o treabă bună, eşti puternic şi singur!”
dar după 30 de minute experienţa îmi repugnă
încep să le cerşesc frunze să mi le aşez peste ochi
ca un pansament împotriva durerii
orice rafală de vânt mi se opreşte în coşul pieptului printre vasele de sânge care confundă inima cu ficatul
rinichii se fac mici-mici, ca două vrăbiuţe în colivie
iar fiecare furnică ducând o firimitură de pâine pentru suratele ei
ţipă la mine
”Mai taci, eşti exasperant, Albert, singurătatea e o virtute, nu un viciu!”
dar se face târziu şi nu mai vii
luminile de pe stradă se aprind
maşinile claxonează mai puternic
iar oraşul se îndoaie ca un arc în jurul meu
gata să-mi demonstreze că iubita mea e vârful unei săgeţi care mi-a rămas înfipt între coaste
iar medici vor spune
”Cadavrul lui Albert nu prezenta leziuni interne nici semne de violenţă,
cauza cea mai probabilă a decesului este o stare acută de singurătate
declanşată de iubita lui care l-a părăsit în mijlocul unui vers de dragoste!”

Real time poetry


iubita mea e o întâmplare care apare o dată la 2500 de ani
erupţia Vezuviului seamănă cu ea
mor familii întregi, dispar specii de animale
pe corpul ei se pot vedea şi azi
cadavrele celor ce au iubit-o
surprinşi în poziţii hidoase
cad guverne
vântul bate aiurea
ciudat este că o întâlnesc peste tot
în revistele playboy
prezintă ştirile la toate posturile tv
posterul ei se găseşte în toate cabinele camionagiilor
în toate reclamele de lenjerie intimă
la cele pentru pastă de dinţi
o văd în filmele de dragoste cu rolul cel mai dificil
predă cursuri de poezie
de fitness
lucrează la banca mondială
salvează balene în Antarctica
a scris 20 de cărţi de bucate
este mireasa anului
educatoare la o casă de copii cu dizabilităţi
mereu în fața bisericii
pe toate afişele cu femei dispărute acum 5 ani
munceşte 18 ore pe zi la o seră de roşii pe un salariu de nimic
are puteri telekinetice
îmi mută inima de pe partea stângă pe dreapta
iarna desenează cele mai frumoase flori pe geamurile îngheţate
mă iubeşte pentru că o plătesc în lingouri de aur
pe care apoi le uită nonşalant în cel mai scump salon de coafură
aleargă mai repede decât sângele prin vene
şi întotdeauna îmi spune
”eu sunt iubita ta, să crezi în dragostea mea ca în puterea mântuitorului
căci eu sunt salvarea ta!”

.


Oamenii sunt furioşi. Punct
Oamenii sunt eu. Punct. Punct
Eu cunosc un om furios. Punct
Tu nu-l cunoşti. Două puncte
Nu-l cunoşti. Punct şi de la jumătatea Lunii
Oamenii sunt eu. Iar punct
Eu sunt înalt.
Dacă întind braţele în sus
Spre mine, spre tine, spre cer
Cei din jurul meu. Pun punct
Se vor dezintegra. Virgulă
Şi nu va fi nicio o lupoiacă
Să le alăpteze viitorul.

Gresia albă


E dimineaţă. Devreme.
Moartea e întinsă-n pat.
Are un ochi închis.
E galbenă.
E scheletică.
E bărboasă.
Un picior îi atârnă pe gresie.

Cearşaful alb e plin de sânge
Şi murdar, ca toate celelate cearşafuri.
Cineva spală pe jos
Sângele amestecat cu plămâni.
Gresiile devin albe, încet-încet.
Altcineva i-a ridicat
Piciorul căzut.

Asistentele privesc pe sub ochelari
Neputincioase.
Doctorul aruncă o privire expertă
În salon.
“Să vină brancardierii!
Şi deschideţi geamurile că
Miroase a sânge!”

Alături, un înger se scobeşte-n nas.

WV


Mi-am secţionat vena stângă.
Cu dreapta.
Sângele n-a vrut să curgă.
Probabil de frică.
Sau de scârbă.
Sau poate că
Se obişnuise cu venele, cu viciile
Şi cu vomitivele
Pe care le înghite zilnic.
E un sânge prizoner.
Nu e sângele meu.
Nu e. Ştiu sigur.
Am deschis atlasul biologic.
Scrie clar:
Nu e sângele tău Alberto!

Târziu, în noapte, a ieşit o picătură.
Era o picătură anemică.
A căzut în ceaşca de cafea.
De atunci nu mi-am mai văzut niciodată
Sângele.
Dar ştiu că e prin vene şi artere, singur cu viciile şi
Vomitivele pe care i le administrez zilnic
Regulat şi deprimant.

The archers of Crete


La marginea morții se întinde un câmp de trandafiri
Bine ați venit!
Apar zgâriați dintre trandafiri.
Arcurile lungi sunt niște medalii care se lovesc de tulpinile verzi
Tunincile lor roșii anunță vreme frumoasă
E calm aici în mijlocul luptei
Cavaleria a cotit-o spre dreapta, va urma o șarjă pe flancuri
Mă așez mai comod pe canapea, o să fie spectaculos
Mulțimea mănâncă mici, bea bere, copiii pun întrebări părinților
E un show total
Am pariat pe cretani, ca-ntotdeauna
Vecinul din dreapta are o obsesie
Își tot potrivește puloverul pe oasele slabe ale umerilor
Soarbe din sticlă cu gesturi molcome
Mai ia un mic, Daniel!
Aș fuma o marijuana.
Prima salvă a arcașilor a doborât 10 călăreți din garda generalului
E un măcel complet. Copiii orfani ai călăreților vor ajunge hoți de buzunare și prostituate ieftine.
Vecinul din stânga devine curios.
Unde sunt catafracții?
Are pantalonii de doc ieftin pătați de muștarul micilor.
Dumnezeu știe cât urăsc indivizii de genul ăsta!
Problema că ne amestecăm împreună la marginea câmpului ăsta de trandafiri contra voinței mele
Nu mi-am dorit niciodată să stau aici cu el sau cu plozii lui needucați
Mi-am luat blugi noi
Îmi stau cam nasol că sunt slăbănog.
Un arcaș cretan se apropie.
Te bagi, Alberto?
Îmi calculez șansele, nu am multe de pierdut.
Hai că intru și eu!
Îmi aruncă un arc imens.
N-am săgeți dar scot câteva din cadavrele celor căzuți printre trandafiri.
Mă simt ca un gardian de la Auschwitz care smulge cu un patent dinții de aur ai morților
M-am îngălbenit brusc de greață, plus că ăștia put
Un calăreț se apropie amenințător cu sulița spre mine.
O panică albă pune stăpânire pe degetele mele
Îmi tremură strident
Cine naiba m-a pus să fac eu pe vitezul? Nu puteam să stau pe margine?!
Prost mai ești, Alberto!!!
Aș avea nevoie de o minune sau de o marijuana.
Baremi să mor fericit.
O săgeată cretană îl lovește pe călăreț din spate, calul trece speriat pe lângă mine în viteză purtând doar un cadavru.
Viața asta e chiar mișto! Arunc arcul și săgețile folosite.
Mie îmi ajunge, plec! Pa-pa-paa!

Două păsări minuscule


Motto:

“cel mai mult îmi place când te duci la baie şi nu aprinzi lumina, atunci văd cum straluceşti prin pereţi” – autorul

te-ai putea transforma aşa dintr-o dată într-un înger/ apa curge în continuare peste mâinile uscate/ eu tac/ înţeleg de ce nu-mi vii în ajutor/ naşterea asta din mine are loc o dată la o mie de ani

câteva râuri/ două păsări minuscule/ cinci irişi albaştri şi toată iubirea mea ţi le voi pune pe spate

coastele se vor desface primitoare ca pentru un mormânt în care mă voi aşeza şi eu cât de curând

în linişte are loc fenomenul iubirii/ pielea se bifurca ca să-mi facă loc înăuntru
nişte limbi de şarpe mai şuşotesc o fremătare/ o briză/ o arcă şi-un cocor foarte ascultător

sânii tăi frumoşi se ascund în palmele mele ca doi puişori de găina

piu-piu ne-am rătăcit prin pădurea plină de poveşti/ unde este maaaaaaama/ vream la ea

ştii iubita/ versul ăsta trebuie să exprime starea de fericire pe care o am când adorm cu faţa în părul tău/ când stăm faţă-n faţă cu genunchii lipiţi/ stăm aşa/ stăm asa/ ne mângâiem pâna când trecem unul în altul ca o apă printr-un baraj/ la început puţin câte puţin/ apoi şuvoaie

vreau să stai în pat cu mine/ să nu mai coborâm deloc/ cumpăr eu mâncare/ pun sacoşele lângă pat/ ţigări/ ness-ul/ sucul de grepfruit/ am să te spăl acolo/ pe picioare/ pe faţă/ văd eu cum fac/ inventez o apă auriferă/ dimineaţa vei fi poleită cu inima mea/ tu să fii cuminte ca o şcolăriţă să stai pe pieptul meu o oră/ nu mă supăr/ poţi să şi adormi

poem (înca) în lucru


lucrez mai ales noaptea, de câţiva ani buni
deschid uşi, astup gropi
uneori plec din casă, trag draperiile, acopăr masa de scris cu un cearceaf
ca şi cum poemul ăsta e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată
şi trebuie să-l protejez de soare, de praf şi priviri indiscrete
nu îl voi termina niciodată
pentru că uneori am impresia că nici nu l-am început
mi se pare ciudat când primesc telefoane de ameninţare
unde e poemul?
unde e poemul ăla genial, cretinule?
ţi-am dat bani pentru el, te-am ţinut în braţe
şi tu nu eşti în stare să naşti un singur poem genial?
pam-pam
hocus-pocus
poemul e o targă, aici mă întind ca un muribund
salvarea nu mai vine
dar nu conteaza, e senzaţia aia ca poemul îmi învineţeşte
palmele, labele picioarelor
mă cangrenează dar nu am nevoie de ajutor
îti spun acum
poemul acesta nu va fi niciodată gata, iubito
şi ştii de ce?
ştii de ce nu va fi gata niciodată poemul ăsta, iubito?
pentru că nu te saturi cu un poem genial
nuuuuuuu
nu cu un poem genial te poţi culca liniştită
tu ai nevoie de ideea că eu scriu zi de zi la poemul genial
că în fiecare zi mai găsesc un vers nemaipomenit
aici e plăcerea
să ştii că iubitul tău în fiecare zi, mai ales noaptea
lucrează, transpiră, deschide uşi, astupă gropi
doar pentru tine
nimeni nu ştie cât va dura poemul ăsta

xxL – dialog (el şi ea)


el:e posibil să crească cazurile de cancer la piele în următorii ani
nici nu ştiu ce să mai fac, doream atât să îmi schimb pielea cu a ta
nu îmi pasă de radiațiile de pe stradă, oricum nu ieșim prea des
ea:ai dreptate, stăm toată ziua cu palmele lipite unele de altele
el:inventăm jocuri, formule chimice, reţete de supravieţuire lângă sânii tăi foarte tari
în garsonieră am ascuns un oraș, un post de televiziune și un aeroport
eu aprind luminile seara şi am grijă să nu ne taie cablul
ea:vecinii mă întreabă în lift „dvs sunteţi locatara de la etajul 6?”
mă uit în jur şi nu răspund, eu locuiesc în tine
emanăm atât de multă iubire încât am putea răni trecătorii nevinovați
camera noastră e o portocală, cojile ne ţin de cald şi sorbim sucul delicios
rezistăm fără mâncare zile întregi, de fapt ni se face foame doar când coborâm din pat ca niște animale după pradă, geamul de la bucătărie este remediul pentru o ţigară
musafiirii nu vor să mai plece, le place gustul de cafea, ţigările de foi
se ceartă pe ultimul fum în timp ce pe mine mă ia somnul lângă tine
dacă vor să se plimbe construim repede o barcă cu vele, dacă vor să mănânce din valiză facem o masă, le dam bere leffe şi ciuperci la pachet
el:de-ar pleca mai repede, am nevoie de tine goală în mijlocul lumii ca de doza zilnică de heroină
ea:fetele mă întreabă ce vârstă am şi ce am studiat, de unde am cerceii şi ce marcă sunt blugii
eu nu pun întrebări niciodată, doar răspund şi servesc masa, deschid geamul pentru pescăruşul imaginar
apoi totul devine clar, musafirii pleacă, putem respira liniștiți, încă două zile fericite până la următorul contact cu oamenii la supermarket
mâinile tale sunt reci mai tot timpul, le caut pe sub faţa de masă, pe sub ochii lor tâmpiţi
cam astea sunt motivele pentru care nu ieșim din casă
el:nu trebuie să mai aprind lumina, te simt pe întuneric cum te rotești deasupra mea ca o pasăre ce-și caută cuibul
ea:îmi place la carrefour cu tine, cum cauţi sarea iodată şi mă pierzi printre rândurile de cadouri
iubita unde eşti? sunt la raftul cu e-love, iau câteva doze dacă ne rătăcim

a două zi oraşul era mai poluat, la ştiri se anunţa din 5 în 5 minute
au evadat doi intruşi de la spitalul de boli contagioase, poartă fulare la fel şi haine kaki
aveţi pe ecran portrele robot, dacă-i vedeţi să nu-i atingeţi
sub piele au o peliculă de fericire gata să erupă

Felinarul


am atâtea să-ţi spun
aseară coboram scările şi mi-am amintit de aluniţa ta de sub sânul drept
m-am dus direct spre primul felinar
am pus palmele pe fierul rece

am atâtea să-ţi spun
am zile când îmi uit numele
adresa, părinţii, fraţii
mi-e greu să recunosc
dar nu pot să merg pe stradă fără să am ceva de la tine în buzunare
la colţul străzii se întâmplă miracole aproape zilnic
câţiva îngeri împart îmbrăţişări
chiar sub fereastra mea un lazăr mă strigă de câteva ore
nu-mi pasă
nu eşti acolo, deci nu se întâmplă nimic extraordinar

ştii ce nu ţi-am spus
că urc în fiecare zi într-un tren
nu există niciun peron
doar câţiva călători se aşează lângă mine
nu vorbesc niciodată cu ei
privesc pe geam
le aud doar îndemnurile
hai, albert
trebuie să cobori, e timpul
şi de fiecare dată când mă întorc spre ei
pe scanul de alături stai tu
zâmbeşti
atunci coborâm împreună
în oraşul care ne priveşte nepăsător, fără să înţeleagă nimic
o pereche care nu îi aparţine
o poveste aparte

lumea noastră nu e nicăieri
poate doar
la ore târzii, autostrada care leagă inimile noastre proaspăt renovate
devine o metropolă în care ne mutăm

am atâtea să-ţi spun
uneori cuvintele se fac mici
se ascund în palme
tac, îmi înfig degetele în inima ta
fiecare te iubesc sedimentează miocardul

suntem două cercuri polare
aveam nevoie de un cataclism să ne unim

O săptămână între paranteze


(Uneori îmi promit că trebuie să mă împing în tine
Ca într-o prăpastie
Pe fundul căruia zac alți muribunzi cu rotulele rupte)

Mă ridic de pe scaun cu țigara între degete
Desenând prim fum numele tău
De ceva timp visez că mâncăm pepene roșu
În fiecare noapte la 12
Râzând zgomotos
Până când vecinii se trezesc pentru a chema pompierii
Pentru a ne descarcera din dragostea noastră
Care ne atrofiază pulsurile

Sau
În fiecare zi o păsare ciudată
Mi se așază pe umăr
Povestindu-mi despre tine
Un fel de trimis special care nu obosește niciodată
Pe drumul de întoarcere

Sau
Nicidecum nu trebuie să crezi că
Timpul va crește frumos în jurul meu ca o floare în glastră
Udată cu grijă
Atât timp cât vei fi plecată

Și
Dar uneori orice damnat are clipele lui de libertate
Atunci când se agață cu mâinile de gratii
Și respiră alene aerul curat

you are in my head


E ca şi când ai sta în mijlocul intersecţiei
Cu mâinile pe lângă corp
Cântând Internaţionala
Un condamnat la moarte în faţa plutonului de execuţie
Începi să tremuri să-ţi repeţi
”Albert Cătănuş, tu trăieşti în mintea mea,
dacă închid ochii pentru o clipă, te vei pierde printre maşini!”
aşa că ţii ochii larg deschişi privind fiecare chip de la volan
nu trebuie să-ţi scape nimeni
nu există niciun motiv să închizi ochii
Albert, e acolo, în mintea ta
Cu mâinile pe lângă corp
Cântând Internaţionala
Ca un proaspăt condamnat la moarte

Şi aşa trec zilele, de luni până vineri
Nu te întreabă nimeni nimic
Iar paharul cu monede se umple în fiecare oră
Sâmbătă ai destui bani cât să-i cumperi o coroană lui Albert
Iar dumincă tocmeşti două sticle de votcă să-şi îndeplinească
Sarcina în mod exemplar
De luni până vineri Albert va cânta Internaţionala
Iar ceilalţi martori ai măcelului vor trece prin intersecţie
Claxonând nerăbdători după culoarea verde

Dar într-o zi în mintea ta se produce un declic
Albert e apatic
Nu cântă nimic revoluţionar
Albert e absent ca un sfânt din icoane
Nu te poţi lupta cu el
Totul e pierdut
Ce poţi face? Ce trebuie să faci?
Începi să tremuri să-ţi repeţi
”Albert Cătănuş, tu trăieşti în mintea mea,
dacă închid ochii pentru o clipă, te vei pierde printre maşini!”
Închizi ochii pentru o clipă
Iar Albert dispare printre maşini
Ca o picătură de sânge ce se prelinge din gaura lăsată de glonţ
Nu e decât imaginea oricărui chip de la volan proiectată în mintea ta

Aşadar, să ne pişăm cu boltă pe poezie, să ne pişăm cu boltă pe poeţi


Aşadar
Toate maşinile de pe autostrada literaturii române contemporane au geamurile fumurii
În spatele geamurilor fumurii se ascund poeţi şi poezii
Dar le este teamă să coboare pentru că ştiu că eu sunt socotit infamul poeziei şi poeţilor români
Şi stau şi stau mereu deschis la prohab gata să urinez peste orice idee poetică de la etajul 4
Aşadar
Poeţii s-au găsit la un cenaclu de seară deghizând o vajnică poezie într-o machetă de carton colorată în roşu cardiac
O prea minunată poezie de dragoste, o poezie amoroasă în care se renaşte dintre capilare şi artere veştejite ca-n basmele lui P.I.
Aşadar
O maşină cu geamuri fumurii şi-a plasat strategic sub balconul meu cartonul roşu cardiac
Am tras aer în piept cum se face în filmele americane când intri într-un casino; am ridicat sprânceana stângă, am coborât-o, apoi am ridicat-o pe cea dreaptă şi am coborât-o
Aşadar
Macheta de carton cardiac avea aripi, 2 aripi uşoare ca doi pui de prepeliţă
Aşadar
Am strigat
Cine-i acolo?
Nimic
Am mai strigat o dată
Hei! Tu!
Şi puii de prepeliţă s-au ascuns în iarbă
Poezia-machetă roşu cardiac s-a dat peste cap
O dată, de 2 ori, de 3 ori
Ce e circul ăsta?
Poeţii ăştia din România sunt nişte circari, da, adevăraţi circari, care habar nu au să facă o poezie adevărată, reală; umblă numai cu şmecherii de miliţieni beţi
Ştiţi ceva?
Aşadar să mă piş pe toate poeziile voastre tâmpite şi pe voi, cu boltă, bineînţeles.

au venit americanii


mergeam ca un tâmpit pe drumul ăla
din pârâu săreau nişte peşti mari
uriaşi
chiar la picioarele mele
au venit americanii, au venit americanii
m-am făcut că nu-i aud
ba chiar câtorva le-am dat câteva picioare în burţile lor albe gestante
pline de icre şi de lapţi
am făcut dreapta
pădurea e frate cu românul
dar eu nu sunt român
n-am fost niciodată
câteva căprioare au venit spre mine vesele
au venit americanii, au venit americanii
le-am dat câteva picioare în burţile lor albe gestante
mi-e frică de urşi
dar mai multă teamă mi-e de americani
urşii s-au apropiat mormăind
dă-te prins, alberto
au venit americanii
eram acolo
în mijlocul naturii
nu aveam ţigări, nu aveam nimic, în picioarele goale
cu un tricou adidas
şi toată pădurea urla
au venit americanii, au venit americanii
era o veselie generală ca în preajma unui botez
dar nu era botezul meu
eu nu-i aşteptam pe americani

m-am aşezat în fund
o vulpe a venit lângă mine
lasă, alberto, nu fi trist
americanii vor face tot
vor scrie chiar şi poezii în locul tău

să vă duceţi dracului, poeţilor americani
staţi în patria voastră
în minunata voastră patrie
şi nu ne mai învăţaţi pe noi să scriem poezie

şi când am rostit şi ultimul cuvânt
un american supraponderal
s-a ivit brusc, din senin aş zice, lângă vulpe
mi-a dat un pix şi-o foaie de hârtie
dicta rar şi cu accent stricat

n-am înţeles nimic
decât că poezia românească e de rahat

ultimul poem de dragoste


când sunt în preajma ta
mi se aprinde o lumină în ochi
ca-n filmele alb-negru interbelice
devin mai înalt barba îmi creşte mai repede
mâinile mi se îndoiesc la spate asemenea unei păpuşi de plastic
tot sângele din corp mi se mută în palma dreaptă
cea care te mângâie pe sâni
iar ce e mai ciudat
inima îmi amorţeşte asemenea unui picior îndoit aiurea în timpul nopţii
sunt nişte modificări la nivel celular
care le percep doar eu
pentru cei din jurul meu sunt doar un tip
care uită brusc
şă-şi ia vitaminele
sau ziua naţională a statelor unite
oricum şi asta e irelevant
pentru că nu contează cât de multe degete folosesc
pentru a-ţi atinge buzele
sau câte ore trec până la următoarea întâlnire
tot ce mă preocupă acum pe mine
chiar în secunda asta
este ca tu să dormi liniştită
şi să visezi că îţi scriu un poem de dragoste

euşicutine


am 31 de ani
te am pe tine
şi un poem de dragoste care nu se termină niciodată

câteodată îl arăt şi celorlalţi:
„bucuraţi-vă şi voi, nefericiţilor!”

alteori îmi hibernează în sange zile întregi
ca o femeie cu parul lung şi negru

m-am educat să-i recunosc toate riscurile
toate ascunzişurile, toate infidelităţile

să stau cuminte şi să aştept să iasă din văgăuna sângelui
şi să mă muşte de tâmple ca o viperă multicoloră

am momente în care mi se face mila
de toţi cei care bănuiesc că te am pe tine în podul palmei
scot poemul şi-l arăt pe site-urile de literatură

tu eşti mai frumoasă atunci şi îmi spui:
„dă-le şi lor, iubitule, o lecţie de iubire!”

ps
iubirea se hrăneşte cu iubire şi se ascunde în cele mai subtile colţuri ale poeziei
îmi place să îti scriu poezii şi să le postez pe amărâtele astea de site-uri literare

trăim în republica iubirii


aici găsim mereu timp să ne atingem mâinile
se ne sărutăm pe bănci, să facem împreună duş
tu eşti eroina mea, eu sunt eroul tău
şii trăim în republica iubirii
aici nu votăm niciodată, avem un parlament mare cât un volum de poezie
avem şi legi foarte complexe şi complete
cum ar fi
eu te iubesc, tu mă iubeşti, noi ne iubim

dragostea se aplică în mod concret, zilnic
ca un plasture peste inimă

datoria mea e să te mângâi pe frunte până adormi
tu trebuie să-mi faci săptămânal ciorbă de perişoare
iar dacă nu respectăm aceste legi
primim pedepse severe, drastice
care nu pot fi înţelese de ceilalţi şi nu le pot expune aici
pentru că ar putea crede că suntem sado-masochişti

în general iubirea noastră e un micromecanism pe care îl purtăm în piept
l-am primit fiecare atunci când ne-am cunoscut

ţine loc de inimă, de plămâni, de palme
şi ştii ce e frumos
odată ce am intrat în republica asta
şi tu şi eu nu vom putea ieşi nicodată teferi
pentru că paşapoartele noastre au valabilitate doar în interiorul celuilalt
nu potem evada decât în celalalt

dar până acum niciunl dintre noi nu a renunţat la cetăţenia iubirii

(cum şi când) să facem dragoste


mai întâi de toate trebuie să ne pliem aripile pe scaun
dimineaţa seara la prânz
când ne moare un prieten
când se naşte un viitor prieten
când suntem trişti când suntem singuri
când am câştigat când am pierdut
când suntem părăsiţi când ne găsim iubirea
când rămânem fără ţigări
după ce bem cafeaua
în timp ce dansăm în timp ce visăm
după duş în duş pe faleză în lift
la morgă la bucătărie
fără măşti fără mâini
trebuie să uităm câţi ani avem
unde ne-am născut cum ne cheamă
cine sunt părinţii noştri
dragostea te poate vindeca de orice sărăcie
de mormintele dosnice de anonimat

când faci dragoste nu există clişee
nici râuri nici posturi de televiziune cutreme inundaţii
ferestre geamuri uşi poteci poezii de dragoste sinucigaşi
existăm doar noi doi
şi facem doar dragoste

nimic altceva

ce înseamnă dragostea


dragostea ar putea fi un copil mic pe care îl scoţi la plimbare prin parc într-un cărucior trendy ca să fii remarcat de trecători dar nu e deloc un copil mic ar putea fi o pasăre pe care o porţi pe umăr ca o emblemă nobiliară dar nu e deloc nici pasăre ar putea fi o familie de orfani pe care îi adopţi direct dintre ruinele unei case dar nici orfanat nu e dragostea e ceva mult mai subtil ceva mai greu de arătat cu degetul sau scrijelit pe scoarţa copacilor dragostea e un fenomen de masă o găseşti peste tot la supermarket pe paginile de facebook pe la colţuri pe acoperişul caselor pe sub pietre peste tot o porţi cu tine în toate buzunarele o aduni în pumni ca pe zapadă te acoperi cu ea ca o pilotă îi duci mâncare caldă la serviciu o ţii în servieta printre dosare şi grafice dar o simţi mereu între coaste şi ai tot timpul tendinţa să o mângâi până adoarme cu ochii deschişi ca un soldat căzut între două linii inamice căci dragostea în fond e lupta pe care o duci cu tine însuţi renunţi la tine la toate bunurile tale la toate secretele tale la toată istoria ta până când devii o bucată de plastelină în mâiniile iubirii şi atunci ea dragostea te modelează cum vrea îţi dă orice formă vrea ea iar tu accepţi toate compromisurile toată mârlăniile toate flegmele pentru că iubeşti

poem de la marginea mea


îmi place mereu să stau la marginea mea
întins pe pat, cu mâinile sub cap
să-mi aduc mulțumiri pentru participare
și mă observ cum duc un copil în brațe
îl port de colo-colo
și asta îmi aduce multe liniște
mă simt atât de liber la marginea mea încât mi-e teamă să nu adorm
cu mâinile sub cap
copilul se joacă cu trenulețul de plastic pe cearceaful portocaliu
de la etajul șapte nu se mai vede nimic de ceață
dar știu că pe undeva prin fața scării sunt oameni
emit sunete, consumă energie, calorii
viața urcă până la mine
încet ca o un soldat musculos și pregătit să mă ia la palme
trezește-te, lasă jucăriile! dincolo de fereastră e un miracol!

pot să fac ceva cu boltă pe toate miracolele?!

extraordinara întâmplare de pe strada buzăului


mergeam în spatele ei avea un fund Minunat când s-a întors spre mine i-am văzut ochii erau uriaşi ca două palme de nou-născut atunci mi-am văzut prima oară aripile în retinele ei Nemaimpomenite din piept îi ieşeau nişte ţevi calde îmi aduceau aminte de Tata ultima oară când îl văzusem era într-un coşciug de lemn cred că era brad căci miroasea frumos după aceea mult timp am spus tuturor că tata a plecat la vânătoare într-o pădure de brazi Ea s-a apropiat prin geaca groasă îi vedeam inima m-a îndoit o clipă avea o voce ceva de genul ăsta Nu mai e nimeni aici am tăcut nu înţelegeam ce spune apoi a plecat cizmele ei cu Toc nu lăsau urme în zăpada proaspătă m-am uitat înapoi aripile mele lăsaseră dâre subţiri când m-am întors Dispăruse apoi am regretat că nu i-am spus că îmi doream foarte mult să facem dragoste

mitomania salvează poezia


în poemele mele sunt bolnav o da sunt bolnav rău mint că sunt mai înalt că am iubită că am două inimi şi trei rinichi că pot ridica 121 de versuri la stilul smuls şi că hematiile mele îşi schimbă culoarea cameleonic la apropierea unei femei frumoase şi toată gama de profeţii ambulatorii care nu fac bine nicicum şi nicicând vax foarte vax nimic nu e adevărat eu stau la etajul 5 într-o garsonieră infectă am 83 de kilograme şi 1,64 port 45 la pantofi şi fumez uneori şi ţigări de contrabandă din basarabia dar nu ar fi asta o problemă că fumez ţigări de contrabandă problema e că nu mă pot abţine din minţit şi nu înţeleg de ce nu câştig nimic cu poemele astea e o varză totală ce prost sau proastă poate să înghită gogoşile astea cu poezia care te face mai frumos mai înalt dacă tu în interiorul tău eşti putred eşti copt de minciună eşti cariat inima ta atârnă în pioneze şi ştii că oricum nu vei câştiga nimica la final vei fi îngropat în acelaşi cimitir provincial fără avatarul tău de messenger atât de upgradat fără laptopul tău în care păstrezi toate poeziile mincinoase eu te întreb alberto te întreb ca pe un amic care nu are nimic de câştigat ce rămâne din tine dacă te lepezi de toată mitomania asta îţi spun eu ce rămâne amice rămâne un frustrat care merge pe stradă şi nu ştie unde va ajunge pentru că tu nu ai viitor nu ai nimic nici măcar o iubită vei rămâne doar un mitoman să ţii minte un mitoman claustrat în propria lume perfidă şi plină de rahaturi sclipitoare

în sfârşit am găsit


am găsit ce am căutat atâţia ani de zile
era la marginea unui om
la marginea unui vers
trist spăşit şi cu mâinile în buzunare
ca într-un tablou suprarealist
avea buze, avea gene
era complet
nu semăna cu nimeni cu nimic
şi totuşi îmi era familiar
l-am ridicat o clipă la înălţimea mea
nu putea să zâmbească nu putea să vorbească
nu putea să înghită în sec
m-am întors cu spatele şi am închis disciplinat ochii
aş fi vrut să fie şi mama aici
să se bucure şi ea
şi fraţii mei şi toţi amicii
să ne aşezăm pe iarbă şi să vorbim tare în timp ce el
ar trece din mână în mână ca o ceaşcă de cafea aburindă
şi toţi m-ar felicita
bravo alberto bravo
iar eu nu m-aş mira deloc dacă cineva dintre toţi aceia pe care
i-am chemat să se bucure alături de mine
ar spune gata cu distracţia oameni buni şi ar scoate un pistol
un pistol uriaş
e al meu
E AL MEU
când m-am întors
nu mai era nimic interesant la el
şi mi-am dat seama ce miză mică şi diformă am avut atâţia ani
dar era prea târziu
trecusem dincolo
printre crengi şi vreascuri acolo unde se găsesc toate stele şi toţi sorii
acolo unde sunetele se opresc obosite de atâta nemurire
la jumătatea drumului

eu nu mai scriu nimic


nimic în prezența ta
foaia albă mă incomodează, pixul devine un instrument de tortură
habar nu mai am cum să despart în silabe cuvintele
eu doar aștept noaptea
tu nici nu știi câte lucruri mi se întîmplă când dormi cu mine
ești atât de somnoroasă încât trebuie
să îți spun să ridici mâinile când îți pun tricou
te mângâi pe păr, pe față, pe sâni 10 minute
încerc să-mi aduc aminte cine pe cine a trezit
noaptea trecută pentru a face dragoste
și am revelația că în ultimele două nopți ai fost tu
ești foarte frumoasă când dormi
nu dai din picioare, nu vorbești
nu protestezi când te încolăcesc
eu doar te adorm, atât
apoi mă ridic
vin la laptop, îl așez mereu încât să nu te deranjeze lumina
mai trag cu coada ochiului la tine
nu tresari în somn niciodată, dar te supraveghez

înainte de a mă așeza lângă tine
las o foaie albă pe masă
ca un vânător care pregătește capcana
știu că te trezești la prima oră și trebuie să scrii un poem de dragoste
o dată am uitat să las foaia
și ai scris pe o pungă de hârtie de la farmacie

de fiecare dată îmi revine imaginea cu tine
când te-am lăsat cu sacoșele pline de la supermarket
în fața scării
când am venit să iau și restul de cumpărături
te-am găsit pe vine mâncând pâine goală
vorbind ceva cu fetița unui vecin

pentru o clipă îți jur că nu am știut care este iubita mea

link scurt


un tub cu vitamine, un cablu usb
lumina din partea dreaptă
nu ştiu dacă era zi sau o lampă de duh
nu contează
ce vezi pe fereastră
un cerb sau o înfometare
câteva cărţi, două pixuri
nimeni nu va scrie azi cu ele
un mandarin care nu se vede cu ochiul liber
o coajă de tăcere
aceeaşi coajă de tăcere de ieri
multe elucubraţii pe care tandru
le numesc poeme fără scoarţă
învelite în frunze de nuc
miros a pelin
eu mic în colţul de sus
aşteapt să fiu luat de mână
foi scrise
dovadă că lacul nu e gol
lacul nu e gol
lacul nu e gol
o iubire dementă cu zdrenţe
stinghere şi-o urmă de ruj
desene rupestre ies la iveală
după fiecare oră de mers

Nu te îndrăgosti niciodată de un poet


Femeie,
Nu te îndrăgosti niciodată de un poet
Vei rămâne fără nopţi
Fără andrele, fără placentă, fără mască de oxigen
Vei învăţa să bei sânge proaspăt dimineaţa din pahare subţiri de plastic
Să te dezbraci în mijlocul inimii lui
Şi cum să te laşi muşcată de fiecare sfârc repetând în neştire cele 10 porunci
O să adormi strânsă în braţele lui ca într-o cutie cu amfetamine
Îţi vor muri părinţii, fraţii, surorile, prietenii, dumnezeii
Vei rătăci singură prin scări de bloc, printre strofe sterpe
Cerşind, plângând, blestemând, fumând, implorând
O clipă de moarte, o clipă de neiubire

Vei presimţi orice cutremur
Orice furtună, orice bătaie din aripi
Vei găsi sticle cu scrisori de dragoste
Aduse de reflux în faţa uşii tale de bloc

Te vei bucura ca un copil când poştaşul
Îţi vă lasa un e-mail de la el, printre facturi şi spamuri

Vei fi blestemată ca o ibovnică ce a născut un vers monstruos
Un viitor genocid şi un volum în care nimeni nu ştie cum
Se moare din dragoste

Caut muză


de câteva luni fosta muza mi s-a rătăcit printre scaunele goale din jur
acum trupul îi atârnă flasc de un ultim poem, un fel de cracă plină cu mere viermuite
nu a murit, pur şi simplu nu mai respiră în universul meu
corpul ei astral a fugit într-o ţară în care am jurat că nu mai calc niciodată
are un zâmbet panicat, de păpuşă stricată pe care o arunci în spatele sobei fără interes

tot ce trebuie să fac e să-mi ascut binoclul
şi să deschid condica de sugestii şi reclamaţii
muza trebuie să aibă sânii mari şi câteva zâmbete
nu prea multe
câteva pachete de ţigări
să le fumăm împreună în nopţile prea moi pentru oasele noastre
şi mai presus de toate să aibă aripi largi
cât ale lui Icar
să putem decola de pe inima mea în voie
spre orice colţ al unui poem de dragoste

Când sunt cu tine


întotdeauna se întâmplă ceva extraordinar
pielea mi se întinde într-un fel ciudat, ca o roată zimţată
bătăile inimii se urcă la cer asemenea unui sacrificiu maya
apar noi versete biblice
când sunt cu tine aş putea perfecţiona condiţiile de subzistenţă ale zeilor
inventa tranchilizante
motoare electrice, aş putea rescrie Enuma Eliş
toată apa din pahar se colorează brusc
sângele se subţiază ca la un dependent de insulina să îţi facă loc
cuvintele se depărtează unele de altele ca o capsulă spaţială de inimă
apoi se ciocnesc speriate între ele
ne luam copiii de mână şi urcăm pe vârfuri nelocuite
“nu mai râde, sunt o femeie cu ochi de şoim aş găsi o cale de întors”
îmi spui
când sunt cu tine aş putea să scriu de la dreapta la stânga
să mă întorc în placentă
la un moment dat Iisus se opreşte şi rosteşte numele tău
atunci ştiu că aş putea să ţin eu predica
afară plouă
noi dansăm vals

xxl


e posibil să crească cazurile de cancer la piele în următorii ani
nici nu ştiu ce să mai fac doream atât să îmi schimb pielea cu a ta
nu îmi pasă de radiațiile de pe stradă, oricum nu ieșim prea des
ai dreptate, stăm toată ziua cu palmele lipite unele de altele
inventăm jocuri, formule chimice, reţete de supravieţuire lângă sânii tăi foarte tari
în garsonieră am ascuns un oraș, un post de televiziune și un aeroport
eu aprind luminile seara şi am grijă să nu ne taie cablul
vecinii mă întreabă în lift „dvs sunteţi locatara de la etajul 6?”
mă uit în jur şi nu răspund, eu locuiesc în tine
emanăm atât de multă iubire încât am putea răni trecătorii nevinovați
camera noastră e o portocală, cojile ne ţin de cald şi sorbim sucul delicios
rezistăm fără mâncare zile întregi, de fapt ni se face foame doar când coborâm din pat ca niște animale după pradă, geamul de la bucătărie este remediul pentru o ţigară
musafiirii nu vor să mai plece, le place gustul de cafea, ţigările de foi
se ceartă pe ultimul fum în timp ce pe mine mă ia somnul lângă tine
dacă vor să se plimbe construim repede o barcă cu vele, dacă vor să mănânce din valiză facem o masă, le dam bere leffe şi ciuperci la pachet
de-ar pleca mai repede, am nevoie de tine goală în mijlocul lumii ca de doza zilnică de heroină
fetele mă întreabă ce vârstă am şi ce am studiat, de unde am cerceii şi ce marcă sunt blugii
eu nu pun întrebări niciodată, doar răspund şi servesc masa, deschid geamul pentru pescăruşul imaginar
apoi totul devine clar, musafirii pleacă, putem respira liniștiți, încă 2 zile fericite până la următorul contact cu oamenii la supermarket
mâinile tale sunt reci mai tot timpul, le caut pe sub faţa de masă, pe sub ochii lor tâmpiţi
cam astea sunt motivele pentru care nu ieșim din casă
nu trebuie să mai aprind lumina, te simt pe întuneric cum te rotești deasupra mea ca o pasăre ce-și caută cuibul
îmi place la carrefour cu tine, cum cauţi sarea iodată şi mă pierzi printre rândurile de cadouri
iubita unde eşti? sunt la raftul cu e-love, iau câteva doze dacă ne rătăcim
a două zi oraşul era mai poluat, la ştiri se anunţa din 5 în 5 minute
au evadat doi intruşi de la spitalul de boli contagioase, poartă fulare la fel şi haine kaki
aveţi pe ecran portrele robot, dacă-i vedeţi să nu-i atingeţi
sub piele au o peliculă de fericire gata să erupă

Iubita mea


mă va aștepta în ţara portocalilor sălbatici
mi-a spus la telefon
„am să te aștept înfășurată într-o coală albă”
nu mai puteam scrie nimic
mâna s-a imprimat pe hârtie
prin dreapta cotidianului trecea o dimineaţă
era dimineaţa ei, când se trezea la 6:45, bea nessul
făcea poemul matinal
privea atentă cum evolua iubirea în pântec
cum dădea din picioare ca un embrion citadin
greșim când spunem că inima e cea mai cea
nuuuu
ea, ea stă cuminte și așteaptă să fie dusă în excursie
să se piardă pe străzi
să fie ținută de mână în tramvai
să i se facă masaj
știe că mie îmi plac lucrurile calde
ciocolata, mâinile, oraşul poluat
când s-a închis teatrul
Brăila se pusese cu botul pe labe și se uita tristă la lună
ca într-un desen animat de la Walt Disney
eu m-am dezbrăcat de cămaşă
m-am așezat la laptop și am deschis fișierele cu flori și conuri
în momentele astea fac depresie instant
caut pastile, fumez 5 țigări una după alta
și mă enervează absolut orice
de la zgomotul apei din vasul wc-ului
atingerea tastelor
copiii vecinlor
liftul care trage să moară
apa în ibric
chiuveta spartă
inorogul de la capătul patului
setea de ea
nimicul din cutia poştală
scările de la intrarea în moarte
taximetristul foarte amabil
şifonierul gol
pâna la urmele nespălate pe parchet
acum e traian la mine
dar el tace, tace şi mai mult

Moș Crăciun, ce vreau eu de la tine, te rog frumos


un aeroport în fața casei în care să pot fuma fără nicio restricție
un set de cămăși albastre fără nasturi
pe care să le poarte iubita prin casă
să-mi lărgești venele mai mult
ca să se poată întinde liniștită când e agitată
fără ca să se zgârâie de trecut, un banan în mijlocul camerei
o barcă cu motor, o pădure fără țânțari
un bloc fără vecini, 90 de zile de plastelină
și încă o ceașcă mică de plastic argintie de la turkish airlines
mulţumesc

on the road to failure


primul vers eşti tu

lângă tine toţi îngerii adorm

aici ar fi multe de spus, unul dintre ei şi-a pus capul în poala ta, aripile le-a închis în mod miraculos în carne, sunt oameni la fel ca tine, la fel ca mine, cu ifose, capricii, se foiesc în somnul autumnal, se zvârcolesc până când a două zi le cresc alte aripi noi, alte destine, se duc pe rând să-şi viziteze mormintele, niciodată nu rămâi singură, asta e cura ta de dezintoxicare

e după amiază

o ploaie de noiembrie izbucnită parşiv pe monitor
te face să poftești la poeme de dragoste ca o gravidă

în unele versuri apari cu niște semne lungi sub piele
(reflexia iubirii)
ca un cârlig
îmi întinzi pielea la maxim să te poţi aşeza pe ea

sub epiderma ta este un turn făcut din cărţi de joc, la cea mai mică atingere inima se clatină spre mine, prima zi ești sălbatică, iese din tine toată dorința, o fiară ținută doar cu pâine și apă, lasată doar să miroasă carnea de la distanță

tu nu încapi într-un singur poem
mai am nevoie de câţiva ani să pun tandrețea, orgasmele, ferestrele de la etajul 9
un război ar fi suficient sau măcar o noapte polară

la o palmă de tine se poate respira mai ușor, aerul e mai plin de oxigen, nu există riscul vreunui atac de cord, nu mă îmbolnăvesc niciodată, mâncarea are alt gust, poate doar o supradoză de salivă, mănânc numai în pat, nu mă interesează știrile şi nici de ce se claxonează strident în fața blocului

ultimul vers eşti tu

lângă tine adorm

Text cu scări, etaje, coridoare


am un trup pe care nu-l cunosc
când ajung acasă îl dau jos ca pe o manușă
care mi-a ținut de cald în timpul zilei
pe tine te regăsesc cu aceeași țigară
fumată pe jumătate privind în gol
fără nicio durere, fără niciun orizont
exact ca în copilărie
inventezi lumi, piramide
puncte cadinale care indică fericirea
ești mai bogată, mai săracă
mai tânără, mai bătrână
cu fazele lunii supurând pe brațe
descheiată la moarte îți faci planuri cu mine
așezată pe mochetă cu un pahar de vin roșu
și-o seară senină ieșind dintre coaste
ești fericită în orașul tău
parcă aș fi cu 100 de femei
una tace, alta moare
una mă urăște, alta mă mângâie
aș începe cu întrebări simple
îți cunoști trupul cu adevărat? mai ai surprize când e vorba de oase?
tu nu poți fi decât sub pielea mea
ce rost mai are să merg la medic
să-mi vorbească despre scări, etaje, coridoare

ce rămâne din noi după o noapte de dragoste?


veioza aprinsă
resturi de ţigări abia ieşite din somn
sentimente amfibii
patul plin de metafore alandala
cuţitul negru în sertar
cămaşa este mai largă
îmi dau seama că eşti în mine
hainele işi modifică croiala
la pantofi port alt număr
uşa de la baie este întredeschisă
în stomac baloane umplute cu respiraţia ta
mă întorc la tine ca la un feudalism contagios
cu o fidelitate boemă
mi-ar trebui zece degete la o mână să te definesc
te-aş privi jumătate de zi până când
sânii metafizici s-ar desprinde
într-o revoltă spontană

în mine rămâne o groapă ca o foaie albă
sângele se opreşte şi-o coteşte spre tine

ce rămâne din noi după o noapte de dragoste?
un perete cu igrasie
un porumbel mort la fereastră
apa fierbând în ibric
maioneza stricată
liftul blocat
casa poporului la pământ
radisson sas
la pământ
ateneul golit de carne
peria de păr
ora 5 dimineața intră pe balcon desculță
merge tiptil
să nu ne trezească
dâmbovița este fără pește
un mușoroi de furnici în mijlocului camerei
ies din tine
şi trenul pleacă uşor

paradox matinal


inima bate neregulat
mi s-a acrit de atâtea drumuri insalubre prin gene
suburbii și halte perene în loc de scrisori
internet everywhere
pe aici trece o femeie cu părul despletit în angoase
are sub piele o fereastră ascunsă
și o sală de teatru în casă
cu draperii de catifea și scaune roșii
de aici începe toamna în fiecare an

îngălbenită ca o poveste lungă de peste două sute de ani
inima bate neregulat
cu eschimoși înalți pe cale de dispariție
pur și simplu în ultima vreme am slăbit
la prima lectură îmi poți citi oasele
ce altceva crezi că poți vedea în mine
decât foi mototolite cu apetitul de viață pierdut
și-un întuneric încadrat perfect în ramă

de la etajul 6 arunc dimineața toate lucrurile câinilor
în loc de mâncare
țipete, fotografii, ace de cusut, umbrele
o fărâmă de biografie într-o baltă de sânge
tot ce este inutil, smintit și fără destin
completez chestionarul morții
când m-am întrupat, ce mamă m-a răpit
regenerarea prin poezie
ce oceane am traversat, ce vene, ce secole
și-o continuă hărțuială de prost gust

inima bate neregulat
îi strâng sânii și ea fumează într-un nor de plumb
la o masă roasă de carii
cu același păr despletit în angoase
de aici începe toamna în fiecare an
sfârcurile o dor până la amnezie
nu e greu să o ascult cum îmi moare în palme
tăcută și transparentă

aiureli albertiene


Promit mereu să-mi curăţ toate craterele în care dorm de câteva nopţi
Şi să încep să cunosc oamenii
Voi merge pe stadioane
Voi intra în florării

Ideea e că orice fiinţă umană poate fi un miracol
Un poet, un criminal, o prostituată sau pur şi simplu un nou-născut
Fac planeta asta un loc ciudat
Suntem îngrămădiţi unul în celălalt
Aşteptăm împreună maşina de pâine şi apocalipsa
Unii mor în aceeaşi zi la mii de kilometri depărtare
Fără să aibă habar că pe mormântul lor vor urina peste 30 de ani
O gaşcă de adolescenţi drogaţi
Alţii vorbesc despre pacea mondială în timp ce unii îşi ucid mamele
Şi totuşi plângem foarte repede, ne ţinem de mâini în timpul cutremurelor
Creştem copii şi apoi îi trimitem să ucidă
Imprimăm tricouri cu revoluţionari
De fapt nişte ucigaşi
Dar pretindem sus şi tare că Dumnezeu există şi că e bun şi bătrân
Că planeta asta pe care suntem doar nişte chiraşi vremelnici e a noastră
Spunem că ne iubim semenii în timp ce ne mângâiem portfolele
Sau facem tot felul de afirmaţii stupide în timp ce întreţinem relaţii sexuale
Cu o altă fiinţă umană
Ca de exemplu ”te iubesc!”

Aşa că trag aer în piept
Îmi aprind o ţigară
Şi aştept placid ca planeta asta să-mi dea o palmă peste ureche ca unui copil obraznic

degeaba – poezie – absolut degeaba


sunt o cruce fără nicio literă
care a crescut pe mormântul unei femei
câţiva şerpi şi-au făcut cuib la rădăcină
uneori un dumnezeu oarecare se pişă din picioare peste mine
trecătorii ah trecătorii
ar putea interveni
dar nu nu întorc capul frica e un sentiment mai puternic decât dragostea
dacă m-ar iubi cineva ar ridica un deget
sau o piatră
sau o biserică
doar şerpii îşi flutură limbile indignate
oh my god

a trecut ceva timp
într-o noapte a venit cineva
şerpii au simţit primii
au ridicat limbile
degeaba
m-a târât într-o cameră luminoasă
mi-a spălat piciorul care puţea a pişat
mi-a vopsit braţele
şi m-a scos în bătaia soarelui
zile
luni
ani

trecătorii ah trecătorii
se minunau
nu e crucea aceea pe care se pişa dumnezeu

un trecător mi-a adus câteva litere
altul câteva cifre
eram o cruce frumoasă
îmi puteam alege numele îmi puteam alege anii

dar degeaba frica e mai puternică decât dragostea
acelaşi dumnezeu oarecare putea veni oricând
acelaşi dumnezeu care venea uneori şi…

am început să tremur

în final a venit
mi-a aruncat literele cifrele
s-au risipit prin praf
eram la fel de fără nume
ca prima dată

m-am târât în primul şanţ
şi am acoperit un şobolan mort
un capac peste o tigaie în care cineva şi-a fiert măruntaiele