Poeziile sunt scrise de îngeri


 

Pentru că ei pot suferi un atac de cord pentru un nevoiaș, pentru o iubită

Sau pentru întreaga umanitate

Sau cel puțin așa pare când deschizi un volum de poezie

Sentimente contorsionate ca după un accident cumplit

Lumina internă care se prelevă la autopsie

Purtată ca o torță pentru triburile de neiubiți

Și restul de lucruri imposibile care au loc doar în poezii

Fără ca poetul să pretindă vreo remunerație niciodată

E ca și când Iisus ar cere bani ologului căruia i-a spus să se ridice și să umble

Și de aceea deschideam de fiecare dată orice volum de poezie ca pe o Biblie

Pe înțelesul tuturor fără notele de subsol

 

Până când tatăl meu m-a dus într-o seară la un poet din cartier

O lumină difuză, draperiile trase, muzica în surdină

Și cărți aruncate peste tot

El părea un actor care își uitase rolul

Iar sufleorul era mort

Vorbea de îngeri, de trenuri de mare viteză, de aripi și tot felul de femei

Și rostea cuvântul poezie ca și când era un pumnal plin de sânge

Și plus alte cuvinte pe care nu le-am mai auzit de atunci vreodată

 

Și totuși poeziile sunt scrise de îngeri

Așa mi-a repetat când am ieșit din camera lui

Nu mai credeam nimic

Este aproape imposibil să văd vreodată un înger în viață

Nici măcar mort, nu aș avea sanșe vreodată

 

Pentru că poeziile sunt niște prieteni imaginari care trăiesc în apartamentele noastre

În pădurile noastre, în cerurile noastre, în vasele noastre de sânge

S-au organizat în regate fără armate iar teritoriul lor

E atât de extins încât nu există iubire sau moarte să îl cuprindă.

Poemul îngerului


Era un înger.
Un înger ca toți îngerii
Și nu ura pe nimeni, zău!
Și strada era adâncă
Oamenii mergeau cu valize și sacoșe în mâini
Unii mergeau la război, ceilalți habar nu am unde
Și îngerul stătea acolo în mijlocul străzii
Fără să facă un pas. Fără să bată din aripi.
Și oamenii plecau la război. Unii plecau la iubitele lor.
Așa spuneau. Ei nu se mirau de acel înger.
Pentru că își pierduse scriptura.
Își pierduse scriptura.
Și nici nu mai putea merge la război.
Și nici nu putea să mai iubească.

Cine sunt eu?


Jumătatea din aleea pe care pașești dimineața spre fântană
Jumătate din mișcarea mâinii ducând pâinea la gură
Jumătate din noapte, jumătate din zi
Cât jumătate din drumul de la tine până la prima galaxie
Jumătate din ecranul tactil al telefonului tău
Jumătate din pagina pe care scrii acum un poem de iubire
Jumătate din orice se poate intâmpla în viața ta
Jumătatea din particulele de oxigen pe care le respiri
Ți se pare că sunt doar jumătatea din tine sau tu ești jumătate din mine?

Cum este?


e foarte greu
e ca o piatră pe care o am în buzunar, o scot, îi vorbesc, o mângâi și încerc să o readuc la viață
e ca un oraș în care sunt atât de mulți oameni care se plimbă, zâmbesc
dansează, își duc copiii prin parc eu, iar mă duc singur în fiecare seară acasă
e foarte greu
e ca o carte pe care o citești și știi că niciodată nu vei putea fi unul din personaje
dar citesc înainte, perseverez
cumva cu picioarele la malul mării știind că din clipă în clipă
alt val și alt val va lovi trupul
e foarte greu
inexprimabil în cuvinte, tăcerea, amorțeala, sunt refugii mai solide decât
orice platformă metalică care forează în tine

Ce înseamnă dragostea


dragostea ar putea fi un copil mic pe care îl scoţi la plimbare prin parc într-un cărucior trendy ca să fii remarcat de trecători dar nu e deloc un copil mic ar putea fi o pasăre pe care o porţi pe umăr ca o emblemă nobiliară dar nu e deloc nici pasăre ar putea fi o familie de orfani pe care îi adopţi direct dintre ruinele unei case dar nici orfanat nu e dragostea e ceva mult mai subtil ceva mai greu de arătat cu degetul sau scrijelit pe scoarţa copacilor dragostea e un fenomen de masă o găseşti peste tot la supermarket pe paginile de facebook pe la colţuri pe acoperişul caselor pe sub pietre peste tot o porţi cu tine în toate buzunarele o aduni în pumni ca pe zapadă te acoperi cu ea ca o pilotă îi duci mâncare caldă la serviciu o ţii în servieta printre dosare şi grafice dar o simţi mereu între coaste şi ai tot timpul tendinţa să o mângâi până adoarme cu ochii deschişi ca un soldat căzut între două linii inamice căci dragostea în fond e lupta pe care o duci cu tine însuţi renunţi la tine la toate bunurile tale la toate secretele tale la toată istoria ta până când devii o bucată de plastelină în mâiniile iubirii şi atunci ea dragostea te modelează cum vrea îţi dă orice formă vrea ea iar tu accepţi toate compromisurile toată mârlăniile toate flegmele pentru că iubeşti

On the road to failure


primul vers eşti tu

lângă tine toţi îngerii adorm

aici ar fi multe de spus, unul dintre ei şi-a pus capul în poala ta, aripile le-a închis în mod miraculos în carne, sunt oameni la fel ca tine, la fel ca mine, cu ifose, capricii, se foiesc în somnul autumnal, se zvârcolesc până când a două zi le cresc alte aripi noi, alte destine, se duc pe rând să-şi viziteze mormintele, niciodată nu rămâi singură, asta e cura ta de dezintoxicare

e după amiază

o ploaie de noiembrie izbucnită parşiv pe monitor
te face să poftești la poeme de dragoste ca o gravidă

în unele versuri apari cu niște semne lungi sub piele
(reflexia iubirii)
ca un cârlig
îmi întinzi pielea la maxim să te poţi aşeza pe ea

sub epiderma ta este un turn făcut din cărţi de joc, la cea mai mică atingere inima se clatină spre mine, prima zi ești sălbatică, iese din tine toată dorința, o fiară ținută doar cu pâine și apă, lasată doar să miroasă carnea de la distanță

tu nu încapi într-un singur poem
mai am nevoie de câţiva ani să pun tandrețea, orgasmele, ferestrele de la etajul 9
un război ar fi suficient sau măcar o noapte polară

la o palmă de tine se poate respira mai ușor, aerul e mai plin de oxigen, nu există riscul vreunui atac de cord, nu mă îmbolnăvesc niciodată, mâncarea are alt gust, poate doar o supradoză de salivă, mănânc numai în pat, nu mă interesează știrile şi nici de ce se claxonează strident în fața blocului
ultimul vers eşti tu
lângă tine adorm

Un Dumnezeu + 2 eurocenţi pe zi


am zis de atâtea ori
e imposibil să-ţi înveleşti inima în celofan
şi s-o trimiţi ca ajutor ONU pentru copiii din Somalia
mai bine o laşi să cânte melodia mea preferată
bum-bum sub stern

por sea caso
e mai bine să te ascunzi după o gramadă
de cadavre de la Auschwitz
nu te vede nimeni
nici măcar Dumnezeu din cer

aşa că las copiii din Somalia
flămânzi pe ziua de astăzi
îmi păstrez inima, mă aşez pe bordură
alături de un vagabond
şi cântăm o partitură în 3
eu, sticla de ballantines
şi beţivul cu aripi de la mine din cartier
bum-bum sub stern

apoi ne retragem în camera mea
ne dezbrăcam de orice instinct
sub adăpostul tranșeei săpată de
george ballantines and son
ne sălbăticim până la paroxism
cântând bum-bum sub stern

beat, îmi donează o aripă
o iau, o împachetez și o trimit prin poșta expres
către toţi paraliticii din scaunele cu rotile
zburaţi voi
oamenii cu picioarele rupte sfidează
forţa gravitaţiei
sub incidenţa căreia planează deasupra Somaliei
mici dumnezei de hârtie