Filmul săptămânii cu Albert Cătănuş


Mai întâi a fost Luni
oamenii circulau în jurul meu ca nişte gândaci de bucătărie pe o franzelă
adică m-am trezit mizantrop şi a trebuit să dau nas în nas cu vecina de palier care îmi tot spune să nu mai trantesc uşile prin casă pentru că are o nepoţică mică
n-am crezut-o pentru că nu i-am văzut niciodată nepoţica şi nu am salutat-o de nervi
afară a plouat până noaptea târziu
m-am trezit din somn. inima ta bătea atât de tare încât am crezut că sunt într-o biserică. te-am luat în braţe şi am avut erecţie instant. te-ai întors spre mine şi mi-ai şopit ceva. jur că nu am înţeles, cred că visai ceva frumos, şi te-am penetrat pe la spate. ai gemut şi inima ta a început să sune atât de puternic încât am acoperit-o cu palmele. mi-era aproape ruşine că te-am trezit din somn ca să te fut, deşi ştiam că a doua zi pleci la muncă obosită. când am terminat în tine mi-am dat seama ce-mi spusesei prima dată: „te iubesc!”

marţi a fost frig
ne-am futut când ai venit de la muncă şi apoi ţi-am spălat părul
n-am ieşit din casă pentru că afară sunt oameni răi şi proşti iar planeta era cam departe de soare şi drept urmare m-am conectat la trupul tău ca la o centrală termică pe hematii

miercuri am fost la cumpărături
am vrut să facem sex oral acolo în wc la Lidl dar ne-a surprins o bătrânică cu nepoţelul ei. aşa că am făcut acasă până când s-a făcut întuneric
luminai ca un candelabru cu o mie de becuri şi te-am strâns în braţe ca să mă îmbib de toată umanitatea ta. tu eşti cea prin care comunic cu restul omenirii, ei nu există, sunt un fel de steguleţe pe care le vezi pe o hartă

joi am văzut un film împreună. joia e zi de film
pe urmă ne-am futut până când am obosit, am fumat amândoi o ţigară şi am vorbit despre lucuri ciudate şi planete ciudate despre care savanţii spun că există deşi nu le-a văzut nimeni, adică un fel de dumnezeu terestru aflat la miliarde de ani lumină

vineri a fost frumos
am mâncat în oraş printre proxeneţi şi prostituate. ne-am plimbat pe faleză şi ne-am sărutat pe o bancă lângă moara Violatos. am plecat de mână spre casă cu gândul să facem dragoste, dar ne-am oprit să mai fumăm o ţigară pe bulevard şi am discutat iar despre noi doi şi despre umanitate până când nu am mai rezistat ţi-am băgat mâna în tanga şi ţi-am spus: mai dă-i dracului de oameni, hai să facem dragoste!

sâmbătă
ploua. ne-am trezit transpiraţi. la televizor nu era nimic interesant, filme nu mai aveam aşa că am făcut toată ziua dragoste şi am fumat împreună un pachet de ţigări. am mâncat cartofi prăjiţi cu nişte cârnaţi aproape sintetici şi pe ăia făcuţi într-o mare grabă.

duminică e zi de concurs
care spune de cele mai multe ori te iubesc într-o oră. te-am lăsat să câştigi şi am făcut dragoste până ai adormit
te-am privit cum dormi, cum inima loveşte în coaste şi auzeam vâjâitul aripilor îngerului care se juca în faţa ferestrei. săptămâna aceastea i-am dat liber, tu ai fost îngerul meu păzitor, unicul

ciocolata celebră


tatăl meu e astronaut
a zburat pe Lună
a schimbat şuruburi stricate pe staţia orbitală
de câte ori vine acasă ne aduce ciocalată americană
cu semnături celebre
când pleacă ne adunăm toţi trei în baie
eu, Monica şi Cosmin
dăm drumul la robinetul de la cadă
şi ne rugăm în genunchi pentru el
uneori intră şi mama
atunci mâncăm ciocolata celebră în patru
şi privim la pozele în care pune piciorul pe Lună
alături de toţi oamenii ăia îmbrăcaţi în costume spaţiale
e super să stăm aşa toţi patru şi să ne amintim
de toate cuceririle, de toţi prietenii lui celebri
de toate oraşele mari în care a fost

acum câţiva ani
naveta spaţială
s-a oprit foarte aproape de apartamentul nostru
dar tatăl meu nu a coborât ca altădată printre lacrimile noastre
de puşti extaziaţi
au coborât ca dintr-o atmosferă lipstă de gravitaţie
prietenii lui în costume spaţiale pline de praf selenar
şi ne-au adus ciocolată americană
cu un autograf celebru
era al lui

Poeţii mor mai tineri


Pentru că unele poezii sunt toxice
Se lovesc de unii oameni şi ricoşează dureros prin aer
Totodată poeziile îi urmăresc ca un bumerang
Mă rog, înţelegeţi voi ce vreau să vă spun
E un fel de mala suerte
Adică să nu credeţi că poeţii se simt nişte oameni fericiţi
Nu, deloc, ei sunt un fel de armată tristă
Cu generali morţi
Şi foarte mult sublocotenenţi bolnavi cu substantive pe post de medicamente
Şi le iau, le iau
Se îndoapă cu substantive

De aici nu există scăpare


Inima mea e o bucată de cretă albă tocită
De prea multe ori am scris ”te iubesc” deasupra dimineţilor dintre noi
Uneori reciţi poeme triste
Atunci glasul tău se transformă în dangătul clopotului din noaptea de înviere
Braţele mele dezertează, devin 2 soldaţi care preferă
Să îşi abandoneze cazemata pentru a te ţine strâns la piept
Ca pe o ploscă cu apă în plin deşert

Devin confuz, îmi chem la o întrunire secretă
Toate celulele
Deschidem hărţi, haşurăm sentimente
De fiecare dată obiectivul principal surpă intangibilul
O mână de celule din ventriculul drept se oferă voluntare
Pentru cea mai extraordinară misiune din viaţa mea
Vor pleca singure spre tine
Nu există cale de întoarcere
Aşa că pregăteşte-te să fii iubită!

poem simplu


trecuse ziua aceea destul de clar
oprisem în câteva gări care semănau cu mine
erau înalte, goale de oameni şi cuvinte aproape şterse pe ziduri
când a venit noaptea dorul de tine
mi-a pus mâna pe piept ca un părinte îngrijorat
atunci te-am simţit lângă mine
am ştiut că lipsa ta mă transformă într-un lucrător în slujba iubirii
nu trebuie să mă opresc niciodată din datoria asta
nu dorm, nu mănânc, fumez mult şi nu am weekenduri niciodată
căci tu eşti o femeie care începe din dreptul inimii mele
ocoleşte planeta de două ori şi se opreşte tot în dreptul inimii
te voi găsi oriunde m-aş naşte

poem de pus în ramă


mi-am dorit mereu efectiv să postez proiectile în toate poemele mele ştii cum vine chestia asta după ce termin de citit să zici wow ce tare e ăsta parcă am rămas fără mâni fără picioare mă doare tare foarte tare sau să vă explic altfel să zicem că termină de citit o fată domnişoară studentă şi la final exclamă super poemul parcă am făcut dragoste cu un iubit foarte tandru nu m-am simţit niciodată atât de bine mai vreau mai vreau şi reîncepe să citească ca şi când ar aştepta orgasmul mă rog ceva în genul ăsta adică să termini de citit şi să îţi rămână poemul imprimat pe celule ca un fel de gps care te îndrumă mereu la locul potrivit acolo unde vrei să ajungi tu direct pe scurtătură fără niciun semafor sau poliţist nu ar fi extraordinar să reuşim cu toţii să scriem astfel de poeme

bara de inox


stăteam amândoi în taxiul ăla galben ca nişte elevi prinşi cu tema nefăcută sincer să fiu aveam emoţii groaznice habar n-am de ce mă comportam stângaci

prima dată am vrut să stau lângă bara aia aproape de uşile terminalului ieşiri să te sărut acolo să te ţin în braţe deasupra bării de inox dar mi s-a părut clişeu hollywoodian lângă mine era doi turci unul dintre ei vorbea la telefon din bucuria lui din glas am înţeles că avionul a aterizat cu bine atunci a fost singura dată în viaţă când am regretat că nu ştiu limba turcă vroiam să vorbesc cu tipul ăla din avionul tău şi să-l întreb de tine

mi-am făcut loc prin mulţimea agitată eram aproape de bara de inox chiar lângă uşile glisante brusc a început inima să-mi bată cu putere nu pot să stau lângă bară nu nu pot am ieşit dintre oamenii ăia te simţeam aproape jur erai foarte aproape de mine şi m-am panicat primul meu impuls a fost să mă aşez pe vine şi să-mi aprind o ţigară nu ştiu de ce nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine în momentele alea mă simţeam ca un pahar în care cineva te turna şi ieşeai peste buzele paharului mă sufoca gândul că eşti foarte aproape

în două minute ai apărut trăgând cu putere de valize am avut senzaţia că m-ai recunoscut în toată mulţimea aia pestriţă şi te-ai uitat direct în ochii mei ai tresărit când ai intrat în sala aia de aşteptare în care agonizasem atâtea ore sunt momente în viaţă în care îmi vine să plâng brusc neputincios vroiam să plâng pentru că te iubeam prea mult dar am avut noroc mare noroc valizele tale s-au răsturnat pe jos a fost momentul meu de respiro am bătut de 2 ori din aripi şi am fost lângă tine mă simţeam deconspirat am avut impresia că te voi speria dacă mă vedeai plângând aşa că am avut o replică ceva de genul ăsta de ce nu eşti atentă măi

în taxiul acela galben mi-am dat seama că toate momentele în care ne sărutasem făcuserăm dragoste te spălasem pe sâni şi pe picioare se evaporaseră erai o nouă iubită pe care nu o cunoşteam deloc nu ştiam ce să-ţi spun nu aveam curajul să-ţi spun că te iubesc că vreau să te sărut mă uitam la tine intimidat şi blocat în mintea mea totul era gol nu îmi aminteam cum te cheamă câte avioane ai schimbat sau ce ţigări fumez tu zâmbeai şi vorbeai încet ne-am sărutat lung începeam să te recunosc să îţi recunosc celulele îmi reveneau în minte toate amintirile pe care le pierdusem şi atunci m-am bucurat că te pot iubi de fiecare dată mai mult la fiecare întâlnire de fiecare dată când ai pleca din pat până la bucătărie când ai revii lângă mine eu te voi iubi mai mult mă umplu de tine ca o substanţă parfumată care îmi pătrunde prin piele şi savoarea ei îmi persistă în creier oriunde m-aş întoarce unde m-aş duce în fiecare dimineaţă te voi găsi cuminte în pielea mea în sângele meu