De aici nu există scăpare


Inima mea e o bucată de cretă albă tocită
De prea multe ori am scris ”te iubesc” deasupra dimineţilor dintre noi
Uneori reciţi poeme triste
Atunci glasul tău se transformă în dangătul clopotului din noaptea de înviere
Braţele mele dezertează, devin 2 soldaţi care preferă
Să îşi abandoneze cazemata pentru a te ţine strâns la piept
Ca pe o ploscă cu apă în plin deşert

Devin confuz, îmi chem la o întrunire secretă
Toate celulele
Deschidem hărţi, haşurăm sentimente
De fiecare dată obiectivul principal surpă intangibilul
O mână de celule din ventriculul drept se oferă voluntare
Pentru cea mai extraordinară misiune din viaţa mea
Vor pleca singure spre tine
Nu există cale de întoarcere
Aşa că pregăteşte-te să fii iubită!

Alter ego


când mă gândesc la tine nu mă gândesc ca la o iubită
mă gândesc ca la un alt Albert

care nu ştiu cum va proceda
sau cum va reacţiona
orice ar face nu am cum să ma despart de el

e lipit de mine, doarme cu mine
îmi fumează ţigările, stă la laptop nedezlipit

uneori pleacă distanţe incomensurabile
mii de kilometri, dar asta nu ne îndepărtează

distanţa e un interval care uneşte două puncte
când ea licăreşte în mine se vede oraşul ei

şi uite aşa povestea merge mai departe
cei doi gemeni, iubiţi, fraţi, mama şi fiu
terminte ale aceleiaşi foi de hârtie
cu bogăţia lor de ghiduşii
sclav şi stăpân unul altuia
construiesc zi de zi lumea
plină de certitudini

Radiografia unui poem


dacă îl jupoi de cuvinte
de metafore şi de ritm
rămâne doar siluetă unei iubiri
acolo dedesubt
este doar cel care scrie
şi atunci e singur
pentru că la autopsia poemului
el e singurul care poate înţelege poezia
adică iubirea
acolo unde se îneacă toate şi de unde se nasc toate poemele de iubire
nu ştiu de ce văd eu în toate poemele
iubire
şi toate radiografiile poemele
sunt de fapt cardiogramele iubitei

Poem sine die


două poeme făcute de amândoi

când se crapă de ziuă
este momentul cel mai prielnic
să mă aşez peste tine
cu un cuţit mai mult imaginar
decât cu mâner negru
te tai de la stren în jos
în căutarea anotimpului propice
este vară
şi-mi spun
no chance
nu mai scapă
am să disec tot, am să văd tot
ce mi-ai ascuns până acum
trasez cu un ruj liniile de demarcaţie
dintre viaţă şi moarte
abracadabra
în pieptul tău văd un pepene roşu, zemos, gustos
mă aşez în genunchi şi încep să mănânc
nu mai văd intestine, nici smoala de pe vene
what’s new pussycat, ooooooooooo
ce mai e nou prin tine, să pun la păstrat şi
pentru anul viitor
o inimă ruginită, aruncată-ntr-un colţ
o iau, o ştreg, mi-o lipesc pe sân ca pe un timbru

intrasem acolo unde pe pereţi erau desenate intestine
abracadabra
cineva îmi umpluse arterele cu smoala
eu vroiam să ies
să te caut
no chance, îmi striga cineva cococaţ pe o vară de mărime medie
vroiam să-ţi aduc un pepene roşu
mmmm
ştiam că-ţi place
dar pereţii ăia se răsteau la mine
what`s new pussycat
iubito
iubito, deschide ochii şi spune-mi
ce culoare are rujul tău
dar era prea târziu
no chance
inima mi se lipise de stern ca un timbru
no chance
am să stau singur până când te vei întoarce în mine
în intestinele mele
pe care cineva a scris cu ruj
veţi mânca un pepene roşu
şi vă veţi iubi mult într-o vară de mărime medie