Te conjur să citești asta


Tu ești un om care și-a pierdut toate crucile,
Nu îmi vorbi, nu-mi cere pâine, nu-mi cere apă
Nu te uita la mine, nu respira în fața mea
Nu te arunca la picioarele mele, pentru că nimic din toate astea nu mă impresionează
Fugi departe, fugi și caută un altcineva, pentru că eu sunt un om căruia nu-i pasă
Dacă mori, dacă trăiești, dacă iubești.

Sau dacă iubești ceea ce iubesc și eu
Roagă-te să-mi fie somn și să adorm cu mâna peste rănile tăle
Doar așa ai să-ți aduci aminte că iubirea nu se oprește niciodată
Nici pe timp de pace, nici pe timp de război,
Nici pe timp de ploaie, nici în fața unui mormânt
Nici măcar în fața unui dumnezeu știrb.

Toate lucrurile tale frumoase
S-au făcut mici-mici, încât ies prin atmosfera terestră
Și rămân în siajul Pământului prin Univers ca niște bărcuțe de hârtie
Ale nimănui
Și triste se scufundă într-un mâl negru
Unde nu este nici iubire, nici ură, nici frumusețe, nici oameni.

Și acum, după ce vei citi toate astea
O să mă numești un maniaco-depresiv
Un criminal în serie
Numai ca să-ți hrănești ego-ul bolnav de paranoia
O să pleci la culcare mulțumită și satisfăcută
Că și astazi ai mai ucis o zi, pur simplu te-ai pișat pe ea și pe mine,
Dar ziua asta nu era a ta, distruso, era ziua mea, mă iubeam cu ea ca și când era o fecioară.
Și știi ceva? Nici măcar nu am vorbit serios!

De ce minţim?


Că să fim mai frumoşi, mai înalți, cu un Dumnezeu în plus. Să ne vindecăm mai repede, să avem copii mai frumoşi, să mergem mai rar la cimitir. Să ne cunoaştem părinții și să nu mai ardem caloriile degeaba pe a 3-a planetă de la Soare. În general minţim pentru că avem colesterolul crescut și portofelul gol. Sau că la semafor nu mai merge culoarea verde. Minţim pentru că aşa ne trebuie, să fim pedepsiţi de ucigaşul ideilor frumoase. Minţim pentru că altcineva s-a urcat în trenul nostru, alticineva ne fute iubita sau ne duce copiii la circ. Uneori minţim pentru că e cel mai frumos lucru care ni se poate întâmplă pe planeta asta. Și atunci când ne oprim din minţit, ne dorim că ceilalţi din jurul nostru să ne mintă că totul cercul să fie complet.