Poveste adevărată

Dacă aș fi unul dintre frații Grimm
Aș cumpăra fiecărui cetățean al planetei un înger
Șchiopilor le-aș pune picioarele lipsă
Oribilor le-aș reda vederea pur și simplu în câteva secunde
Pe săraci i-aș trimite într-o croazieră de lux la Cannes all inclusive
Apoi l-aș trezi pe Dumnezeu din somn
Pe orice dumnezeu, al arabilor, al evreilor, al ortdocșilor, al catolicilor
Și i-aș spune
Uite ce-am făcut eu
Observi ce planetă frumoasă
Și ce drum lin avem prin Univers
Dacă te mai prind că mai te ia somnul, ne mutăm cu toții în altă galaxie
Poate acolo ne va merge mai bine
Căci în Galaxia asta am avut numai parte de războaie, crime, răutate, molime, cutremere de pământ, tornade și tot restul de blestemății
Știi vorba aia
Schimba galaxia, schimbi norocul!

Long way down

Imaginează-ți că ești un pescar care nu a pescuit niciodată

În fiecare dimineață, foarte de dimineață, atunci când stele mor

Îți bei cafeaua și fumezi

Ceilalți pescari își aruncă undițele departe în larg

și peștii se agață cu gurile de cârlige pentru că așa se întâmplă

toții mor, chiar și pescarii

Dar tu nu

Pur și simplu ești un pescar fără undiță

Aștepți soarele și apoi pleci acasă

Mulțumită

Pe drumul de întoarcere nu te gândești la tine,

Nu te gândești la mine

Nu te gândești la stelele care au murit

Pur și simplu e un drum lung, foarte lung în care nu te poți să te gândești la nimic

Doar mergi, fără tine, fără mine, fără absolut nimic

 

Ani de zile, ani de zile

și tu ești un pescar care nu a pescuit niciodată

până când într-o zi când la mal adusă de valuri ajunge la picioarele tale o undiță

irelevant ce fel de undiță

dar tu tot nu pescuiești

o iei acasă

și anotimpurile trec

copii se nasc

mor

dar tu vii în fiecare dimineață a fiecărui anotimp la marginea mării

undița lângă tine, stele mor, soarele răsare, tu zâmbești cafelei

dar tot nu pescuiești

și apoi pleci acasă la fel de tristă

cobori pe drumul lung spre casă

fără să te gândești la nimic, nici măcar la tine, nici măcar la mine, nici măcar la Dumnezeu

 

dar într-o dimineață de vară toți pescarii, absolut toți oamenii din jurul tău pleacă

dispar ca printr-un miracol

ca și când Lazăr s-ar fi sculat din morți, ceva în genul ăsta

inexplicabilă puterea iubirii din oameni, ai putea gândi

poate că au plecat spre morții lor, să-i învie, ți-ai putea spune

și atunci apuci undița

în următoarele câteva secunde un pește a înghițit cârligul, fără măcar să gândească

e un pește destul de frumos

dar îi dai drumul înapoi, poate din compasiune, poate din frică, poate dintr-un motiv

care are legătură cu lungul drum spre casă

 

și te întorci iar a doua zi cu undița pregătită să prinzi din nou același pește

el vine, se agață cuminte de cârlig

dar îi dai drumul înapoi, poate din compasiune, poate din frică, poate dintr-un motiv

care are legătură cu lungul drum spre casă

și apoi pleci acasă la fel de tristă

cobori pe drumul lung spre casă

fără să te gândești la nimic, nici măcar la tine, nici măcar la mine, nici măcar la Dumnezeu

 

zilele trec vertiginos, ca o defilare a unor soldați grăbiți să ajungă acasă la iubitele lor

tu pescuiești preț de câteva secunde același pește

uneori nici nu te mai obosești să mai arunci undița în apă

intri desculță și vă întâlniți la mal

el vine, tu vii, e ca o întâlnire de dragoste

și viața devine miraculoasă preț de câteva secunde

două lumi se întâlnesc, două dimensiuni se întâlnesc mereu și mereu câteva momente, o viață de om ai putea spune

și tu îi dai mereu și mereu drumul înapoi în lumea lui, poate din compasiune, poate din frică, poate dintr-un motiv care are legătură cu lungul drum spre lumea ta

 

nopțile trec greu, poate că alt pescar îl va prinde

poate că într-o zi nu va mai veni la tine

poate că, poate că

poate că miracolele nu se mai întâmplă

și atunci ieși pe balcon și fumezi mult

privind lungul spre tine, spre mine, spre Dumnezeu

și te rogi

te rogi pur și simplu ca un sfânt care nu a făcut niciodată nicio minune

atât de sfânt, atât de plin de credință în iubire, încât îngerii fac miracole în numele lui

 

și dimineața pleci iar la malul mării

uneori nici nu-ți mai iei undița

pleci atât de sigură că lumile voastre se vor întâlni preț de câteva secunde

toate hematiile tale indică marea ca o busolă

și tu alergi, zbori, nicio moarte nu te poate opri, nicio armată de gânduri

nici strigătele celorlalți oamenii care te anunță că furtună lovește țărmul

el nu are cum să nu fie acolo

printre valuri uriașe, corăbii răsturnate și cadavre plutind între două ape

și el este, el există ca de obicei în acel moment

acolo trebuie să fie

iar tu te bucuri nespus, atât de mult încât lumea devine un loc minunat

preț de câteva secunde

 

 

 

apoi pleci acasă la fel de tristă

cobori pe drumul lung spre casă

fără să te gândești la nimic, nici măcar la tine, nici măcar la mine, nici măcar la Dumnezeu

 

și iubirea învinge de fiecare dată în tine

pentru că te întorci mereu acolo, mereu te întorci în locul acela

la mine, la tine, la ce e mai frumos în oameni

și toți ceilalți pescari din jurul tău te salută voioși

pentru că au înțeles totul fără să îți vorbească, fără să te atingă

pe lungul drum spre casă

pentru că și ei parcurg același drum înapoi în fiecare zi, zi de zi

alături

ca niște iubiți care nu-și vorbesc din teamă

cuvintele uneori sunt doar niște prelungiri neinspirate ale umanitații din noi

important e ca tu și eu să fim mereu acolo în aceeași dimineață, în aceeași viață

în același gând