Prison break


Stau singur aici în celula asta plină de frustraţi
Refulaţi sexual şi ciorditori de vise straşnic de frumoase
O celulă comună
Două mâini, două picioare, un cap, o inimă şi alte organe
Am sângele plin de mârşăviile pe care le-am comis
Împotrivă altora şi a mea
Mai ales a mea
Şi tot încerc să evadez în fiecare zi
Dar degeaba corpul ăsta mă ţine legat de el
Cu o mulţime de cătuşe
Un fel de dorinţe de plastic
Singura mea şansă e să evadez în gardian
Și să-i biciuesc pe toţi fraierii ăştia care
S-au adunat odată cu mine
De-a lungul anilor în cavitatea celulei
Să-i dau afară şi să rămân la fel de singur
Ca atunci când am ajuns aici
Nevinovat, debil şi cu un râs de copil

Anunțuri

Când mă despart de iubita mea o iau razna


Scriu președinților, miniștrilor, devin brusc patriot
Dau citate din Tudor Vladimirescu
Agăț femei în bikini pe facebook
Las comentarii tuturor proastelor
Doar, doar, mă vede ea și se enervează
Și mă sună, să-mi spună ceva de genul
Cretinule, iar agăți femei, iar scrii incoret în limba română
Uneori scriu agramat din același motiv
Să-i dau un motiv să mă apeleze
Când mă despart de iubita mea o iau razna
Îmi pun poze pe site-uri să creadă că nu mai am nevoie de ea
Vorbesc cu toate toantele, le fac bloguri, poeme
Stau online nonstop, doar, doar mă apelează ea
Sunt un cretin debil, așa cum spuneam într-un text
Ea nu mă va mai apela niciodată pentru că atunci când nu sunt cu ea
Efectiv o iau razna, devin brusc militant al păcii
Și al bunăstării poporului român, cred că e cu altul în brațe acum
Și eu mă smiorcăi dând add la toate toantele

Felii de roșii și cuţite albastre


Împreună vom merge să cumpărăm roşii. Da, să cumpărăm roşii. Roşii mari, zemoase. Vom alege un cuţit mare, din sertarul cu cuţite. Un cuţit mare, cu mâner de plastic albastru şi vom tăia roşiile felii-felii. O sacoşă întreagă, de plastic transparent. Masa va fi plină de roşii feliate. Multe. Toată masa. Nu contează că unele felii vor cădea pe jos. Probabil că vor cădea. Da, mai mult ca sigur. Câteva felii de roşii vor cădea. E normal, e foarte normal să cadă pe parchet. Eu ştiu că nu toate feliile de roşii au loc pe masă. Oricât de mare e masa unele felii nu-şi găsesc locul pe masă. Se poate demonstra matematic. Feliile de roşii la puterea a 4-a, masa, radical din suprafaţa mesei, plus greutatea mânerului de plastic duc la un rezultat straniu. Pe mine nu mă intrigă. Sunt obişnuit cu mânere de plastic albastre. La serviciu tai pâinea cu un cuţit cu plăsele albastre. Nu pot tăia roşii la muncă. Nu le pot tăia felii-felii. Îmi tremură mâna. Îmi tremură scandalos de tare. Apuc cuţitul albastru încerc să tai o roşie felii-felii. Mâna începe să-mi tremure. Constant. Vibrează. Colegii mă privesc. Li se pare normal să-mi tremură mâna. Nimeni nu taie roşiile felii-felii la serviciu. Nu poate nimeni. Toţi ştim că cuţitul cu mâner albastru nu e de vină. Fiecare purtăm în servietă alături de pâine, eugenii şi ceapa verde un cuţit albastru. E un sacrilegiu să nu porţi cu tine acel cuţit albastru. La piaţa toţi comercianţii păstrează sub tejghea un cuţit albastru. E legea cuţitului albastru. Toţi o ştim. Comercianţii pot tăia fără probleme roşiile felii-felii. S-a demonstrat ştiinţific că orice cuţit cu mâner albastru poate fi o armă letală în mâna unui comerciant oarecare. Nici un comerciant nu taie roşiile felii-felii, muşcă din ele, muşcă cu zgomot. Sucul de roşii li se scurge încet pe bărbie, pe gât, pe halatul alb de comerciant. Sucul de roşii e roşu. Aşa trebuie să fie. Roşu. Cuţitul trebuie să aibă mâner albastru, aşa trebuie sa fie, albastru. Iarba e verde. Cerul albastru. Masa e plină de roşii feliate. Sacoşa transparentă de plastic e goală. Am aruncat-o pe jos. Printre feliile de roşii căzute de pe masă. De ce se poate tăia doar cu un cuţit albastru roşiile? Nimeni nu ştie. Dar toţi tăiem roşiile cu un cuţit albastru. Absolut toţi. Chiar şi trecătorii de pe stradă folosesc un cuţit albastru pentru a felia roşiile. În apartamentele lor mizere, pline de gândaci şi firimituri căzute sub canapele, există un cuţit albastru şi o sacoşă de plastic transparentă. Există şi o masă plină de felii de roşii, unele felii sunt căzute pe jos. E normal, e normal. Toţi călcăm în apartamentele noastre pe felii de roşii. E un ritual. E o cutumă.
Roşiile se vor tăia felii-felii cu un cuţit albastru.
Roşiile sunt de culoare roşie, halatul e de culoare albă, cuţitul e albastru, cerul e albastru, iarba e verde, sacoşa e incoloră.
Întotdeauna sacoşa e transparentă.
Azi e o zi perfectă pentru a felia roşii. Cerul e albastru, iarba e verde.
E o zi perfectă pentru practicarea ritualului.
Şcolarii învaţă cum trebuiesc feliate roşiile. Doar cu un cuţit cu mâner albastru.
Nu e nimeni atent. Eu sunt cel mai atent. Repet, cuţitul e albastru, cerul e verde, iarba e albastră, sacoşa e plină de roşii feliate. Da. Roşii feliate şi cuţite albastre. Multe cuţite. O masă plină de cuţite. Cuţitele stau împrăştiate aleatoriu printre feliile de roşii pe masă. Unele cuţite au căzut sub masă. E o plăcere să călcăm desculţi printre cuţite albastre şi felii de roşii. Sângele se amestecă cu sucul de roşii. Comercianţii sunt în halate albe pline de suc de roşii. Şi poartă la brâu, cu mândrie greu disimulată, un cuţit albastru.
Pe stradă toţi trecători păşesc cu papucii lor chinezeşti, de vară, printre felii de roşii şi cuţite albastre. Unii aleargă. Ca şi cum s-ar afla pe o pajişte. Nu e nimeni atent. Eu sunt cel mai atent. Repet, cuţitul e albastru, pajiştile sunt imense, cerul e albastru, iarba e înaltă plină de greieri şi cuţite albastre. Trecătorii au papuci. Repet, trecătorii au papucii roşii, uşori, de vară. Se duc spre pieţe. Vor cumpăra de la comercianţi sacoşe de plastic transparente pline de roşii. Roşii mari, zemoase.
Se vor refugia în apartamentelor lor mizere şi vor începe ritualul de feliere a roşiilor cu acele minunate cuţite albastre. Mesele vor fi pline de roşii feliate. Multe. Toate mesele. Nu contează că unele felii vor cădea pe jos. E o lege a firii. Ca şi cum am spune că iarba e verde.

(Prison break) (variantă poeticească) (2012)


Stau singur aici în celula asta plină de frustraţi
Refulaţi sexual şi ciorditori de vise straşnic de frumoase
O celulă comună
Două mâini, două picioare, un cap, o inimă şi alte organe
Am sângele plin de mârşăviile pe care le-am comis
Împotrivă altora şi a mea
Mai ales a mea
Şi tot încerc să evadez în fiecare zi
Dar degeaba corpul ăsta mă ţine legat de el
Cu o mulţime de cătuşe
Un fel de dorinţe de plastic
Singura mea şansă e să evadez în gardian
Și să-i biciuesc pe toţi fraierii ăştia care
S-au adunat odată cu mine
De-a lungul anilor în cavitatea celulei
Să-i dau afară şi să rămân la fel de singur
Ca atunci când am ajuns aici
Nevinovat, debil şi cu un râs de copil

poemul din 5 cuvinte (6 cu siret)


sunt câteva hiene care aşteaptă să dispară
evanghelia noastră
(dragostea, n.a.)
ar trebuie să apară din clipă în clipă
tu şi eu suntem un lichid
ascundem în pântece turle
de poeme, albe, cu limbile tăiate
(dragostea, n.a.)

luam forma tuturor anotimpurilor
cuvintelor
şi hienele
(ne-dragostea, n.a.)
se duc ca morile stricate
pe siret
să işi găsească sfârşitul în inimi
fără miez
mici şi frivole

tu şi eu stăm cu picioarele
în siret şi aşteptăm
autobuzul plin cu îngeri galbeni
autobuzul plin cu îngeri galbeni
vine în aceeaşi zi, la aceeaşi oră
noi suntem singurii oameni de pe faţa pământului
care îi vedem şi călătorim alături de ei
fără bilet, fără oprire
ne iubim
cunoaştem toţi şoferii cu aripi
care conduc autobuzul plin cu îngeri galbeni
pâlpâim mai des în staţiile
dintre foile albe

un milion de poeme de dragoste


se lovesc de mine
se lovesc de tine
ca de o coajă de ou
aici e împărăţia mea
aici e regatul meu
aici e regatul meu şi aici e regatul tău

unde milioane de poeme de dragoste nu au aer sa respire

noi doi suntem un fel de ou
unde se naşte cel mai iubit vers de dragoste
şi atunci un milion de poeme de dragoste îşi vor alege
cea mai frumoasă seară de vară
vor sta in jurul tău
îţi vor mângâia obrajii
iţi vor mângâia părul
iţi vor mângâia inima
eşti stăpâna unui milion de poeme de dragoste
şi a ta este împărăţia
şi a ta este împărăţia inimii mele

şi toate astea se întâmplă

te iubesc

send

xxL – dialog (el şi ea)


el:e posibil să crească cazurile de cancer la piele în următorii ani
nici nu ştiu ce să mai fac, doream atât să îmi schimb pielea cu a ta
nu îmi pasă de radiațiile de pe stradă, oricum nu ieșim prea des
ea:ai dreptate, stăm toată ziua cu palmele lipite unele de altele
el:inventăm jocuri, formule chimice, reţete de supravieţuire lângă sânii tăi foarte tari
în garsonieră am ascuns un oraș, un post de televiziune și un aeroport
eu aprind luminile seara şi am grijă să nu ne taie cablul
ea:vecinii mă întreabă în lift „dvs sunteţi locatara de la etajul 6?”
mă uit în jur şi nu răspund, eu locuiesc în tine
emanăm atât de multă iubire încât am putea răni trecătorii nevinovați
camera noastră e o portocală, cojile ne ţin de cald şi sorbim sucul delicios
rezistăm fără mâncare zile întregi, de fapt ni se face foame doar când coborâm din pat ca niște animale după pradă, geamul de la bucătărie este remediul pentru o ţigară
musafiirii nu vor să mai plece, le place gustul de cafea, ţigările de foi
se ceartă pe ultimul fum în timp ce pe mine mă ia somnul lângă tine
dacă vor să se plimbe construim repede o barcă cu vele, dacă vor să mănânce din valiză facem o masă, le dam bere leffe şi ciuperci la pachet
el:de-ar pleca mai repede, am nevoie de tine goală în mijlocul lumii ca de doza zilnică de heroină
ea:fetele mă întreabă ce vârstă am şi ce am studiat, de unde am cerceii şi ce marcă sunt blugii
eu nu pun întrebări niciodată, doar răspund şi servesc masa, deschid geamul pentru pescăruşul imaginar
apoi totul devine clar, musafirii pleacă, putem respira liniștiți, încă două zile fericite până la următorul contact cu oamenii la supermarket
mâinile tale sunt reci mai tot timpul, le caut pe sub faţa de masă, pe sub ochii lor tâmpiţi
cam astea sunt motivele pentru care nu ieșim din casă
el:nu trebuie să mai aprind lumina, te simt pe întuneric cum te rotești deasupra mea ca o pasăre ce-și caută cuibul
ea:îmi place la carrefour cu tine, cum cauţi sarea iodată şi mă pierzi printre rândurile de cadouri
iubita unde eşti? sunt la raftul cu e-love, iau câteva doze dacă ne rătăcim

a două zi oraşul era mai poluat, la ştiri se anunţa din 5 în 5 minute
au evadat doi intruşi de la spitalul de boli contagioase, poartă fulare la fel şi haine kaki
aveţi pe ecran portrele robot, dacă-i vedeţi să nu-i atingeţi
sub piele au o peliculă de fericire gata să erupă

toată viaţa mea mi-am dorit să fiu un poet genial


să am sute de poezii pe toate site-urile de literatură din ţară şi din străinătate să mă oprească toate gagicile bune pe stradă ca să-mi ceară autografe pe portjartier mă rog chestii de astea de macho ştiţi voi poeţii bărbaţi să fiu invitat la talk-show-uri despre poezii la protv şi antena1 să dau din mâini ca nicoale ceauşescu să zic aşa poezia ESTE un fel de iubire mai mică şi încape lejer pe o pagină a4 şi să leşine toate secretarele care stau de la 9 la 17 pe messenger la birou şi scriu poezii de dragoste dar cel mai mult mi-am dorit să pot să merg gratis cu trenul adică fiind un mare poet naţional cfr-ul să-mi dea legitimaţie de poet la fel şi tarom-ul pentru că le fac reclamă iar toată lumea să îşi dorească să facă poze cu mine etc etc dar până la urmă mi-am dat seama că toată chestia asta cu poetul genial e o mare bălărie nu există poet genial nu există poeţi geniali există doar oameni singuri oameni trişti oameni care nu au pe nimeni şi atunci toţi aceşti oameni citesc poezii le citesc ca şi când ar consuma marijuana pentru a se înălţa la cer pur şi simplu poeziile pentru oamenii singuri trişti sunt un fel de amici care te ţin de mână şi te invită la restaurant îţi ascultă răbdător toate frustrările îţi şterg nasul şi lacrimile şi apoi te învelesc cu pătura când dormi spunându-ţi somn uşor