despotismul medieval al Lunii în ultimul pătrar


se lasă noaptea peste oraș oamenii se întind în paturi plecând spre alte lumi eu nu am cui sau pentru cine să mă rog aștept ca Luna să se întindă pe pământ ca un om obosit și să plece spre alte lumi o melodie îmi răsună în creierul meu cetatea mea cea mai solidă care mă apară de toți mai puțin de ceea ce mă ucide încet-încet și melodia crește-crește ca un sfânt care vine de departe și știi că el e deși nu-i vezi chipul dar știi că el e salvarea și toată iubirea ta și te bucuri văzându-l cum pășește încet și cetatea ta se deschide ca să primească îngerii care bat din aripi sub ziduri și nu au îndrăznit niciodată să intre din cauza întunericului din mintea ta cine ești tu, Alberto? Cine ești tu, Alberto? un milion de răspunsuri moarte îți trec prin fața ca un cortegiu funerar al unui împărat roman dar niciunul nu e cel corect și taci și taci pentru că mintea ta cetatea inexpungnabilă în care te refugiezi nu are nevoie de niciun răspuns ea însăși e răspunsul

Anunțuri