Moartea este în prime time


Sunt oameni care trăiesc degeaba şi mor la fel de degeaba. Sunt oameni care mor într-un accident în drum spre munte şi apar într-o ştire de trei minute la televizor. Alţii mor în timp ce îşi duc cumpărăturile acasă pe o vreme toridă. Şi ei apar tot la ştiri, tot trei munte. Sunt unii care cad de pe munte şi îi găsesc salvamontiştii mâncaţi de lupi. Familiile lor plâng la TV. Şi nouă ne pasă. Stăm în sufrageriile noastre mobilate cu credite de la bancă şi privim moartea în prime time. E o lume în care moartea e un motiv de divertisment. Nimănui nu-i pasă de vieţile nostre, de poveştile noastre cotidiene, numai dacă nu murim spectaculos. Spectacolul morţii ne face celebrii pentru trei minute la TV. Şi atât. Apoi ne întoarcem la salariile noastre care de abia ne ajung să ne plătim ipoteca şi plasma luată, deasmenea, pe credit. Unde duc toate morţile astea? La rating. La o audienţă maximă. Cu cât moartea e mai stupidă, sau mai sadică, cu atât ne convinge mai mult să povestim a doua zi la serviciu ştirea cu moartea din prime time. Dar, în fond, nimănui nu-i pasă de mort, sau de morţi. Nu că mi-ar păsa mie, eu fac doar nişte observaţii cu caracter general.