rochia neagră de la Paris


niciodată nu mi-a fost atât de greu
să mă imaginez pe mine cum stau
la baza unui soclu pe care mi-am scluptat iubirea
de fapt
s-a urcat ea singură: graţioasă, agilă şi cu rochia neagră
de la Paris (nelipsita rochie neagră – foarte chic)
s-a lăsat sedusă, drogată şi îmbătată
de dalta mea
a zis: „Da, îmi place aici. E briză, e poezie, e soare.”
apoi m-a întrebat graţios:
„Urci şi tu?”
stăteam aşa şi mă uitam excitat la ea

iubirea creează iubire
am dat din cap aşa neutru
şi mă gândeam cum am fi arătat noi doi pe soclu
eu slăbănog înalt şi deşirat, cu blugi army şi adidaşi, cu părul mare, vâlvoi
iar ea superbă, graţioasă şi elegantă în rochia de la Paris
rochia neagră
şi am zis: „Pas!”
rămân aici la baza soclului să le explic trecătorilor
ce frumoasă eşti tu
şi chiar să strig la ei să-şi scoată pălăriile în faţa iubirii

Anunțuri

Prêt-à-Porter/ Poem pentru sânii ei


prêt-à-porter două doze de cocaină
vise rotunde playboy hustler
arest la domiciliu vale primejdioasă
curs de inițiere în ejaculare prematură
prăjituri cu cireșe on top haute couture
kamasutra viol ritm cardiac nud
nud celebru
orgasm poezie inspirație
paja cubana de doua ori pe zi
mmmm mmmm mmmm mmmm
sulițe erotice cratimă eva
masturbare gelozie pere aromate
săruturi
mușcături nebunie
plajă soare
desu porno dorința spermă
mâna mâini limba
o oră
înger iubita

Câteva versuri pentru tine


uneori mă gândesc ce m-aș face fără tine
și înfricoșat îmi scotocesc cele mai tainice unghere ale minții în lipsă de soluții
de fiecare dată te găsesc pe tine cuminte și proaspătă
ca un cozonac în ziua de paște
atunci mă liniștesc, e o prostie să gândesc așa
te găsesc în fiecare buzunar al hainei
în orice vers (lung sau scurt), în orice anotimp
uneori mă gândesc cum ar fi să locuiesc la tine în oraș
închid ochii și mă văd mergând pe străzi, autobuzele trec
simt aerul poluat, mâna ta rece mă ține strâns
nu am nevoie de părinți, nu am nevoie de mâncare
tu ești orașul în care mă confund până la ultimul etaj
când facem dragoste e ca și cum am strânge bani, am face avere
simt cum mă îmbogățesc, îmi fac casă, aprind focul și mă încălzesc

Poem C3-00


Prima noapte o să fie cea mai scurtă
O să facem schimburile promise
Eu o să-mi iau atriile înapoi
Tu vei dormi în noua ta piele
Părul îti va crește cu 2 cm
Va fi un adevărat spectacol
Mediul propice în care atomii iubirii
Se pot mări, încât să îi cuprindem cu degetele
Să le dă nume și culori
Vom face dragoste și mă voi dizolva deasupra ta
În piela ta, în părul tau, între coapsele tale, pe buzele tale
După câteva minute de nebunie extaziată și amețeală
Îmi vor crește la loc picioare, mâini, neuroni
Tu vei ieși din mine, mai frumoasă, mai inocentă, mai iubită

Radiografia unui poem


dacă îl jupoi de cuvinte
de metafore şi de ritm
rămâne doar siluetă unei iubiri
acolo dedesubt
este doar cel care scrie
şi atunci e singur
pentru că la autopsia poemului
el e singurul care poate înţelege poezia
adică iubirea
acolo unde se îneacă toate şi de unde se nasc toate poemele de iubire
nu ştiu de ce văd eu în toate poemele
iubire
şi toate radiografiile poemele
sunt de fapt cardiogramele iubitei

Real time poetry


iubita mea e o întâmplare care apare o dată la 2500 de ani
erupţia Vezuviului seamănă cu ea
mor familii întregi, dispar specii de animale
pe corpul ei se pot vedea şi azi
cadavrele celor ce au iubit-o
surprinşi în poziţii hidoase
cad guverne
vântul bate aiurea
ciudat este că o întâlnesc peste tot
în revistele playboy
prezintă ştirile la toate posturile tv
posterul ei se găseşte în toate cabinele camionagiilor
în toate reclamele de lenjerie intimă
la cele pentru pastă de dinţi
o văd în filmele de dragoste cu rolul cel mai dificil
predă cursuri de poezie
de fitness
lucrează la banca mondială
salvează balene în Antarctica
a scris 20 de cărţi de bucate
este mireasa anului
educatoare la o casă de copii cu dizabilităţi
mereu în fața bisericii
pe toate afişele cu femei dispărute acum 5 ani
munceşte 18 ore pe zi la o seră de roşii pe un salariu de nimic
are puteri telekinetice
îmi mută inima de pe partea stângă pe dreapta
iarna desenează cele mai frumoase flori pe geamurile îngheţate
mă iubeşte pentru că o plătesc în lingouri de aur
pe care apoi le uită nonşalant în cel mai scump salon de coafură
aleargă mai repede decât sângele prin vene
şi întotdeauna îmi spune
”eu sunt iubita ta, să crezi în dragostea mea ca în puterea mântuitorului
căci eu sunt salvarea ta!”

„Ştii ce vom lăsă noi moştenire planetei ăsteia?”


Tu ai să zâmbeşti, ca în momentele în care aştepţi ceva extraordinar de la mine:
„Iubita mea, vom lăsa planetei ăsteia, regilor, preşedinţilor, poeţilor, asasinilor, borfaşilor, mamelor, taţilor, fraierilor, orbilor, bunicilor, academiilor, orfelinatelor povestea noastră de dragoste! E cel mai mare dar pe care îl putem face lor: să ştie, să înveţe, să aprofundeze iubirea noastră. Să dea teze la limba română despre iubirea noastră, să meargă în săli de cinematograf unde să vadă ce înseamă mystic kiss, poziţia agonia.ro, să liciteze pentru pungile de hârtie pe care ne scriam poemele…”
Tu ai să zici „Hai măi iubitule, că să răceşte cafeaua!”

xxL – dialog (el şi ea)


el:e posibil să crească cazurile de cancer la piele în următorii ani
nici nu ştiu ce să mai fac, doream atât să îmi schimb pielea cu a ta
nu îmi pasă de radiațiile de pe stradă, oricum nu ieșim prea des
ea:ai dreptate, stăm toată ziua cu palmele lipite unele de altele
el:inventăm jocuri, formule chimice, reţete de supravieţuire lângă sânii tăi foarte tari
în garsonieră am ascuns un oraș, un post de televiziune și un aeroport
eu aprind luminile seara şi am grijă să nu ne taie cablul
ea:vecinii mă întreabă în lift „dvs sunteţi locatara de la etajul 6?”
mă uit în jur şi nu răspund, eu locuiesc în tine
emanăm atât de multă iubire încât am putea răni trecătorii nevinovați
camera noastră e o portocală, cojile ne ţin de cald şi sorbim sucul delicios
rezistăm fără mâncare zile întregi, de fapt ni se face foame doar când coborâm din pat ca niște animale după pradă, geamul de la bucătărie este remediul pentru o ţigară
musafiirii nu vor să mai plece, le place gustul de cafea, ţigările de foi
se ceartă pe ultimul fum în timp ce pe mine mă ia somnul lângă tine
dacă vor să se plimbe construim repede o barcă cu vele, dacă vor să mănânce din valiză facem o masă, le dam bere leffe şi ciuperci la pachet
el:de-ar pleca mai repede, am nevoie de tine goală în mijlocul lumii ca de doza zilnică de heroină
ea:fetele mă întreabă ce vârstă am şi ce am studiat, de unde am cerceii şi ce marcă sunt blugii
eu nu pun întrebări niciodată, doar răspund şi servesc masa, deschid geamul pentru pescăruşul imaginar
apoi totul devine clar, musafirii pleacă, putem respira liniștiți, încă două zile fericite până la următorul contact cu oamenii la supermarket
mâinile tale sunt reci mai tot timpul, le caut pe sub faţa de masă, pe sub ochii lor tâmpiţi
cam astea sunt motivele pentru care nu ieșim din casă
el:nu trebuie să mai aprind lumina, te simt pe întuneric cum te rotești deasupra mea ca o pasăre ce-și caută cuibul
ea:îmi place la carrefour cu tine, cum cauţi sarea iodată şi mă pierzi printre rândurile de cadouri
iubita unde eşti? sunt la raftul cu e-love, iau câteva doze dacă ne rătăcim

a două zi oraşul era mai poluat, la ştiri se anunţa din 5 în 5 minute
au evadat doi intruşi de la spitalul de boli contagioase, poartă fulare la fel şi haine kaki
aveţi pe ecran portrele robot, dacă-i vedeţi să nu-i atingeţi
sub piele au o peliculă de fericire gata să erupă

poempromisiune


când m-am apucat să-ţi scriu era târziu trecuse de mult de miezul nopţii era două şi 8 minute mi-am dat seama că te iubesc chiar dacă mă tratezi ca pe un fraier chiar dacă mă minţi că ţi-ai tăia părul pentru mine sau că o să te arunci într-o zi de pe bloc sunt minciuni dar m-am obişnuit de mult cu minciunile tale cu mitomania ta cronică cu cele 2 nume şi 3 prenume cu foştii tăi iubiţi care apar din virtual la uşa mea şi îmi arată toate cadourile tale pentru ei iubirea e ca un tren din care nu te poţi arunca deschizi uşa vagonului încerci să numeri stâlpi de telegraf şi îţi faci curaj să te arunci la al douăzecilea dar apoi îţi dai seama că e futil mai bine mergi până la capat mai bine aştept cuminte în compartiment să mă întâlnesc cu tine în gara de nord în faţă la mcdonalds să mergem iar în apartamentul ăla chic de pe lângă atheneu şi să facem dragoste până poemul pe care ţi-l scriu de fiecare dată pe sâni mi se mută mie pe piept apoi să adorm cu faţa în părul tău care miroase atât de frumos în fiecare dimineaţă în care mă trezeşti să facem dragoste uit de toate tâmpeniile pe care mi le-ai servit cu gheaţă 3 ani de zile stau cuminte la calculator şi aştept să-mi aduci cafeaua şi să mă săruţi pe gât în timp ce-mi verific emailul când pleci încep să te urăsc instant dau din mâini din picioare mă cert cu toată lumea vorbesc urât la telefon agăţ gagici pe stradă mă înjur din senin în casă ce viaţă de rahat ai fraiere te îndrăgosteşti tu ca şmecherul de cele mai imposibile femei te sun la 2 noaptea intră pe mess curva dracului cu cine eşti în pat te-am sunat de 2 ori şi nu răspunzi începi să tremuri la telefon să plângi să-mi spui că eşti la menstruaţie aşa şi dacă eşti la menstruaţie care-i problema de câte ori ne-am tras-o noi la menstruaţie recunoaşte că eşti cu cineva în pat spune atât da sunt cu cineva în pat dar tu râzi şi îmi spui te iubesc atunci când mă înjuri nu sunt cu nimeni vrei să strig că îmi place să fac dragoste cu tine să mă audă toţi vecinii dar nu îţi mai cer nimic tac şi îmi dau seama că sunt cel mai mare fraier care a trăit vreodată şi orice mi-ai face am să te iubesc pentru că eşti singura mea speranţă într-o lume mai bună amin aşa să-mi ajute dumnezeu

Acel râu fermecat


E orb. De ce mi-ar fi milă de el?! Nu-l cunosc, nu mă cunoaşte. Mergem împreună de câteva staţii. Poate o să mai mergem câteva. S-au aşezat alături de noi iar el mi-a zis cu voce joasă că e cald. M-am uitat mirat pe geam. Am replicat că e foarte cald. Apoi n-am mai zis nimic, nici eu, nici el. Ştia că-l privesc. Mâinile sunt umede. Privirile ni se întâlnesc în acel punct din cotidian unde totul este posibil.
-Vrei ochii mei?
-Undeva, departe, este un râu fermecat, dacă te speli pe ochi dimineaţa pe răcoare îţi poţi recăpata vedere.
-Ha-ha! Bălării. Era o întrebare simplă, se răspundea cu da sau nu…
-Nu, merci. Merg spre acel râu.
Tăcerea inundă subtil distanţa dintre noi. Ne camuflăm sentimentele sub tone de apă de mare, sărată şi pline de calamari fantomatici.
-Mai e mult?
Tac, ştiu că nu există nici un râu fermecat. Întrebarea mea a fost de prisos. Tăcerea loveşte cu zgomot toată deşertăciunea din vieţiile noastre.
-Nu, nu mai e deloc mult.
Nu pot decât să privesc pe geamul autobuzului roşu. Trecătorii defilează prin faţa mea, plini de viaţă şi mâncând îngheţată pe băţ.
-Ai vrea să… Tac, e întrebare stupidă.
-Nu, nu vreau.
-Ştii, când eram mic uram copiii care erau roşii în obraji?!
-Te cred, e normal.
-Şi totuşi, nu vrei ochii mei?!
-Eşti drăguţ. Foarte drăguţ. Trebuie să te refuz. Ce te-ai face tu fără ei?
-Mă descurc, sunt atrenat.
-Ştiu. Trebuie să cobor, mi-a făcut plăcere.
Nu-l privesc în ochi, deşi îmi caută cu stăruinţă privirea.
-O zi bună.
Se ridică de pe scaun. Femeia care-l însoţeşte îmi face semne din mâini că e nebun.
Acum îmi pasă, chiar îmi pasă.
Cei doi se pierd în mulţimea veselă de pe stradă.
Trebuie să cobor şi eu. Însoţitoarea mea îmi spune să am grijă că e o treaptă chiar în faţa mea.
-Mulţumesc Amalia, mulţumesc mult.
-Pentru nimic Alberto, pentru nimic.
Ne pierdem în mulţimea veselă care muşcă cu dinţi cariaţi din cotidianul acesta subtil şi sângeros.

Orgasm matinal pe webcam


muza este o gazelă rătăcită de turmă
alunecă în mâinile mele
fără altă ieşire
un atac matinal
într-o junglă perfidă
strategic încolţită-ntre coapse

ochiul meu devine un prădător atent la orice mişcare
zoom maxim
poemul se desface la bluză

sfârcurile se pietrifică-n două piramide
cu vârfurile într-o erecţie profundă
până la cer

geamurile se sparg
trecătorii se ascund

metamorfoza-n felină opreşte ceasul

ticăitul se mută în noi

îmi povesteşte de călătorii făcute pe spatele meu
cu picioarele desfăcute ce tocmai au dat în roua dimineţii

aşa cum stă-n faţa mea cu ochi de pisică
într-un întuneric obscen
îmi ia toate cuvintele
le pune pe sâni
face un văl sideral prin care
se văd catacombe fertile
m-aş îneca în ele
chiar dacă e o lipsă acută de oxigen
respir moartea în ea
simt venele cum se hrănesc
cu un parfum ancestral al iubirii
volatil doar în mine

îşi atinge cele două versuri tainice, umede
mă înfig între ele
căutând un drum al metaforei
sunt la gâtul unei prăzi inocente
sângele fierbinte îmi curge pe dinţi

cine e prada, cine e vânătorul?
nu se mai ştie
nu se mai ştie
nu se mai ştie

moartea geme în noi speriată

sunete, sunete

terminându-se într-o cascadă perversă
ecou care atinge lentila webcamului
eliberându-ne