Cartea Zilei – Nasul TV


Anunțuri

Prezentare de carte la Paris, Albert Cătănuş


Prezentare de carte la Paris
Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului de creare a Spaţiului de Cultură şi Informare Român din Paris cu suportul Administraţiei Fondului Cultural Naţional din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Organizatori: Asociaţia „Toţi români” în parteneriat cu „Connexions Moldavie”.

Tema: „Două maluri de Prut, un singur vis, Europa”. Migraţia prin ochii a doi scriitori, Lilia Bicec şi Albert Cătănuş.

Evenimentul va avea loc în prezenta autorilor la data de 4 noiembrie 2011, ora 18, la „Oficiul Român de Turism la Paris”, str.Gaillon, nr.7, 75002, Paris.

Albert Cătănuş va prezenta cartea sa „El sueno espanol”, Editura Nemira, 2010.
Cartea a câştigat premiul de debut al editurii în urma concursului de manuscrise, categoria proză, 2010.
Romanul a fost lansant la Târgul de Carte Gaudeamus, 21 noiembrie 2010 (Luna decembrie 2010, locul 1 în clasamentul Editurii Nemira – top vânzări varianta electronică).

Vizitează blogurile mele:
Priza de Hârtie

Albert Cătănuş

Presa locală:
Obiectiv Vocea Brăilei

Scormonitoru’

Top vânzări ultima lună, Editura Nemira, Locul 1 – romanul „El sueno espanol”, Albert Cătănuş , 2010 -varianta electronică-


Top vânzări ultima lună, Editura Nemira, Locul 1 – romanul „El sueno espanol”, Albert Cătănuş , 2010 -varianta electronică-

EL SUENO ESPANOL varianta electronică

Topul celor mai vândute cărţi la Gaudeamus


Cinci autori români şi patru străini semnează titlurile din Top 10 al celor mai vândute volume la târgul de carte încheiat, luni, la Pavilionul Central al Complexului Romexpo din Bucureşti. Grigore Cartianu, principesa Margareta, Aurora Liiceanu, Daniela Zeca-Buzura şi Ion Cristoiu sunt cei mai cumpăraţi scriitori autohtoni.

În ultimii ani, vânzările editurilor au fost mult amplificate, conform declaraţiilor unor edituri de talie medie sau mică. Întrucât „Adevărul” a solicitat date exacte, care să fie eventual ulterior dovedite, multe edituri au renunţat ieri să furnizeze cifre, încercând să dea iniţial o sumă rotundă, ulterior o sumă totală a unei serii de autor sau colecţii. „Adevărul” a decis să nu publice decât topurile pe care le-a considerat ca fiind exacte.

Astfel, conform clasamentului „Adevărul”, pe primele cinci locuri se află: „Crimele Revoluţiei” de Grigore Cartianu (2.886 de exemplare, Editura Adevărul), „Revolta” de Suzanne Collins (1.008 exemplare, Editura Nemira), „Muzeul inocenţei” de Orhan Pamuk (950 de exemplare, Editura Polirom), „Carte regală de bucate” de principesa Margareta (930 de exemplare, Editura Curtea veche) şi „La taifas” de Aurora Liiceanu (785 de exemplare, Editura Polirom).

Editura Adevărul a vândut în valoare de 217.000 de lei, totalizând 14.700 de exemplare de cărţi şi de DVD-uri. Printre cele mai vândute titluri, după „Crimele Revoluţiei”, se află „O lovitură de stat prost mascată” de Ion Cristoiu (516 exemplare) şi „La vânătoare cu Ceauşescu” de Vasile Crişan (241 de exemplare).

Djuvara, cel mai vândut autor la Humanitas

Grupul Humanitas a avut vânzări totale de 450.000 lei. „Considerăm această ediţie Gaudeamus reuşită, peste cele din anii trecuţi ca încasări, dar, să nu uităm, la un târg vindem cinci zile, în librării, tot anul”, spune Lidia Bodea, director general al editurii. Cel mai bine vândut autor Humanitas este Neagu Djuvara, cu peste 500 de exemplare. Pe primele cinci locuri, în topul editurii, s-au situat: „Cartea întrebărilor” de Ioana Pârvulescu, „Aer cu diamante” de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan cu ilustraţii de Tudor Jebeleanu, „Fluturele negru” de Radu Paraschivescu, „Tragedia Germaniei” şi „Franţa, hegemonie sau declin” de Lucian Boia. Pe următoarele locuri, în Top 10 se numără: „Patria mea A4. Poeme noi” de Ana Blandiana, „Frumoasele străine” de Mircea Cărtărescu, „Rătăcirile fetei nesăbuite” de Mario Vargas Llosa, „Mănâncă, roagă-te, iubeşte” de Elizabeth Gilbert şi „Jurnal esenţial” de Monica Lovinescu.

Pamuk domină la Polirom

În topul vânzărilor de la Polirom, care au totalizat 530.000 de lei, se situează autori-brand, precum Aurora Liiceanu, Daniela Zeca, Orhan Pamuk sau Salman Rushdie cu cele mai recente volume ale lor. „Ne bucură să constatăm că, pe un fond descendent al pieţei de carte în ceea ce priveşte vânzările, situaţia încasărilor Editurii Polirom la Gaudeamus 2010 este comparabilă cu cea de la ediţia de anul trecut, uşor mai bună chiar”, spune Oana Boca, director de imagine Polirom. În topul editurii se află pe locul cinci, la egalitate, „Luka şi focul vieţii” de Salman Rushdie şi „ Istoria Imperiului Bizantin” de A. Vasiliev, cu 417 exemplare vândute.

Alex Mihai Stoenescu, cel mai cumpărat la RAO

Printre editurile care au preferat să nu apară în topul „Adevărul” se numără Grupul Corint, Rao, All, Trei şi Curtea Veche. „Nu vă putem da cifre de vânzare, pentru a nu cădea în patima miilor de exemplare vândute care se vehiculează în astfel de situaţii”, spune Ileana Iorga din partea Editurii Rao. Editura declarase, iniţial, o cifră de vânzări de 350.000 de lei, cu cartea „Armata, mareşalul şi evreii” a lui Alex Mihai Stoenescu, în fruntea clasamentului, cu peste 600 de exemplare vândute.

Grupul editorial Trei a avut la Gaudeamus 2010 cele mai bune vânzări înregistrate vreodată la un târg de carte, potrivit reprezentanţilor editurii. „Am avut o creştere de 40% peste ediţia de anul trecut. Trilogia «Millennium» a devenit un succes categoric, cu peste 1.500 de exemplare vândute”, declară Magda Mărculescu, director editorial la Trei.

La Curtea Veche s-a vândut cel mai bine „Carte regală de bucate” de principesa Margareta, în 930 de exemplare. Pe lângă cărţile din seria „Basmele românilor”, în topul editurii se află volumul de poezii „Vinovat de iubire” de Adrian Păunescu cumpărat în 440 de exemplare, potrivit declaraţiilor editurii.

Public între 19 şi 49 de ani

La cea de-a 17 ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus, „reacţia publicului a fost mult peste aşteptări, uimindu-ne pe toţi – organizatori, expozanţi, presă. Cei peste 100.000 de vizitatori, dar şi expresia de satisfacţie de pe faţa expozanţilor şi a cititorilor deopotrivă, au fost mai mult decât grăitoare”, declară Vladimir Epstein, directorul executiv al Târgurilor Gaudeamus. „Rezistenţa la criză vine din faptul că avem un public fidel în proporţie de peste două treimi, cu vârsta predominant între 19 şi 49 de ani, inteligent, avizat, selectiv, care ştie să cântărească bine raportul calitate-preţ. La rândul lor, editorii, care sunt – în opinia mea – motoraşul care mişcă industria cărţii în România, deţin soluţii de management de criză pe care probabil le pot împrumuta şi altor domenii aflate în suferinţă”, subliniază Vladimir Epstein.

Scandal după premiere

Editura All returnează premiul decernat luni de organizatorii Radio România şi declară că s-a făcut o eroare în clasificare. Editura a primit Premiul I, prin votul publicului, la categoria editurilor cu mai puţin de 100 de titluri publicate în 2009. All susţine că a fost încadrată în mod greşit în categoria editurilor cu mai puţin de 100 de titluri publicate în anul 2009 (faţă de numărul real de 188 de titluri publicate), şi în felul acesta a devenit beneficiarul nemeritat al Premiului I al publicului la această categorie. „Am mers pe baza datelor venite de la Biblioteca Naţională, care înregistrează ISBN-urile. Noi am comunicat pe site situaţia expozanţilor cu două luni înainte. Regretăm profund declicul de comunicare”, spune, în replică, Vladimir Epstein.

Teatrul lui Llosa

La Curtea Veche s-au vândut bine titluri de teatru şi poezie, printre care două cărţi de teatru de Mario Vargas Llosa, „Kathie şi hipopotamul” şi „Odiseu şi Penelopa”, dar şi volumul de poezii „Erotica grădinii” de Béla Markó.

„Considerăm această ediţie Gaudeamus reuşită, peste cele din anii trecuţi ca încasări.”
Lidia Bodeadirector general Humanitas

„Situaţia încasărilor Editurii Polirom la Gaudeamus 2010 este comparabilă cu cea de la ediţia de anul trecut, uşor mai bună chiar.”
Oana Boca director de imagine Polirom

„Am avut o creştere de 40% peste ediţia de anul trecut. Trilogia «Millennium» a avut peste 1.500 de exemplare vândute.”
Magda Mărculescu director editorial Trei

Top 5 – Editura Humanitas

1. Ioana Pârvulescu, „Cartea întrebărilor” – 322
2. Mircea Cărtărescu, Traian T. Cosovei, Florin Iaru, Ion Stratan, ilustraţii de Tudor Jebeleanu, „Aer cu diamante” – 303
3. Radu Paraschivescu, „Fluturele negru” – 284
4. Lucian Boia, „Tragedia Germaniei” – 277
5. Lucian Boia, „Franţa, hegemonie sau declin?” – 248

Top 5 – Editura Polirom

1. Orhan Pamuk, „Muzeul inocenţei”- 950
2. Aurora Liiceanu, „La taifas” – 785
3. Daniela Zeca-Buzura, „Demonii vântului” – 654
4. Ion Vianu, „ Amor intellectualis” – 423
5. Salman Rushdie, „Luka şi focul vieţii” – 417

Top 5 – Editura Nemira

1. Suzanne Collins, „Revolta” – 1008
2. Raymond Chandler, „Adio, iubito!” – 630
3. Arthur C. Clarke, „2010: a doua odisee” – 450
4. Anca Fusariu, „Culoarea norocului” – 360
5. Albert V. Cătănuş, „Jurnal de căpşunar. El Sueño Español sau plantaţia de căpşuni din găleata cu mortar” – 330

Top 5 – Editura Paralela 45

1. Ned Orson, „ Arhipelagul” – 300
2. Jillian Michaels, „Fii stăpânul metabolismului tău” – 270
3. Solomon Marcus, „Timpul” – 250
4. Radu Călin Cristea, „Luntre şi punte” – 221
5. „Mircea Martin -70″, volum coordonat de Călin Vlasie -203

preluat dupa http://www.adevarul.ro/cultura/Topul_celor_mai_vandute_carti_la_Gaudeamus_0_377362967.html

Concurs „Romania, te doresc!”


Salut, Romania si romani, oriunde v-ati afla!

Va anunt ca organizez un concurs cu premii deloc consistente, si mai anume o carte, cartea mea El Sueño Español, evident!

Ca sa o castigati trebuie sa imi spuneti la rubrica „lasa un comentariu” 3 (trei) motive hazlii pentru care Romania e inca o tara care merita locuita.
Termenul limita este 1 decembrie, cartea i-o voi trimite castigatorului prin posta cu dedicatie speciala!

Iata si premiul

sau il puteti vizona dand click aici
Va astept si Mult succes!

Albert Catanus

Revista Kamikaze – concurs – câştigi cartea mea „El sueno espanol”, Albert Cătănuş


Despre viața sexuală a filozofului Immanuel Kant se știe că a fost infinit mai săracă decît viața sexuală a lui Dan Chișu. Practic, Kant a murit virgin spre deosebire de Chișu care încă trăiește. Totuși, presupunînd prin absurd că filozoful Kant ar fi avut copii, ce meserie ar fi avut aceștia?

Trimiteți răspunsurile la redactia@kamikazeonline.ro , iar cele mai apropiate de adevăr dintre acestea vor fi premiate cu câte o carte de la Editura Nemira: El sueno espanol, Jurnal de căpșunar – Albert V. Cătănuș.

Câștigătorul concursului de săptămâna trecută, domnul iq007, care la întrebarea “ă, așa cum susțin Nostradamus și prezicătoarea Vanga, al treilea război mondial va începe pe 11 noiembrie anul curent, când și împotriva cui ar fi cel mai bine să întoarcem armele?” a dat cel mai încurajator răspuns: “Spre propriile tâmple… Muuaahahahaha!!!!!!!!!!!!!”, este rugat să ne trimită un email cu adresa la care dorește să îi expediem cartea. Sau să se prezinte la redacție neînarmat.

concurenţii pot vedea mai multe informaţii aici:
http://www.kamikazeonline.ro/2010/10/concurs-kamikaze-de-incurajare-a-lecturii-la-om-10/

În subsolurile poliţiei – El sueño español


(Începând de astăzi voi posta fragmente din viitorul meu roman. Sper să vă placă. Scuzati-mi toate greselile de editare si exprimare, am identificat chiar eu cateva dar le las asa, momentan.)

Era o dimineaţă oarecare. Era un bloc aproape finisat în formă de U plin de muncitori: spanioli, români, marocani, ecuadorieni, bulgari, etc. Era o armonie aproape completă. Era în perioada în care în Spania avea nevoie de mâini de lucru de peste hotare. Calificaţi sau nu, avea nevoie de oameni. Mecanismul era simplu: băncile aveau extrem de mulţi bani de cheltuit aşă că finanţau construcţia de apartamente, pe care apoi le vindeau la suprapreţ prin intermediul creditelor ipotecare. Aşa că şeful obişnuia să facă ture prin parcurile oraşului pentru a recruta forţe proaspete. Românii care nu aveau unde să doarmă obişnuiau să îşi petreacă nopţile pe malurile împădurite ale Ebroului sau prin parcurile mari. Aici găsea din belşug materie primă: aproape toţi pretindeau că sunt meseriaşi, sau, cel puţin, munciseră anterior în construcţii. Adevărul era că şefului nu-i păsa prea mult de pregătirea profesională a acestora, pe el îl interesa doar să respecte cerinţele şefului de şantier: ”Adu-mi 5 oameni pentru o lună, 2 meseriaşi şi 3 salahori!” ”Mai adu-mi încă 3 pentru curăţenie.” Şi tot aşa. Li se dădeau o pereche de salopete, o cască, o pereche de bocanci, eventual o pereche sau două de mânuşi şi erau trimişi la muncă pe şantier. Nici unul nu avea documentaţia legală dar asta nu era o problemă. Şeful de şantier accepta tacit ca acei ilegali să intre în şantierul lui fără documentaţia necesară presat de termenul de executare a lucrării, banca era mulţmită că apartamentele se vor vinde, statul era mulţumit şi el că îşi încasa taxele şi impozitele aferente. Muncitorii adunaţi din parc putea trimite şi ei acasă un pumn de euro. Era un cerc vicios în care toată lumea câştiga. Fericirea atingea cote maxime. Spania se îndrepta cu paşi repezi spre locul opt în ierarhia mondială. Economia se baza în principiu pe turism şi pe construcţii. Aşa că românii care veneau în Spania erau aboslut toţi ingineri, maiştrii, meseriaşi sau salahori. România livra Spaniei doar constructori. Îmi venea să râd când mă gândeam că pest 80 la sută nu ţinuseră niciodată o mistrie în mână în România.
Asta era şi cazul celor patru români de etnie rromă care s-au amestecat în dimineaţa aia în vestiar printre noi.
-Dă-mi, frăţică, şi mie o cască. Mi s-a adresat unul dintre ei, cu un tupeu specific.
-Vezi şi tu pe acolo, şi i-am indicat un loc după o canapea de lemn unde se obişnuia să se arunce căştile folosite.
A ales una galbenă, şi-a aşezat-o şmechereşte pe cap adresându-se unui dintre ei.
-Cum îmi stă, mânca-ţi-aş?!
-Eşti şucar, să moară mama!
A râs ştirb.
Eram aproape 30 de români din firma de construcţii a şefului în acel şantier. Firmă de construcţii sună pompos rău. Era vorba de un birou, 2 secretare, o magazie de scule, 15-20 de maşini la mâna a doua sau a cincea în care muncitorii plecau spre diferite şantiere în fiecare dimineaţă şi cam atât. Aaa şi bineînţeles cei aproape 150 de muncitori. Firma de construcţii, cu ghilimelele necesare, se ocupa cu închiriatul muncitorilor, cu plasarea lor pe diferite şi variate şantiere din Spania. Practic, ”firma de construcţii” a şefului nu construia nimic de la fundaţie la acoperiş, doar închiria mâna de lucru altor firme mai mari. Era o practică des întâlnită în Spania, mulţi români se privatizaseră în stilul ăsta. Din aceşti muncitori cam 90 la sută erau români şi cam 10 la sută din totalul muncitorilor aveau documente legale de muncă. Halucinant, nu?
Peste cei 30 de români era responsabil un lungan deşirat, pe numele lui de botez Vali. Vali Căpşună. Cu un tupeu fantastic, vorbea defect spaniola și obișnuia să țipe la toată lumea. Inclusiv la șeful de șantier spaniol. Oricare ar fi fost el. Exact ce-i trebuia șefului. Urma să-i dea și un bici și deja aveam o plantație plină de români peste care se auzeau doar zbierăturile isterice ale lui Căpşună.
Căpşună purta întotdeauna un caiet studențesc la subțioară, făcea prezența de 3 ori pe zi și se simțea execelent când putea umili pe cineva. Avea o slăbiciune însă. Era ușor de manipulat dacă era periat de subalterni. Mă rog, fost caporal în armata română de după revoluție, obișnuia să ordone prin țipete orice. Țipa la telefon, țipa la masă, țipa de pe scaunul de wc, țipa de pe acoperișul blocului. Îi plăcea să se impună prin țipete și evident țipa la nevastă-sa, la sor-sa, la rude, la toată lumea. Era în extaz când suna șeful de șantier și îi cere 2-3 oameni pentru o corvoadă oarecare. Se împăuna, deschidea caietul studențesc și își alegea victimele. Apoi începea să le strige ca disperatul numele prin șantier. Când nefericiții ajungeau în fața lui erau tratați ca niște sclavi. Repet, îi lipsea un bici și un accent de texan.
Căpşună s-a apropiat de cei 4 noi veniți ca un uliu de niște pui de găini.
-Voi ce știți să faceți?
Cei patru s-au uitat unul la celalalt, au strâns rândurile și au dat din umeri. Adică nimic.
Cireașa a prins aripi, era momentul să își arată superioritatea.
-Me cago en Dios, otra vez peones??? Aproape jumătate din muncitori aflați în vestiar nu au înțeles înjurătura lui Căpşună în spaniolă. ”Mă cac în d-zeu, iar salahorii?” Apoi a început să-i interogheze amenințător.
-Când v-a adus șeful și pe voi? Numai necalificați îmi aduce. Mie aici îmi trebuie meseriași, în pula mea. Toata lumea știe să dea cu mătura, am nevoie de meseriași.
Se exprima de parcă toate apartamentele din șantier se construia pentru el.
Unul dintre cei patru a replicat timid.
-Da’ numai ţipa aşa, frăţică, mânca-ţi-aş pula ta!
Căpşună s-a întors cu spatele la ei. Era nemulţumit, cineva încerca să-i ştirbească autoritatea. A zbierat la un muncitor tot de etnie rromă.
-Bă, Luchianeeeee! Ăştia sunt de ai tăi, bă!
Dar a fost un strigăt normal, nu avea să-i comunice nimic, doar îşi reglase tirul zbierăturilor matinal.
Acesta s-a prezentat rapid în faţa lui studiindu-i cu atenţie pe cei patru.
-De unde sunteţi, bă, mânca-v-aş?!
-Hai, lasă-i, Luchiane, că am treabă acum. S-a rățoit șeful ureletelor.
Căpşună a deschis caietul studenţesc gândind cu voce tare. Era un truc prin care impresiona.
-Unde să vă bag şi pe voi? Se uita în tavan, în caiet, apoi spre cei patru şi tot aşa.
S-a ridicat în picioare brusc. Unde să vă bag?
După un moment de inspirație a continuat delirul ureletelor.
-Ioaneee! Ia-i pe ăştia doi la tine la cărămizi. Vezi dacă nu fac treabă să mă anunţi. Îi zbor imediat. Printre cei 2 era şi cel care încercase să-i domoleze tonul. Căpşună se răzbunase, ”la cărămizi” însemna o muncă extenuantă pentru un salahor.
Mai rămăseseră doi muncitori.
-Albertoooooooooooooo!
Fumam liniştit cu Victoraş într-un colţ al vestiarului care puţea a picioare transpirate, ciorapi infecţi, salopete jegoase şi bocanci nespălaţi cu lunile. Era un miros aproape sufocant dar ne obişnuiserăm cu toţii.
-Da, Căpşună!
-Ia-i pe ăştia doi cu tine la măturat. Dacă nu fac treabă, mă suni! S-a uitat şpanchiu la cei doi. Bă, aici nu merge cu fofârlica, toată lumea munceşte, în pula mea, ați înțeles?
Cei doi s-au simţit direct atinşi.
-Muncim, sefu, trăiască familia ta, cum să nu muncim? Că de asta am venit aici, să muncim, ce pula mea?!
Cei doi erau cumnaţi. Din Argeş. Aveau lanţuri de aur groase la gât şi inele mari tot de aur la degete.
Le-am dat două mături mari de sârmă şi i-am trimis într-un apartament la parter să facă curăţenie acolo.
-Bă, să nu staţi că dacă vine Căpşună pe neveu şi vă prinde, vă trimite acasă pe jos!
-Cum să stăm, bă? Eşti nebun la cap? Noi am venit să muncim aici, nu să frecăm pula.
-Io v-am zis atâta tot.
I-am privit fără prea multă încredere. Aveam câțiva amici de etnie rromă pe care nu-i schimbam nici pe toți miniștrii de la palatul Victoria, dar tipii ăștia mi s-au părut bănuitori. Lanțurile de aur de la gât, în loc să mă linișteașcă mi-au stârnit dubii. Îi priveam cum studiază distrați măturile din dotare. Probabil că era pentru prima oară în viața lor când intraseră într-un șantier pentru a munci. Aveau celulare scumpe și vorbeau între ei ca și când erau în inspecție aici.
De mine s-a apropiat un amic din Brăila, Marian. Mi-a făcut semn din ochi cu subînțeles arătând spre cei doi. Era clar, și lui îi păreau suspecți. Puteau fi niște proxeneți cu probleme sau niște hoți care se ascundeau. Sau naiba știe ce puteau fi, dar nu păreau niște muncitori recoltați de șef din parc sau veniți cu autobuzul din România pentru a-și rupe oasele pe șantierele spaniole. Avea pielea mâinilor prea fină. Toate aceste gânduri mi-au trecut prin minte în timp ce Marian mi-a strecurat în trecere.
-Mă duc să-mi iau pașaportul din vestiar, țiganii ăștia par periculoși.
Aproape toți purtam pașapoartele cu noi, deși era riscul enorm să fim opriți pe stradă de poliția spaniolă și expulzați mai ușor în România pe baza actului de idenitate. Dar nu luam în seamă riscul ăsta.
-Stai că vin și eu.
Puteau fi niște hoți de pașapoarte, Marian avea dreptate așa că l-am urmat în vestiar căutând în dulapul meu blugii în care îmi lăsasem pașaportul roșu pe care scria cu litere aurii ”ROMÂNIA”.
Trebuia să fim prevăzători. Inamicul nostru numărul unu nu era polițistul spaniol, n-a fost niciodată, inamicul nostru principal era propriul nostru conațional, cel care-ți fura pașaportul, țigările, sculele de muncă, jobul sau mâncarea din frigider sau din rucsacul din vestiar.
Mi-am luat pașaportul din blugi și am ieșit în curtea interioară a blocului. Era o dimineață superbă.
Mi-am pus la căști Paraziții – ”Vicii”, mi-am aprins o țigară și am început să mătur cu râvnă. I-am urmărit cu coada ochiului pe cei doi nou veniți aflați în grija mea. Prin fereastră se vedea clar că munceau. Victoraş era lângă mine cu veşnicul lui zâmbet în colţul buzelor. Mi-a făcut semn să-mi scot căştile din urechi, vroia să-mi spună ceva.
-Cine sunt zburătoarele astea de la parter?
-Nu ştiu, azi e prima zi aici.
-Dă-mi o ţigară.
I-am dat.
-Greu cu banii ăştia… A oftat şi s-a apucat să măture cu îndârjire în jurul lui.
Ridicam din timp în timp ochii să privesc în jurul meu. Totul era perfect. Câţiva marocani acopereau un perete cu mortar chiar în faţa mea. I-am salutat, m-au salutat şi ei. I-am căutat din priviri pe cei doi noi veniţi. Munceau.
Prin dreptul meu a trecut Căpşună. Mergea grăbit şi vorbea tare la telefon. Ţinea nelipsitul caiet studenţesc în mână. Mi-am scos căştile şi i-am zis lui Victoraş.
-Ăsta o să facă atac de nervi în curând.
Victoraş s-a uitat lung la mine.
-Mai dă-l dracului de lungan. Vroiam să mă dea afară. I-a zis şefului că sunt puturos şi că sunt bun doar de şofer.

Va urma