chirurgie poetică


în mine există multe poezii
tu te plimbi printre ele ca o soră medicală
printr-un spital de campanie
toate mâinile se întind spre tine
unica salvare, ultimele momente minunate petrecute înainte de sfârșit
unora le pui atele, altora le coși versurile dureroase
le dai apă cu lingurița
le spui că îi aștepți în viața viitoare
unde totul va fi minunat
totul se înseninează
noi vorbim ca doi sfinți care l-au văzut pe Dumnezeu
fără se ne mai temem vreodată de întunericul din noi
pentru că dragostea e o forță atât de puternică
încât vindecă toate poeziile de tristețe și de așteptare
într-o clipă
momentul acela în care toate întâmplările din viața mea
se adună într-un singur loc, într-o singură cameră, într-o singură femeie, într-o singură iubire

Anunțuri

Ultimele cinci minute de pe Pământ


Dacă ne vom întâlni vreodată pe stradă
Tu cu soţul tău de mână, zâmbitoare
Iar eu cu o oarecare
Şi mă vei întreba:
”La ce te-ai gândit în ultimele 5 minute, Albert?”
Te voi privi în ochi îţi voi spune
”M-am gândit la tine!”

Dacă ne vom întâlni vreodată în faţa unei icoane
În cea mai frumoasă biserică din Bucureşti
Şi mă vei întreba
”La ce te-ai gândit în ultimele 5 minute, Albert?”
Te voi privi în ochi îţi voi spune
”M-am gândit la tine!”

Dacă ne vom întâlni vreodată pe drumul de întoarcere
De la înmormântarea mea
Şi mă vei întreba:
”La ce te-ai gândit în ultimele 5 minute, Albert?”
Te voi privi în ochi îţi voi spune
”M-am gândit la tine!”

Dacă ne vom întâlni atunci când mă voi întoarce de pe front
Plin de răni, fără nicio scrisoare de acasă
În cârje şi mirosind a moarte
Şi mă vei întreba:
”La ce te-ai gândit în ultimele 5 minute, Albert?”
Te voi privi în ochi îţi voi spune
”M-am gândit la tine!”

Dacă ne vom întâlni pe vreun peron oarecare
Printre necunoscuţi care-şi poartă moartea în geamantane grele
Şi mă vei întreba:
”La ce te-ai gândit în ultimele 5 minute, Albert?”
Te voi privi în ochi îţi voi spune
”M-am gândit la tine!”

Dacă ne vom întâlni în ultima noapte de pe Pământ
Printre zei muribunzi şi femei palide
Şi mă vei întreba:
”La ce te-ai gândit în ultimele 5 minute, Albert?”
Te voi privi în ochi îţi voi spune
”M-am gândit la tine!”

Dacă ne vom întâlni vreodată
În drum spre bucătărie
Tu cu o carte de poeme în mână citind în mers
Iar eu cu o ţigară în mână privindu-te ca un gardian de la spate
Şi mă vei întreba:
”La ce te-ai gândit în ultimele 5 minute, Albert?”
Te voi privi în ochi îţi voi spune
”M-am gândit la tine!”

Dacă ne vom întâlni vreodată în mijlocul patului
După o noapte în care ai adormit în braţele mele
Şi mă vei întreba:
”La ce te-ai gândit în ultimele 5 minute, Albert?”
Te voi privi în ochi îţi voi spune
”M-am gândit la tine!”

Dacă ne vom găsi vreodată în mijlocul deşertului
Fără nicio picătură de apă în ploscă
Iar hienele aşteptându-mi binevoitoare finalul agoniei rânjindu-şi colţii
Şi mă vei întreba:
”La ce te-ai gândit în ultimele 5 minute, Albert?”
Te voi privi în ochi îţi voi spune
”M-am gândit la tine!”

Dacă ne vom găsi vreodată
Într-un poem de dragoste ce nu se termină niciodată
Şi mă vei întreba:
”La ce te-ai gândit în ultimele 5 minute, Albert?”
Te voi privi în ochi îţi voi spune
”M-am gândit la tine!”

Când mă despart de iubita mea o iau razna


Scriu președinților, miniștrilor, devin brusc patriot
Dau citate din Tudor Vladimirescu
Agăț femei în bikini pe facebook
Las comentarii tuturor proastelor
Doar, doar, mă vede ea și se enervează
Și mă sună, să-mi spună ceva de genul
Cretinule, iar agăți femei, iar scrii incorect în limba română
Uneori scriu agramat din același motiv
Să-i dau un motiv să mă apeleze
Când mă despart de iubita mea o iau razna
Îmi pun poze pe site-uri să creadă că nu mai am nevoie de ea
Stau online nonstop, doar, doar mă apelează ea
Vorbesc cu toate facilele, le fac bloguri, poeme
Apoi îi dau iubitei parola de la mess, de la conturile de socializare
Să i se facă rău, să vadă cu câte zeci de cretine am vorbit
Și le-am complimentat și le-am făcut recenzii la texte de doi lei
Evident se supăra și mai rău, evident asta și doream să sufere
După care nu știu ce să mai fac, mor după ea și îi scriu de sute de ori:
Mii de scuze pentru răul provocat, acum suntem iar impreună și ne asteaptă
Multe clipe frumoase, nu te mai întoarce în trecut, îti face rău, te țin în brațe
Sunt un cretin debil, așa cum spuneam într-un text
Ea nu mă va mai apela niciodată pentru că atunci când nu sunt cu ea
Efectiv o iau razna, devin brusc militant al păcii
Și al bunăstării poporului român, cred că e cu altul în brațe acum
Și eu mă smiorcăi dând add la toate toantele

Poemul de dimineață


E un fel de scut pe care îl găsești pe pat
Alături de lenjeria intimă, fluturii din cadă
Și câteva hârtii A4 pe care ai încercat să-ti prinzi inima între acol(o)ade
Nu e un o chestie așa extraordinară să scrii poeme

Sunt lucruri care unora li se întamplă zilnic
Așa cum muncitorii sudează cabinele unor yachturi de milioane de euro
Se plimba toată ziua pe ele, se lungesc murdari pe punte la soare
Un fel de a-și trai visul, de a se întâlni cu Dumnzeu pe stradă
Salutându-se cordial

Apoi se întorc în garsonierele lor mici
Și mor acolo fericiți ca iubitele
Să asculte extaziate cum au dat ei mâna cu Dumnezeu
Și au scris poeme de dragoste de sute de milioane de euro
De asta trebuie să mă repet că acest text
Trebuie să îți vină perfect ca un scut de vreme rea
Și pentru zile în care te cerți cu iubitul tău

Iubirea


nu se măsoară nici în luni, nici în ani
nici în catastrofe, foi albe
lanţuri muntoase
nici în apariţii subite de mări
în mijlocul străzii
nici la polul Nord, nici în camera mea
nici în aur, nici în cărămizi
mai ştii?
noaptea aia de dragoste
ne-am născut
am murit
şi tot aşa până dimineaţa
a doua zi era coadă la uşa noastră
lumea ne cerea autografe
noi eram aşa, cum să spun
nici apă, nici pământ
nici îngeri, nici oameni
într-un fel defloraţi
inima ta se mutase la mine
coastele mele erau pe covor
ne plăcea nespus dezordinea asta
din noi se dezlipeau bucaţi
zburau prin cameră
nici azi nu am hotarât
ce vom face cu ele
cum le vom aranja
ce îi va reveni fiecăruia
ne place nespus dezorindea asta
de atunci iubirea nu se măsoară
pe indiferent ce taler ai aşeza-o
ea te ridică deasupra hotelului Radisson Sas
şi atât

Câteva versuri pentru tine


uneori mă gândesc ce m-aș face fără tine
și înfricoșat îmi scotocesc cele mai tainice unghere ale minții în lipsă de soluții
de fiecare dată te găsesc pe tine cuminte și proaspătă
ca un cozonac în ziua de paște
atunci mă liniștesc, e o prostie să gândesc așa
te găsesc în fiecare buzunar al hainei
în orice vers (lung sau scurt), în orice anotimp
uneori mă gândesc cum ar fi să locuiesc la tine în oraș
închid ochii și mă văd mergând pe străzi, autobuzele trec
simt aerul poluat, mâna ta rece mă ține strâns
nu am nevoie de părinți, nu am nevoie de mâncare
tu ești orașul în care mă confund până la ultimul etaj
când facem dragoste e ca și cum am strânge bani, am face avere
simt cum mă îmbogățesc, îmi fac casă, aprind focul și mă încălzesc

Eu nu mai scriu


nimic în prezența ta
foaia albă mă incomodează, pixul devine un instrument de tortură
habar nu mai am cum să despart în silabe cuvintele
eu doar aștept noaptea
tu nici nu știi câte lucruri mi se întîmplă când dormi cu mine
ești atât de somnoroasă încât trebuie
să îți spun să ridici mâinile când îți pun tricou
te mângâi pe păr, pe față, pe sâni 10 minute
încerc să-mi aduc aminte cine pe cine a trezit
noaptea trecută pentru a face dragoste
și am revelația că în ultimele două nopți ai fost tu
ești foarte frumoasă când dormi
nu dai din picioare, nu vorbești
nu protestezi când te încolăcesc
eu doar te adorm, atât
apoi mă ridic
vin la laptop, îl așez mereu încât să nu te deranjeze lumina
mai trag cu coada ochiului la tine
nu tresari în somn niciodată, dar te supraveghez

înainte de a mă așeza lângă tine
las o foaie albă pe masă
ca un vânător care pregătește capcana
știu că te trezești la prima oră și trebuie să scrii un poem de dragoste
o dată am uitat să las foaia
și ai scris pe o pungă de hârtie de la farmacie

de fiecare dată îmi revine imaginea cu tine
când te-am lăsat cu sacoșele pline de la supermarket
în fața scării
când am venit să iau și restul de cumpărături
te-am găsit pe vine mâncând pâine goală
vorbind ceva cu fetița unui vecin

pentru o clipă îți jur că nu am știut care este iubita mea

câteva litere despre o zi oarecare


Se pocnesc secundele între ele
Întră adânc una în cealaltă
Cu zgomotul şinelor dezosate.

La cealaltă marginea a patului stai
Printre dungile cearceafului
Se zbat 30 de bărci cu pescari mahmuri
Şi un stol de păsări fără nume
E aceeaşi muzică de acum un an
Când priveam pe fereastră
Degeaba
Ca în documentarele despre dragoste
Învingând tulburator
Un luptător de sumo cu o simplă bătaie din pleoape.

Fără formă iniţială


stau în genunchi
toate secundele cu mâini abile de crupieri
îmi înfig ace în degete

sângele se retrage înspăimântat spre zona verde
acolo unde toate metaforele s-au ascuns
să-şi facă siesta dupa un dejun copios
printre poze cu femei care se prabuşesc
în mine ca un bungee jumping

mă ridic totuşi
o femeie s-a legat cu elastic de inima mea
pulseaza în mine
sus
jos
bază
pisc

sunt ca un edificiu recent construit
în care muncitorii au uitat
saci de ciment, ciocane, cuie

deşi pare imposibil
în mine e destul loc pentru a-ţi pune un hamac
îmi modific forma şi dimensiunea
sub acţiunea acestei forţe exterioare
mă curbez uşor până devin tu

De aici nu există scăpare


Inima mea e o bucată de cretă albă tocită
De prea multe ori am scris ”te iubesc” deasupra dimineţilor dintre noi
Uneori reciţi poeme triste
Atunci glasul tău se transformă în dangătul clopotului din noaptea de înviere
Braţele mele dezertează, devin 2 soldaţi care preferă
Să îşi abandoneze cazemata pentru a te ţine strâns la piept
Ca pe o ploscă cu apă în plin deşert

Devin confuz, îmi chem la o întrunire secretă
Toate celulele
Deschidem hărţi, haşurăm sentimente
De fiecare dată obiectivul principal surpă intangibilul
O mână de celule din ventriculul drept se oferă voluntare
Pentru cea mai extraordinară misiune din viaţa mea
Vor pleca singure spre tine
Nu există cale de întoarcere
Aşa că pregăteşte-te să fii iubită!

Nu-mi mai amintesc de tine


A urmat o perioadă de liniște
Anotimpul în care locuiam căpătase numele tău
Deschideam ferestrele, toate ușile
Așteptam un semn de la tine rezemat de tocul ușii
Nu puteam să închid ochii, nici să-i deschid
Închiriasem o patrulă de grăniceri să inspecteze
Urmele pașilor tăi din bucătărie la baie
Din pat la supermarket
Au dispărut și ei după două zile de cercetări.
Secundele se murdăreau, se răvășeau unele pe altele
Își pierdeau ordinea firească
Și eu pe bordură fumând rezemat de ușa prin care
Treceau toate anotimpurile
Dar tu nu mai erai
Murisei într-unul din visele mele

Radiografia unui poem


dacă îl jupoi de cuvinte
de metafore şi de ritm
rămâne doar siluetă unei iubiri
acolo dedesubt
este doar cel care scrie
şi atunci e singur
pentru că la autopsia poemului
el e singurul care poate înţelege poezia
adică iubirea
acolo unde se îneacă toate şi de unde se nasc toate poemele de iubire
nu ştiu de ce văd eu în toate poemele
iubire
şi toate radiografiile poemele
sunt de fapt cardiogramele iubitei

Iubirea


nu se măsoară nici în luni, nici în ani
nici în catastrofe, foi albe
lanţuri muntoase
apariţii subite de mări
în mijlocul străzii
nici la polul Nord, nici în camera mea
nici în aur, nici în cărămizi
mai ştii?
în noaptea aia de dragoste
ne-am născut
am murit
şi tot aşa până dimineaţa
a doua zi era coadă la uşa noastră
lumea ne cerea autografe
noi eram aşa, cum să spun
nici apă, nici pământ
nici îngeri, nici oameni
într-un fel defloraţi
inima ta se mutase la mine
coastele mele erau pe covor
ne plăcea nespus dezordinea asta
din noi se dezlipeau bucaţi
zburau prin cameră
nici azi nu am hotarât
ce vom face cu ele
cum le vom aranja
ce îi va reveni fiecăruia
ne place nespus dezorindea asta
de atunci iubirea nu se măsoară
pe indiferent ce taler ai aşeza-o
ea te ridică deasupra hotelului Radisson Sas
şi atât

Iubirea are formă ovală


Motto :
”Cerul se apropie de pământ ca un copil în preajma unor ecleruri”

Între nebunie și iubire e o fâșie deșertică

Pe care umblu în picioarele goale

Mă ustură, mă doare, sângerez

îmi vin în minte scenele din război în care soldații se gândesc în tranșee la iubite

da, alberto

ești îndrăgostit, femeia asta te scoate din trupul tău uscățiv, alberto, te așează pe un platou de argint pentru a te devora fără sare, fără mirodenii

predă-te, alberto, de aici nu scapă nimeni

iubirea asta te transformă

nu îți cresc aripi, nu îți crește o altă inimă

primește solzi, primești încă două picioare și încă 10 degete pentru a te putea strecura

totuși, alberto

femeia asta e dragostea ta, e fundația în care ai vrut să crești toată viața

e toată nebunia de care ai fugit toată viața

dar îți place, alberto, recunoaște că îți place

te așezi mereu lângă ea să o săruți pe sâni

să-i miroși părul, să-i asculți inima

și știi de ce ai să stai mereu lângă ea, alberto

pentru că aici e țara ta, aici sunt recoltele tale, amintirile copilăriei, aici crește grâu, aici se coace pâinea, aici sunt toate notele tale de 1o, toate extemporalele, toate cărțile de istorie și tot ce ai tu mai de preț pe planeta asta asta

In biserica


Înainte de a păşi dincolo s-a mai uitat încă o dată la îngerul acela de piatră. Însă îngerul nu se mai uita la el, privea cu mult interes la porumbeii de pe acoperişul casei de vis-a-vis.
„Hmm! Ciudaţi şi îngerii ăştia.”
-E cineva aici?
Mirosea a lumânări şi era multă linişte. Dacă nu ar fi existat Carmen s-ar fi dus pe la toate icoanele acelea şi ar fi picat în genunchi ca să existe. Dar Carmen exista, îl aştepta acasă cu supa de fasole şi murăturile feliate cu grijă într-o farfurie, alturi. Plus că ştia că după ce vor mânca îi aştepta patul acela uriaş mirosind a trandafir în care făceau dragoste 6 ore zilnic. Şi nu numai în pat. Aşa că nu s-a repezit la icoane. Nu avea motiv. Dar l-a căutat pe preot din priviri.
A mai repetat încă o dată întrebarea.
-E cineva aici?
Nimeni şi nimic.
Ar putea să se întindă pe jos. Să privească bolta plină de sfinţi şi să-i recunoască după chipuri. Acela e Arhanghelul Mihail. Acelea e Sfântul Petru. Dacă sfinţii sunt atât de puternici, sfinţii şi arhanghelii, de ce mai poartă arme? Dumnezeu ar trebui să fie spada lor, suliţa lor.
Aşa că s-a întins pe jos prin praful covoarelor privind şi certând pe toţi acei sfinţi bătăioşi.
S-a auzit o voce.
-Bine ai venit, fiule!
A sărit în picioare.
-M-am rătăcit, părinte.
-Evident-evident.
-Am sunat-o pe iubita mea. Mă aşteaptă cu supă de fasole şi cu murături feliate alături într-o farfurie. E o bucătăreasă excelentă. Ea mi-a sugerat să intru şi să întreb unde mă aflu. Mă iubeşte foarte mult. Sunt iubirea vieţii ei.
-Cum o cheamă, fiule!
-Carmen. E foarte frumoasă şi delicată, un înger.
Preotul a repetat ca pentru el.
-Un înger… Înţeleg. Carmen e un înger.
-Absolut, părinte! Nu m-am îndoit niciodată de acest lucru.
-Mergi cu bine la îngerul tau, fiule!

„Ştii ce vom lăsă noi moştenire planetei ăsteia?”


Tu ai să zâmbeşti, ca în momentele în care aştepţi ceva extraordinar de la mine:
„Iubita mea, vom lăsa planetei ăsteia, regilor, preşedinţilor, poeţilor, asasinilor, borfaşilor, mamelor, taţilor, fraierilor, orbilor, bunicilor, academiilor, orfelinatelor povestea noastră de dragoste! E cel mai mare dar pe care îl putem face lor: să ştie, să înveţe, să aprofundeze iubirea noastră. Să dea teze la limba română despre iubirea noastră, să meargă în săli de cinematograf unde să vadă ce înseamă mystic kiss, poziţia agonia.ro, să liciteze pentru pungile de hârtie pe care ne scriam poemele…”
Tu ai să zici „Hai măi iubitule, că să răceşte cafeaua!”

Templu


nu-mi rămâne decât să-mi acopăr trecutul
cu pagina unui ziar precum cadavrul părăsit
pe aleea iubirilor trucate
numărul 13 zic din memorie
şi totul capată sens
ne cunoaştem doar suprafeţele
asta ne menţine atât mai păstrăm
aşez neputinţa pe cea mai apropiată bancă
umplu clepsidra personală cu sageţile
pe care mi le-am smuls din palme la ultima răstignire
modul meu de a supravieţui metamorfozelor costisitoare
n-am chef să mai aştept minuni
dacă există grenada metafizică
sigur va exploda lângă mine
cu toate schijele prăbuşite în cea din urmă arteră
desenez fântâni
e semnul confuz cum că un dumnezeu neajutorat
mâzgăleşte alături de mine legile uitării
singuratate pereţilor strâmţi
o viaţa despre care abia se poate vorbi
cele din urmă dimineţi
se vor prăbuşi în nisipul pe jumătate ud
aşa cum au început

poemul taxă


într-o zi am să povestesc tuturor despre viața mea dublă
am să destup o sticlă din vinul adus din Spania
ușa am să o las larg deschisă
voi scoate paharele de la mama, paharele acelea pe care le păstrez pentru ocazii speciale
voi pune masa din bucătărie în mijlocul sufrageriei
și am să las pe oricine va dori să îmi asculte povestea vieții
voi așeza toate pozele cu tine peste tot prin casă
la baie, la bucătărie, la intrarea în apartament
voi scoate cadourile de la tine
voi suna toți prietenii care au plecat de mult dintre noi
pe tata, pe bunicu’, am să le scriu copiilor din Africa despre tine
pentru că toți trebuie să te cunoască
vii, morți, săraci, bogați
absolut toți trebuie să-mi cunoască povestea vieții
și ca totul să fie perfect am să țin un discurs
în mijlocul sufrageriei
un fel de
hai să vă spun și vouă de ce nu ies din casă cu zilele și scriu poezii pe toate site-urile literare
e o poveste lungă
să bem un pahar de vin pentru ea
este aici cu mine
în mijlocul inimii, mă privește și mă mângâie tandru pe spate încurajându-mă
spune-le tot albert
spune-le cât de mult mă iubești

poem ediție limitată


dragostea asta e cretină
o scupi, îi rupi mâinile, picioarele
o gonești în chiloți pe scări, o cerți în fața vecinilor
degeaba, dragostea are carnet roșu, de spitalul de nebuni
îți sare în gât, te apucă de coadă
îți fumează toate țigările
te exfoliază
te obligă să scrii poeme în care plângi după părul ei negru lung
după săruturile ei, după vaginul ei
te obligă efectiv
mă sună la 6 dimineața să își ceară poemul promis
ca și când și-ar lua ofranda de sânge
și eu, prost și indulgent întind palmele exact ca în școala generală
când mă lovea tovarășa dirigintă cu rigla la palmă că am fost obraznic
totuși mă întorc mereu la ea, o pun să-și miroasă părul, să-și atingă sânii
doar bestiile au nevoie de iubire ca de un mesia

Poemul


Motto: ”Aripile păsărilor se curbează într-un mod nemaiauzit

Cerul se apropie de pământ ca un copil în preajma unor ecleruri”

Între nebunie și iubire e o fâșie deșertică

pe care umblu în picioarele goale

mă ustură, mă doare, sângerez, dar eu mă gândesc la tine

și atunci îmi vin în minte scenele din război în care soldații se gândesc în tranșee la iubitele lor

da, alberto

ești îndrăgostit, femeia asta te scoate din trupul tău uscățiv, alberto, te așează pe un platou de argint pentru a te devora fără sare, fără mirodenii

predă-te, alberto, de aici nu scapă nimeni

iubirea asta te transformă

nu îți cresc aripi, nu îți crește nicio altă inimă

ci primește solzi, primești încă două picioare și 10 degete pentru a te putea strecura

totuși, alberto

femeia asta e dragostea ta, e fundația în care ai vrut să crești toată viața

e toată nebunia de care ai fugit toată viața

dar îți place, alberto, recunoaște că îți place

te așezi mereu lângă ea să o săruți pe sâni

să-i miroși părul și să-i asculți inima

și știi de ce ai să stai mereu lângă ea, alberto

pentru că aici e țara ta, aici sunt recoltele tale, amintirile copilăriei, aici crește grâu, aici se coace pâinea, aici sunt toate notele de 1o, extemporalele, toate cărțile de istorie și tot ce ai tu mai de preț pe planeta asta asta, lângă ea, lângă femeia asta lină și frumoasă cu brațe subțiri ca două versuri

poempromisiune


când m-am apucat să-ţi scriu era târziu trecuse de mult de miezul nopţii era două şi 8 minute mi-am dat seama că te iubesc chiar dacă mă tratezi ca pe un fraier chiar dacă mă minţi că ţi-ai tăia părul pentru mine sau că o să te arunci într-o zi de pe bloc sunt minciuni dar m-am obişnuit de mult cu minciunile tale cu mitomania ta cronică cu cele 2 nume şi 3 prenume cu foştii tăi iubiţi care apar din virtual la uşa mea şi îmi arată toate cadourile tale pentru ei iubirea e ca un tren din care nu te poţi arunca deschizi uşa vagonului încerci să numeri stâlpi de telegraf şi îţi faci curaj să te arunci la al douăzecilea dar apoi îţi dai seama că e futil mai bine mergi până la capat mai bine aştept cuminte în compartiment să mă întâlnesc cu tine în gara de nord în faţă la mcdonalds să mergem iar în apartamentul ăla chic de pe lângă atheneu şi să facem dragoste până poemul pe care ţi-l scriu de fiecare dată pe sâni mi se mută mie pe piept apoi să adorm cu faţa în părul tău care miroase atât de frumos în fiecare dimineaţă în care mă trezeşti să facem dragoste uit de toate tâmpeniile pe care mi le-ai servit cu gheaţă 3 ani de zile stau cuminte la calculator şi aştept să-mi aduci cafeaua şi să mă săruţi pe gât în timp ce-mi verific emailul când pleci încep să te urăsc instant dau din mâini din picioare mă cert cu toată lumea vorbesc urât la telefon agăţ gagici pe stradă mă înjur din senin în casă ce viaţă de rahat ai fraiere te îndrăgosteşti tu ca şmecherul de cele mai imposibile femei te sun la 2 noaptea intră pe mess curva dracului cu cine eşti în pat te-am sunat de 2 ori şi nu răspunzi începi să tremuri la telefon să plângi să-mi spui că eşti la menstruaţie aşa şi dacă eşti la menstruaţie care-i problema de câte ori ne-am tras-o noi la menstruaţie recunoaşte că eşti cu cineva în pat spune atât da sunt cu cineva în pat dar tu râzi şi îmi spui te iubesc atunci când mă înjuri nu sunt cu nimeni vrei să strig că îmi place să fac dragoste cu tine să mă audă toţi vecinii dar nu îţi mai cer nimic tac şi îmi dau seama că sunt cel mai mare fraier care a trăit vreodată şi orice mi-ai face am să te iubesc pentru că eşti singura mea speranţă într-o lume mai bună amin aşa să-mi ajute dumnezeu

poem simplu


trecuse ziua aceea destul de clar
oprisem în câteva gări care semănau cu mine
erau înalte, goale de oameni şi cuvinte aproape şterse pe ziduri
când a venit noaptea dorul de tine
mi-a pus mâna pe piept ca un părinte îngrijorat
atunci te-am simţit lângă mine
am ştiut că lipsa ta mă transformă într-un lucrător în slujba iubirii
nu trebuie să mă opresc niciodată din datoria asta
nu dorm, nu mănânc, fumez mult şi nu am weekenduri niciodată
căci tu eşti o femeie care începe din dreptul inimii mele
ocoleşte planeta de două ori şi se opreşte tot în dreptul inimii
te voi găsi oriunde m-aş naşte

trăim în republica iubirii


aici găsim mereu timp să ne atingem mâinile
se ne sărutăm pe bănci, să facem împreună duş
tu eşti eroina mea, eu sunt eroul tău
şii trăim în republica iubirii
aici nu votăm niciodată, avem un parlament mare cât un volum de poezie
avem şi legi foarte complexe şi complete
cum ar fi
eu te iubesc, tu mă iubeşti, noi ne iubim

dragostea se aplică în mod concret, zilnic
ca un plasture peste inimă

datoria mea e să te mângâi pe frunte până adormi
tu trebuie să-mi faci săptămânal ciorbă de perişoare
iar dacă nu respectăm aceste legi
primim pedepse severe, drastice
care nu pot fi înţelese de ceilalţi şi nu le pot expune aici
pentru că ar putea crede că suntem sado-masochişti

în general iubirea noastră e un micromecanism pe care îl purtăm în piept
l-am primit fiecare atunci când ne-am cunoscut

ţine loc de inimă, de plămâni, de palme
şi ştii ce e frumos
odată ce am intrat în republica asta
şi tu şi eu nu vom putea ieşi nicodată teferi
pentru că paşapoartele noastre au valabilitate doar în interiorul celuilalt
nu potem evada decât în celalalt

dar până acum niciunl dintre noi nu a renunţat la cetăţenia iubirii

(cum şi când) să facem dragoste


mai întâi de toate trebuie să ne pliem aripile pe scaun
dimineaţa seara la prânz
când ne moare un prieten
când se naşte un viitor prieten
când suntem trişti când suntem singuri
când am câştigat când am pierdut
când suntem părăsiţi când ne găsim iubirea
când rămânem fără ţigări
după ce bem cafeaua
în timp ce dansăm în timp ce visăm
după duş în duş pe faleză în lift
la morgă la bucătărie
fără măşti fără mâini
trebuie să uităm câţi ani avem
unde ne-am născut cum ne cheamă
cine sunt părinţii noştri
dragostea te poate vindeca de orice sărăcie
de mormintele dosnice de anonimat

când faci dragoste nu există clişee
nici râuri nici posturi de televiziune cutreme inundaţii
ferestre geamuri uşi poteci poezii de dragoste sinucigaşi
existăm doar noi doi
şi facem doar dragoste

nimic altceva

ce înseamnă dragostea


dragostea ar putea fi un copil mic pe care îl scoţi la plimbare prin parc într-un cărucior trendy ca să fii remarcat de trecători dar nu e deloc un copil mic ar putea fi o pasăre pe care o porţi pe umăr ca o emblemă nobiliară dar nu e deloc nici pasăre ar putea fi o familie de orfani pe care îi adopţi direct dintre ruinele unei case dar nici orfanat nu e dragostea e ceva mult mai subtil ceva mai greu de arătat cu degetul sau scrijelit pe scoarţa copacilor dragostea e un fenomen de masă o găseşti peste tot la supermarket pe paginile de facebook pe la colţuri pe acoperişul caselor pe sub pietre peste tot o porţi cu tine în toate buzunarele o aduni în pumni ca pe zapadă te acoperi cu ea ca o pilotă îi duci mâncare caldă la serviciu o ţii în servieta printre dosare şi grafice dar o simţi mereu între coaste şi ai tot timpul tendinţa să o mângâi până adoarme cu ochii deschişi ca un soldat căzut între două linii inamice căci dragostea în fond e lupta pe care o duci cu tine însuţi renunţi la tine la toate bunurile tale la toate secretele tale la toată istoria ta până când devii o bucată de plastelină în mâiniile iubirii şi atunci ea dragostea te modelează cum vrea îţi dă orice formă vrea ea iar tu accepţi toate compromisurile toată mârlăniile toate flegmele pentru că iubeşti

Acesta este un foarte frumos poem de dragoste


Poate mai frumos decât cel care ţi le-am scris atunci
Pe sâni, pe abdomen, pe degetele mâinilor
Mai ţii minte, iubito?
Erai toată un poem de dragoste în continuă mişcare
Când făceai cafeaua în bucătăria aia mică
Destul de chic, de altfel, trebuie să recunoaştem
Iar eu citeam versurile de pe sâni
Mi-am dat seama că trebuia să continui poemul
Să îi dau o altă formă
Ca o inimă ce a născut de curând altă inimă
Ştii la ce mă gândeam, iubito?
Că în poemul ăsta să îţi spun cât de frumos te aşezi tu lângă mine
Ca lângă o şină de cale ferată
Aşteptând ploaia, ninsoarea, aşteptând moartea, învierea, apocalipsa,
Aşteptând viaţa
Aşteptând să mă trezesc din somn
Şi să-mi spui
„Bună dimineaţa, te iubesc!”
Iar am să mă trezesc cu ochii aproape închişi, am să te sărut
Şi am să te întreb
„Ştii ce vom lăsă noi moştenire planetei ăsteia?”
Tu ai să zâmbeşti, ca în momentele în care aştepţi ceva extraordinar de la mine
„Iubita mea, vom lăsa planetei ăsteia, regilor, preşedinţilor, poeţilor, asasinilor, borfaşilor, mamelor, taţilor, fraierilor, orbilor, bunicilor, academiilor, orfelinatelor povestea noastră de dragoste! E cel mai mare dar pe care îl putem face lor: să ştie, să înveţe, să aprofundeze iubirea noastră. Să dea teze la limba română despre iubirea noastră, să meargă în săli de cinematograf unde să vadă ce înseamă mystic kiss, poziţia agonia.ro, să liciteze pentru pungile de hârtie pe care ne scriam poemele…”
Tu ai să zici „Hai măi iubitule, că să răceşte cafeaua!”

Iar eu am să uit instant de toate poemele de dragoste şi de cafea pentru că dimineaţa cel mai mult, extraordinar de mult, îmi place să facem dragoste.

adevăratul progres al ultimului iubit


Ea e un
spectacol, o sală de film întunecată în care bâjbâi după un
Scaun
de fiecare dată nimeresc lângă cuţitul
aruncat de cel mai iubit dintre spectatori
mort acum 3 zile în aşteptarea primei revoluţii în care mă voi aşeza strâmb în coşciug
primei boli de piele în urma căruia pe corpul meu apare
straniu numele
Ei
ca în filmul acela în care ea se aruncă asupra mea ca într-o redută nici
departe, nici aproape, undeva între inima mea şi a ei
încă încerc să-mi identific pulsul întrebând-o pe mama dacă
toţi oamenii se pot apropia atât de mult de mine
încât să mă audă strigând-o în pustiul
Patului meu
povestea despre ea continuă cu un
seppuku promis acum 3 săptămâni şi jumătatea
pe marginea prăpastiei deschisă în venele mele
Jur să o Iubesc până în ultima clipă
Dispus oricând să urc pe crucea pustie din dreapta
ultima care a mai rămas pe planeta asta
iar aici locuieşte doar ea
Iubita mea