Să mă sinucidă cineva în seara asta: am o lume plină de demoni (Demoniada)


m-am luptat și astăzi eroic cu toți demonii din mine
(nu e clișeu: demonii chiar există)
ne-am împărțit palme, pumni, răngi, cuțite și scaltoace
până la urmă am obosit
am cerut o pauză și mi-am aprins o țigară
demonii s-au dat și ei jos de pe mine
și s-au dus la WC in corpore
sunt niște demoni nesimțiți
nu au tras apa după ce și-au făcut nevoile
ce le poți cere unor demoni?!
când au ieșit i-am numărat
unu, doi, trei, patru, cinci, tu
i-am așezat în linie dreaptă
pe scaune și le-am ținut o mini-conferință despre Albert
au comentat cam mult și mereu scoteau flăcări pe nas, ca dragonii
i-am dat unuia un pumn de și-a înghițit toată pofta de a mai mă trimite noaptea
să cumpăr țigări tocmai la cel mai îndepărtat nonstop de pe stradă
nenorocitu`

ps se spune că odată cu numărul demonilor crește și prețul tău pe piața oamenilor în viață
așa că m-am gândit să-mi fac o crescătorie de demoni ca să-mi crească și mie valorea intrinsecă
pps acum m-am așezat la masa de scris, demonii mănâncă semințe în fața TV-ului
ppps nu am televizor

Anunțuri