Despre preoți și despre slujbași


Pentru mine un preot este acel om care o linie directă cu Dumnezeu din Cer, acel individ care poate lua legătura oricând cu Cel care a născut totul ori. Ceva de genul:

”-Alo, Dumnezeu?! Sunt eu, preotul din Otopeni, satul Otopeni. Am o enoriașă care a păcătuit cu un vecin. Iart-o, Doamne!”. Sau: ”-Sunt preotul din Dârloagele, avem o secetă în plină activitate, dă, Doamne, nițică ploaie și pe la noi că ne mor vitele de sete!”

Mai mult decât atât, preotul e acela care știe programul de vizită și toate secretele Celui de Sus. Îi cunoaște bine tabieturile, toate plăcerile și toate dorințele. E mai mult decât un om, e un secretar personal a lui Dumnezeu. Ține evidența morților, viilor, botezaților. El e cel care te întâmpină când te naști, și cel care îți pregătește călătoria spre moarte.

Însă de foarte mult timp mă macină o întrebare: ce anume îi recomandă pe acești oameni spre a fi ei singura legătură cu Cerul? Ce au ei atât de special? E vreo trăsătură omenească care se găsește de la bun început în ei? Primesc acest dar de a comunica cu D-zeu, sau îl capătă pe parcursul vieții? Dicționarele vorbesc despre ”mijlocitor” între om și Dumnezeu, ”reprezentat” al sacrului care nu pertubă însă sfera sacrul. Bun, un fel de avocat a lui Dumnezeu, căci preotul apără interesele divinității în fața mulțimii, cunoaște toate legile Cerului și le aplică. Cred că e puțin spun ”avocat”, mai degrabă un ”avocat-polițist”.  Justifică și pune în practică legile Domnului. El ajunge preot după ce termină un seminar teologic și este hirotonit de episcop. Adică de șeful său. Adică după ce termini de studiat 3-4 ani despre Dumnezeu, se adună alți oameni și te hirotonisesc drept ”slujbaș” al Domnului. Mi se pare prea puțin. Bine-înțeles că toți ajung preoți din vocație, dar pe mine mă încearcă multe dubii, oare simpla dorință de a studia despre Dumnezeu, coroborată cu studiul propiu-ziu și hirotonirea, te face să fii cu adevărat plăcut Domnului, încât Acesta din urmă să te accepte ca legătura lui directă cu ceilalalți? Parcă e prea puțin, parcă e mult prea puțin pentru ceea ce urmează să faci în viață. Vorbim despre Dumnezeu, despre Adevăr, despre Moarte, despre Iisus. Oare studiul aprofundat și un ”Axios!” rostit de un alt grup de oameni te legitimează să îl împarți pe Dumnezeu la prostime? Nu trebuie să te evidențezi cumva de marea masă a celorlalți? Nu trebuie cumva să ai un har? Dumnezeu nu este prost, te va mirosi până la urmă că tu însuți nu știi să ajungi la el, ca să nu mai vorbim că trebuie să-i călăuzești pe celailați spre Dumnezeu.

Preotul este sursă de dumnezeire, un izvor din care enoriașii vin și se adapă cu Dumnezeu. Dar cum alegem această sursă? Cum ne convingem că apa dumnezeirii nu are un gust sălciu? Iisus când a intrat în templu nu a avut nevoie de niciun slujitor al Tatălui său. Ba chiar a avut conflicte constante cu preoții pe toată durata vieții sale. Nu i-a privit cu ochi buni, de ce i-aș privi eu pe acești supraponderali care pentru mine sunt doar niște simpli slujbași? Simpli mijlocitori. Niciunul dintre ei nu mă va convinge vreodată să cad în genunchi și să-i sărut mâna ca și când aș lua contact cu divinitatea prin acest gest.

Din punctul meu de vedere aș alege preoții după o selecție riguroasă, teste despre Iubire, Credință și Toleranță maximă. Dumnezeu nu se găsește atât de ușor într-o Biserică, Dumnezeu nu vorbește printr-un om îmbrăcat în niște haine negre cusute cu fir auriu. Dumnezeu e mai mult decât un ”aleluia”! Preotul trebuie să fie la fel de frumos ca Dumnezeu și la fel de iubitor ca el ca să mă facă pe mine să-i cad în genunchi. Până atunci, voi vorbi despre preoți că ne propun doar niște legături primejdioase cu Divinitatea. Dumnezeu mi se pare filtrat prea grosolan de această tagmă a preoțimii, și uneori nici nu mai ajungem atât de ușor la el din cauza acestor slujbași nepricepuți.

Anunțuri