Azi dimineață la metrou

În toată forfota aceea matinală
Un adolescent explica la telefon
Cât de mult îl iubește prietena lui
Aș fi vrut să îi cer să tacă
Grobian și cinic
El continua
Era atât de fericit încât însuși metroul mergea mai repede
Am remarcat nu doar eu forța iubirii
Care face totul mai ușor
Chiar și ceilalți călători se apropiaseră mai mult, mai mult
Adolescentul respira cu greu de atâta mulțime care îl înconjurase
Și tot povestea cât de mult îl iubește
Mă învinețisem la față
Ce norocos?!
Ba chiar un muncitor burtos care bea bere la pet
Mi-a dat o țigară
Calmează-te! Mi-a zis.
Am aprins-o, dar iubirea țâșnea fără stavilă din ochii adolescentului
Ca o sabie romană în pieptul unui barbar
Mi-a pus căștile la urechi cu o piesă tristă maxim
Fără efect
auzeam fiecare sunet, fiecare geamăt
Iar adolescentul avea de gând să meargă până la ultima stație
Efectiv
Toți oamenii coborâseră din tren
Și m-am apropiat încet de el
Aș vrea să mă iubească și pe mine cineva așa
I-am spus
Iar el și-a întins picioarele nepăsător pe toate scaunele goale
Chiar crezi că iubirea se găsește pe toate drumurile?

Cine naiba este bestia asta?

O să încep cu ce a zis acum mai bine de 2000 de un urmă un grec pe nume Socrate: ”Știu că nu știu nimic, și nici măcar asta nu știu.”

Așadar și prin urmare, grecii fac comerț pe mare.

Șefa mea de la birou, n-o să-i dau numele că nu e decent, e mare fan muzică rock, cum s-ar spune este ”rockeriță”, ba mai mult, are un tatuat pe umăr o zână cu o baghetă magică. Când ajunge la birou deschide invariabil un post de radio care transmite multă muzică rock. Dă din cap pe ritm, cântă cu voce tare unele versuri care-i plac, fără doar și poate e acolo printre note și versuri. Având în vedere că nu lucrăm cu publicul și suntem doar noi doi în birou, mi se pare foarte okay să se întâmple așa. Dacă aș avea și eu boxe la calculator, aș dirija și eu o orchestră invizibilă când ar cânta Beethoven. Mă rog, nu asta era ideea, de fiecare care dată când se cântă piesa asta dă mai tare și mormăie în surdină toate versurile. Acum ceva vreme în urmă nu m-am abținut să n-o întreb, pentru că aveam o mare nelămurire, ”cine naiba este dragonul din hotel?!”.

Ea s-a întors spre mine privindu-mă ca pe un copil care nu înțelege că întotdeauna 1+1 fac 2 și mi-a replicat mirată:

-”Cum, nu știi?! Bestia este dependența, drogurile!”

Am zis ”Aha!„ și mi-am dat seama că eu chiar nu știu nimic.