Povestea preotului


Dumnezeu a hotârât într-o zi să vină în piața publică din fiecare oraș la ora prânzului ca să-i asculte pe toți cei care au ceva să-i spună, sau să-i ceară, să-l vadă, să-i vorbească. De ce a hotărât asta? De ce în piața publică și nu în una dintre multele Lui case răspândite pe tot Pământul? Nu știu de ce, dar așa s-a întâmplat: în fiecare zi, în fiecare piața mare a fiecărui oraș de pe Pâmânt, la ora prânzului era acolo. Chipul Lui strălucea și oamenii făceau cozi imense ca să-i vorbească. Unii cărau cu ei copii bolnavi în cărucioare, alții parcaseră mașinile scumpe, sau mai puțin scumpe pe aleiile din împrejurimi din care scoteau ologi, surzi, posedați și se alipeau la coada aceea care părea că nu se mai termină niciodată. Coada umanității, căci nu era om care nu avea să-i spună, să-i ceară ceva. Unii veniseră cu dosarele proceselor în care erau incriminați, dosare care vorbeau de dispute între frați, de divorțuri nedrepte, de acuze neimaginabile, alții veneau cu tot felul de obiecte ciudate pe care i le arătau și îi cereau să le binecuvânteze: o suviță de păr a unei iubite grav bolnave, un pix al unui adolescent ce urma să susțină examenul de bacalaureat, un scriitor adusese un manuscris terminat pe jumătate aflat în pană de inspirație, un hoț adusese un șperaclu pe care voia să-l facă să deschidă orice seif, un politician venise cu un buletin de vot. Era de neimaginat cum toți oamenii aceia veniseră acolo să ceară ceva. Dumnezeu îi privea fără grabă și îi asculta în tăcere. O bătrână dintr-un sat aflat pe malul unui râu ce îi inunda an de gospodăria i-a povestit câteva ore bune grozăvia de anul trecut când își urcase în podul casei de una singură porcul, gâștele, găinile și o capră. Apoi, într-o piață dintr-o capitală suprapopulată un avocat a stat până la apusul soarelui să-i povestească cum a reușit să convingă pe un judecător printr-un viciu de procedură să achite un pedofil malefic. Deși le știa poveștile dinainte să le asculte, și deși cei care i se perindau prin față aveau impresia că au stat cu Dumnezeu ore întregi, sau zeci de minute, cei din spate vedeau doar atât: cum cel din fața lui se apropie de Dumnezeu, stă o clipă sau două în fața lui și apoi se depărtează senin când Dumnezeu îi spune doar atât: ”Ai dreptate!” Și apoi îi venea rândul lui, cel din spatele celui care a plecat după o secundă cu Dumnezeu. Iar el stătea ore, îi povestea cum a devenit orfan, cum a fost bătut de ceilalți orfani când supraveghetorii nu erau atenți, cum a învățat că oamenii sunt răi, cum și-a cunoscut soția și a trecut de partea binelui, cum muncește strungar la o fabrică de la periferie și îl roagă să fie bun și milos și să-l ajute și pe el să își cumpere o mașină nouă, căci el crede că e un om bun, nu un sfânt, dar merită să fie ajutat de însuși Dumnezeu să își ia o mașină nouă să nu mai meargă atât cu autobuzul până la serviciu. Dumnezeu, după ce a stat cu strungarul doar o secundă a zis doar atât: ”Ai dreptate!„ Strungarul a plecat fericit, iar cea din spatele lui, după doar o secundă de așteptare, atât cât a durat de fapt povestea strungarului sărac, i-a căzut în genunchi și a început să plângă. Comisese adulter, soțul ei plecase în delegație o săptămână și un vecin s-a oferit să îi repare țeava de la baie, țeava de apă caldă. Nu a refuzat deloc, pentru că instalatorul care făcea mentenanța în cartierul lor era în concediu. Reparația a durat trei zile. În prima zi vecinul i-a cerut o cafea, în a doua i-a cerut o sticlă de vin roșu, iar în a treia i-a băgat mâna sub fustă. Nu a zis nimic, nu mai făcuse amor cu soțul ei de luni de zile, plus că vecinul instalator era cu mult mai tânăr și îi plăceau mușchii lui care se încordau pe sub tricou când strângea cu cheia franceză șuruburile. A rămas gravidă. Dar nu știe sigur, dacă cu soțul, sau cu vecinul. Că avusese inspirație să se culce și cu soțul ei, exact în ziua în care acesta s-a întors din delegație, la două zile după ce îi cedase vecinului fără nicio explicație. Nici în ziua de astăzi nu știa de ce a făcut-o. Oare era vreo păcătoasă? Poate copilul nu era al soțului ei, poate că da. S-a gândit să-l păstreze și să ducă cu ea în mormânt secretul. După ce femeia adulteră s-a ridicat din genunchi, după câteva clipe pentru cel din spatele ei, Dumnezeu a zis doar atât: ”Ai dreptate!” Și ea a plecat fericită. Și oamenii se perindau doar câteva clipe prin fața lui Dumnezeu, doar câteva, pentru ei erau ore, sau zile, dar de fapt, erau secunde. Și toți primeau același răspuns: ”Ai dreptate!„

Preotul rănit s-a oprit din povestit.

Reclame