Spovedanii din doi în doi


Vara fusese înjunghiată de o trecătoare cu ochii albaștri

Ahh, vara aceea un vagon de tren în care călătorise fără bilet

Dispăruse după un copac, cred că era un nuc tânăr,

Ce crescuse fără ajutorul nimănui, ca un orfan, în fața blocului

 

Toamna se adăpostise în bucătăria lui

Fără să îi ceară voie

Picior peste picior

Avea o față ciudată

Nici nu plângea, nici nu glumea, nici nu murea

Câteva țigări, o ceașcă de cafea

Stătea și vorbea fără să fie întrebată de tot felul de cruci

Sau de

Culori pe care nu le văzuse niciodată

Și despre niște greci, cel puțin așa înțelesese el că erau născuți în Grecia

Care nu știu de ce ținea morțiș să îi spună că erau homosexuali

De parcă istoria umanității se blocase acum 2000 de ani

Apoi tot se uita pe geam

Ce putea să aștepte el?

Chiar așa, ce putea aștepta?

Ea îl iscodea în permanență și îi trecea mâna prin păr

Vezi? Îi spunea

Ți-am zis eu, crucile sunt de mai multe feluri

Unele sunt atât de mari că te poți cățăra până la Cer

Și tot voia să fie mistică

Și tot îi trece mâna prin păr

Ahhh! Dacă nu aveai 40 de ani, te luam cu mine

Să îți arăt unde se nasc crucile

Dar acum ești bătrân, nu mai poți merge atât de departe

Spunea ea, picior peste picior

Țuguindu-și buzele când trăgea din țigare

Și nu se dădea dusă

Deși el îi spunea trist

Pleacă! Pleacă! Nu te-am chemat aici!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s