Înger de apartament


Da, unii oameni merită mai mult în viață. De exemplu am un prieten care se pricepe la tras cu arcul, deși nu a mers niciodată la vânătoare. Dar e bun, foarte bun. L-am văzut eu cum nimerește punctul acela roșu din mijlocul țintei de la o sută de metri. I-am propus de două ori chiar să meargă la olimpiadă. Să sară toate etapele și să se ducă independent. Pare absurd, pare ilogic: cum să te prezinți la olimpiadă apatrid? Ce vor trece pe fișa ta în dreptul țării pe care o reprezinți, o bară? Ca și când ai fi un copil din flori? Nu-i dau numele, poate că se supără pe mine, oricum e cam supărăcios. Ați remarcat că oamenii care au aptitudini ieșite din comun sunt cam ciudați, nu?  Dar nu despre arcul lui vreau să povestesc, ci despre vecina mea de la etajul doi. Are peste 70 de ani și după câte am înțeles toată lumea o știe de văduvă de-o viață. Uneori mă gândeam că nu a fost niciodată însurată, poate că s-a declarat ea văduvă direct din neant, fără să se fi măritat vreodată, poate că e și virgină. Poate. Azi dimineață, pe la șapte fără ceva, mi-a sunat la ușă. Doamna Apostol. Așa se numește. Era într-un capot cu pete de ulei și mi-a spus că sunt singurul vecin la ușa căruia nu a sunat încă. Și că n-o crede nimeni. În mod normal mă trezesc înainte de șapte, îmi fac cafeau, fumez câteva țigări și pe urmă iau contact cu toți ceilalți din jurul meu. Prima dată am crezut că e schizofrenică. Bătrânele vădane au tendința de a o lua razna după o anumită vârstă. Tot repeta întruna că ”Nu mă crede nimeni, domnule!”. Asta îmi place mult mie la oamenii în vârstă, au o politețe irezistibilă, și mă gândesc că poate voi ajunge și eu un bătrânel irezistibil de politicos cu toată lumea, indiferent de vârstă. Am deschis ușa larg și am invitat-o în casă. N-a vrut să intre. Atunci am întrebat-o calm ce anume să o creadă. Și mi-a spus pe nerăsuflate: ”Am un înger în apartament! Se joacă cu pisicile și e foarte politicos! Dar nu mă crede nimeni, domnule!”. Nu credeam că voi mai auzi vreodată pe cineva care vede îngeri jucându-se cu animalele din apartamentele lor. Vă povesteam la început de prietenul meu, arcașul.  De asta am început cu el, pentru coincidența izbitoare.  Într-o seară, beat fiind, mi-a povestit că a găsit într-o dimineață la el în garsonieră un înger care se juca cu ”Black”, adică câinele lui. Dar nu a vrut să povestească la nimeni de teamă să nu creadă că e nebun. A doua zi a negat vehement istoria ce mi-o povestise cu o seară înainte. Mi-a spus ceva de genul: ”Ai fost mai beat ca mine, dacă ai auzit așa ceva!”. Culmea că nu băusem absolut nimic. Dar am memorat povestea lui. ”Stați puțin să mă îmbrac! Cobor la dvs, vreau să văd și eu înger pe viu! Sau puteți să mă așteptați un minut.”. Am lăsat ușa deschisă ușor și m-am dus să-mi pun o cămașă și o pereche de pantaloni, nu poți să te întâlnești cu un înger fiind în tricou și în pantaloni scurți. Chiar dacă se joacă cu pisicile și câinii, tot un înger rămâne. Oare cum are aripile, lungi? Sau scurte? Vorbește în toate limbile pâmântului, sau e telepat? Să mă dau cu puțin parfum? Să fac puțină gargară cu apă de gură? Pariu că miros a țigară. Totul a durat mai puțin de trei minute. Parcă am auzit cum ușa de la intrare s-a închis, dar eram la baie și nu am dat prea mare importanță, eram încă sub efectul îngerului din apartamentul de sub mine. Pentru că eu stau exact deasupra doamnei Apostol. Tavanul ei este podeaua mea. Uneori mai pun Wagner tare și mă gândesc că pot da și mai tare volumul, că oricum e destul de surdă să nu audă nimic. M-am bucurat, mă simțeam un pic binecuvântat: îngerul a binevoit să vină exact în apartamentul de sub mine. Poate că după ce îl voi întâlni viața mi se va schimba în bine, poate că voi avea o revelație, ceva cum a avut Saul dinTars și a căzut în genunchi. De asta am vrut să mă spăl pe dinți înainte de a avea vreo revelație. Nu sunt deloc ironic, dar e bine să fii ferchezuit când te întâlnești cu cel care îți va schimba viața. Am deschis ușa de la baie. Dezamăgire totală. Ușa de la intrare într-adevăr era închisă, auzisem bine. Am deschis-o larg, nici urmă de doamna Apostol. M-am încălțat în grabă cu o pereche de pantofi negri și am coborât trepetele câte trei deodată direct spre apartamentul bătrânei văduve. Care culmea mai era și săracă, avea datorii mari la întreținere, poate de a asta a venit îngerul să se joace la ea cu pisicile în apartament, pentru că era o văduvă săracă, exact ca în Biblie. Ușa era foarte închisă. Am bătut cu putere. Am sunat, am strigat, am bătut iar. M-am urcat la mine și mi-am luat țigările, am aprins una și am început iar să bat. Nimic, niciun răspuns timp de trei minute. Bine, exagerez, vecinul din dreapta a răspuns. A ieșit în pijamale și mi-a reproșat că unii au copii mici care mai și dorm la ora aia matinală. Am replicat cât se poate de serios nu înainte de a-mi cere scuzele de rigoare. Totul părea atât de absurd în blocul acela vechi în care miroase uneori pe scară de la subsol.

-Da`, domunule, e un înger în apartamenul doamnei Apostol, se joacă cu pisicile dumneaiei. Cum aș putea rata ocazia de a mă întâlni cu un înger?! Fiți rezonabil, este oportunitatea vieții mele! Cred că sunt dator să fac orice zgomot posibil pentru a putea să-l întâlnesc.

M-a privit ciudat, de parcă eram sub efectul drogurilor și a răspuns sec, ceva de genul: ”Pe semne îngerul matale e la fel de surd ca baba aia senilă, altfel răspundea până acum de o sută de ori.”

-Dumneata nu te mai duci la serviciu astăzi?

Am tresărit speriat, avea dreptate, întârziasem. Șeful meu nu mă va crede niciodată când îi voi spune că am întârziat din cauza unui înger care se joacă cu pisicile în apartamentul de sub mine. Am luat-o la fugă pe scări direct la metrou. Nu vă spun ce scandal monstru am avut. Dar am trecut sub tăcere povestea îngerului. Puteam trece ușor la o altă categorie de oameni. L-am sunat pe amicul meu arcașul. Nu mi-a răspuns. Am insistat. Tot nu mi-a răspuns. Poate că era în parc și se antrena la țintă. Mi-a trecut o clipă prin minte, îmi timp ce îmi serveam la pauza de masă sendvișul cu brânză și salam că poate fi același înger. Adică un înger comun: al lui și al doamnei Apostol. Oare câți îngeri se joacă cu animalele de companie din apartamente? Și undeva în trioul aceste eram implicat și eu. Asta mi-a dat de gândit. Poate că era cazul să-mi cumpăr și eu un animal de apartament. O pisică ar fi cea mai potrivită. Din câte mi-a explicat cineva, pot sta și singure câteva zile. Câinii vor afară și fac pipi peste tot. Așa că am căutat pisici pe internet. Nu am avut răbdare să văd toate site-urile. Oricum, nu mi-a plăcut niciuna. Șeful venise în spatele meu pe nesimțite. Are un simț special în a depista persoanele ”care trag armata în piept”. Aici îi dau dreptate, oamenii la muncă trebuie să muncească. M-am întors spre el. Pauza de masă trecuse de mult. Ce puteam să spun? Să recunosc că vreau să-mi iau o pisică în speranța că voi fi vizitat de un înger care adoră animalele de apartament?

Am ajuns acasă târziu. Am trecut în fugă aproape rușinat prin dreptul ușii doamnei Apostol.

Nu am mai sunat apocaliptic la ușa ei, am deschis-o pe a mea încet, ca să nu fac zgomot și să nu iasă vreun vecin care să-mi bată obrazul pentru tărăboiul matinal, și m-am strecurat înăuntru. M-am dus la bucătărie și mi-am aprins o țigară.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s