Despre iubire


Ceea ce mi se pare uimitor în iubire este faptul că se găsesc ad hoc ”coincidențe” care aduc oamenii împreună. Ca și când iubirea e un flux de energie, un fel de unde radio, precum semnalul la telefon, care conectează doi oameni aflați la mine de kilometri depărtare. Există o teorie care pretinde că toată informația de care dispunem noi acum ne-a fost transmisă prin aer, nu prin gene. E ca și când toată planeta e plină de informație, la fel precum undele radio –evident, și noi ne conectăm la ea. Evident, unii mai puțin. De unde și apariția inexplicabilă a geniilor umane în diferite epoci ale istoriei umanității.  Apare subit acolo unde pare că este imposibil. Oamenii care par că nu au nici cea mai mică legătură cu domeniul în care vor excela ulterior. Să vă explic printr-un mic exemplu ceva ce depășește capacitatea de înțelegere a minții umane: imaginați-vă că apartamentul în care locuiți este umplut până la refuz de telefoane mobile. Câte telefoane pot încăpea? 1 milion? Poate 2. Toate acele telefoane pot suna simultan și se pot conecta simultan la wireless-ul din apartament. Gândiți-vă câte unde radio vă traversează corpul în acest moment. Fără nicio restricție din partea nimănui. Toată planeta aceasta este traversată de miliarde și miliarde de particule pline de informație. Fiecare transportă un cuvânt, o idee, o imagine. De ce nu și o iubire? Și lucrul acesta l-am descoperit noi, oamenii, acum câteva sute de ani. Asta nu înseamnă că informația nu circula când nu aveam noi habar de faptul asta. Trinitatea e alcătuită din 3 părți: Dumnezeu (informația), Fiul (noi în definitiv, cei carnali) și Sfântul Duh (undele radio care poartă informația). De unde atâta iubire în aer? mă veți întreba ironici. Pentru că atunci când murim noi, cei carnali, unde se duce toate iubirea pe care am folosit-o? Unde se duce toată informația pe care am acumulat-o de-a lungul vieții noastre? Ea e transmisă mai departe prin genele moștenitorilor, îmi veți replica. Așa cum ne-a spus Darwin că se întâmplă în ”Originea speciilor”. Dar iubirea se poate transmite prin gene? Asta ar însemna că, într-un final, ne vom îndrăgosti de aceeași tipologie umană din care face parte și mama. Pentru că de ea s-a îndrăgostit tatăl nostru, așa ar fi cel mai normal. Dar dragostea e atipică. Nu se încadrează în niciun tipar. Cel mai probabil și foarte normal ar fi să dăm credit tipul acela de iubire în care simți că energia degajată de celălalt te învăluie feeric. Nu are nicio legătură cu vreo tipologie fixă umană. Fără să îți dai seama te conectezi la celălalt. În multe cazuri de iubire ea simte când el moare pe front, deși sunt la mii de kilometri depărtare, simte când ea e tristă, simte când el e bolnav. Aici nu mai vorbim de vreo informație genetică, ci pur și simplu de o relație simbiotică profundă care are loc la sute, sau mii, de kilometri depărtare. Ca și când corpul uman ar fi un terminal mobil care primește un semnal radio. Iubirea se deplasează prin aer, exact ca semnalul unui telefon. Instantaneu, evident. Și poate că are o vitează mai mare decât a luminii. Aici voiam să ajung. Eu mi-am închipiut  mereu o scenă în care el este plecat la luptă pe front undeva foarte departe, într-o cruciadă, iar ea, în momentul în care el este străpuns mortal în piept de o spadă, chiar în aceea clipă, simte o durere atroce în piept. Și știe instantaneu că el e mort.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s