Despre tine, despre mine, despre noi, pe înțelesul tuturor

În preajma ta, pulsul îmi începe să piuie ca un detector de metale

În apropierea unei comori

 

Apoi

Toate melodiile devin mai triste atunci ne despărțim

Aripile îngerului meu păzitor se ofilesc ca niște florile lăsate fără apă

În creier îmi răsună constant un contor Geiger, ca și când aș fi la doi pași de infern

Pielea mi se usucă, începe să-mi cadă părul, pe stradă miroase a sulf

Oamenii uită să mai salute, toți se întorc cu spatele la mine

Cafeaua are un gust rânced

Și toate zilele mi se pare că se transformă în niște omuleți care stau la colțul unei străzi

Dărăpănate și îmi arată cu degetul la toate florile care se chinuie să răsară prin asfalt

Soarele e pe jumătate mort

Radiograma pulsului meu pusă pe note devine o melodie tristă pusă pe repeat

Și tu crezi că e normal să se întâmple așa

Și eu cred că e normal să se întâmple așa

Și atunci mă ascund în spatele unei cruci în timp ce viața mărsăluiește la doi pași de mine

Atât de aproape, încât pot să-i ating epoleții strălucitori

Și tu îmi spui că e normal să fie așa, absolut normal

Și eu încep să cred că tristețea nu este deloc abominabilă, e chiar mai naturală decât moartea