Întâia epistolă către cea mai iubită


Mon amour, îți scriu pentru prima oară

De când m-am mutat în cetatea asta

Toți oamenii se pare că te cunosc aici

Unii au în case portrete cu tine

(Sau așa mi s-a părut mie)

Cert e că am învățat o nouă limbă

Am cunoscut tot felul de dragoni care se plimbă liberi pe străzi

Unii dintre ei se poartă atât de frumos cu mine

Atunci îmi dau lacrimile din senin

Și îmi vorbesc cu atâtea detalii despre tine

Încât am impresia că dacă voi căuta în cimitirul cetății am să-ți găsesc mormântul

Foarte frumos decorat, evident, și cu flori proaspete mereu

Dar am evitat, îți dai seama, că nu ajuns aici pentru asta

Vizitez muzee, citesc cărți, stau prin cafenele

Mereu mă urmărește senzația că și tu ai fost prin aceste locuri

Uneori recunosc în unele cafenele, în unele teatre, exact scaunul tapițat pe care ai stat tu

Oamenii sunt blânzi și îmi spun că este normal așa ceva

În cetatea asta au locuit mereu oameni buni și frumoși

Chiar dacă m-am rătăcit într-un fel, și am ajuns aici, asta nu înseamnă

Că te-am pierdut pentru totdeauna

De aceea, îți scriu cu multă răbdare în fiecare zi

Aștept ziua în care Moartea o să-mi aducă înapoi toate scrisorile pe care ți le-am expediat

Zâmbind larg și povestindu-mi frumos despre tine

Așezându-mi cu grijă toate epistolele lângă crucea mea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s