Într-un final totul devine neverosimil de simplu
Praful se așterne peste aripi
Peste orice nevoie
Peste orice necesitate primară
Lumea nu devine un loc mai bun
Cutremurele de pământ nu te mai sperie
Îngerii se pierd la cozi interminabile de unde vor să cumpere fericire
Oamenii nu mai sunt buni sau răi
Sunt niște siluete
Care cel mult îți obturează ecranul unde îți derulezi filmul tău
Planeta în sine acest glob uriaș albastru
Îți devine singurul frate care te poate ține de mână
Prin călătoria prin Univers
Prin călătoria spre moartea ta
Și numai a ta
