Îmi deschisesei inima în stilul tău propriu, ca pe o cutie de conserve
și au sărit din ea tot felul de pitici, dragoni, femei oarbe și tot felul de alte întâmplări minunate
ai strâmbat din nas la unele, la altele ai râs cu gura până la urechi
m-am dat un pas în spate cu inima în mâini
tu te-ai apropiat încet
nu mai vedeam nimic în jur, doar pe tine, cerul devenise pădure uriașă cu frunzele în jos și în apartamentul meu încolțise iarba subit din parchet
și mi-am adus aminte că noaptea trecută mă vizitase un înger în somn
știi ce țineai în mâini?
un fulg
un fulg alb din aripa îngerului
cum a fost posibil? ai fost și tu în vis? Albert-Albert!
noi visăm la fel, nu? același înger, aceeași cer pădure suspendată cu frunzele în jos.
am tăcut, pe inima mea se cristalizaseră urmele degetelor tale ca pe tablele lui Moise
am să mor m-am gândit
am să mor cu tine în gând
în viața următoare am să te caut, știu că ți-am zis râzând, fii sigură
și am să mor la fel gândindu-mă la tine
cum îmi despart toate poeziile de trup și ți le dăruiesc
iar tu mi-ai întins mână și mi-ai arătat în palmă cu liniile formau același traseu ciudat ca cel din palma mea
un fel de rugăciune, un fel de rugăciune
