Poveste de Paşti


Acum două mii şi ceva de ani în urmă treisprezece oameni au intrat într-un oraş pentru a începe un război. Un război crunt, un război pe care cineva trebuia să-l înceapă. Primele opt zile au rămas memorabile. Unul dintre ei a dezertat şi s-a sinucis, celalalt a murit torturat. Au intrat în acel oraş cu mâinile goale, fără să intenţioneze să folosească vreo armă sau altă formă de violenţă fizică. De cealaltă parte stătea toată armata lumii, cu cel mai bun antrenament, cu cei mai vajnici soldaţi. Nu s-au purtat lupte, nu s-au instalat baricade în oraş. Cei treisprezece aveau însă un atu: erau cea mai puternică armată care a existat vreodată pe faţa Pământului, cu o singură armă, Iubirea. Căpitanul lor, înzestrat cu puteri extraordinare, a condus fabulos bătălia. A vindecat, a ascultat, a învăţat pe toţi cei din jurul său. Omenirea auzea pentru prima oară în istoria ei despre puterea iubirii, despre iertare, despre adevăr. Cei bogaţi s-au împotrivit, cei răi au scrâşnit din dinţi, cei falşi au aruncat cu pietre şi cuvinte de ocară. Însă nimic nu va mai fi vreodată cum a mai fost. Acel Om, cu mai multe nume, a reuşit să ofere Umanităţii o nouă şansă. A ales să se scrafice pentru Iubire, este cel mai mare Erou al Omenirii, singurul care a ales să ajute oamenii într-un mod pe care nimeni altul nu l-a făcut vreodată. Ceea ce a început El acum 2000 de ani este o Revoluţie a Iubirii, nimeni nu este mai presus de Iubire, toţi avem o singură lege, o unică şi de necontestat lege: „Iubeşte-ţi aproapele ce pe tine însuţi!”. Ce s-a întâmplat pe scurt: cei treisprezece au pierdut bătălia datorită unuia dintre ei care a trădat cauza. Căpitanul lor a fost arestat în miez de noapte într-o pădurice fără să opună rezistenţă. Cel care a trădat cauza, s-a sinucis prin spânzurare deşi la ultima cină luată împreună, Căpitanul însuşi încuvinţase trădarea bând şi mâncând din acelaşi blid cu vânzătorul, ştiind că era unica soluţie posibilă pentru câştigarea războiului. Apoi lucrurile s-au precipitat: Căpitanul a fost condamant la moarte prin răstignire, trădătorul s-a sinucis. Cei din jurul lui s-au rispit ca păsările speriate de puşca vânătorului. Însă totul a fost doar o strategie, Căpitanul s-a reîntors nevătămat din ţinuturile întunecate ale morţii, păstrând însă urmele rănilor de pe cruce, ceilalţi au înţeles că puterea lui este infinită şi au continuat acerb lupta.

Şi astăzi încă ne mai luptăm cu acelaşi duşman nevăzut, noi înşine. Datorită însă acelui Om, o facem mult mai bine şi cu o armă care poate învinge orice: Iubirea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s