Sunt momente când toții oamenii îmi fac cu mâna de la fereastrele unui tren
Ca și când ar pleca cu toții la război iar eu aș rămâne singur într-un oraș pustiu
și plec să dau o tură pe bulevardele largi, pustii
dar încep să am crampe musculare
picioarele mele refuză să mai meargă fără tine
creierul devine profund afectat și proiectează doar imaginea ta
făcându-mi cu mâna de la fereastra vagonului de tren
și cineva strigă numele meu în mintea ta
atât de clar, atât de real, încât ai impresia că ai tras semnalul de alarmă
și ai coborât după mine
dar nu-mi fac iluzii
mă opresc în fața unei cafenele celebre
cu o biserică alături, o biserică albă fără turle
și fumez o țigară
iar tu,
tu ești cu mine, așa mi-au zis toții cei din tren
ea e cu tine
rămâne-rămâne
și încep să disting clar numele tău în zgomotele clopotelor bisericilor din oraș
care bat fără încetare în amintirea ta
Sunt momente când toții oamenii îmi fac cu mâna de la fereastrele unui tren
Ca și când ar pleca cu toții la război iar eu aș rămâne singur într-un oraș pustiu
și tu pleci cu ei
să lupți pentru mine
să mori pentru mine
iar eu rămân singur ca o insulă în mijlocul oceanului
și atunci aud numele tău atât de clar cum răsună în mintea mea
ca un clopot care anunță o înmormântare
