(abandonat)


În mijlocul scenei e o stație de autobuz, din sticlă. Un indicator, linia 616, interurbană. Pe bancă se află Eleonor Răducanu. Fumează dintr-un țigaret lung.
Din partea dreaptă a scenei se aud zgomote ciudate.
Boschetarul – Băi! O să fac un bărbat adevărat din tine! Culcat-drepți! Culcat-drepți! Salt înainte! Salt înapoi! La mine comanda!
Își face apariția în scenă Boschetarul.
Boschetarul (țipând isteric) – O să te nenorocesc, o să te rogi pentru moartea mea în fiecare noapte! Culcaaat! (tot el se trântește la pământ instantaneu). Ești lent. Drepți! (se ridică în picioare.) 10 flotări cu bătaie. (se aruncă la pământ și începe să execute cele 10 flotări) Unu, doi, trei… Mai repede găozare, mai repede prăpăditule, cinci, șase… mai cu dăruință, nouă, zece. Drepți! (se ridică) Ești liber, poți lua loc pe bancă. Ascultă, să fii politicos cu doamna! E un ordin.
În tot acest timp Eleonor Răducanu a privit scena impasibilă. Se retrage într-o margine a băncii.
Boschetarul – Sărut mânușițele, pot lua loc lângă dvs?!
Eleonor – Da, te rog, e domeniu public.
Boschetarul – Să nu vă supărați pe domnul locotonent. Nu e băiat rău, țipă pentru că disciplina se impune prin strictețe. Un nou recrut trebuie să fie călit foarte bine înainte de a fi aruncat în focul luptelor.
Eleonor – Mă rog, problema dvs.
Boschetarul – Știți, nu vreau să fiu nepoliticos…
Eleonor – Țopârlan, mai bine zis…
Boschetarul (se ridică fără preaviz în picioare, luând o mască dură) – Găozare, ești un țopârlan infect. Ce ți-am ordonat, fii politicos! O plictisești pe doamna. 10 ture în jurul stație. Acum, găozare! (începe să alerge în jurul stației)
Eleonor (stingându-și tigarea) – Aș dori să vorbesc cu domnul locotenent.
Boschetarul (oprindu-se brusc, din spatele stației de sticlă) – Vă ascult.
Eleonor – Fiți buni și acordați-i o pauză țopârlanului. Vă rog.
Boschetarul (își aranjează fesul, își potrivește rucsacul, își scutură umerii hainei de niște fire de praf imaginare. Se apropie călcând apăsat. Se oprește în fața femeii, își unește cu zgomot printr-un gest perfect bocancii rupți.) Dați-mi voie să mă prezint, locotenent de infanterie clasa întâia… Imbecilului care e cu mine vă rog să nu-i acordați prea multă atenție. E un țopârlan infect, l-am găsit dormind pe o bancă în gară. Vreau să-l fac transform într-un cetățean onorabil. Aceste târâturi trebuie educate, sunt ferm convins că poate deveni o persoană normală.
Eleonor – Vă dau dreptate. Miss Eleonor Răducanu. (îi intinde mâna, boschetarul se apleacă și depune un omagiu perfect) Totuși, ați evitat să îmi spuneți cum vă numiți.
Boschetarul – George Dascălu, locotonent de infanterie clasa întâia, la ordinele dvs.
Eleonor – Vă rog, Eleonor.
Boschetarul – Vă mulțumesc pentru încredere, George.
Eleonor – George, te rog, știi când vine autobuzul? Îl aștept de o veșnicie prin pustietățiile astea!
Boschetarul (caută în rucsac, scoate un ceas deșteptător) – Ghinion, se pare că a stat. (către Elenor) Scuză-mă cinci minute… (se ridică brusc în picioare) Soldat! (tot el) Ordonați! Aruncă acest ceas. Executarea! (același) Am înțeles, să trăiți! (se repede spre fundul scenei unde aruncă ceasul. Se reîntoarce lângă bancă, într-o poziție de drepți ireproșabilă) Raportez: misiune îndeplinită cu succes. (tot el) Bine soldat. Pe loc repauz, poți fuma o țigare, dar repede, ai înțeles?! (tot el) Am înțeles, să trăiți! Domnule locotenent, permiteți să raportez. (tot el) Repede-repede. (același) Vreau să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine și o să mai faceți. Vă pot îmbrățișa?! (tot el) Soldat, fă-o repede. (se strânge singur în brațe cu mult entuziasm) Mulțumesc, îmi sunteți ca un tată. (tot el, devenind brusc rigid) Lasă patetismele astea de vădană. Fumează odată țigarea aia. (tot el) Am înțeles, să trăiți. (scoate din buzunar un pachet de țigari și își aprinde avid una, trage cu nesaț.) (tot el, rigid) Mai repede, mai repede. (trage rapid din țigare, Eleonor nu-l privește, ocupată cu o mică broșură pe care și-a scos-o din poșeta albă.) (tot el, în rolul soldatului.) Am terminat, vă mulțumesc. Cer permisiunea de a urina. (tot el, devenind brusc isteric) Ești un porc incompetenent. Cum poți folosi un asemenea limbaj trivial în fața unei doamne, dispari din fața mea impertinentule! (către Eleonor) Scuză-l, te rog, pe acest neisprăvit, această scursură a societății.
Eleonor – N-am auzit nimic, citeam. Ce spuneai, George?
Boschetarul – Nimic, l-am expediat pe depravat. Nu înțeleg cum poate uza asemenea cuvinte în preajmea unei doamne? Am mult de lucrat cu el, atât fizic cât și spiritual. O să scot un gentleman plin de mușchi din el. E dezideratul meu.
Eleonor – Întrebam dacă știi cât mai întârzie autobuzul?
Boschetarul – Autobuzul întârzie, Eleonor?
Eleonor – Da. Se pare că da.
(o mică pauză)
Boschetarul – Ce anume citești?
Eleonor (închide broșura) – E povestea unui om care și-a desenat inima pe asfalt cu sânge din propriile degete.
Boschetarul – De ce?
Eleonor – Pentru ca toți trecătorii să calce peste ea.
Boschetarul – Interesant.
Eleonor – Tu ai putea să-ți desenezi inima pe asfalt și apoi să privești cum o pisează toți în picioare?
Boschetarul – Cred că da, uneori simt că o păstrez degeaba în piept. Simt nevoia să-mi deschid pieptul în fața trecătorilor și să strig: „Heiii, voi indiferenților, priviți-mi inima! O puteți vedea cum se zbate ca un pui de vrabie în mâna unui copil rău intenționat. Luați o pauză și priviți o inimă!”
Eleonor – George, tu ești poet?
Boschetarul – Eleonor, am scris poezii de dragoste demult. Acum mă ocup cu supraviețuirea. Părerea mea, e mai mult mai ușor să scrii poezii decât să supraviețuiești. Poate și de asta l-am cules din gară pe boschetarul acela, pentru a-i prezenta lecții simple de supraviețuire.
Eleonor – Mi se pare un gest măreț, să iei un personaj lipsit de orice perspective și să-l transformi într-un cetățean onorabil.
Boschetarul (ducându-și mâna la nas) – Eleonor, ascultă, am un simț foarte dezvoltat al succesului. Pot vedea prin oameni. De exemplu, acest individ prost îmbrăcat, mirosind a transpirație și a ratare. Îl voi transforma într-un învingător. Din prima clipă în care l-am zărit dormind pe banca aceea de lemn, învelit în ziare și cartoane, am văzut în el un exemplar perfect de luptător nativ.
Eleonor – Când l-ai cules din gară?
Boschetarul – Acum 2 ore. Dar în 2 ore a făcut progrese uimitoare.
Eleonor – Cum îl cheamă?
Boschetarul – Ca pe mine, George. M-a frapat coincidența de nume. Cred că aici e mâna destinului. I-am pus mâna pe umăr, l-am zgâlțit, părea căzut într-un somn profund. S-a trezit speriat, mă privea ca pe salvatorul lui. Crede-mă am citit în privirea lui asta.
Eleonor – Te cred, te cred, continuă, te rog.
Boschetarul – Ridică-te și urmează-mă. S-a ridicat de pe banca de lemn supus. I-am cumpărat o cafea la dozator. Mi-a spus că îl cheamă George și că mă aștepta. Vroia să-l iert că adormise așteptându-mă. Tremura de frig. Atunci i-am cumpărat un hot-dog. L-am trimis la wc-ul public să se aranjeze, avea părul vâlvoi. Cât timp s-a spălat pe față în wc-ul gării i-am scotocit prin rucsac. Am găsit un cuțit și o carte despre revoluția cubaneză.
Eleonor – Foarte interesant, revoluția cubaneză. Cuțitul l-ai păstrat?
Boschetarul – Nu, l-am aruncat în primul coș de gunoi. Pufff, a dispărut, nu mai există nici un cuțit.
Eleonor – Probabil că-l folosea pentru a-și pregăti mâncarea…
Boschetarul – Era un cuțit urias, avea o lamă zimțată. Bănuiesc că l-o fi furat din bagajul unui călător.
Elenor – Mie îmi pare inofensiv. Probabil că îl folosea pentru autopărare.
Boschetarul – Mda, autoapărare. Nu cred, după câte mi-a explicat era singurul care își făcea veacul prin gară, singurul boschetar, era un fel de rege. Exclud eventualii inamici.
Eleonor – Continuă, ai aruncat cuțitul, și după aceea?
Boschetarul – L-am scos din gară în salturi și în culcaturi. Și tot drumul până aici i-am aplicat un tratament dur, specific trupelor speciale. Mai târziu îi voi preda niște cursuri de politețe în societate. Apoi o să-i caut o vestimentație decentă.
Eleonor – Și nu a protestat câtuși de puțin?
Boschetarul (râzând) – Nu are dreptul de a protesta. Mi se supune în totalitate.
Eleonor – George, eu cred că faci un lucru extraordinar, îți urez succes în încercarea ta dificilă.
Boschetarul – Mulțumesc frumos, sunt convins că o să reușesc.
Eleonor – Și totuși, scuză-mi impolitețea, de ce iei autobuzul 616?
Boschetarul – Șoferul e un vechi amic. Are o casă la țară. O să-l pun pe George…
Eleonor – Pe depravat…
Boschetarul – Da, pe depravat. O să-l abandonez o săptămâna în mica fermă a șoferului până când îi voi găsi un job în oraș.
Eleonor – Ce o să facă în mica fermă?
Boschetarul – O să mănânce sănătos, natural, va renunța la fumat până mă întorc eu și, cel mai important, va învăța că e vital să aibă un orar care trebuie respectat minut cu minut.
Eleonor – Minunant, mi se pare minunat.
Boschetarul – Da, foarte. Scuză-mă puțin. (se ridică și se îndreaptă grăbit spre stânga scenei)
Eleonor – Nici o problemă. (scoate mica broșură din poșetă și reîncepe să citească)
Boschetarul (agitându-se) -Domnule locotenent, domnule locotenent?! Raportez. (aceeași mișcare a trupului de la stânga la dreapta de legănare) Domnule locotenent, raportez: trebuie să urinez urgent.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s