La boscheţi ( „Sunt poet, da’ mă tratez”)


La foc de seară se strâng poeţii.
Cu mic-cu mare, perechi-perechi.
Scot, din desagii grei, cărţile mari sau mici.
Şi citesc cu spor, cu glasuri line,
Poezii armonioase şi curate.
În poieniţa mică e linişte.
Luna veghează ca un moderator destoinic.
Stelele sunt spectatori pasivi,
Iar frunzele din ramuri foşnesc
Precum aplauzele frenetice.
…
Dar, cu toţii ştim,
Lupii cei haini, cu ochi sticloşi,
Pândesc ageri, ca nişte critici literari,
De prin tufişurile colindante.
Au dinţi colţoşi şi ascuţiţi
Ca nişte cratime pilite-n strung.
Ar da orice ca un poet,
sau doi (dacă sunt mai mititei sau mai firavi),
să se ducă
Să se pipi, sau să se rezolve o treabă mare
La boscheţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s