Poezia orbului


Sunt un orb care mănâncă orice
Absolut orice i se pare că e comestibil
mi-am mâncat aripile
timpul
dumnezeii care-i primisem în dar de la părinți
acum stau și astept
îmi mănânc măselele
le mestec încet, ca pe niște iubite vrăjite de frumusețea ochilor mei orbi

și nimic nu este mai frumos pe lumea asta decât să vezi lumea prin ochii lor
să le întrebi cât înalt este cerul și câte păsări zboară deasupra casei
și nimic nu este mai pur decât să-ți imaginezi cât de frumos se vede
totul
prin ochii lor

iar ele îmi spun că nu sunt orb
că am aripi, ca am timp, că am dumnezei
că am tot-tot
și nimic nu este mai frumos decât să ai o iubită care să îți spună
”Ahh, Albert, ce frumos este totul aici?!”
Iar eu să bat din aripi peste timp și să-i zâmbesc complice lui Dumnezeu
Și să-mi arunc toate antidepresivele la WC ca un adevărat erou al zilelor noastre
Care poate să vadă lumea aceasta atât de minunată,
deși nimic nu poate fi mai trist
Decât să fii orb într-o zi cu soare și o iubită frumoasă ținându-te de mână.

Anunțuri

2 gânduri despre „Poezia orbului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s