Poem pentru o fată cu un iepure alb


În ziua aia soarele avea nevoie de respiraţie gură la gură
Sau cel puţin aşa tremura deasupra Dunării
Şi nu era niciun munte ca să-i ridice bastonul

Fata cu un iepure alb
Gesticula printre oamenii care mergeau în toate direcţiile Pământului
Avea ochi frumoşi şi bărbia îi tremura puţin când mă privea

Inima îi pulsa după ritmul norilor
În timp ce urca dealul acela de pe care un înger nepământean coborâse în viteză
Mergeam în spatele ei ca un explorator beteag, târâş-târâş

Fata cu un iepure alb
S-a întors spre mine mi-a zâmbit, îmi aduc aminte mi-a zâmbit
Când şi-a înfipt unghiile în carnea mea

Te simt, Albert!
Eşti ca un iepure alb!
În timp ce inima mea de lup se oprise să mai bată de mult!

Nu puteam să mai spun nimic
Eram anesteziat, îi simţeam pulsul în vârful limbii
Doar atât
Şi fata cu un iepure alb îmi tot întindea un pix albastru
Scrie-mi, Albert, o poezie frumoasă!
Am ridicat încet o mână, sau aşa am crezut
Şi atunci am văzut cum dădeam din lăbuţă ca un iepure alb
Şi ea s-a îndepărtând râzând precis, aproape chirurgical
În timp ce viaţa se coagula în jurul meu fără o formă precisă
Eram atât de trist încât miroaseam a moarte

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s