Prinţ şi cerşetor


Două sticle de vin vechi franţuzesc, juma’ de kil de caviar şi nişte triste sticle de cola. 115 mii de euro. Cam atât şi nimic mai mult. Am văzut nota aceasta de plată la un restaurant simandicos la Saint-Tropez. Nu a făcut nimeni atac de acord, nu a protestat niciun guvern îndatorat la FMI pe 80 de ani, nu a fost niciun atac cu ouă al unui membru Greenpeace. Probabil că au fost alţii care au plătit şi mai mult. Practic, în două ore, sau mai puţin, au consumat un apartament din Bucureşti de 4 camere, decomandat zic.
Spectacolul poate să continue. Bombe în fâşia Gaza, avioane cad din cer, copii scheletici atacaţi de vulturi în Africa neagră, oamenii care mărşăluiesc pentru 10 euro în plus la salariu şi se bat cu jandarmii fălcoşi, dar nouă nu ne pasă: noi suntem nişte prinţi care plătim 115 mii de euro pentru nişte suc de struguri, icre de peşte şi apă cu zahăr.
Nebunia asta nu e ceva nou. Încă din antichitate oamenii cu bani săvârşeau altele şi mai crunte. Problema este alta, mult mai complexă: toată bogăţia lor provine din sărăcia celorlalţi. Comunismul a fost un eşec răsunător, catastrofal. Rezolvarea vine din altă parte şi nu are nicio legătură cu sistemele politice. Întotdeauna vor exista prinţi şi cerşetori. Niciodată nu va fi stârpită cea mai gravă plagă a societaţii umane, sărăcia. Dar, există remedii şi metode de luptă împotriva ei.
Fundaţiile de caritate sunt un fel de praf în ochi: se adună 100 prinţi, consumă de 1 miliard de euro într-un an şi aruncă pe uşă, afară, cerşetorilor 1 milion de euro pentru ca să-şi pună ochi de plastic şi să-şi repare sănătatea. Iisus, o somitate în psihologia umană, a spus cândva că e mai uşor să treci printr-o gămălie de ac o cămilă, decât un bogat să renunţe la toată averea.
Caritatea e ipocrizie. În cele mai multe cazuri, fală.
Şi revenim la nota de plată, ar trebui interzise asemenea cazuri de bătaie de joc la adresa întregii umanitaţi. Nimeni să nu fie mai presus de viaţa unui copil care moare de inaniţie.
Nu poţi să fi prinţ şi să nu-ţi pese de cerşetori. De toţi supuşii tăi. De aproapele tău. Degeaba donezi 25 de mii de euro pentru o operaţie pe cord deschis pentru un puşti de 6 ani, dacă, pe urmă, te urci în avionul tău privat de 5 milioane de euro şi pleci la Saint Tropez cu două curve de lux (10 mii de euro ziua per bucată) şi bei şampanie de 75 de mii, ca să te întorci seara obosit şi să apari la ştiri drept un binefăcător.
Lumea nu a înnebunit, pur şi simplu aşa sunt cei care îşi împart planeta asta de mii de ani. Nişte ipocriţi şi gogomani.
Mulţi oameni trăiesc degeaba. Absolut degeaba. Şi nici măcar nu ştiu. Şi mă refer şi la prinţi şi la cerşetori. Niciunii dintre ei nu vor putea ajunge vreodată la o bună înţelegere şi armonie deplină. Pentru că e un război în care nu va câştiga niciodată nimeni. Poate doar chelenerii de la restaurantele exclusiviste.
Şi ajungem la ultima întrebare: ce facem cu omenirea, o lăsăm de capul ei şi mergem mâine la cumpărături la mall, sau ne implicăm ca sa facem o perfectă? Nu pentru noi, ci pentru cei care vor moştenii omenirea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s