Vecinul meu e diabolic


Stau pe marginea patului şi cu un cuţit albastru descojesc un măr roşu, zemos. Pe măsuţa de lângă pat îşi aşteaptă rândul o pară şi o banană. E o lume minunată, gândesc şi încerc să fac incizii cât mai fine în fruct. Sunt diabolic când am cuţitul albastru în mână. Sor-mea, Monica, chiar mi-a zis-o „Alberto, eşti diabolic când cureţi mere!”. Am râs superior. „Ştiu, sunt diabolic.” Sunt spaima fructelor când deschid uşa frigiderului cu-n gest larg şi un zâmbet diabolic. „Până aici v-a fost!” Râd. Râd diabolic. Monica trece pe lângă mine. „Închide mă uşa de la frigider! Şi termină cu râsul ăsta de schizofrenic beat!” „Ce te bagi tu? Nu vezi că am cuţitul albastru în mână?!” „Off! Ai luat-o razna!” Şi pleacă să-şi dea unghiile cu ojă roşie. O urmăresc atent cu privirea. E în pat, are căştile în urechi. Nu mă poate vedea şi nici auzi. Caut repede în sertare. Apuc cuţitul cu mâner albastru şi cu un gest rapid deschid uşa frigiderului. Merele, perele, bananele şi portocalele stau aliniate nevinovat pe rafturi. Râd diabolic. Monica, repet, are căştile de la mp3 în urechi. Râd şi mai tare. La fel de diabolic. Sună cineva la uşă. E ciudat. De fiecare dată când am cuţitul albastru în mână sună cineva la uşă. Sună a doua oară. Apuc repede o pară şi o bag în buzunar. Para e foarte rece. Nu ştiu ce să fac. Mă reped spre uşă. Deschid uşa cu stânga, la spate am cuţitul albastru. Sunt pregătit pentru orice. Para din buzunar ştie c-am s-o hăcuiesc cu precizie de chirurg. Şi eu ştiu asta. Vecinul. „Alberto, îmi poţi împrumuta un cuţit? Prefer un cuţit albastru. Vreau să curăţ nişte mere roşii, zemoase. Ştii?! Sunt expert la descojit mere. Mai ales când cuţitul are mâner albastru.” Vecinul e înalt. „Vecine, de ce nu-ţi cumperi de la supermarket un cuţit cu mâner albastru?” „Alberto, n-am timp!” „Nici eu n-am. Pa.” Cu un gest brusc îi trântesc uşa în nas. De cealaltă parte a uşii vecinul mă roagă politicos. „Doar un măr Alberto, doar un măr. Numai unul, te rog frumos.” Para nu mai e rece demult. Deschid uşa. „Bine vecine, hai la tine să descojim mere şi pere şi alte fructe.” Coborâm, sărind câte 2 trepte, până la etajul 2. Stau pe marginea patului şi descojesc mărul roşu. Pe măsuţa din faţa mea stau o pară şi o banană. Vecinul mă priveşte pofticios. „Hai mai repede Alberto. E rândul meu să fiu diabolic.” Vecinul e prietenul meu. Îi las cuţitul albastru şi mă mut în colţul camerei, urmărind cu atenţie cum cuţitul albastru crestează adânc. Tot mai adânc. E o lume minunată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s