Masca de gaze


E o cameră cu pereţi albi. Probabil e un sanatoriu de nebuni. Cineva stă pe un pat de fier. Seamănă cu tine, probabil că eşti tu. Eşti tu. Ai capul în mâini. Pereţii devin foarte albi. Foarte albi. Nu moare nimeni astăzi. În dimineţa aceasta nu moare nimeni. Se vor prăbuşi pereţii. Distanţa dintre peretele A şi peretele B miroase a diavol. Papucii de pluş stau aliniaţi ca-n rastel. Papucii nu se mişca. Tu nu te mişti. Patul de fier nu se poate mişca. E o teoremă matematică care garantează o linie dreaptă între pat şi papucii de pluş. Trebuie doar să te ridici din pat şi să îţi pui masca de gaze. E important. Masca de gaze. Nu există nicio cameră albă fără mască de gaze atârnată într-un cui bătut în peretele B. Distanţa dintre A şi B trebuie sa fie egală cu distanţa dintre patul de fier şi chiuveta pe care stau săpunul şi pasta de dinţi. Nu ştiu ce culoare are săpunul. Săpunul e un obiect de decor. Miroase a pastă de dinţi. Ieftină. Ca şi când diavolul şi-a făcut igiena personală în dimineaţa aceasta senină de vară la tine în cameră. Tu ştii ce-ai făcut?! Îţi zic eu. Te-ai sculat mecanic. Ai alergat spre peretele B şi ţi-ai pus masca de gaze. Ai privit cum diavolul a scuipat în chiuveta ta resturile de mâncare dintre dinţi. Ştii?! Nu e indicat să încerci să vomiţi când porţi masca de gaze! Tu n-ai vomitat. Nici nu te-ai sinucis. E normal. Pasta de dinţi e un cadou. Ştiu, ţie îţi plac cadourile. Cui nu-i plac cadourile?! Mie nu! Mie nu-mi plac. Dar în camera aceasta albă nu sunt eu. Eşti doar tu. Tu şi cu distanţa dintre peretele A şi B. Distanţa colapsează orice tip de iubire. Dumnezeu ştie lucru acesta. Că doar El ţi-a făcut cadou pasta de dinţi. Şi ţi-a zis: “Ascultă la mine muritorule din camera albă! Niciodată, dar absolut niciodată, să nu te speli pe dinţi! E un cadou. Cadourile se păstrează sub pernă, sau baţi un cui şi pui pasta de dinţi în peretele A!”. Era un sfat, nu un ordin direct. Apoi Dumnezeu a ieşit din camera albă cu mâinile la spate. Şi a intrat diavolul să se spele pe dinţi. Masca de gaze. Masca de gaze e un lucru extraordinar. Diavoul ştie acest lucru. Ştie că undeva există o cameră albă fără o mască de gaze. Şi Dumnezeu ştie. Şi eu ştiu. Tu nu ştii. Tu doar priveşti prin plasticul aburit al măştii de gaze. Priveşti cum se prăbuşesc pereţii A şi B.
Pasta de dinţi e un cadou. Masca de gaze nu e cadou. E un obiect pe care l-ai găsit într-o groapă comună.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s