poem de la iubita mea


Să facem dragoste, iubitul meu, să înceapă ziua, să se lumineze din noi
Corpul tău e un lăcaș sfânt, în el locuiesc arhangheli, aș vrea să mă arunc goală
În toată pustietatea asta peste care trec șoimi înfometați ca după o luptă
În care soldați întorși de pe front vin lipsiți de cuvinte, cu gurile uscate
Hai să hrănim dorința asta, să facem dragoste cu spatele la Lună, lumina
Să-mi pătrundă pielea, tu la fel, peste corpul secat să cadă vapori condensați
Să facem dragoste, iubitul meu, să ne hrănim unul din altul, cu alveole, cuvinte
Să ne atingem pielea speriată de furtuni, să domolim întunericul cu firimituri
De poezie, cu scâncete de copii aruncați, cu vise lungi care ies din mâini
Ca fumul iarna dintr-o casă unde oamenii stau unul în altul cu inimile lipite
Să facem dragoste, iubitul meu, e tot ce-a mai rămas pursânge între noi
Pe spatele tău, iubitul meu, ca un trunchi de copac obosit apare o scorbură
Așa dintr-o dată, recunosc casa mea, vreau să mă ascund pentru multă vreme

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s