Ai întors vreodată capul în timp ce o loveai pe mama ta? L-ai fi văzut sigur în clipa aia. Doar o fracțiune de secundă. Țipai ca un descreierat: ”De ce morții mă-tii nu mai mori odată?” Își astupase urechile cu ambele palme și plângea de ciudă. Dar nu l-ai văzut atunci. Nu aveai cum. Erai prea ocupat să-i cari pumni mamei tale în coaste. Plângea și ea, plângea și îngerul tău. Și apoi când nu erai atent, îngerul tău fugea repede la mormântul mamei tale să rupă buruienile care-i năpădiseră mormântul. Dar nici asta nu ai văzut. Erai prea ocupat să-i bei banii obținuți din vânzarea apartamentului ei. Nici când ieșeai împleticindu-te din dughene ieftine, nu ai remarcat ființa aceea cu aripi care te urma ca un câine credincios spre garsoniera infectă în care te adăposteai de vremea rea de afară și din inima ta.
Ți-ai văzut vreodată îngerul tău? – Prima zi
