Azi nu moare nimeni – fragment


Alberto fuma pe holul vagonului. Trebuia să găsească soluţia. Trebuia să-l găsească pe acel cineva care se juca cu ei. Să limprezească tot haosul din mintea lui.
În compartiment Mi-Re-La vorbea cu Cleomenes. Drumul spre mare părea drept. Trenul spre mare oprea în toate staţiile. În fiecare staţie coborâse să cumpere ceva pentru Mi-Re-La şi Cleomenes. O prună, o pară, un porumb fiert. Îşi propusese să facă dragoste noaptea pe plajă cu Mi-Re-La. Cumva voia să i se întâmple ceva extraordinar la mare. Să găsească nişte răspunsuri. Sau, dacă avea noroc, să-l întâlnească pe acel cineva care crease tot acel dezastru din mintea lui. Îşi repeta că lucrurile trebuie luate aşa cum sunt. Să nu încerce niciodată să se uite în spatele lor.
Necunoscutul se apropia de el din celălalt capăt al holului. Era legănat de mersul trenului. Lui Alberto imediat i s-a părut ceva ciudat la el. Era un fel de semnal de alarmă, ceva de genul ăsta. Fusese înzestrat cu un mecanism interior de detectare a ciudaţilor. Îi recunoştea instantaneu. Necunoscutul care se apropia de el intra 100% în această categorie.
-Ai cumva o ţigară în plus? Necunoscutul avea o voce aproape metalică. Te zgâria pe timpan. Alberto s-a gândit din reflex ce femeie l-ar putea suporta 24 de ore din 24 pe el si vocea lui. Sau poate că îi place vocea, mai ştii?! Doar e plină lumea de proaste, are balta peşte berechet.
-Bine-înţeles. Poftim! Şi i-a întins pachetul de ţigări. Necunoscutul a luat o ţigară, şi-a potrivit-o între buze şi a întrebat iar de data asta cu un ton mai politicos.
-Mai pot lua una? Până la mare mai este ceva de mers şi nu vreau să intru la tine în compoartiment pentru o altă ţigară. M-aş face de ruşine. Mă înţelegi?!
-Cum să nu?! Ia două, să-ţi ajungă şi pentru mai târziu.
-Mă duc în fiecare vară în august la mare. Trebuie să îngrop anual în data de 16 august la miezul nopţii în mijlocul mării un cadavru de dragon. Mă înţelegi?! Asta e misiunea mea. Mă înţelegi?! 16 august anual. Un dragon în minus pe suprafaţa pământului. Nu e greu, de fapt, pentru mine nu e greu. Mă înţelegi?! Sunt obişnuit. Ştiu unde să găsesc dragonii şi mai important ştiu cum să-i ucid. Mă înţelegi?!
-Şi viitorul dragoon mort unde e?
-Aaaaa. Anul ăsta dragonul e la mare? Nu-i trebuie să-i mar car cadavrul ca-n alţi ani. Mă înţelegi?! Anul trecut a închiriat pe banii mei o benă de 25 de tone tocmai de la Braşov până la mare. Ştii cum pute un dragon mort?! Pestilenţial! Mă înţelegi?! O groapă uriaşă de gunoi. Am mers numai noaptea. 3 zile am făcut. Chinul de pe lume. Dar a meritat… Un exemplar pe cinste. Numai coada avea 7 metri. A meritat toţi banii de pe motorină. Mă înţelegi?! Acum doi ani în urmă am omorât unul mai aprope, la Agigea. Era mai mititel, numai 4 metri coada. Mă înţelegi?!
-Şi cum îi găseşti?
-Păi e simplu: primesc pe data de 1 august un sms cu locul şi ora unde-l găsesc. Mă înţelegi?! Uneori e specificat în sms şi şi culoarea sau mărimea. Că se întâmplă să fie mai mulţi dragoni în acelaşi loc. Mă înţelegi?!
-Da, mi se pare corect. Culoarea şi mărimea, evident.
-Da, eu sunt pe România. Mă înţelegi?! Ucigaşul de dragoni din România. Dă un search pe Google şi ai să mă găseşti. Am vrut să mă bag şi pe Bulgaria că e aproape, mă înţelegi?! Dar, vezi tu, dragonii din Bulgaria, înţeleg bulgăreasca, şi eu nu vorbesc decât româneşte, mă înţelegi?!
-Şi dragonii din Ungaria înţeleg doar maghiara, nu?!
-De unde ştii?! Ori ai citit pe Google?
-Nu, deloc. Dar am dedus.
-Aaaa, şi ucigaşul de dragoni din Bulgaria vrea să iasă la penie, mă înţelegi?! Dar nu am reuşit să învăţ bulgara şi nu îmi primeşte CV-ul, dacă nu cunosc la perfecţie bulgăreasca. Mă înţelegi?!
-Înţeleg.
-Nu mă plâng. Salariul meu din România, comparativ cu preţurile din România e bunicel. Ce zic eu „bunicel”?! E chiar foarte bun. Mă înţelegi?! Plus că am şi timp pentru un alt serviciu. Mă înţelegi?!
-Şi doar o dată pe an te duci la job, la ucis de dragoni, să înţeleg, nu?
-Da, exact. Sigur nu ai citit pe Google despre mine?!
-Nu. Dar o să citesc, promit.
-Am şi cont pe Facebook „Dragons killer from Romania”.
-Mai bine, o să te adaug şi eu în listă.
-Vezi să-mi dai like-uri la poze la greu. Dacă strâng multe, primesc bonus la salariu 15%. Mă înţelegi?!
-Da-da.
-Anul trecut cele mai multe like-uri le-a strâns ucigaşul de dragoni din Japonia. Peste 70 de mii la o singură poză. Eu doar 700 şi ceva. Era noapte când l-am ucis şi nu prea a ieşit în poză bine. Mă înţelegi?! Anul ăsta m-am pregătit. Mi-am cumpărat din magazin la liber un Samsung Galaxy S III, m-am pregătit foarte bine, mă înţelegi? Face poze senzaţionale. Mă înţelegi?! Nu sunt prost deloc, dau un ban dar stau în faţă. Merg la primul loc, la victorie la scor. Mă înţelegi?!
-Înţeleg perfect. Şi anul ăsta ce dragon trebuie să ucizi?
-Un dragon fără lumină proprie. Dar e un exemplar de rasă. Mă înţelegi?! Sms-ul spune clar: „coadă de 10 metri, uşor de ucis”. Uite, citeşte sms-ul.
I-a întins telefonul Samsung Galaxy SIII. Se putea citi clar. Dragonul uriaş fără lumină proprie urma să fie ucis.
-Şi de la cine primeşti sms-urile cu locul, data, ora, mărimea şi culoarea dragonului?
-De la AUDI. Adică Asociaţia Ucigaşilor de Dragoni Internaţionali. Mă înţelegi? AUDI, exact ca marca de maşini, tot Audi. Mă înţelegi?
-Da, cunosc şi înţeleg. Şi cum te-ai angajat?
-Aaaa, păi eu ucid dragoni de mic copil, mă înţelegi? Tatăl meu mă lua cu el la vânătoare de dragoni. Mă rog, alte vremuri, dragonii erau mult mai mari. Mă înţelegi?! Acum rar mai găseşti unul cu coada de 5-6 metri. Asta de 10 metri de anul ăsta e o raritate. Mă înţelegi?! Înainte erau alte preţuri. Primeai şi spor de periculozitate, spor de agresivitate, spor de pasiune. Mă înţelegi?! Acum, ciu-ciu! Omori dragonul, iei banii pe card şi „La revedere, drum bun! Pe anul viitor!”. Mă înţelegi?! Nu mai e ce-a fost odată! Acum oamenii au devenit mai calculaţi. Mă înţelegi? Nu mai e o artă ucisul dragonilor. Acum e meserie. Mă înţelegi? Primeşti sms-ul cu locul şi ora. Pac! Pui în funcţiune gps-ul. Pac! Omori dragonul. Banii pe card şi gata! S-a băşit mireasa. Ura şi la gară! Mă înţelegi? Înainte era frumos, se organizau spectacole, se organizau tabere plătite de AUDI. Mă înţelegi? Acum mai încet cu arta. Tehnologia e mama noastră. Înainte primeai recomandată la poştă. Mă înţelegi?! Te duceai frumuşel la oficiul poştal. Plicul era roşu cu două dungi negre lungi pe el, frumos, sigilat pe spate cu ceară cu emblema AUDI, un cap de dragon era emblema. Mă înţelegi?! Frumos, era o plăcere să ridic plicul, mă invidia toată lumea când îl ridicam. Mişto de tot, era mult mai frumos să ucizi dragoni înainte, era o adevărată plăcere. Dar s-au stricat vremurile. Mă înţelegi?! Nici ucigaşii de dragoni nu mai sunt ce au fost odată. Acum se face totul pentru bani. Numai mercenari. Mă înţelegi?! Înainte dacă ucideai 10 dragoni, erai tătic. Primeai diplomă, mă înţelegi?! Acum de la 44 de dragoni în sus ucişi primeşti diplomă. Păi când dracuˇ să mai primesc eu diplomă, dacă mă
apuc de ucis dragoni la 30 de ani? Mă înţelegi?! Şi mai calculează că la 10 dragoni mai nimereşti şi unul greu de ucis ca Bruce Willis, şi mai calculează din nou că uneori poţi s-o mai şi mierleşti. Mă înţelegi?! Şi partea proastă e, dacă eşti ucis în misiune, nu primeşte pensie de urmaş nimeni din familia ta. Clauza asta e stipulată în contract, mă înţelegi? E o chestie mai nouă. Poţi să citeşti şi pe Google să te convingi că nu te mint. Să moară toată familia mea de foame, dacă te mint. Oricum, una peste alta, e rentabil să ucizi dragoni. Mă înţelegi, nu?!
Primul lucru care i-a venit în minte a fost să-i spună că toată viaţa lui a avut impresia că este urmărit de un dragon. Un dragon fără lumină proprie. Dar a tăcut.
-Există posibilitatea să asist şi eu la uciderea unui dragon?
-Ăăăă… nu cred.
-Cum te cheamă? Îmi cer scuze pentru impoliteţea mea crasă. Am vorbit atât şi nu m-am prezentat, eu sunt Alberto. Şi i-a întins mâna dreaptă.
-Bienvenido, încântat!
-Asemenea.
Cei doi şi-au strâns mâinile.
-Prietenii îmi spun „Bene” sau „Beneve”.
-„Bienvenido” nu înseamnă cumva „Bine ai venit!” în spaniolă?
-Exact-exact. Sigur ai citit despre mine pe net.
-Nu. Jur că nu am citit nici măcar o literă, dar ştiu puţină spaniolă.
-Am înţeles. Istoria numelui meu mic este ciudată, s-ar putea scrie o carte despre el, acum nu am starea necesară să-ţi povestesc. Poate cu altă ocazie, mă întelegi?
-Da, înţeleg la perfecţie. Cine ştie?! Sunt curios, oricum, s-o aflu… Şi, ia zi!… Neoficial vorbind, nu există nici cea mai mică posibilitate să asist la uciderea unui dragon? Toată viaţa mea mi-am dorit asta…
-Neoficial vorbind, există. Mă înţelegi? Dar trebuie musai să fie îndeplinite anumite condiţii…
-Cum ar fi?
-Unul la mână. Şi-a strâns pumnul eliberând în sus doar degetul meu. Trebuie să ai o legătură afectivă cu dragonii.
-Da, am, toată viaţa mea am avut impresia că pe urmele mele un dragon, un dragon fără lumină proprie. Sau, ca să fiu mai succint, toată viaţa mea am avut impresia că în preajma mea există un dragon fără lumină proprie, îl simt uneori atât de aproape încât, dacă clipesc extrem de repede, îi pot vedea coada uriaşă.
-Hmmm… Bienvenido a luat o pauză. A continuat didactic. Dragonii fără lumină proprie sunt cea mai periculoasă şi parşivă specie de dragoni din toate existente. Mă înţelegi?! Excelează prin forţă şi mărime, rar prin devotament. Dar, reţine cu mare atenţie, există cazuri, foarte rare, ma înţelegi?!, când înmagazinează aceste trei mari calităţi ale dragonilor: forţă, mărime şi devotament… Aşa, deci, neoficial vorbind, să continuăm, primul punct de pe listă este ca şi rezolvat. Acum, doi la mână, şi a ridicat şi degetul arătător de la mâna dreaptă, să nu foloseşti niciodată fără supravegherea unui specialist tehnica de ucis dragoni. Mă înţelegi? O să-mi dai tu o declaraţie de mână pe proprie răspundere în cazul ăsta. Okay, Alberto?! Ne-am înţeles?!
-Da. E foarte clar. O să-ţi scriu de mână o declaraţie pe proprie răspundere că nu am să folosesc niciodată tehnica de ucidere a dragonilor fără atenta supraveghere a unui specialist.
-Okay, ne-am înţeles. Când coborâm din tren mergem într-un bar, bem o cafeluţă şi îmi dai declaraţia cu data de 16 august, ma înţelegi?! Şi i-a făcut şmechereşte cu ochiul, ca un adevărat ucigaş de dragoni cu cont de Facebook. Punctul doi este 90% ca şi rezolvat. Bun, mai departe, trei la mână. Şi a ridicat degetul mijlociu în sus. Să nu faci poze înainte, în timpul şi după procesiunea uciderii. Asta e capitală, mă înţelegi?! Dar stai liniştit, o să-ţi fac eu o percheziţie corporală ca la carte înainte. Trebuie, mă înţelegi?!
-Da, sunt de acord, foarte de acord şi perfect convins că eşti un expert al percheziţiilor corporale.
-Bun, şi ultimul lucru de pe listă, şi a ridicat inelarul mâinii drepte, cash-ul mei, dreptul meu, răsplata mea, adică. Mă-nţelegi, nu?!
-Cum să nu?! 100 de inimi de carton ajung?
-Woow! Eşti un adevărat boier. Băteam palma şi pentru 44. Ha-ha! Dar te-ai pronunţat, vorba-i vorbă la mine!
-Nu e problemă: 100 am zis, 100 îţi dau. Puţină răbdare, revin. A mai băgat mâna foarte frebil după pachetul de ţigări, l-a scos şi i-a mai întins încă o ţigară. Două secunde, te rog frumos, porfavor, revin imediat.
A intrat în compartimentul lui de tren. Cleomenes aţipise în scaun cu gura deschisă. Mi-Re-La scria ceva pe o foaie de hârtie. Când a auzit uşa deschizându-se a ridicat repede capul şi i-a adresat un zâmbet de iubire. În schimb doamna supraponderală l-a privit plictisită. S-a aşezat lângă Mi-Re-La şi i-a şoptit la ureche.
-Da-mi o sută de inimi. Îmi trebuie urgent.
Mi-Re-La l-a interogat aproape aritmetic.
-100??? Pentru ce atât de mult? De ce ai întârziat aşa de mult pe hol la o ţigară? Cine e domnul acela ciudat cu care ai vorbit?
-O să-ţi povestesc mai târziu. Hai, te rog, dă-mi-le, ai încredere în mine.
-Iubitule, ţi le dau, dar să ştii că ne mai rămân puţine.
-Nu contează, am nevoie de 100 de inimi. Vreau să asist la ceremonia de ucidere a unui dragon fără lumină proprie.
-Wow-wow! Vreau şi eu să asist. Neaparat. Când are loc?
-Pe 16 august. Momentan am vorbit doar pentru mine, dar, dacă nu se poate să vii şi tu, am să-ţi fac poze. Dar o să vorbesc pentru tine chiar acum. O să fac tot posibilul, iubirea mea. Vreau să fii şi tu acolo cu mine. E un tip pe coridor, ucigaş cu contract de la AUDI pentru dragoni. Îl cheamă Bienvenido. De fapt, ia mai dă-mi vreo 20 de inimi în plus că să fiu sigur că vei participa şi tu.
-Păi, iubirea, dacă îţi mai dau 20 şi pentru mine, ne mai rămân doar 16 pentru noi.
-Nu contează câte mai rămân. Dă-mi 120 de inimi să-l plătesc pe om şi mai vedem noi ce facem după. Important e să asistăm la ceremonie. Facem şi poze, iubirea mea. Poate o să scriem şi o carte despre uciderea dragonilor, tu ai un extraordinar simţ al detaliilor.
Mi-Re-La a băgat mâna în poşetă şi a scos numărând 12 fişicuri de câte 10 inimi de carton fiecare.
Doamna supraponderală a devenit brusc atentă la vederea inimilor de carton.
Alberto s-a uitat la ea senin şi i-a spus aproape glumeţ.
-O moştenire de familie.
-Foarte frumoasă moştenirea.
-Mulţumim, a spus Mi-Re-La. Hai, du-i-le repede omului. Te aştept cu veşti bune. Şi l-a sărutat.
Alberto a luat cele 12 fişicuri de inimi. A băgat doar două în buzunar şi a ieşit rapid pe coridor.
Surpriză-surpriză-surpriză.
Bienvenido dispăruse.
Alberto a scăpat cu voce tare o înjurătură scârboasă.
-Unde rahatul meu a dispărut ăsta?
S-a dus repede spre celălalt capăt al coridorului uitându-se atent în fiecare compartiment. Nimic. Nada. Zero şi mulţimea vidă. S-a întors privind încă o dată dublu de atent în fiecare compartiment după silueta ucigaşului de dragoni. Zero barat. Ucigaşul de dragoni dispăruse.
-Asta era şansa vieţii mele.
A intrat supărat în compartimentul lor.
-A dispărut, iubita. Nu-l mai găsesc.
-Cum aşa?
-Uite aşa de simplu. Nu mai există niciun vânător de dragoni în acest compartiment de tren. M-am uitat extrem de atent în toate compartimentele. Nici cea mai mică urmă. De parcă nu a existat niciodată.
-Imposibil. Şi eu te-am văzut fumând împreună cu el pe coridor. La WC l-ai căutat?
-Nu, nu l-am căutat şi acolo.
-Păi caută în tot trenul, iubirea. Hai, lasă inimile aici şi du-te şi caută-l. E păcat să pierdem o asemenea şansă, mai ales că puteam asista împreună la ritual. Ce putea fi mai frumos?!
Alberto a sărutat-o iar, i-a întins cele 12 fişicuri de inimi, pe care Mi-Re-La le-a ascuns repede în poşetă, şi a ieşit din nou pe coridor în căutarea lui Beneve.
A mers puţin spre stânga trecând de compartimentul lui Petruş. Acesta l-a observat şi a ieşit repede după el.
-Alberto?!
Alberto s-a întors mirat spre Petruş.
-Da?!
-Eşti Alberto, nu?!
-Da, dar de unde ştii?!
-Nu are mare importanţă. Cetăţeanul cu care ai stat de vorbă m-a rugat să-ţi transmit că ce aţi discutat voi rămâne în picioare şi o să te contacteze el când o să coborâţi din tren.
Alberto s-a luminat, devenind zâmbitor.
-Mulţumesc frumos. Cum te cheamă?
-Petruş. Petruş Păcuraru.
Alberto i-a întins mâna.
-E o onoare să te cunosc, Petruş Păcuraru.
Alberto a reintrat în compartimentul iubirii. Lucrurile i se păreau brusc mai mici, mai neînsemnate. Mi-Re-La l-a apucat de mână fără să-i spună nimic. Doar îl apasă cu degetele ei subţiri pe podul palmei. Şi Cleomenes l-a apucat de cealaltă mână. Doamna supraponderală adormise fără însemnătate cu poşeta în braţe. Lucrurile frumoase pot dispărea fără urmă brusc, fără preaviz. Destinul lucrează mereu cu secundele, niciodată cu zile sau ani.
Dar îi rămânea Mi-Re-La, mereu îi va rămâne Mi-Re-La. În preajma ei, hematiile lui străluceau precum licurii.
Cleomenes simţea marea aproape, ca un lup care-şi adulmecă prada. Devenise mai agitat. Înţelesese că Alberto suferise o deziluzie, ceva destul de urât, dar nu ştia exact ce anume. Se temea ca nu cumva să aibă de suferit sejurul la mare. S-a apropiat de el, l-a luat de gât şi i-a şoptit la ureche.
-Sunt convins că la mare voi descoperi o comoară. Ţi-o voi da ţie toatp, nenea Alberto, aşa că nu mai fi supărat, te rog.
Alberto l-a mângâiat pe creştetul capului şi l-a privit în ochi.
-O s-o împărţim în trei părţi egale, evident. De acum înainte destinele noastre sunt comune.
-Ştiu ce voi găsi: o inimă de dragon, o inimă de dragon uriaşă. Uite atât de mare. Şi a desenat în faţa lui Alberto o inimă mare şi rotundă de dragon asemenea unei pâini uriaşe coapte pe vatră. Şi-o vom împărţi în trei, nenea Alberto.
-Aşa va fi. Doamne ajută!
Mi-Re-La a asistat cu încântare la discuţie. La final l-a luat în braţe pe Cleomenes şi l-a sărutat pe frunte.
-Nu ştiu cum arătai tu când erai mic, dar, uitându-mă la Cleomenes, îmi fac o idee clară. Ha-ha! Îţi seamănă leit, poate că eşti tu întors în timp ca să te ghidezi pe tine însuţi prin meandrele viitorului.
-Hmmm… Exact la asta mă gândeam şi eu. Cleomenes a apărut din neant, dar mă leagă atât de multe de el, iubirea mea.
-Te iubesc mult.
-Şi eu te iubesc, iubirea mea.

Anunțuri

2 gânduri despre „Azi nu moare nimeni – fragment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s