Cine sunt de fapt scriitorii?


Comunicarea e totul. Este elementul vital care ţine omenirea strâns legată. Nu banii din buzunar, nu tezaurele din muzeele naţionale sau partidele politice. Dacă nu comunici, nu mai eşti om. Vrei să spui ce simţi, ce-ţi place, ce-ai mâncat la prânz, cât de mult o iubeşti pe Maria, cât de înalt poţi să sări la cap şi în general că e cald afară şi că salariile sunt mici. Dacă ţi se taie limba, o să ceri un pix sau o să comunici prin semne. Comunicarea e totul. Şi totuşi, cine sunt scriitorii? Ce rol predeterminat au în istoria omenirii? În primul rând trebuie să definim clar că scriitori sunt la origine nişte povestitori, nişte comunicatori, nişte posturi de radio din hârtie şi pix. Cum ar arăta rasa umană fără scriitori? Mult mai proastă şi mai sălbatică. Pentru că în principiu toţi suntem nişte comunicatori de gânduri şi sentimente. Toţi vrem să dăm share la întâmplările noastre de peste zi, toţi vrem să spunem celorlalţi ceva. Indiferent ce, vrem şi spunem ceva celor din jurul nostru. Zilnic, neîntrerupt de mii şi mii de ani. Imaginaţi-va un ocean de oameni care nu ar vorbi şi nici nu ar comunica prin semne. O turmă imensă de bovine care se trezeşte dimineaţa la 7 şi se culca seară la 11. Urât, nu? Aşa, şi totuşi, toţi suntem nişte povestitori apriori. Ce fac scriitori? Mitică se duce la piaţă cu sacoşele goale. Una albastră cu o inimă mare în mijloc şi una verde-pal. Aici se întâlneşte cu alt Mitică. Cei doi îşi dau mâna şi încep o discuţie banală. Că e cald afară, că vrea să cumpere nişte castraveţi de grădină. Imaginaţi-va pentru o clipă că un Mitică e un scritor. Şi acesta va descrie în cuvinte cum e masă de acasă, care e tensiunea arterială a soţiei care pofteşte la castraveţi. Cum flutură batistă la geam şi tot felul de detalii care în mod obişnuit într-o discuţie normală nu le enunţi, nu le recunoşti, nu le dezvolţi. Celălalt Mitică va rămâne captivat de toată povestea. Şi dacă Mitică-scriitorul mai fabulează puţin şi despre personaliatea exacerbată a vecinului de la 4 care le bate în calorifer când el, scriitorul, face sex cu nevastă-sa, pofiticioasa, avem o poveste ce merită spusă la mai mulţi. Acum Mitică-scriitorul îl descrie pe larg pe vecinul de la 4, un tip bărbos, cu o burtă proeminentă, cu un simţ civic alterat de spălarea creierului provocată de anii petrecuţi în comunism, care a ucis pe trecerea de pietoni un cuplu de îndrăgostiţi virgini şi cum a scăpat bărbosul cu doar 2 săptămâni de arest pentru că unchiul său era căpitan la Securitate. Acum imaginaţi-va că bărbosul de la 4 e o ţara, iar cuplu de adolescenţi e o altă ţara cotropită pe nedrept iar unchiul de la Securitate e un imperiu şi pe Mitică-scriitorul de fapt îl cheamă Homer.

Anunțuri

Autor: Albert V. Cătănuş

scriitor, dramaturg si poet

6 gânduri despre „Cine sunt de fapt scriitorii?”

  1. Alberto, cu certitudine tu eşti un scriitor, unul bun. Am citit cartea ta, fără a o lăsa din mână, până n-am terminat-o. Felicitări. 🙂

    Apreciază

  2. Foarte bine scris, am intrat aici din intamplare si te-am adaugat la blogroll sa mai revin.

    PS Cineva dorea sa comenteze la un alt post, mai vechi azi dar ca anonim sau cu pseudonim si nu a reusit,

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s